15-12-11

Operaţie reuşită: pacient mort

Nu prin eşecuri, ci prin „reuşite” moare cu adevărat Steaua.

Starea de devianţă profundă în care există clubul nostru determină ceea ce este el.

Nu „ce” sau „cât” obţine, dar mai ales modul cum obţine, urmare a unei existenţe intime cu care este asociată imaginea, apoi anvergura, apoi istoria, apoi însăşi clubul, este cel ce rămâne cu adevărat, dincolo de cifre

Dincolo de cifre, de legalităţile care spun ca niciunul dintre ei n-a fost condamnat, adică n-a făcut vreo faptă penală, adică n-a făcut nimic damnabil, Patriciu nu mai este un om de admirat care dă burse şi a construit un imperiu, este un tâlhar care a fraudat cu miliarde de euro poporul român, Voiculescu este un hoţ care n-am mai dat înapoi ce trebuia să păstreze pentru statul român, Vântu nu e un om care n-a putut fi dovedit, deci, un om cinstit, ci un nenorocit care a distrus zeci de mii de familii, fraţii Păunescu nu sunt întreprinzători de succes, ci securişti ordinari, devalizatori, Tender nu e apropiat de boema artistică, ci un evazionist fruntaş, generalul Voicu nu doar discuta, lui Becali nu i s-a sculat bunică-su din mormânt să facă planul de urbanism, Cioflină nu este erou al patriei, ci un şpăgar găinar etc etc etc.

În spatele palmaresului, a cazierului curat, a cifrelor de afaceri, a filantropiei urlate, toţi ştim cine/ce sunt aceşti oameni şi cum au ajuns la „reuşită”.

Drama fundamentală a Stelei se naşte în momentul în care starea de devianţă totală în care-şi consumă clubul existenţa chinuită, este confirmată ca fiind normală, printr-un rezultat otrăvit, în genul celui de-aseară, al unei amărâte de cupe, al unui loc 2 luat cu milioane.

Cât timp rezultate erau oglinda fidelă a realităţilor existenţiale ale clubului, Steaua era ferită de mari pericole. Dacă eşti prost, isteric, dobitoc, dictator, imoral, paranoic, narcisist, needucat, înconjurat de slugi, violent, falit, atunci oglinda trebuia să reflecte clar: rezultate proaste, isterice, imorale, falite, o statură care provoacă interesul pentru că provoacă amuzamentul. Şi când eşti amuzat, uiţi de foame, de rate, de şefi, de soacră, de copii. Fotbal se poate vedea şi prin alte părţi, circ nu prea.

Partea pragmatică a chestiunii rămâne: din punct de vedere biologic, clubul Steaua este condamnat. Nu mai există stelişti activi. Există cei născuţi după timpul lor, cei care cred că 2006 a fost vârsta de aur a clubului, iar cel care a produs-o atunci este cel care o va produce din nou, omiţând faptul că nu cel despre care cred că le va da lapte şi miere, a fost cel care a făcut-o în urmă cu 6 ani. Ci altul, care se dezice de existenţa de azi a Stelei, alţii care nu mai sunt. Rămâne doar cel căruia îi creşte paranoia cu fiecare an scurs, cu fiecare erecţie pierdută, cu fiecare procent picat, cu fiecare confirmarea că nu va fi ce visa să fie.

Urmează alt circ iarna asta, alte flecme pe obrazul Stelei – vagaboandă în continuare – alte minciuni despre jucători de milioane, alte transferuri pe 6 luni, sau împrumut, sau gratis, alte impuneri de jucători, altă demitere în mai, altă restructurare totală în vară, alt loc 5 în campionat, alte impuneri de jucători, alte injurii la adresa antrenorului, aşa cum au fost la adresa lui Piţurcă, Protasov, Zenga, Olăroiu, Lăcătuş, Hagi, Stoichiţă, Cârţu, Edi Iordănescu, apoi alte promisiuni, alte eşecuri, alte bacşişuri aruncate pe jos pentru a menţine cancerul, apoi de la capăt, pe exact aceleaşi coordonate care au adus dezastrul.

Alte detonări GARANTATE ale unei stări de normalitate ce încearcă a fi creată de nişte profesionişti (buni-răi). Alt ciclu GARANTAT a se încheia în eşec. Alte reziduri GARANTATE a îngreuna sufletul Stelei.

Şi o luăm de la capăt, cu transferuri gratis, cu locul 6 după sforţări compromiţătoare, cu o cupă în 8 ani, cu bani de la UEFA, televiziuni, bilete care ţin Steaua drogată, cu sute de mii care aplaudă şi susţin mascarada, cu stastici în jos, cu palmares în jos şi, mai ales, cu o personalitate distrusă complet.

Urmează iar nişte bocanci în sufletul clubului Steaua, care este desfiinţat de Becali – pentru că este urât de moarte de Becali – urmează alte păgânisme, urmează alte ejaculări pe Ilie Stan şi pe fotbaliştii care au realizat – prin ce-i mai bun în ei – un rezultat: „Hristos mi-a mie dat calificarea”, „Nu m-a lăsat pe mine Dumnezeu”, „Fata cea mică se ruga, de-aia m-am calificat”, „Cum să nu mă calific eu, Becali, în faţa lui Moise”.

Nu Steaua s-a calificat, el – Becali – s-a calificat, nu Ilie Stan şi jucătorii au meritele, el – Becali – are meritele, nu Steaua este subiectul principal, el, călăul ei este. Peste asta – înălţarea pe persoana Stelei – nu se poate trece, nici dac-am câştiga Liga Campionilor.

Atâta timp cât rezultatele erau expresia mizeriei din club, totul era în regulă. Era imposibil ca după ani de eşec, să nu se rupă firul, mămăliga să nu explodeze.

Problema apare atunci când rezultatele considerate „realizări” par – şi subliniez, par – a fi apanajul mecanismelor interioare ale clubului, când de fapt sunt exact invers.

Problema fundamentală a Stelei apare atunci când mizeria care este clubul în aceşti ani este legitimată ca un lucru pozitiv, prin rezultate considerate „reuşite”. Faptul că este şi aplaudată într-un mod penibil arată neechivoc distrugerea completă a oricărui spirit stelist.

Astfel, mizeria va exista mult şi bine, consacrată fiind ca „aducătoare de ploaie”, momentele în care nu va fi lăsată să se manifeste fiind – sfâşietor şi absurd – chiar acelea în care ea va fi confirmată.

Filip Pindean