20-04-11
"Cobra" IlieO foarte grea mâhnire ne cuprinde când ne aducem aminte ce fotbalişti adevăraţi a avut Steaua.Nu, nu atunci când „sângerosul dictator a dat pâine şi circ prin Steaua, ca să-şi liniştească poporul”, ci la destul timp după ce se cazase la demisol. Atunci când Steaua a demonstrat fără dubiu că marile rezultate din 1984-1990 au venit exclusiv datorită valorii oamenilor care se ocupau, profesionist, de destinele clubului. Aceeaşi operă de reconstrucţie solidă – pe principii corecte, particularizate la stilul de joc încetăţenit istoric de campioana noastra – făcută în 1990-1993, la fel ca în 1982-1984, a produs bazele generaţie care a adus 6 titluri consecutive în vitrina Stelei. Dintre jucătorii care au constituit fundamentul acelei noi generaţii, Adrian Ilie se revendică, neîndoielnic, ca cel mai talentat fotbalist care a îmbrăcat tricoul roş-albastru. Poate că nostalgia unora pentru şerpuirile lui Ilie Dumitrescu, sau pentru arabescurile lui Basarab Panduru îi fac să opteze pentru aceştia în atribuirea titulaturii, dar, parcă Ilie a avut ce era mai bun în amândoi, dacă nu cumva e doar o părere subiectivă. În orice caz, între 1993-1997, Steaua a avut parte de un jucător fenomenal, cu nişte calităţi tehnice şi dinamice cu totul speciale, care a produs, pe lângă reuşitele materiale, un plus-valoare uriaş clubului, prin spectacolul pe care-l crea şi care nu poate fi cuantificat în statistici. Iar în vorbe, Adrian Ilie nu poate fi descris decât ca fiind încântător. Născut la 20 aprilie 1974, la Craiova, după un sezon 1992-1993 de excepţie, jucând 31 de meciuri şi înscriind 12 goluri, pentru Electroputere, a fost achiziţionat de Steaua, la care a evoluat între 1993-1997, având 85 de meciuri şi 28 de goluri, în campionat şi 20 de meciuri şi 9 goluri în cupele europene. Între 1997-1998 joacă la Galatasaray Istanbul, 30 de meciuri, înscriind 12 goluri, în campionat, având 7 meciuri şi 5 goluri în cupele europene. Între 1997-2002 evoluează la Valencia, unde joacă 88 de meciuri, înscriind 29 de goluri, în campionat. Trece la Alaves, pentru sezonul 2002-2003, cu 22 de meciuri şi 6 goluri, apoi la Besiktas, pentru 2003-2004, cu 13 meciuri şi 6 goluri, pentru ca să-şi încheie prematur cariera, hărţuit de accidentări, dupa sezonul 2004-2005, de la Zurich, cu 23 de meciuri şi 7 goluri. În total, în toate diviziile naţionale în care a jucat, Adrian Ilie are 292 de meciuri şi 100 de goluri, ca mijlocaş ofensiv, sau vârf retras. În cupele europene are 51 de meciuri şi 22 de goluri. Pentru Steaua, Adi Ilie ocupă locul 23 în topul atacanţilor din istoria clubului, după numărul de goluri marcate, cu 28 de goluri, şi locul 33 în topul mediei de goluri pe meci, a atacanţilor, cu un gol la 3,03 meciuri. Totuşi, poziţia lui Adi Ilie a fost, mai degrabă de mijlocaş ofensiv sau de aripă stângă, în majoritatea timpului. La echipa naţională are 54 de meciuri şi 13 goluri, în perioada 1993-2005, între debutul cu Israel şi retragerea cu Slovacia, scurgându-se 12 ani în care Cobra a fost un jucător de bază, viciat, din păcate, de multiplele accidentări, reaccidentări şi afecţiuni cronice de care a suferit. Campionatul Mondial din Franţa rămâne punctul său maxim, golul din meciul contra Columbiei fiind un reper al carierei, pentru mine, personal, golul contra Irlandei de Nord, de la Bucureşti, preluare pe piept şi şut din vole, cu stângul, din 18 metri, fiind al doilea cel mai reprezentativ gol. Adrian Ilie este de 4 ori campion al României, cu Steaua (1993-1994, 1994-1995, 1995-1996, 1996-1997), de 2 ori campion al Turciei, cu Galatasaray (1996-1997 şi 1997-1998) şi o dată campion al Spaniei, cu Valencia (2001-2002) A cucerit 2 Cupe ale României, cu Steaua (1996, 1997), 1 Cupă a Spaniei, cu Valencia (1999), 1 Cupă a Elveţiei, cu FC Zurich (2005). A cucerit 2 Supercupe ale României, cu Steaua (1994 şi 1995) şi 1 Supercupă a Spaniei, cu Valencia (1999). A disputatat 2 finale de Liga Campionilor, cu Valencia (2000, 2001) A participat la un campionat Mondial (1998) şi 2 Europene (1996 şi 2000) A fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului 1998. A fost distribuit, la Steaua, ca mijlocaş stânga, în afară de primul an, 1993-1994, când a avut un randament mai slabuţ, în goluri, dar a produs foarte multe faze pentru coechipieri, având 23 de meciuri şi 3 goluri. Imediat după plecarea lui Ilie Dumitrescu, s-a dezlănţuit şi a marcat 11 goluri în 28 de meciuri, în 1994-1995 şi 13 goluri în 24 de meciuri, în 1995-1996. Singurul gol marcat în turul sezonului 1996-1997, în cele 10 meciuri disputate, a fost compensat de cele 4 goluri în 3 meciuri, în preliminariile Ch League. Jucător extrem de fin tehnician, foarte subtil, beneficia de o agilitate