29-09-11 AEK Larnaca - STEAUA 1-1 (0-0)Într-o zi în care s-a vorbit numai de șampanie, elicoptere, folcloriste și mită, cei din mass-media și-au amintit că totuși astăzi este zi de Europa League și s-au gândit că poate ar fi cazul să discute și de așa ceva. Normal că se caută mici alibiuri legate de problema șampaniei, însă să sperăm că ”sifonarul” Avram își face datoria și poate se curață acestă competiție.Înaintea meciului, creditorul Stelei s-a gândit să ne facă o confidență în direct la sport.ro: ”Meme Stoica mi-a zis că pleacă dacă vine Ogăraru”. Pe lângă visele de finala de Europa League, pe lângă corupție, cu greu am reușit să fac rost de primul 11 de la Larnaca. Conform site-ului UEFA, cele două echipe care s-au prezentat în această seară în Cipru, au fost următoarele: AEK Larnaca: Fortin - Demetriou, Kingsley, Dimech, De Cler - Skopelitis, Van Dijk, Priso, Linssen - Gonzalo Garcia, Mrdakovici. Antrenor: Ton Caanen. Steaua Bucuresti: Stanca - Emeghara, Gardos Iliev, Latovlevici - Prepeliţă, Bourceanu, Brandan, Tanase - Tatu, M. Costea. Antrenor: Roni Levi. De remarcat din echipa cipriotă era Tim de Cler, fost component de bază al Ajax-ului și Feyenoord-ului, om a cărui experiență depășea oricare jucător al Stelei. Arena pe care s-a disputat partida din această seară a fost GSP Arena, din Nicosia. Spre tristețea celui ce creditează Steaua, arena nu se numește Gazeta Sporturilor, loc unde s-ar simții de minune, ci The Pancyprian Gymnastic Association Stadium, arenă de 22.000 de locuri și deschisă în 1998. Formula de joc aruncată de Ronny Levi părea un 4-4-2, cu Prepeliță în poziția de mijlocaș dreapta în așteptarea lui Tibi Bălan. Surprinzătoare apariția lui Gardoș în primul 11, jucător care probabil are moralul la pământ după incidentul cu Băcilă. De obicei o arenă care e umplută când greii Anorthosis sau Omonia joacă aici, pentru partida de astăzi nu cred că s-au strâns mai mult de 5000 de spectatori, dintre care vreo 600 fiind români. În minutul 2, Mihai Costea preferă să tragă de la circa 25 de m de poarta lui Forlin, însă șutul trece pe lângă. Doar 4 minute mai târziu, Bourceanu centrează perfect la 11 m, Tatu lovind din voleu mingea cu piciorul stâng, însă mingea trece peste. O ocazie într-adevăr mare și reușită a Stelei. În minutul 10, Steaua confirmă începutul puternic de meci, Tănase sutând periculos spre poarta cipriotă, însă portarul apără. În minutul 15, același Leandro Tatu încearcă poarta, însă mingea trece pe lângă. Jocul Stelei părea bun, însă parcă văzusem de prea multe ori acest tip de joc cu Steaua dominând static, însă fără ocazii mari. În minutul 21, Gardoș trimite mingea în poartă, însă din offside. Urmează o pătrundere în forță a lui Tănase, însă Demetriu intervine fantastic. Urmează un corner executat de același Tănase, Brandan lovește aproape perfect mingea, care se duce sub bară, însă Fortin salvează incredibil. După acea ocazie mare, jocul Stelei a devenit monoton, lipsit de idei, cu o singură ratare a lui Costea în minutul 44. Imediat Larnaca prinde Steaua pe contre, Priso scapă aproape singur cu Stanca, acesta respinge în picioarele aceluiași camerunez, însă mingea iese afară. Steaua scapă dintr-o situație grea de tot, aceasta fiind și ultima ocazie a primei reprize. Cea de a doua parte a jocului începe în același formule și aparent în același stil, cu Steaua atacând echipa cipriotă. În minutul 55, Brandan execută o lovitură liberă, mingea trece de toată apărarea cipriotă, ajunge la Costea care recentrează în 6m, însă Gardoș este blocat. Un minut mai târziu, Tim de Cler cade în careul Stelei cerând vehement un penalty, însă arbitrul refuză, mingea fiind recuperată de steliști, Tatu scapă spre poartă și încearcă un lob, însă mingea nu își atinge ținta. Îmediat se declansează iadul, centrare de pe dreapta în 6 m, Mrdakovici reia însă este blocat de Iliev, acesta revine și trimite mingea în plasă. Larnaca preia conducerea în fața Stelei. Steaua răspunde cu o ratare din 4m, cu poarta goală a lui Tănase, însă mingea fusese deviată. Cornerul este executat de același Brandan care îl găsește pe Prepeliță complet liber la 11 m, acesta lovește mingea cu capul pe lângă poartă, Steaua ratând o oportunitate uriașă. În minutul 63, o centrare plouată spre poarta Stelei, același jucator sârb reluând periculos spre poarta apărată de Stanca. Deși un jucator masiv și lent, stilul de atacant de careu visat de ai nostri, sarbul pare un jucator extrem de bun. Golul Stelei vine în minutul 64, Costea cu Bourceanu îi prind pe ciprioți pe contre, Costea trece în viteza de fundașii ciprioți și executându-l pe Fortin. 