15-09-11

15 septembrie 1976, 1993

Pe 15 noiembrie 1976, Steaua era la Brugges, unde o întâlnea pe campioana Belgiei, în turul I al Cupei Campionilor Europeni.

Steaua câştigase campionatul 1975-1976, într-un mare stil. Emerich Jenei, la primul sezon pe banca Stelei, adusese primul titlu, după 8 ani, cucerindu-l en fanfare, la 7 puncte peste locul 2, Dinamo şi la 13 puncte peste locul 3, ASA Tg. Mureş.

Influenţa principală asupra performanţei îi aparţine, neîndoielnic, lui Jenei, acesta defilând în sezon (a câştigat şi Cupa, primul event după 24 de ani), cu aproximativ acelaşi lot care terminase sezonul precedent, 1974-1975, pe locul 5, cu doi ani in urma, 1973-1974, pe locul 5, în 19772-1973 pe locul 6, în 1971-1972 pe locul 9. Jenei a fost cel care a dat strălucirea Stelei 1975-1976, ridicând-o cu cel puţin o clasă.

Astfel, Steaua juca în Cupa Campionilor contra lui Brugge. Adversarii, înfiinţaţi în 1891, aveau o generaţie care va rămâne reper pentru istoria clubului. Până în acel moment, în apropae 90 de ani de existenţă, cuceriseră două campionate, 1919-1920 şi 1972-1973. Ei, campionatul 1975-1976 avea să fie primul din 3 consecutive (1975-1976, 1976-1977, 1977-1978) jumătatea deceniului fiind închisă de alt titlu (1979-1980), obţint de aceiaşi formulă. Peste astea, în 1977-1978 aveau să joace finala Cupei Campionilor, pierdută greu în faţa lui Liverpool, echipa lui Paisley impunându-se la limită, prin golul lui Dalglish, din minutul 65.

Nu doar asta, dar pe 30 iunie 1976, atunci când Steaua juca finala Cupei, contra lui CSU Galaţi (1-0), Brugges avea doar o lună de la pierderea, în joc dublă manşă, a finalei Cupei UEFA, împotriva aceleiaşi Liverpool. În prima mansă, de la englezi, Bruges deschidea scorul în minutul 5 şi conducea în minutul 15 cu 2-0, scor cu care şi intraseră la pauză. Şi la ieşire, se părea că se va asista la o mare surpriză, dar cormoranii au revenit în stil propriu, pregătitor milanist, peste decenii, şi au întors scorul în 6 minute: 59, 61, 65 (pen.). Meciul retur părea că începe identic, belgienii deschizând scorul în minutul 11 (pen.). Golul lui Keagen de peste 4 minute, a produs un scor care nu s-a mai schimbat până la final şi care a dus trofeul în Liverpool, dar replica lui Bruges în faţa unei echipe cu Clemence – Neal, Smith, Thompson, Kennedy – Hughes, Keegan, Case, Heighway – Toshak, Callaghan, şi deci, valoare ei, erau dovedite.

Astfel, peste 4 luni, învinsa lui Liverpool din finala Cupei UEFA o primea pe Steaua.















Pe 14 septembrie 1976, 17.000 de spectatori au fost prezenţi pe Olympia Stadion din Brugges, începând cu ora 20:00

Club Bruge KV: Birger Jensen – Alfons Bastinjs, Daniel De Cubber, Georges Leeskens, Norbert Denaeghel – Julien Cools, Rene Vandereycken, Paul Courant, Roger Davies – Raoul Lambert, Ulrik Lefevre Antr.: Ernst Happel

Steaua: Iordache – Anghelini, Fl. Marin, Sameş, Vigu – Dumitru, Agiu, Iordănescu – Ion Ion, Troi, Răducanu Antr.: Emerich Jenei

Meciul a fost echilibrat, Steaua propunând jocul tradiţional de pase prin care deţinea controlul asupra jocului. Sigur, acţiuni foarte periculoase nu am avut, însă permanenta mişcare, cu schimbări variate de poziţie, între componenţii cavaleriei din faţă, versatilii Troi, Răducanu şi Ion, cărora li se adăuga şi Iordănescu, au creat o zumzăială care, odată ţinea mingea departe de careul nostru, a doua oară frustra adversarul. Presingul, din pacate, n-a fost acelasi pe toata durata meciului, fiind combinat cu momente de retragere, în special de la reluare, care au favorizat o presiune pe poarta lui Iordache. Pe acest fond, golul lui Roger Davies, din minutul 51 apare ca firesc, însă el a fost dat gratuit de către arbitrul vest-german Walter Eschweiller. Imediat după golul primit, Steaua are o răbuhnire nervoasă, îşi mută liniile cu 15 metri mai în faţă şi declanşează ce trebuia să declanşeze mai devreme: un joc dezinhibat, în care, ca răspalată a atitudinii, a adus golul egalizator, înscris de Radu Troi, în minutul 60. Au urmat 20 de minute în care echipa noastră a revenit, din păcate, la o prudenţa exagerată, dominaţia la care s-a lăsat supusă, prin retragerea deliberată, fiind pedepsită de golul victoriei belgiene, gol înscris de nou-intratul Bernard Verheecke în minutul 81.