în mişcări care-l făcea foarte greu de marcat, cum mărturiseşte, printre alţii, Adi Matei. Golurile de mare spectacol încununau fazele produse, pe toată lăţimea frontului de atac, pentru coechipieri, momentele în care mingea ajungea la mijlocaşul ofensiv Adi Ilie însemnând panică pentru adversari. Cele 3 calificări consecutive în grupele Ligii Campionilor reprezintă o altă determinantă a activităţii de la Steaua, dubla cu Bruges fiind reper. Transferul său în străinătate a fost amânat în repetate rânduri, nici acum neştiindu-se, clar, care au fost dedesubturile operaţiunii. Cert este că, dintre foarte multe oferte, a fost aleasă cea a lui Galatasaray, ajungând pentru suma oficială de 2 milioane de dolari, lângă Hagi şi Popescu. Prestaţia foarte bună a lui Ilie, care se cam specializase în loburi, în perioada Bosforului i-a adus un transfer la Valencia, care era în subsolul clasamentului, chiar punându-se problema retrogradării. Adus în locul marelui Romario, primele 6 luni au fost FENOMENALE, Ilie înscriind 12 goluri în primele 17 meciuri şi oferind vreo 10 pase de gol, într-un duet de înaltă clasă, cu Claudio „El Piojo” Lopez. Prezent permanent în echipa etapei, prezent permanent la Eurogoluri, în presa spaniolă se vorbea insistent despre interesul Barcelonei şi al Realului din Madrid. Cele 10 din goluri din cele 24 de meciuri din următorul sezon, 1998-1999, au însemnat, la 25 de ani, începutul sfârşitului pentru Cobra. Accidentările repetate, la genunchi şi ligamente, l-au retrogradat la statutul de veşnic accidentat care, cum intra, cum făcea o recidivă. CHINUIT de starea medicală, Ilie a jucat 43 de meciuri în următorii 3 ani, înscriind doar 7 goluri, într-o echipă care-şi schimbase complet statutul în această perioadă, ajungând să joace 2 finale de Liga Campionilor. Alaves, Besiktas şi Zurich au însemnat bornele unui drum care l-au împins la retragere, la doar 31 de ani. Cele 58 de meciuri în care a marcat 19 goluri ascundeau o stare de sănptate foarte precară, care l-a împiedicat, ca o confirmare finală, să treacă vizita medicală la Beerschot, semnându-i, astfel, retragerea. Probleme medicale l-au împiedicat pe Adi Ilie (cel mai valoros fotbalist stelist din ultimii 20 de ani, în opinia mea personală), să ajungă la statutul pe care îl merita, prin talentul fenomenal. Cu toate astea, rămâne unul din marii fotbalişti români din istorie şi rămâne, în acelaşi timp, unul dintre steliştii care pot face ceva pentru salvarea viitorului clubului Steaua. Azi, 20 aprilie 2011 – născut în aceeaşi zi cu Napoleon al III-lea, Alex Muller, Jessica Lange, Shay Given sau Adolf Hitler – steliştii îi mulţumesc lui „Cobra” Adi Ilie pentru contribuţia adusă. LA MULTI ANI! Filip Pindean FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
2% pentru AISSPosibilitatea acordata contribuabililor de a-si directiona o parte din impozitul pe venit catre o entitate non-profit a fost una din deciziile intelepte ale statului român. Ea ne da fiecaruia o liberMultumim pentru participarea la mitingOrganizatorii mitingului de protest “Revolutia stelista” doresc sa multumeasca celor aproximativ 1000 de supoteri prezenti la actiunea desfasurata duminica, 17 aprilie, in fata “Palatului” pat |
pytycrys 20.04.2011@20:34
armanovici 20.04.2011@21:02
Esti MARE, foarte mare!
elvis 20.04.2011@21:03
steaua7iunie1947 20.04.2011@21:06
danimarcu 20.04.2011@21:21
Iti meriti locul in cartea de aur a Stelei.
Felicitari si autorului articolului,din nou unul de exceptie!
AleXyS.fCSB 20.04.2011@22:37
red&blue_boy 20.04.2011@22:48
La multi ani !
Azazello 20.04.2011@23:21
La multi ani, Adrian Ilie!
crystycrys 20.04.2011@23:22
MihaibZ 21.04.2011@00:22
Rar atacant ca tine.
navodarean 21.04.2011@01:06
optarul 21.04.2011@01:27
ssinpadureacualune 21.04.2011@06:44
Faptul ca am prins live momentele descrise mai sus este una din putinele bucurii pe care cei din generatia mea le mai avem.
Gigeii de astazi, habar nu au ce au pierdut, vorba unui mare idol de-al lor.
greenyes 21.04.2011@09:15
Toti care apreciaza un joc mediocru facut de jucatorii de astazi ar trebui sa se uite la ce fel juca Ilie, ce pase. ce executii in regim de viteza maxima care naucea aparatorii, tehnica desavarsita, tot ce are nevoie un fotbalist complet.
ebonyc 21.04.2011@09:54
nu pot sa uit cum proto-cetatenii ii strigau "Ilie, Ilie, sa iti dam la m*ie" la acel Steaua-Valencia 3-4 din '98.
ciobanii tot ciobani
makaveli2steaua 21.04.2011@10:51
shack3r 21.04.2011@11:05
Una peste alta,jucator fenomenal, golul impotriva Columbiei este reprezentativ, iar scaritele,marca inregistrata.
AndyQ 21.04.2011@11:27
La multi ani Adrian!
raul1990 21.04.2011@13:38
RaDoooI 21.04.2011@14:42
MEW2 21.04.2011@19:19
Andreea 24.04.2011@20:22