home
09-09-11

Prima calificare mai departe, acum 47 de ani: Steaua - Derry City 3-0

Sezonul 1963-1964 era al treilea consecutiv fără campionat câştigat, pentru nou-botezata Steaua (în 5 decembrie 1961), Dinamo dominând clar campionatul, 3 puncte peste locul 2 – Petrolul, în `61-`62 (12 peste Steaua, locul 9!), 3 puncte peste Steaua în `62-`63 şi 7 puncte Rapid în `63-`64 (9 peste Steaua, locul 3). Careul lui Dinamo va fi desăvârşit în campionatul următor, `64-`65, cu al patrulea titlu consecutiv, cea mai bună serie din istoria clubului.

Regresul Stelei fusese compensat parţial de performanţa câştigării Cupei României, în 1962, un 5-1 contra Rapidului, în finală. Cele 8 goluri înscrise în finala Cupei României ediţia 1963-1964, Steaua – Dinamo, au calificat meciul ca „una din cele mai frumoase partide din istorie” şi, deasemenea, au calificat-o pe Steaua în Cupa Cupelor, ca învinsă a campioanei ţării. (Vezi şi Biata Cupa. Biata Steaua (1955-1968) )

Astfel, sezonul 1964-1965 însemna participarea cu numărul 4 în Cupele Europene, după sezonul 1956-1957 (Borussia Dortmund), 1961-1962 (Austria Viena) şi 1962-193 (Botev Plovdiv), în fiecare dintre aceste trei participări Steaua (CCA) fiind eliminată. Adică, Steaua nu trecuse niciodată niciun tur, în cupele europene.

În numitul „tur preliminar” al Cupei Cupelor ediţia 1964-1965, tur cu care debuta competiţia (în fapt, turul I de azi), au participat 26 de echipe. Turul I a însemnat 14 echipe, adică 7 meciuri, iar turul II a însemnat sferturile. Urmau semifinalele şi finala.

Steaua a căzut cu Derry City Londonderry, din Irlanda de Nord, club fondat în 1928, care şi-a câştigat participarea prin cucerirea IFA Cup (al treilea şi ultimul astfel de trofeu din istorie, până azi). Nord-irlandezii nu erau o cine-ştie-ce echipă. De oarecare prim-plan constant, adevărat, dar nu cine-ştie-ce, nici măcar la nivel local. Era prima ocazie în care Steaua întâlnea un adversar abordabil.

Meciul-tur s-a disputat pe 9 septembrie 1964 la Bucureşti, începând cu ora 16:30, pe stadionul „23 august”, sub privirile a 60.000 de spectatori.

Arbitru: Alexandros Monastiriotis (Grecia)

STEAUA:
Dumitru Eremia – Mircea Georgescu, Dumitru Nicolae – Emerich Jenei, Dragoş Cojocaru, Mircea Petescu – Constantin Koszka, Sorin Avram, Gheorge Constantin, Cornel Pavlovici, Carol Creiniceanu. Antrenor: Ilie Savu

DERRY CITY:
Edward Mahon – Frank Campbell, William Catchcart – James Crossan, Douglas Wood, James McGeough – Roy Seddon, Joseph Wilson, Francis Coyle, Matthew Doherty, John McKenzie. Manager: William Ross



Steaua a pus una din primele cărămizi europene (dacă nu chiar prima), la stilul ofensiv, furios, concentrat, cu care şi-a construit marile victorii.

În minutul 2, Carol Creiniceanu înscrie: 1-0

Steaua rămâne în posesie tot restul reprizei, apelând la tradiţionalul joc de pase, şi mai ratează câteva ocazii bune până la pauză, nord-irlandezii fiind în gardă permanent, cu oarecare presiune la rarele faze fixe.



Repriza a doua continuă în acelaşi stil, cu 3 ocazii ale Stelei, care caută golul 2. Acesta vine în minutul 68, prin căpitanul Gheorghe Constantin, care execută cu siguranţă o lovitură de la 11 metri, just acordată în urma unei intervenţii brutale asupra lui Creiniceanu: 2-0



Cu scorul de calificare în buzunar, Steaua joacă dezinvolt, în control permanent, ratând alte 2 bune şanse de a majora avantajul. Golul 3 vine în minutul 80, de la acelaşi Pavlovici – omul meciului –, versatilul înaintaş al Stelei finalizând o acţiune colectivă, care l-a lăsat singur cu portarul, pe zonă centrală: Steaua – Derry City 3-0!



La primul meci în care ar putut să câştige, Steaua n-a câştigat, împotriva bulgarilor de la Plovdiv. În al doilea, însă, s-a revanşat, şi încă într-o manieră categorică. Din fericire, tradiţia câştigării meciurilor care pot fi câştigată a fost dusă destul de bine de Steaua, pentru foarte mult timp.

Era pentru prima dată când Steaua trecea de primul tur al unei comnpetiţii europene. E adevărat că forţa campioanei Germaniei, Borussia Dortmund, sau a campioanei Austriei, Austria Viena, făcea aproape imposibilă vreo surpriză (chiar dacă ea a fost foarte aproape cu nemţii).

Prin victoria celor de la Derry, Steaua lua o uriaşă opţiune de calificare (prima din istoria de aproape 20 de ani) pentru aşa-numitul Tur I al Cupei Cupelor.

În acelaşi tur preliminar – prima manşă, s-au înregistrat următoarele rezultate europene:

Lausane – Budapesti Honved 2-0
US Luxembourg – TSVMunchen 1860 0-4
SC Admira Wien – Legia Varşovia 1-3
AEK Atena – Dinamo Zagreb 2-0
SC Aufbau Magdeburg – Galatasaray 1-1
Esbjerg – Cardiff City 0-0
FK Skeid – FC Haka 1-0
Spartak Praga – AS Anorthosis 10-0
KAA Gent – West Ham United 0-1
Torino Calcio – Fortuna `54 3-1
Slavia Sofia – Cork City 1-1
FC Porto – Olympique Lyon 3-0

Filip Pindean

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

FULL VIDEO - A 21-A CUPA!

Cupa RomanieiSTEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. Di

AISS: "Atentionam conducerea Stelei sa inceteze cu declaratiile iresponsabile!"

AISSIn urma declaratiilor finantatorului Stelei, domnul George Becali, premergatoare meciului retur dintre Steaua si TSKA Sofia din preliminariile Europa League, Asociatia Independenta a Suporterilor Stel