15-12-11
Modificarea legii 4/2008 votata de ParlamentDupă ce Senatul a respins-o în aprilie 2010, deputaţii au aprobat, astăzi, cu majoritate covîrşitoare, 235 de voturi “pentru”, un vot “împotrivă” şi două “abţineri”, propunerea legislativă a deputatului PDL Alin Trăşculescu privind combaterea violenţei în sport.Miercuri, Alin Trăşculescu afirmase, după ce proiectul a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru învăţământ a Camerei, că principalele reglementări îi privesc pe recidivişti şi că proiectul conţine măsuri pentru stoparea violenţei pe stadioane. CELE MAI IMPORTANTE AMENDAMENTE: 1. Închisoare pentru orice obiect artizanal “Încercarea de a introduce, deţinerea, confecţionarea sau folosirea în incinta arenei sportive a obiectelor artizanale şi de distracţie, de orice clasă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani plus măsura interzicerii accesului pe stadione între 2 şi 4 ani” 2. Puşcărie pentru tentativa de a pătrunde pe teren “Pătrunderea sau încercarea de pătrundere fără drept în incinta suprafeţei de joc se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an şi măsura interzicerii accesului la competiţiile sportive pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 2 ani” 3. Închisoare minimum un an pentru acte de agresiune pe teren “Dacă pătrunderea în încinta suprafeţei de joc sau chiar pe teren este însoţită sau urmată de acte de agresiune sau violenţă fizică, pedeapsa e închisoare de la 1 la 2 ani şi măsura interzicerii pe stadioane între 2 şi 4 ani” 4. Închisoare pentru “interzisul” care intră pe stadion “Fapta unei persoane căreia i s-a interzis accesul la unele competiţii sportive de a încerca să pătrundă sau de a pătrunde în arena sportivă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 lună la 3 luni sau amendă”. 5. Se introduce modelul englez pentru cei interzişi “Persoanele faţă de care s-a dispus măsura interzicerii accesului pe arenele sportive au obligaţia ca, pe timpul desfăşurării competiţiilor pentru care s-a dispus măsura, să se prezinte la cel mai apropiat sediu al poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră”. 6. Cine nu se prezintă la sediul poliţiei va fi amendat “Neprezentarea la cel mai apropiat sediu al poliţiei sau jandarmeriei pe timpul desfăşurării unei competiţii pentru care s-a dispus măsura interzicerii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.500 de lei sau prestarea a 120-200 de ore activităţi în folosul comunităţii” 7. Cine e umărit penal va fi automat interzis 6 luni pe stadioane “Pe parcursul urmăririi penale, măsura de siguranţă a interzicerii accesului pe stadioane se ia faţă de făptuitor în mod provizoriu în momentul începerii urmăririi penale. Durata acestei măsuri de siguranţă va fi de 6 luni de la data primirii sau comunicării rezoluţiei de începere a urmăririi penale de către învinuit http://www.gsp.ro/gsp-special/diverse/huliganul-care-l-a-lovit-pe-galamaz-primea-cel-putin-un-an-inchisoare-daca-amendamentele-aprobate-azi-erau-in-vigoare-289275.html# Precizez ca la ultima comisie prin care a trecut aceasta modificare a legii, respectiv comisia de aparare si ordine publica, au “binevoit” sa ne invite cu 55 de minute inaintea sedintei, in conditiile in care inca nu s-a inventat teleportarea, chiar daca am insistat sa fiu contactat telefonic in timp util, am primit un email, probabil fiindu-le rusine sa ma mai si sune. Principala problema cu care o sa ne confruntam o sa fie faptul ca plangerea impotriva procesului verbal de contraventie nesuspendand masura complementara de interdictie, nu o sa suspende nici obligativitatea prezentei pe timpul meciurilor (acasa/deplasare/nationala etc) la sectia de politie/ jandarmi. ultras.sportlocal.ro FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
FULL VIDEO - A 21-A CUPA!STEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. DiFotografii OMbun - 15-12-2011- OMbunSteaua-AEK Larnaca, atmosfera 1- OMbun |
Liviu: VPM joi la 23:09
1on joi la 23:13
Copilul care nu plange nu primeste tzatza.
wpt joi la 23:18
punk joi la 23:27
DanStan joi la 23:38
Deci daca finantatoru' va fi urmarit penal ... ? Sau in cazu' lui legea nu se poate aplica ?
stix ieri la 00:14
Prorestati vreunul pe stadion , bagati torte, afisati mesaje anti- becaliot, va bateati cu jandarmii.....luati atitudine in vreun fel, in orice fel, impotriva oricui, pot sa cred ca nu, hai ma, nu mai suferiti:)))))))))))))
Azzido ieri la 00:22
Ai grija, s-ar putea sa traiesti in casa cu un huligan si tu sa nu stii!!
