20-06-11

Suntem de acord, a fost "Cea mai mare hotie din istoria Stelei"!

Despre meciul de la Oradea , din 1988, s-a mai discutat şi în trecut, acum 11 ani, în ProSport-ul iniţial apărând un reportaj pe această temă.

Suntem pe deplin de acord cu faptul că acest meci a reprezentat „Cea mai mare hoţie din istoria Stelei”!

În mare, situaţia stă în felul următor: În sezonul 1984-1985, Steaua câştiga campionatul la 2 puncte peste Dinamo, apoi, în 1985-1986 câştiga campionatul la 11 puncte peste Dinamo lui Lucescu.

Campionatul 1986-1987 era câştigat de Steaua la diferenţa uriaşa de 15 puncte faţă de Dinamo (care, în momentul în care Steaua s-a desprins la 4 puncte, după începutul returului, a cedat vreo 6-7 meciuri unor echipe cu probleme, serviciul urmând a fi întors în campionatul următor, pe care Lucescu îl pregătea cu atenţie). Steaua marca 87 de goluri, iar Dinamo 84. Cămătaru Rodion, nu e gheată e...

Numai că, cu tot ajutorul prietenilor pe care şi-i făcuse, prin meciurile cedate în anul precedent, Lucescu a pierdut şi campionatul 1987-1988, la doar 1 punct sub Steaua. Era sezonul în care Steaua marca 114 goluri, iar Dinamo 107.

În acel moment, lucrurile o luaseră razna, într-adevăr. Situaţia escaladase exclusiv din cauza celor de la Dinamo. Aceştia au investit, începând cu 1986, fonduri şi mijloace uriaşe, de toate felurile, pentru stoparea Stelei. Mircea Lucescu era şeful generalilor, cum spune Dănuţ Lupu, iar Securitatea şi Miliţia monitorizau tot, controlau tot şi racolau tot. Voiau să se impună prin orice mijloace (documentate pe larg, în varii ocazii) şi nu se dădeau în lături de la nimic.

Bineînţeles că, la aceste abuzuri din partea lui Dinamo, Steaua a fost OBLIGATĂ să răspundă – uneori – prin mijloace relativ asemănătoare, existând o singură FUNDAMENTALĂ diferenţă. În timp ce Dinamo apela la abuzuri pentru a o depăşi pe Steaua, în mod samavolnic, clubul militar a fost nevoit să apeleze la metode asemănătoare, pentru a RESTABILI UN ECHILIBRU, care era deformat de bestiile securiste.

În timp ce Dinamo îşi impunea performanţa prin forţă, Steaua doar încerca să reziste – STÂNGACI, după cum se vede –, la abuzurile incredibile săvârşite de maşinăria infernală a Securităţii şi Miliţiei.

Altfel spus, Steaua pleca invariabil cu handicap, pentru că Dinamo îşi aranja ploile cu jucătorii adverşi (co-interesaţi, sau doar intimidaţi), cu arbitri (care erau terorizaţi), sau conducătorii (şantajaţi, ameninţaţi), plus echipele-surori, cu care au făcut celebrele dinamoviade.

Steaua a fost obligată să „răspundă”, dar meciul de la Oradea este semnificativ pentru ce însemna acestz „răspuns”.

Astfel, clubul la care stelistul Cristian Gaţu era preşedinte, stelistul Tică Dănilescu – vicepreşedinte şi stelistul Viorel Mateianu – antrenor principal, şi care avea statutul de club militar (Armata Bihor), NU a fost obligat să cedeze meciul, arbitrul fiind cel care a prelungit vreo 3 minute peste timpul regulamentar.

Mai mult, în aceste condiţii, cei de la Oradea au avut tupeul să ceară o invitaţie la un turneu în străinătate, pentru a ceda meciul. Dacă era aşa de fioroasă Steaua, şi dacă făcuse atâtea abuzuri, de unde atâta curaj? Aşa ar fi vorbit cei de la Oradea şi cu Postelnicu, oare?

Până la urmă, ce s-a întâmplat? Arbitrul Constantin (care făcea parte din corpul de balet al Stelei, asta e adevărat) a prelungit meciul cu vreo 2-3 minute în plus, până în minutul 96, în condiţiile în care, nota bene, orădenii au tras de timp în mod repetat, deci avea şi o justificare regulamentară. În niciun caz n-a fost vorba de minutul 100. Astfel s-a creat legenda „a prelungit meciul până a înscris Steaua”

Steaua câştigase, pe 7 septembrie, cu 5-1 în deplasare, la Praga, în faţa campioanei Cehoslovaciei, apoi trecuse greu de surioara lui Dinamo, Victoria Bucureşti, Ion Crăciunescu eliminându-l pe Dan Petrescu în minutul 17.

Între timp, cu 5 zile înainte de meci, pe 20 septembrie 1988, România (cu steliştii Lung, Iovan, Belodedici, Rotariu, Hagi şi Lăcătuş titulari şi Bumbescu intrat pe parcurs) jucaseră la Constanţa un amical contra Albaniei (3-0).

