31-10-11

Samburele amar al pasiunii

Aseara s-a mai sapat o cazma sanatoasa la groapa catre care se indreapta cu pasi mari grupurile de suporteri organizate din Romania (putem sa le zicem ultrasi, dar sunt si argumente impotriva). Groparii au fost de aceasta data cei de la Petrolul Ploiesti.

Despre cei de la Petrolul Ploiesti nu erau de zis decat lucruri bune pana aseara. Ei erau unii dintre acei foarte putini care inca mai tin steagul sus in atmosfera generala de lehamite a zilelor noastre – si nu oricum, ci la inaltime. Deplasari, coregrafii, torte, fumigene, prestatii mult peste medie – in fine, tot acest arsenal care parea normal prin 2002-2003 si care a devenit deja desuet din 2009-2010.

Mai mult decat atat, ploiestenii erau asezati la rubrica „Asa da” inclusiv datorita unui demers unic nu prin scopul sau (eliberarea unei echipe de un patronat care o injoseste si o dezonoreaza), ci prin succesul ei! Sa reusesti, ca grup de suporteri, sa „renasti” o echipa istorica, confiscata si mutata la Mogosoaia (aviz amatorilor!) nu e deloc putin lucru. In nucleul de suporteri ploiesteni care au reusit aceasta performanta s-au intalnit cateva calitati destul de rare, precum tenacitatea, optimismul (oamenii trecand si prin momente critice, in care totul parea pierdut), cunoasterea, abilitatea compromisului (totul s-a facut cu sprijinul autoritatilor locale). In fine, a mai fost si rolul conjuncturii, pentru ca fara noroc nu se poate face nimic, dar n-ar fi deloc mult sa spunem ca Petrolul Ploiesti mai exista azi in primul rand datorita acelor cateva zeci sau sute de suporteri (intre care Dragos Enache a contat cel mult la numar, exclus ca inteligenta) care au continuat sa spere cand totul parea pierdut si care au crezut in „ideea de Petrolul” mai presus de „forma Petrolul” care era in mainile lui Bercea. Pe scurt, o poveste romaneasca de succes, cu si despre fotbal si suporteri, adica o raritate.

Ceea ce s-a intamplat aseara nu este, din pacate, nici o raritate si nici un „incident izolat” cum unii fanatici ai „fenomenului” se vor grabi sa sustina. Istoria (si, in ceea ce ma priveste, si experienta personala) ne arata ca fructul dulce si imbietor al pasiunii, care da sens fotbalului, are inevitabil un sambure amar: violenta si prostia.

De ce s-a ajuns la acest ultim gest de violenta (in urma caruia nu mai poate veni decat unul singur: moartea unui om) este complicat de analizat. Subiectul ma depaseste si probabil ca trebuie descifrat intr-un context social/sociologic mult mai larg, daca depasim nivelul individual al brutei.

De ce acesti suporteri carora le place sa se identifice prin pasiune, sacrificiu si devotament recurg, in mod recurent, la manifestari nu doar violente, ci inexplicabil de stupide – acest amanunt va conta prea putin in fata noului val de „teroare” care se va porni impotriva lor. Cele cateva focare de rezistenta de prin tara (Ploiesti, Cluj, intrucatva Timisoara – plus ce-a mai ramas din Bucuresti) vor intampina noi si noi sicane si abuzuri din partea autoritatilor. Nivelul de asteptare pentru astfel de „masuri” (care se vor termina prin abuzuri pur si simplu pentru ca fortele de ordine nu se pricep, in mod competent si legal, sa-si faca treaba) este din nou maxim in aceste zile. Orice va parea justificat.

Sigur ca tendinta celor mai multi dintre ultrasi va fi sa se victimizeze…din nou. E atat de simplu sa sustii ca tu esti anti-sistem si ca sistemul vrea sa te zdrobeasca doar pentru ca indraznesti sa opui rezistenta. E o iluzie pe jumatate adevarata si atat de seducatoare…

Dar aceasta explicatie nu va putea niciodata justifica de ce insisi ultrasii si-au taiat sistematic craca de sub picioare, prin actiuni la limita intarzierii mintale. De ce, in atatia ani, marile ispravi de violenta au fost parca special concepute pentru a justifica abuzurile: intrarea stupida pe pista a rapidistilor si cainilor la un Dinamo-Rapid, intrarea ilogica pe gazon a suporterului in slapi la Steaua-Charleroi, bataia nascuta din nimic a timisorenilor in finala Cupei cu CFR de la Targu Jiu si in fine pumnul si flegma de aseara.

Drogurile pot explica, in ultima vreme, din ce in ce mai multe. Dar ele singure nu pot explica vidul din capul ploiesteanului de aseara si mai ales nu pot explica solidaritatea „tiganeasca” a celorlalti suporteri cu un astfel de specimen. Amestecate, lucrurile par mai degraba negre si vor sfarsi curand, spre bucuria mai-marilor din fotbal. Singura forma de opozitie viabila a capotat din prea putina auto-disciplina si prea multa prostie. Publicul „civilizat” este viitorul.

Ovidiu