1-1. Costea a jucat fantastic această fază, demostrând poate prima dată de la venirea în Ghencea de ce calități are. Imediat Levi îl aruncă pe Novak Martinovic în schimbul lui Emeghara pentru a betona partea dreaptă, parte unde am părut extrem de vulnerabili. Apariția lui Novak în teren se vede, iar la prima oportunitate acesta începe o cursă pe dreapta de toată frumusețea, centrare în 6 m de unde Dimech este aproape de un autogol. În minutul 75, Tănase îi lasă locul celuilat Costea, Florin. Mișcare destul de ciudată ținând cont că pe bancă îi aveam pe Rusescu și Nikolic. În minutul 81, Brandan își pierde capul și primește al doilea galben lăsând echipa în 10 pentru ultimele minute. Îmediat urmează o serie de îmbrânceli între jucătorii celor două echipe, undeva la mijlocul terenului. După ieșirea lui Brandan, ciprioții încep să preseze, iar Ruben Gomez scapă singur cu Stanca, însă parada acestuia salvează Steaua de la un gol în finalul meciului. În minutul 89, situația devine critică pentru Steaua, portarul Stanca se prăbuște acuzând dureri mari la picior. Soluția Stelei de pe bancă este tânărul Cojocaru, portar de doar 15 ani. Spre bucuria staff-ului tehnic, Stanca își revine și strange din dinți pentru finalul meciului. În minutele de prelungire Prepeliță îi lasă locul lui Bicfalvi. Meciul Stelei a fost mediocru în fața unei echipe extrem de slabe. Din păcate o echipă bună s-ar fi distrat cu aceasti ciprioți, însă Steaua nu a dat dovadă de înțelepciune în atac. Situația Stelei este destul de dificilă ținând cont că urmează două meciuri cu un adversar care pare mai puternic, iar zilele lui Levi par numărate, așa că o întâlnire cu fosta sa echipă pare din ce în ce mai puțin probabilă. Cel mai bun jucător stelist astăzi a părut Mihai Costea. Așadar AEK Larnaca – Steaua 1-1, Steaua fiind pe locul trei în grupa sa de Europa League. fcsteaua.ro FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
FULL VIDEO - A 21-A CUPA!STEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. DiAISS: "Atentionam conducerea Stelei sa inceteze cu declaratiile iresponsabile!"In urma declaratiilor finantatorului Stelei, domnul George Becali, premergatoare meciului retur dintre Steaua si TSKA Sofia din preliminariile Europa League, Asociatia Independenta a Suporterilor Stel |
stelistu23 ieri la 23:00
Maye ieri la 23:00
id_lucio ieri la 23:01
asprilia ieri la 23:03
asprilia ieri la 23:04
id_lucio ieri la 23:17
Acum 0 ore si 3 minute
Domnule Bbecali pana nu il aduci pe Olaroiu pe banca Stelei sau pe Hagi nu vei avea (rezultate) nu te mai zgarci la bani cand cumperi jucatori daca vrei sa ai rezultate......
pe sport.ro Oaia precupeata.
anti gigi ieri la 23:21
1.Manache
2.Sclavita
3.Lacatus
4.Ilie Subordonat Dumitrescu,adica ala care zicea ca nu o sa i luam echipa ciobanului si care spunea ca el nu l a tradat niciodata pe Geigei
optarul ieri la 23:28
Symmy ieri la 23:31
ninjutssu ieri la 23:39
id_lucio ieri la 23:48
asprilia ieri la 23:57
E din ce in ce mai clar ca un antrenor care se respecta si are cat de cat valoare nu are cum sa-si lege numele de cioban.
stai linistit ca maine vine un sc lav care imi pare rau ca se baga in mocirla ciobanului
Andrei Dobre astazi la 07:03
Protasov astazi la 11:29
@ss lucki
Hai in AISS!
In alta ordine de idei, un rezultat normal. Parca am avut mai multe ocazii dar daca nu s-au concretizat tot aia e. E ciudat ca "baietii" s-au trezit un pic la viata doar dupa ce au primit golul, ceea ce spune multe despre profesionalismul lor.
Sunt terminati psihic, prea sensibili emotional, nu fac fata presiunii de aia dupa ce au luat gol au avut o tresarire si au aratat ca pot juca si mai bine. In continuare Jijiotul e problema Stelei deoarece administreaza dupa capul lui idiot moralul jucatorilor dupa o mentalitate cretina, la victorie e Barcelona iar la infrangere se spanzura sau ii da pe toti afara...Nu vreau sa zic ca Levi e problema dar au fost destui antrenori mai buni ca el la Steaua...Ar trebui unul mai lucid, sa ii explice si Jijiotului ca punand presiune suplimentara idioata nu isi creste sansele de victorie. Trebuie sa le imprime cineva o mentalitate de campion, sa abordeze meciurile si momentele din meci demn cu orgoliu stelist, sa ii dreseze, chiar daca pierd sa o faca demn, in atac, cu suturi la poarta, cu suturi de calitate si fara frica in driblinguri, sa dribleze cat mai aproape de adversar. Trebuie sa ii invete cineva sa joace inteligent si demn, sa nu caute fault niciodata, sa trateze fiecare faza ca pe o oportunitate de a arata ce pot, sa nu opreasca ritmul daca au 3-0 si nici sa nu se apere disperati daca sunt in 10. Poti lua 5-3 cum a fost cu Lyon dar macar joci demn...nu te caci pe tine daca ai de recuperat 2 goluri si in fiecare clipa sa fie constienti ca pot intoarce rezultatul avand vointa mai puternica decat plumbul din picioare.
Dar sunt prea multe
Este interesant ce spui tu aici. Uiti un lucru, atat doar. Nu are nimeni interes ca "echipa" sa castige. Machidonii pun banii pe adversar, mereu.
Andreea 30.09.2011@13:16