22-09-11

O zi din viata domnului Gardos

Zece etape, deci. E o decizie care ne corupe pe toţi.



În Regulamentul Disciplinar al FRF sunt stipulate următoarele legalităţi, care interesează speţa noastră:

Secţiunea I – Sancţiuni

Art. 18 – Eliminarea:
18. 2. În cazul jucătorilor, eliminarea este urmarea unui cartonas rosu direct sau indirect (cumul de cartonase galbene).
18. 4. O eliminare determină automat suspendarea pentru jocul următor, atât pentru jucători, cât și pentru oficiali, organismul responsabil cu luarea deciziei urmând să individualizeze sancţiunea în funcţie de gravitatea faptelor.

Art. 19 – Suspendarea:
19. 1. Suspendarea constă în interzicerea participării la următorul joc si de a avea acces la vestiare, pe banca de rezerve si în incinta terenului de joc.
19. 2. De regulă, suspendarea este stabilită în număr de jocuri (etape) pentru jucători si antrenori si în număr de luni pentru celelalte persoane fizice. Suspendarea nu va putea depăsi un număr de 24 de jocuri sau 24 de luni.

Secţiunea a III-a. Aplicarea Sancţiunilor:

Articolul 43 – Reguli generale

43. 3. Pentru individualizarea sancţiunii se ţine seama de circumstanţele în care a fost săvârsită abaterea si de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea disciplinară:

43. 4. Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante:
43. 4. a. săvârsirea abaterii precedată de provocare din partea victimei;
43. 4. b. conduita bună a persoanei în cauză înainte de săvârsirea abaterii;
43. 4. c. stăruinţa depusă de persoana în cauză pentru a înlătura rezultatul abaterii sau a repara paguba pricinuită;
43. 4. d. consecinţele de gravitate redusă ale abaterii;
43. 4. d. cooperarea cu instanţa disciplinară în aflarea adevărului.

43. 5. Următoarele împrejurări constituie circumstante agravante:
43. 5. a. premeditarea;
43. 5. b. săvârsirea abaterii de către trei sau mai multe persoane împreună;
43. 5. c. săvârsirea abaterii prin acte de violenţă;
43. 6. d. săvârsirea abaterii în stare de ebrietate sau sub influenţa substanţelor dopante;
43. 7. e. consecinţele grave ale abaterii;
43. 7. f starea de recidivă.

Abateri şi sancţiuni aplicabile jucătorilor:

Articolul 63:
Un jucător trebuie eliminat de arbitru pentru săvârsirea uneia dintre următoarele abateri prevăzute de “Legile Jocului”:
a) abatere gravă (adică faultul de roşu – n.n.);
b) comportare violentă (gen loviri fără minge, încăierări – n.n.);
c) scuiparea unui adversar sau a oricărei alte persoane;
d) împiedicarea marcării unui gol de către echipa adversă sau oprirea unei ocazii clare de a marca prin jucarea intenţionată a
mingii cu mâna (aceasta nu se aplică în cazul portarului în propria suprafață de pedeapsă);
e) oprirea unei ocazii clare de a marca, a unui adversar aflat în atac care se deplasează spre poarta adversă prin comiterea unei
greseli sancţionabilă cu lovitură liberă sau lovitură de pedeapsă (penalty);
f) folosirea unui limbaj sau a unor gesturi jignitoare, injurioase sau grosolane;
g) primeşte al doilea avertisment în cursul aceluiaşi joc.

63.2. Sancţiunile aplicabile jucătorilor pentru săvârsirea abaterilor de mai sus sunt următoarele:

63. 2. 4. a). lovirea cu palma, cotul, braţul, pumnul, capul, piciorul ori călcarea adversarului:

- suspendare de la 2 la 6 jocuri, dacă nu au produs vătămare fizică,

- de la 6 la 10 jocuri dacă s-a cauzat vătămarea fizică a victimei sau

- de la 16 la 24 de jocuri dacă s-a cauzat vătămarea fizică gravă a victimei; în caz de vătămare corporală gravă, dovada acesteia se face prin certificat medico-legal;

63. 2. 4. b). bruscarea, efectuată prin tragere, împingere, ținere, body-check ori altele asemenea: suspendare de la 2 la 3 jocuri.

63.2.5. La individualizarea sancţiunii se va ţine cont dacă abaterile prevăzute de art. 63. 2. 4 au fost săvârsite în disputa pentru minge sau în afara acesteia, în timpul desfăşurării jocului sau când acesta era oprit.



Deci, articolul 63 e foarte clar.
Vătămarea fizică înseamnă maxim 10 etape.
Vătămarea fizică gravă înseamnă minim 16 etape.

