15-06-11
Becali muta echipa la Mogosoaia si la Buzau
Vine sfârşitu' lumii, Fariseu' se ţine de cuvânt: echipa se va pregăti la Mogoşoaia în perioada următoare, iar primele meciuri ale noii ediţii de campionat le vom juca "la Buzău, pe Naţional Arena sau pe un alt stadion din Bucureşti".
"Vali Argaseala a mers azi la Mogoşoaia. S-a întâlnit cu Mircea Sandu care ne-a transmis că putem folosi baza de pregătire de acolo. Teia Sponte are o casă chiar lângă terenurile de la Mogoşoaia şi putem folosi camerele pentru birouri. Am dat ordin să luăm toate bunurile de la stadionul Ghencea. Toată lumea va fi concediată, pentru că nu mai am nevoie de întreţinere. Sandu mi-a spus că putem folosi baza de la Mogoşoaia pentru antrenamente, iar meciurile oficiale le vom juca pe National Arena. Totuşi, primele doua etape vom merge la Buzău, pentru că nu se vor finaliza toate lucrările pe noua arenă. Singura variantă ca să ne întoarcem pe Ghencea este să se implice Traian Băsescu şi să vorbească cu consilierii lui. Să spună: Gata, Steaua nu este bătaia voastră de joc", a declarat Becali la GSpTV.
După cum îl cunoaştem, Fariseu' este decis să
"nu se mai certe cu toţii nebunii":
"Azi am dat ordin să concedieze toţi oamenii de la stadion, iar paza va rămâne înjumătăţită, pentru că trebuie să ne păzim bunurile pe care le avem acolo. Oamenilor care se ocupă de terenuri le-am zis că nu mai avem nevoie de ei. Am spus că nu vom mai face niciun joc. Nu mai stau să mă cert cu toţi nebunii. Vom face o strategie pentru a ne recupera bunurile. Vom cere în instanţă un termen de şase luni de zile să le luăm", a adăugat Fariseu'.
Jucătorii se vor reuni joi, când vor efectua şi vizita medicală. De vineri, Steaua va pleca în primul cantonament al verii, la Bad Gastein, Austria, până la 29 iunie. Al doilea cantonament al steliştilor este programat între 2 şi 15 iulie, tot în Austria.
FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri.
Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Sunnyblack ieri la 15:36
ne mai ma mira ca Romania e in criza!!! mai bine il injuram pe BOC nu? Oameni ca Becalinio, Bogdannn12, astia te fac sa pleci din tara asta cat vezi cu oci.
armanovici ieri la 17:28
bogdan_p ieri la 20:40
Zoloz,nu stiu la ce declaratie te referi.
Marius ieri la 20:51
Nu e placut să plecam de pe stadionul nostru, insă poate că e un pas inainte. Şi Arsenal a plecat de Highbury pe Emirates, la fel cum Juventus a parasit arena Delle Alpi. De ce nu ar fi un lucru bun si pentru Steaua să joace pe un stadion ultra-modern", a declarat Mihai Stoica.
red&blue_boy ieri la 20:56
Comandantul CS Steaua, George Boroi, a anun%u0163at printr-un comunicat ca î%u015Fi dore%u015Fte ca Steaua lui Becali sa r%u0103mana in Ghencea deoarece stadionul este dedicat ei, dar cu condi%u0163ia sa fie pl%u0103tite restan%u0163ele din urma." - asport.ro
Plus ca pe National chiria va fi mult,mult mai mare.Plus ca Jiji trebuie sa mai scoata ceva branza si pentru suporterii gen "sus pe Maybach" pe care va trebui sa si-i asigure p-acolo,ca sa poata dupa fiecare meci sa iasa in fata camerelor TV si sa le dea peste nas bagabontilor care il injurau pe Ghencea...
bogdan_p ieri la 21:15
red&blue_boy ieri la 21:25
Daca o sa ramana Steaua in Ghencea,parca vad ca o sa declare MM ca nici el n-ar fi vrut sa joace echipa in alta parte,etc...
tavyto ieri la 22:29
Andreea 17.06.2011@10:18