home
10-05-11

Dezmănusarea lui Duckadam

Trecuseră doar câteva zeci de secunde de la ultimul penalty aparat de Duckadam în finala de la Sevilla. Portarul de Guiness Book se plimba bezmetic pe stadion, aplaudând cu palmele deasupra capului victoria pe care încă nu era pe deplin convins că echipa lui o dobândise. În transmisiunea directă se văd doi puşti care de-abia-i ajungeau arădeanului la şold acostându-l şi cerându-i ceva lui Duckadam. Parcă trezit din reverie, portarul scutură din cap şi-i concediază cu un gest amplu.

"Erau copii de mingi care îmi cereau mănuşile", îşi aminteşte Helmuth Duckadam, acum preşedinte de imagine al clubului Steaua Bucureşti. "Le-am zis că nu le dau, pentru că alea vreau să le dau copiilor mei, că aveam un băiat şi o fetiţă şi am zis să le rămână amintire lor". Mănuşile n-au ajuns la copiii de mingi de pe Ramon Pinjzuan, dar nu se mai regăsesc nici în zestrea copiilor lui Duckadam.

Vorbim în biroul lui încăpător de sub tribună oficială a arenei din Ghencea despre meciul care l-a făcut celebru. El stă îndărătul unui birou lung, de culoarea lemnului, iar pe peretele din spatele lui e un poster cu echipa Stelei din sezonul 1985-1986. Duckadam e mai rotund decât fotografia care-l înfăţişează cu braţele încrucişate la piept în echipamentul verde în care a evoluat pe "Ramon Pinzjuan, şi e tuns mult mai scurt decât era acum 25 de ani. Mustaţa şi privirea încrâncenată sunt tot la locul lor. Când ajungem la povestea mănuşilor, vocea fostului portar se înmoaie, iar ochii i se umezesc.

Când au aflat că urmează să dispute finala Cupei Campionilor Europeni cu Barcelona, jucătorii şi oficialii stelişti şi-au dat seama că vor avea o problemă cu echipamentul. Culorile Stelei se confundau cu cele ale Barcelonei, aşa că steliştii trebuiau să joace în alt echipament decât cel obişnuit, întrucât catalanii erau consideraţi gazde, meciul desfăşurându-se în Spania. Aşa începe povestea echipamentului alb al steliştilor şi, implicit, al mănuşilor lui Duckadam.

Clubul nu dispunea însă de echipament alb, aşa cum prevedea regulamentul UEFA. Pentru ultimele antrenamente din Bucureşti, conducătorii Stelei au făcut rost de tricouri şi şorturi albe de la APACA. Jucătorii s-au pregătit în acest echipament provizoriu ca să se obişnuiască şi să nu rişte să se confunde în finală. Pentru meciul propriu-zis, oficialii români au convenit cu cei de la Adidas să furnizeze tricourile şi şorturile. Echipamentul a sosit la hotelul unde erau cazaţi steliştii în preziua meciului, seara târziu. "Eram într-o cameră să ne arate nea Ion (Ion Alexandrescu, preşedintele secţiei de fotbal de la Steaua - n.n.) echipamentul adus de un sârb, dacă bine-mi aduc aminte", spune Helmuth Duckadam, "şi atunci am primit şi eu o pereche de mănuşi nou-nouţe şi echipamentul ăla verde în care am jucat".

Lunganul din Semlac a apărat cele patru lovituri de departajare purtând o pereche de mănuşi pe care le încercase pentru prima dată cu o seară înaintea marelui meci. S-a decis să le păstreze pentru că, după cum el însuşi recunoaşte, are o superstiţie legată de îmbrăcăminte. Adică nu-şi schimbă hainele pe care le-a purtat când Steaua obţine câte o victorie în campionat.

"Din păcate, am ţinut la acele mănuşi vreo 16 ani", spune Duckadam. Prin 2002 însă, fostul mare portar al Stelei avea nevoie mare de bani. Urma să-şi schimbe apartamentul însă îi lipsea o parte din suma pe care o avea de plătit. Aşa că şi-a călcat pe suflet şi a vândut mănuşile Adidas primite pe 6 mai unui arădean stabilit în Stele Unite contra sumei de 3.000 de dolari. "Alea erau gândite, mănuşile alea, când le voi vinde să-mi cumpăr şi eu o maşină mai visată, cum se spune", îmi povesteşte fostul portar. "No, asta a fost, din păcate".

Tu cum ai trăit noaptea magică? Povestete-ne si poti să ajungi scriitor publicat.

noapteamagica.ro

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
 
14 ani de la 10-05-1997

"Spurcatii" iau foc

Prostie sau neatentie ? In derby, "cainii" se autoincendiaza, pierzandu-si astfel toate steagurile de gard. Ca si titulatura de "cainii rosii" sau supranumele de "groapa" al stadionului lor, acest rusinos eveniment a fost transformat de ei intr-un motiv de mandrie.
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

2% pentru AISS

AISSPosibilitatea acordata contribuabililor de a-si directiona o parte din impozitul pe venit catre o entitate non-profit a fost una din deciziile intelepte ale statului român. Ea ne da fiecaruia o liber

Deznodamant previzibil

Echipa familiei Becali continua sa distruga palmaresul fostei campioane a Europei in confruntarile directe cu rivalii din Stefan cel Mare, iar publicul de pe stadionul Ghencea scandeaza numele defunct