Ei, aici apare problema. În practică, diferenţa dintre vătămare şi vătămare corporală gravă este următoarea: în cazul vătămării grave, pentru a fi clasificate ca atare, este nevoie de un certificat medico-legal. De menţionat este faptul că pe masa preşedintelui Comisiei de Disciplină, reprezentanţii clubului Pandurii au adus toate actele care i-au fost întocmite la spital lui Băcilă şi care atestă faptul că jucătorul Pandurilor a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu (cit. pornosport).

Astfel, dacă prima sancţiune, suspendarea între 2 şi 6 jocuri, se dă pentru o lovire cu palma, o talpă ridicată, dar care loveşte un picior aflat în aer, un cot la duel aeriean etc. (fără niciun fel de urmări pentru integritatea fizică, indiferent de acţiunea, cât de violentă, sau de însăşi executarea ei cu voinţa vădită de a provoca vătămarea adversarului, dar, repet, fără urmări!), vătămarea corporală se consideră a fi un nas spart, o buză ruptă, un cap spart, o mana ruptă, un hematom vizibil (cu sau fără intenţie, nu contează, se stabileşte prin consecinţe), iar vătămarea corporală gravă trebuie a fi considerată, în mod evident, ruperea piciorului unui adversar, adică fractura de tibie şi peroneu, sau dubla fractură de tibie şi peroneu, şi se dovedeşte tot prin consecinţe, cu certificat medico-legal constatator.

Aici e ceva foarte delicat. EXACT acelaşi gest, în sine, reprodus la fix aceiaşi intensitatea, în fix exact aceleaşi condiţii, va fi încadrat diferit, în funcţie de CONSECINŢELE sale, nu în funcţie de intenţie sau de alte circumstaţe (cum ar fi starea de recidivă). Aceste alte circumstanţe (atenuante sau favorizante) vor folosi la (sub)încadrarea ulterioară, dar neapărat subordonată încadrării largi, stabilite prin CONSECINŢE. Adică, o vătămare corporală gravă, încadrată astfel prin consecinţele dovedite de actul medico-legal, poate fi la minimul de 16 etape şi la maximul de 24 de etape.

Simplu, spus, poţi să fii un călău cu victime cunoscute la activ (cum ar fi măcelarul Alexa), intri la unul să-l omori, din comoţie, cu ambele tălpi pe frunte, şi ăla să aibă un cap de bulgar, să nu păţească absolut nimic. Îţi iei între 2 şi 6 etape, ura, următorul la rând, care poate n-o să aibă cap de bulgar! În acelaşi timp, poţi să fii un jucător recunoscut pentru fair-play, faci o alunecare necontrolată, ciupeşti adversarul, prinzându-l cu piciorul pe pământ, se face pârghie şi intră în spital 9 luni (sau moare!). Fără intenţie, fără violenţă, doar din neşansă, dar cu nişte consecinţe incriminate regulamentar! Buuun.

Acum, după ce s-a făcut încadrarea, prin constatarea consecinţelor (prin actul medico-legal), se trece la analizarea circumstanţelor, pentru a se stabili pedeapsa.

În mod evident, în cazul lui Gardoş nu funcţionează 5 din cele 6 puncte care constituie circumstanţe agravante, doar unul, care e punctul 43. 7. e: Consecinţele grave ale abaterii, dar care se aplică, atrag atenţia, pentru cele 2 încadrări inferioare încadrării maxime (încadrare care e maximă, tocmai pentru că are gravitatea ca principal motiv). Deci, ar fi o dublă incriminare, deci, în cazul lui Gardoş, nu există circumstanţe agravante.

În acelaşi timp, în cazul lui Gardoş funcţionează 3 din cele 5 ccircumstanţe atenuante:

43. 4. b. Conduita bună a persoanei în cauză înainte de săvârsirea abaterii – aici e incontestabil; un jucător foarte sportiv, fără incidente.
43. 4. c. Stăruinţa depusă de persoana în cauză pentru a înlătura rezultatul abaterii sau a repara paguba pricinuită – şi aici e clar, s-a văzut părerea de rău exprimată imediat, s-a dus să-l viziteze, iar clubul a forţat activarea aceastei prevederi, prin urlarea publică a disponobilităţii de a-l interna şi opera la Spitalul Militar, de către doctorul care colaborează cu Steaua.
43. 4. d. Cooperarea cu instanţa disciplinară în aflarea adevărului – mai mult ca sigură



Gardoş a luat o pedeapsa maximă abuzivă, stabilită de o încadrare evident abuzivă. Altfel spus, s-au comis două abuzuri în acelaşi caz, şi asta doar pentru a mulţumi, adică a mitui pe toată lumea.

Ce s-a întâmplat în cazul Gardoş e simptomatic pentru multe căcaturi pe care le trăim.