Nea' Gigi fiind un om bun si bagator de bani, legea nu se aplica in cazul lui, elocventa fiind situatia de la Vaslui cand a escaladat un gard, iar Jandarmeria s-a facut ca ploua.
wpt ieri la 00:25
Da' care-i jelania si plansetul pt. voi, ca eu nu-l vad:)))))))))))))
Prorestati vreunul pe stadion , bagati torte, afisati mesaje anti- becaliot, va bateati cu jandarmii.....luati atitudine in vreun fel, in orice fel, impotriva oricui, pot sa cred ca nu, hai ma, nu mai suferiti:)))))))))))))
Ti-ai dat si tu cu parerea!Bv ma!Noi nu "prorestam", nu "luam atitudine".Intrebarea mea este?TU ce faceai ?scrie aici ca sa vedem toti
noname ieri la 01:05
Da' care-i jelania si plansetul pt. voi, ca eu nu-l vad:)))))))))))))
Prorestati vreunul pe stadion , bagati torte, afisati mesaje anti- becaliot, va bateati cu jandarmii.....luati atitudine in vreun fel, in orice fel, impotriva oricui, pot sa cred ca nu, hai ma, nu mai suferiti:)))))))))))))
cum dau like la un post?
Inciu-Ciuna ieri la 01:23
Azzido ieri la 01:35
stix ieri la 01:54
Eu bag mana in foc ca nu inteligenta este punctul tau forte dar incearca s tu sa compensezi prin bun simt si intelegere.....ce naiba...........
Andrei Dobre ieri la 01:59
habarnam85 ieri la 02:32
c0dy ieri la 02:44
Unde esti Bogdane , ti ai inghitit limba ???
au castigat o excursie cu capra la munte si un concurs..de facut posta la urs probabil
SSK ieri la 09:16
M... PDL
Da' ce te faci ca au votat-o toti?
Sa-i multumim lui Dragos Enache.
Ivanski ieri la 15:14
P.S. Hai sa fim seriosi. Puscarie pentru o torta niste petarde si intrat pe stadion pentru dreptate? Amenda pt ca nu te duci la militie in timpu meciurilor? Este revoltator. iliescu Petre roman ....basescu udrea..nastase tariceanu........huidu, si asta sunt doar cateva din ce imi vine in cap pe moment. Pentru genocidul lor asupra poporului cine raspunde?
Andrei^ ieri la 17:43
Da' care-i jelania si plansetul pt. voi, ca eu nu-l vad:)))))))))))))
Prorestati vreunul pe stadion , bagati torte, afisati mesaje anti- becaliot, va bateati cu jandarmii.....luati atitudine in vreun fel, in orice fel, impotriva oricui, pot sa cred ca nu, hai ma, nu mai suferiti:)))))))))))))
Exact. Si ce daca scad pensiile si moare lumea de foame? Nu suntem pensionari, de ce ne-ar interesa pe noi?
gabi100 ieri la 18:36
cnnreporter ieri la 19:51
Cu parere de rau va spun ca e mult mai rau ca in socialism ! Defapt daca nu se desteapta luma o sa ajunga fascism, ceea ce se si vrea.... o sa fie un totalitarism condus de fraierii astea care conduc lumea si lacheii lor!!!
P.S. Hai sa fim seriosi. Puscarie pentru o torta niste petarde si intrat pe stadion pentru dreptate? Amenda pt ca nu te duci la militie in timpu meciurilor? Este revoltator. iliescu Petre roman ....basescu udrea..nastase tariceanu........huidu, si asta sunt doar cateva din ce imi vine in cap pe moment. Pentru genocidul lor asupra poporului cine raspunde?
Stadionul este un loc public! Si vor sau nu vor unii pe stadion poate intra absolut oricine care plateste biletul de intrare! Bun! Si acum, haideti sa incercam sa facem o analogie, respectand cronologia de la articol:
1. Închisoare pentru orice obiect artizanal
Ce s-ar intampla acum daca cineva ar arunca o petarda sau o fumigena in pasajul de la Universitate, care este un loc public? Raspunsul nu greu de ghicit! De ce nu ar trebui sa se intample acelasi lucru pe un stadion de fotbal? Numai pentru faptul ca am platit biletul de intrare? Nu tine!
2. Pu s c a rie pentru tentativa de a p atrunde pe teren
Ce s-ar intampla daca oricare dintre noi s-ar trezi cu un pumn in fata in statia de autobuz de la Universitate (care este un loc public) asa cum s-a intamplat pe un stadion din Ploiesti? Raspunsul nu ar trebui sa fie greu de ghicit! Si de ce aceasta fapta ar trebui tolerata pe un stadion de fotbal? Numai pentru faptul ca am platit biletul ? Nu tine!
3. Închisoare minimum un an pentru acte de agresiune pe teren
Vezi 2
4. Închisoare pentru - interzisul - care intra pe stadion
Daca a fost "interzis" datorita 1,2,3 este normala interdictia!
5. Se introduce modelul englez pentru cei interzi%u015Fi
"Interzisul" ar trebui sa fie fericit cu aceasta prevedere - se elimina posibilitatea ca el sa ajunga dupa gratii!
6. Cine nu se prezinta la sediul Poli t iei va fi amendat
Sunt de acord cu "prestarea a 120-200 de ore activita t i in folosul comunita t i i !
7. Cine e urmaritrit penal va fi automat interzis 6 luni pe stadioane
Nu sunt de acord - pana in momentul deciziei finale a justitiei oricine beneficiaza de prezumtia de nevinovatie!
Si legat de proteste - protestele pot si non-violente! Mahatma Gandhi spunea:
An eye for an eye makes the whole world blind!
O seara buna oriunde va veti afla!
Andreea 17.12.2011@00:23