home
15-12-11

Modificarea legii 4/2008 votata de Parlament

După ce Senatul a respins-o în aprilie 2010, deputaţii au aprobat, astăzi, cu majoritate covîrşitoare, 235 de voturi “pentru”, un vot “împotrivă” şi două “abţineri”, propunerea legislativă a deputatului PDL Alin Trăşculescu privind combaterea violenţei în sport.

Miercuri, Alin Trăşculescu afirmase, după ce proiectul a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru învăţământ a Camerei, că principalele reglementări îi privesc pe recidivişti şi că proiectul conţine măsuri pentru stoparea violenţei pe stadioane.

CELE MAI IMPORTANTE AMENDAMENTE:
1. Închisoare pentru orice obiect artizanal
“Încercarea de a introduce, deţinerea, confecţionarea sau folosirea în incinta arenei sportive a obiectelor artizanale şi de distracţie, de orice clasă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani plus măsura interzicerii accesului pe stadione între 2 şi 4 ani”

2. Puşcărie pentru tentativa de a pătrunde pe teren
“Pătrunderea sau încercarea de pătrundere fără drept în incinta suprafeţei de joc se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an şi măsura interzicerii accesului la competiţiile sportive pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 2 ani”

3. Închisoare minimum un an pentru acte de agresiune pe teren
“Dacă pătrunderea în încinta suprafeţei de joc sau chiar pe teren este însoţită sau urmată de acte de agresiune sau violenţă fizică, pedeapsa e închisoare de la 1 la 2 ani şi măsura interzicerii pe stadioane între 2 şi 4 ani”

4. Închisoare pentru “interzisul” care intră pe stadion
“Fapta unei persoane căreia i s-a interzis accesul la unele competiţii sportive de a încerca să pătrundă sau de a pătrunde în arena sportivă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 lună la 3 luni sau amendă”.

5. Se introduce modelul englez pentru cei interzişi
“Persoanele faţă de care s-a dispus măsura interzicerii accesului pe arenele sportive au obligaţia ca, pe timpul desfăşurării competiţiilor pentru care s-a dispus măsura, să se prezinte la cel mai apropiat sediu al poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră”.

6. Cine nu se prezintă la sediul poliţiei va fi amendat
“Neprezentarea la cel mai apropiat sediu al poliţiei sau jandarmeriei pe timpul desfăşurării unei competiţii pentru care s-a dispus măsura interzicerii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.500 de lei sau prestarea a 120-200 de ore activităţi în folosul comunităţii”

7. Cine e umărit penal va fi automat interzis 6 luni pe stadioane
“Pe parcursul urmăririi penale, măsura de siguranţă a interzicerii accesului pe stadioane se ia faţă de făptuitor în mod provizoriu în momentul începerii urmăririi penale. Durata acestei măsuri de siguranţă va fi de 6 luni de la data primirii sau comunicării rezoluţiei de începere a urmăririi penale de către învinuit

http://www.gsp.ro/gsp-special/diverse/huliganul-care-l-a-lovit-pe-galamaz-primea-cel-putin-un-an-inchisoare-daca-amendamentele-aprobate-azi-erau-in-vigoare-289275.html#

Precizez ca la ultima comisie prin care a trecut aceasta modificare a legii, respectiv comisia de aparare si ordine publica, au “binevoit” sa ne invite cu 55 de minute inaintea sedintei, in conditiile in care inca nu s-a inventat teleportarea, chiar daca am insistat sa fiu contactat telefonic in timp util, am primit un email, probabil fiindu-le rusine sa ma mai si sune.

Principala problema cu care o sa ne confruntam o sa fie faptul ca plangerea impotriva procesului verbal de contraventie nesuspendand masura complementara de interdictie, nu o sa suspende nici obligativitatea prezentei pe timpul meciurilor (acasa/deplasare/nationala etc) la sectia de politie/ jandarmi.

ultras.sportlocal.ro

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

FULL VIDEO - A 21-A CUPA!

Cupa RomanieiSTEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. Di