14-04-11
Să arătăm Răul cu degetul!Sigur că n-o să-l dăm jos pe Becali cu protestul de duminică, nu trebuie să fim nici atât de înguşti, nici atât de exaltaţi să susţinem asta. Dar problema faţă de indivizi precum Becali nu trebuie şi nu poate fi pusă în termenii aceştia „ce rost are?”. Ci mai degrabă „ce avem de pierdut?”.Sigur că n-avem nimic de pierdut. Şi dacă ciobanul o să se enerveze şi-o să iasă la televizor („dă-i pe gespe”, nu?) şi-o să explice el cum e cu „casa lui” şi cu bagabonţii şi cu drogaţii şi cu derbedeii, n-o să fie nimic nou sub soare. Nimic din ce nu s-a mai întâmplat până acum. Oricum mulţi cred treaba asta, că nu e legitim să-l înjuri pe unu’ în casa lui, „pe banii lui”. Dar nu cu ei avem noi treabă. La Steaua lucrurile s-au cam separat de mult. Cine a mirosit cu adevărat ce-i poate pielea lui Becali şi cam care sunt intenţiile lui reale în ce priveşte „binele Stelei”, ştie deja cum stă treaba şi ştie că nimic fundamental bun nu se mai poate întâmpla la Steaua cât timp acest amator infatuat se află în fruntea clubului. Cine crede însă că în viaţa e corect principiul „eu te-am făcut, eu te omor” se va îngropa în tot soiul de tehnicalităţi, ne va demonstra cum n-avem cum, juridic vorbind, să-l dăm pe Becali afară din afacerea lui, cum asta e democraţia şi statul de drept, omul e proprietar, proprietatea e garantată, bla, bla, bla… Sigur că aşa e-n democraţie. Tot democratic e şi să protestezi. Cu autorizaţie, „la Palat”, cum se cuvine. Şi neapărat civilizat! De fapt, mitingul de duminică nu are un „moment astral” al lui, ca acum doi ani, când cei două mii de suporteri care-au protestat chiar veneau pe un val de simpatie şi de furie împotriva lui Becali. Astăzi, când lehamitea e proptită bine în rândul steliştilor, cu excepţia „entuziaştilor” care încă mai cântă „pe ei pe mama lor” în Templu, mitingul este un simplu gest de igienă personală. Poate că Răul nu poate fi, în general, învins, dar ca să nu fii părtaş la victoria Răului trebuie câteodată să te ridici în picioare şi să-l arăţi cu degetul. Împăratul este gol şi orice om de un elementar bun-simţ, microbist sau nu, stelist sau nu, pasionat sau nu, ultras sau nu, ştie de mult asta. Duminică, Răul trebuie arătat cu degetul. Nu pentru că suntem noi perfecţi, ci pentru că el e dezastruos, jalnic, sub orice critică. Să îndreptăm, deci, degetul către el. Civilizat, dar ferm. Nu neapărat pentru că va pleca, ci pentru că, după cum bine spunea un bun prieten, „câteodată aşa trebuie”. Hai Steaua! Ovidiu FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
25 ani de la 16-04-1986 Semifinala Cupei Campionilor EuropeniDoua goluri marcate de Piturca si unul marcat de Balint in poarta echipei Anderlecht au dus Steaua in finala Cupei Campionilor. Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
2% pentru AISSPosibilitatea acordata contribuabililor de a-si directiona o parte din impozitul pe venit catre o entitate non-profit a fost una din deciziile intelepte ale statului român. Ea ne da fiecaruia o liberFanii Stelei din Chisinau au protestat contra lui Becali!Faptul că suporterii Stelei nu-l mai "înghit" pe Gigi Becali nu mai este demult o noutate. Sezoanele trecute au fost marcate de proteste violente contra europarlamentarului, acestea finalizându-Steaua - FC Brasov, atmosfera- OMbunSteaua - FC Vaslui, atmosfera- OMbun |
Liviu: VPM joi la 19:55
Poate trupele lu gadaffi ne va ajuta sa il dam jos pe cioban
sorin_daniel joi la 20:04
A460file joi la 20:18
Korado joi la 22:09
jackultrasud joi la 22:42
Foarte bun articolul....
V.P.M
alex475891 joi la 22:43
Korado joi la 23:05
suporterbetiv joi la 23:27
florin_anya joi la 23:31
Meth0dMan ieri la 01:52
toc71cc ieri la 09:10
makaveli2steaua ieri la 09:59
Azi sa va uitati la metrou ... la TV`'urile de la Metrou.
ROhooligan ieri la 13:27
kaycee ieri la 13:52
makaveli2steaua ieri la 14:21
Miercuri, la meci , am pus fluturasi pe scarile ce duc spre sala de conferinte. A venit un ghiolban de la paza si le`a luat d`acolo... Pe urma .. am fost si am pus iar ca se lipeau pe gresia aia cu apa de la ploaie .
Mai avem nevoie de publicitate !!! Acum ca suntem pe ultima suta de metri.
steaua7iunie1947 ieri la 16:52
Raul nu poate fi invins decat cu moartea!
Poate trupele lu gadaffi ne va ajuta sa il dam jos pe cioban
haha ce misto ar fi sa avem la dispozitie trupele lu ala:)) dar cu conditia ca dupa protest, sa nu existe repercusiuni=)) ca nu cred ca am putea sa facem ceva de asemenea anvergura fara sa aibe urmari prin puscarii )
mountytoma ieri la 19:21
este intr-adevar necesar sa aratam cu degetul unde e raul de la Steaua. nu neaparat cu cel mijlociu :-)
satul de behaila! satul de moaca lui tampa la TV! satul de moaca lui tampa in ziare! satul de lingaii lui!
un lucru e absolut sigur: daca vreunul dintre noi porneste vreo actiune violenta, sunt sigur ca jandarmii si "badigarzii" se vor pune serios pe ciomageala la intamplare, iar la TV si in ziare nu vor aparea decat huliganii, nu si "organele"
Harald ieri la 20:58
mountytoma ieri la 21:09
asa ca eu zic sa fim precauti. nu trebuie sa ii dam la muhe lui Jiji. doar il iubim. in gura :-)
florin_anya ieri la 22:04
ste76aua astazi la 00:52
ste76aua astazi la 01:03
greenyes astazi la 01:10
Tocmai pentru ca e o zi de sarbatoare foarte mare pentru noi ortodocsii ar trebui evitate injuraturile.
Un motiv pamantesc pentru care injuraturiel trebuie evitate ar fi ca le-ar da apa la moara celor cu creier mic sa-si satisfca instinctele animalice pe baza carora au fost angajati.
ste76aua astazi la 01:10
Cosmin_dinika astazi la 07:21
pcsbb astazi la 07:26
alin79mm astazi la 10:04
Totusi parerea mea este ca nu acesta este primul pas care trebuie facut pentruinlaturare ciobanului.
bebeto astazi la 10:13
zau?...cand s-a intamplat utima oara ca romanii sa iasa in strada cu adevarat?ca eu nu mai tin minte.
alexberceni astazi la 10:13
Sames:"Steaua mea e mai frumoasa decat orice stea de pe cer"...sa nu-i uitam niciodata :Iordache - Anghelini, Agiu, Sames, Vigu - Li%u0163a Dumitru, Iordanescu, Troi, Marcel Raducanu, C-tin Zamfir, Viorel Nastase. Antrenor: Ienei
Voi toti ce ati jucat pt Steaua sunteti icoane in casele noastre, ale stelistilor!
Va multumim!
Andreea 16.04.2011@10:52