Art. 43, pct. 6 Consecinţele circumstanţelor care atenuează sau agravează răspunderea disciplinară sunt următoarele:
a) în cazul în care există circumstanţe atenuante în săvârsirea abaterii, sancţiunea aplicată poate fi la nivelul minim prevăzut pentru abaterea respectivă;
b) în situaţia în care există circumstanţe agravante, sancţiunea aplicată se poate majora până la maximul special al abaterii respective, la care se poate adăuga un spor de până la 1/2 din maximul sancțiunii prevăzut pentru abaterea respectivă, fără a se depăși maximul general prevăzut în regulamentul disciplinar pentru sancțiunea respectivă;
c) în caz de concurs între cauzele de agravare si cauzele de atenuare, sancţiunea se stabileste ţinându-se seama de circumstanţele agravante, de circumstanţele atenuante şi de starea de recidivă, fără ca sancțiunea aplicată să fie mai mică decât minimul special prevăzut pentru abaterea respectivă;
d) orice împrejurare reţinută drept circumstanţă atenuantă sau agravantă trebuie arătată în hotărâre.

În cazul lui Gardoş, suntem luaţi ca martori mincinoşi şi noi acceptăm asta. Uitând de câte ori ne-au ieşit pe nas zeci astfel de decizii, chipurile ale instanţelor, care, atunci, nu mai schimonoseau legile în favoarea noastră, ci în favoarea ălora care i-au rupt pe Rădoi, pe Pelşan, pe Tiago, pe Opriţa (nu-i mai ţineţi minte pe Săpunaru, Rada, Dina, Semedo şi nu mai ţineţi minte câtă frustrarea resimţeaţi atunci când bestiile scăpau cu încadrări ridicole).

Să vă intre bine în cap: legea e lege, indiferent că eşti Belodedici, indiferent că eşti Trifon Ivanov, indiferent că eşti Lăcătuş, indiferent că eşti cel mai fair-play jucător din lume sau că eşti Alexa. Nu contează cât de valoros eşti, câţi ani ai, la ce echipă joci, ce pontenţial ai şi nu contrează că ai vrut sau nu ai vrut să-l accidentezi pe Băcilă. Legea e clară, încadrarea e clară şi pentru un orb: vătămare corporală gravă, adică între 16-24 etape.

Mai mult, abuzul exprimat prin refuzul de a accepta evidenţa – vătămarea corporală gravă – este dublat de alt abuz, un refuz subsecvent, care se naşte în momentul judecării circumsanţelor atenuante, care sunt, iarăşi, refuzate a fi acceptate. Deci, prin absurd, dacă nu ar fi vătămare corporală gravă, ci doar vătămare corporală, adică de la 6 la 10 etape, cele 3 circumsanţe atenuante ar fi trebuit să coboare spre minim pedeapsa (chiar şi luate în concurs, sunt 3 la 1), sau, în cel mai rău caz, să propună mai puţin decât maximul, adică, în niciun caz nu 10 etape, ci măcar 9. Altfel spus, ori sunt 6 etape, ori sunt 16, dar nu pot fi 10, căci există circumstanţele atenuante (3, în concurs cu una agravantă, consecinţele grave).

S-a zis: hai, mă, să fie bine, să nu fie rău! Nu legea, nu regulamentul, nişte oameni au zis, că aşa au vrut ei, că aşa vor ei. Acelaşi tip de oameni şi acelaşi timp de lege personală care se aplică peste tot şi căreia îi vom cădea mâine victime, chiar dacă azi îi suntem favorizaţi.

Toate circumsanţele atenuante ale lui Gardoş contează pentru a lua 16 etape, nu 24, dar nu pentru a schimonosi o evidenţă, ca să mulţumeşti – chipurile – pe toată lumea, adică pentru ca să mituieşti pe toată lumea. Căci data viitoare se va întoarce roata, şi vom fi noi, ăia, mituiţii de azi, în poziţia în care să se joace unii cu noi, că aşa vor ei. Şi nu vom putea spune nimic.

Acceptarea de către stelişti a unei decizii vădit ilegale, comandate, în cazul Gardoş, deschide uşa unui infinit de astfel de interpretări – care spulberă toată ideea de stat de drept, legalitate, societate firească – cărora chiar steliştii le vor cădea victime cu proxima ocazie, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori până acum. În fapt, nedenunţarea abuzului din cazul Gardoş înseamnă complicitate la toate diformităţile legale, juridice, instituţionale, adică o complicitate la practicile întregii conduceri a fotbalului românesc (şi nu numai).

Altfel spus, odată acceptat şi închis ochii la ce s-a întâmplat, suntem obligaţi la acceptat şi închis ochii şi la ce o să se întâmple.

Filip Pindean