După un meci deloc rău, în care a ţinut piept unei echipe a momentului în Europa, Steaua se întorcea la Bucureşti cu amărăciunea unui joc din care se putea obţine mai mult şi cu speraţa dată de un joc care, în multe momente, a dominat tactic şi tehnic, finalista Cupei UEFA.

Returul – peste 2 săptămâni, la Bucureşti.



La 15 septembrie 1993, Steaua juca împotriva campioanei Croaţiei, Croaţia Zagreb în turul I a ceea ce era a doua ediţie de Champions League şi avea să devină o formulă intermediară, de la sistemul eliminator la cel cu grupe, ediţia prezentă disputându-se sub formula a II tururi (pe lângă cel cel preliminar), apoi a două grupe de câte 4, în care fiecare joacă cu fiecare, iar primele 2 din fiecare grupă joacă cele două semifinale.

Steaua câştigase titlul, după 3 ani de pauză, Dinamo (de două ori) şi Universitatea Craiova întrerupând temporar dominaţia stelistă (deşi cu mari asperităţi morale, la cel puţin primul titlu al lui Dinamo şi la cel al Craiovei).



Ion Alecsandrescu nu stătuse degeabă şi făcuse exact ce făcuse în urmă cu un deceniu – construise o echipă care să domine fotbalul românesc pentru vreo 5 ani. Problema se punea la ce nivel avea să o confirme în cupele europene, iar meciul contra unei echipe excelente a Croaţiei Zagreb (probabil cea mai bună din istorie), avea să fie parte a răspunsului.



Aşadar, pe 15 septembrie 1993, în Ghencea, de la ora 20:00, 15.000 de spectatori erau alături de Steaua lui Jenei (instalat în locul lui Iordănescu, promovat la naţională).

Steaua: Stângaciu – Csik I (Sorin Tufan 27), Prodan, Doboş, Pârvu – Filipescu, Stan, Panduru, Dumitrescu – A. Ilie (Ion Viorel 70), Vlădoiu Antr.: Emerich Jenei

Croaţia Zagreb: Drazen Ladic – Turkovic, Panadic, Istvanic, Lesjak – Novakovici (Zivkovici 46), Gaspar (Pakasin 69), Jelicici, Halilovici – Vlaovici, Cvitanovici Antr.: Miroslav Blazevici



Un meci în care blocul funcţional nu a lucrat aşa cum a fost conceput, Steaua cedând în faţa unei formaţii compacte, gafele incredibile ale fundaşilor favorizând eşecul.

În minutul 15, Cvitanovici a deschis scorul, în urma unei pase excelente, cu capul, venite de la CsikI.
Panduru a egalat în minutul 34.
Jelicici a adus victoria oaspeţilor, în minutul 62, pe fondul atacurilor dezlânate ale Stelei, care lăsa culoare largi în defensivă.

Igor Cvitanovici: Am venit la Bucureşti pentru a obţine un scor bun, un egal sau o înfrângere la limită, cu gol marcat. Cu acerastă victorie ne vom califica, pentru că la Ljubliana avem un avantaj total.

Miroslav Blajevici, antrenorul oaspeţilor: Ştiam că Steaua porneşte ca favorită. Am speculat acest atu moral şi le-am transmis băieţilor mei că sunt out-sideri şi trebuie să lupte sută la sută. Steaua a căzut după primul gol iar noi am prins încredere. Psihic am fost mai buni. Este cea mai mare victorie a echipei în ultimii 20 de ani.

Ţiţi Dumitriu, secund al naţionalei: Joc pierdut de fundaşi. E inexplicabil cum un jucător ca Doboş să greşească de atâtea ori, la fel ţi colegii lui de linie.

Lăcătuş, jucător la Oviedo: Aşa se întâmplă când ai o formaţie tânără. Teoretic, mai sunt şanse.

Alin Savu, şeful de presă al Stelei: Este absolut necesar un succes pentru a echilibra balanţa de plăţi a clubului, deoarece în ultimii doi ani, mai exact de la transferarea lui Dan Petrescu, nu am mai încasat dolari. Echipa de fotbal ne costă 800.000 $ pe an şi sigur că accesul în faze superioare ar fi adus sume suplimentare în contul nostru.

Emerich Jenei: Încă se mai joacă.

Filip Pindean