home
15-12-11

Nu ratati seara asta, domnule Becali!

Steaua a cîștigat derbyul cu Dinamo pentru că Ilie Stan a vrut să trăiască sau să moară pe mîna lui. Pentru că l-a dat la o parte discret pe cel care de ani de zile distruge crezînd că face bine și a alcătuit o echipă capabilă să joace 11 la 11 în ambele faze. I-a lăsat pe frații Costea pe bancă să-și facă bezele cu protectorul Gigi Becali și l-a trimis la muncă pe Nikolici. Iar muntenegreanul s-a pus imediat pe treabă. La început mai greoi, apoi din ce în ce mai implicat. Întotdeauna însă dedicat grupului, transpirînd în ambele direcții, și atacînd careul lui Bălgrădean după bătăliile cu Moți și Dragoș Grigore, și apărîndu- se la 40 de metri pentru a-l bloca pe Cătălin Munteanu.

De mult timp Steaua n-a mai jucat atît de bine, pentru că în sfîrșit, după mult timp, în primul 11 nu și-a mai făcut loc vreo toană a lui Gigi Becali. A jucat cine merită. Iar cine merită nu poate ști decît cel care stă de dimineață pînă seara alături de el, pe terenul de antrenament sau în cantonament, adică antrenorul.

Lăsat în pace, Stan și-a luat soarta în propriile mîini și a izbutit două lucruri importante. Pe de o parte, a asigurat echipei un echilibru în ambele faze ale jocului, iar pe de alta, a scos în evidență calitățile fraților Costea, dar în condiții care-i avantajează pe olteni. Pe final de meci, atunci cînd adversarul e obosit, iar deficitul de pregătire fizică al fraților alintați nu-i mai împiedică pe aceștia să-și pună în valoare abilitățile indiscutabile.

Luni seară, în Ștefan cel Mare, Ilie Stan a cîștigat cel mai important meci al carierei pentru că și-a impus și a reușit să instaureze, pentru 90 de minute, dictatura competenței în fața dictaturii ignoranței”.


Aceste rînduri au fost scrise acum nici două săptămîni, după derbyul Dinamo - Steaua 1-3, dar devin parcă mai actuale ca atunci abia acum, după revanșa cu ciprioții, cînd fotbalul a răsplătit, firesc, profesionalismul.

A fost victoria Stelei, izbînda a 50.000 de fani incredibili care au umplut Arena Națională. A fost succesul unui grup care începe să se formeze într-un climat corect. Au fost triumful muntenegreanului Nikolici, indiscutabil omul serii, și marea lovitură dată de Ilie Stan, antrenorul care a înțeles la timp că trebuie să-și ia soarta în propriile mîini și să ia măsurile pe care le crede de cuviință, nu cele izvorîte din gîndirea altora.

Dar, peste toate, noaptea asta albă trebuie să fie a lui Gigi Becali. Toată, întreagă și lungă. E decembrie și mai e mult pînă la răsăritul soarelui. Timp berechet să pricepeți, domnule patron, că puteți să culegeți tot nectarul din truda acestor băieți, din străduința și munca antrenorului, din alergătura oamenilor din birouri, doar lăsîndu-i să-și facă, profesionist, treaba. Ce-o fi atît de complicat?

PS: Greșesc eu sau la pauză vă bătea gîndul să-l schimbați pe Nikolici cu Mihai Costea?

Andrei Vochin

Anghel Iordănescu: "Steaua le-a adus suporterilor bucuria în case la final de an. Felicit toată echipa, inclusiv staff-ul tehnic şi cel medical. Gigi Becali trebuie să fie atent cum va gestiona această perioadă de pauză competiţională, care este foarte importantă pentru echipă, trebuie să fie atent ce transferuri va face. Gigi Becali se enervează uşor atunci când lucrurile nu merg bine şi se entuziasmează la fel de uşor când treaba merge perfect. Sper că se va consulta cu staff-ul în ceea ce priveşte transferurile. Lăsaţi-i pe Manchester United mai târziu, nu în 16-imi, ca să ne mai bucurăm şi noi de o etapă într-o competiţie europeană. Numai două echipe pot umple Naţional Arena în acest moment: echipa naţională şi Steaua. Faptul că echipa a fost montată se datorează şi suporterilor".

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

FULL VIDEO - A 21-A CUPA!

Cupa RomanieiSTEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. Di