Urma returul cu Sparta Praga, apoi tururile următoare din Cupa Campionilor, meciurile de campionat, iar peste 3 săptămâni începeau şi preliminariile pentru Campionatul Mondial din Italia 1990, cu o deplasare în Bulgaria. De la Constanţa la Oradea era ceva distanţă, oboseala se acumulase şi, în această situaţie, contextualizată de marşul lui Dinamo, care-şi aranjase tot, Steaua a apelat, e adevărat, la ajutorul unui arbitru din cei 4-5 care fluierau numai pentru echipa militară, asta neînsemnând că Dinamo nu-i avea pe toţi arbitrii divizionari, mai puţin vreo doi, în mână.

Cristian Gaţu: „Exista un adevărat {Comitet de Iniţiativă}, de care nu erau străini actualul antrenor şi vicepreşedinte al Rapidului, Mircea Lucescu, respectiv Constantin Anghelache (declaraţie dată în 1999 n.n.). Din această {Dinamoviadă} mai făceau parte Victoria, Flacăra Moreni, Corvinul, SC Bacău, FCM Braşov. La meciurile acestora erau prezenţi generali de Miliţie, care nu răspundeau de aceste formaţii. Cum se câştiga Gheata de Aur, acordată celui mai prolific fotbalist?

Şi Steaua mai făcea aranjamente. Avea de partea sa pe FC Olt şi ASA Tg. Mureş. De obicei, oferea jucători altor formaţii perntru a NEUTRALIZA puterea lui Dinamo. De aceea am fost trimis la Oradea, împreună cu alţi patru fotbalişti. În rest, fotbaliştii aveau anumite facilităţi. Nu erau controlaţi când veneau din străinătate, primeau un grad militar, stăteau la hotelurile militare.”

Deasemenea, este mult înflorită problema cu preinfarctul suferit de Mateianu (fapt regretabil, cauzat de diformităţile mediului de atunci). E adevărat că acesta a suferit un preinfarct, dar asta a fost la câteva zile după meci, nu pe bancă, cum spun nişte unii. Nu-i adevărat nici faptul că a murit imediat, omul a mai trăit încă zece ani de-atunci.

Ei, şi dacă Steaua nu a putut să-şi aranjeze un meci cu o echipă MILITARĂ – la care preşedintele, vicepreşedintele şi antrenorul ERAU STELIŞTI –, atunci asta înseamnă că, într-adevăr, după cum titrează ProSport-ul, aceasta a fost „cea mai mare hoţie din istoria Stelei” şi asta demonstrează fără dubiu, încă odată, cine este Steaua şi care este explicaţia rezultatelor fabuloase obţinute de farul călăuzitor al fotbalului românesc.

Steaua nu făcea decât să menţină un minim echilibru la nenorocirile pe care le făcea Dinamo şi care escaladaseră la niveluri groteşti. Altfel nu se putea rezista!

Dezechilibrul provocat de modul în care câştiga Dinamo ar fi fost mult prea mare, neputând a fi acoperit de diferenţa de valoare, demonstrata de Steaua recurent în competiţiile europene.

















În memoriile sale, Viorel Mateianu (consumator fruntaş, totuşi) explică foarte clar cine era cancerul fotbalului românesc şi cine provoca tăvălugul abuzurilor În ultimii ani ai dictaturii au proliferat forţele oculte la Steaua, dar sediul mafiei a fost la FRF şi la cluburile lui Dinamo – Victoria şi Moreni – care deţineau economicul, paşapoartele şi vama, cu mafioţi specializaţi: Mitică Dragomir, Romeo Paşcu sau Piscanu. Suferinţa mea ajunsese la apogeu dupa înfrângerea de la Moreni din 13 noiembrie ’88 care încununa un şirag de comploturi ale FRF. Pe mine m-a terminat, după propria-i expresie, personal tovarăşul Mircea Angelescu.

Şi, încă ceva, dacă domnul Matei Udrea tot a atins capitolul „Viorel Mateianu”, îi sugerăm neobositului denunţător de blaturi că poate n-ar strica readucerea aminte a unui interviu dat de văduva antrenorului, în urmă cu vreo 8-9 ani, în cadrul unui foarte larg reportaj, în care – printre altele –, distinsa doamnă Mateianu declară neechivoc, cu toată responsabilitatea, că zecile de celebrele caiete cu inovatoarele scheme de joc, împrumutate de Mateianu „prietenului său”, Mircea Lucescu, au fost sechestrate, imediat după înmormântare, acesta refuzând să le mai restituie familiei, sau să recunoască măcar faptul că este în posesia lor.

Altfel, rămâne cum am stabilit, meciul de la Oradea este „cea mai mare hoţie din istoria Stelei”, clubul militar devoalându-şi, încă odată, personalitatea absolut pozitivă, în raport cu MEDIUL de atunci şi cu monstruozităţile încetăţenite de alţii, personalitate şi metode confirmate la multe Ore ale Adevărului (spre deosebire de alţii ), prin rezultatele din Competiţiile Europene.

Filip Pindean