home
07-04-11

Reactia AISS la decizia Prefectului: "E o masura luata pe baza incompetentei organizatorilor"

Prefectul Capitalei, Mihai Atanasoaei, a declarat ca a propus cluburilor de fotbal si presedintelui Dragomir interzicerea accesului galeriei echipei oaspete pe stadion, la derbiurile unde riscul de violenta este mare.

Reactia AISS:"Evident ca nu putem fi de acord cu o astfel de decizie aberanta, care nu face decat sa omoare fenomenul organizat al suporterilor. Pe langa faptul ca echipele vor fi lipsite de aportul publicului in niste partide extraordinar de importante, decizia nu va face decat sa mute eventualele violente din stadion(adica un mediu inchis, protejat si supravegheat) in strada (unde cei care participa la astfel de evenimente sunt mult mai greu de identificat). Aceasta masura este luata pe baza incompetentei organizatorilor si a fortelor de ordine de a-i identifica pe cei care comit violente pe stadioane si de a-i sanctiona exclusiv pe acestia.

De cand a intrat in vigoare legea 4/2008, care a dat libertate totala de actiune agentilor constatatori, la Steaua s-au produs nenumarate abuzuri, suporterii fiind sanctionati pe nedrept, la gramada, fiind interzisi pentru ca mai apoi sa isi dovedeasca nevinovatia si abuzul pe care l-au primit in instanta, dupa ce prejidiciul a fost deja creat", se arata in comunicatul AISS.

sport.ro

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

2% pentru AISS

AISSPosibilitatea acordata contribuabililor de a-si directiona o parte din impozitul pe venit catre o entitate non-profit a fost una din deciziile intelepte ale statului român. Ea ne da fiecaruia o liber

Fanii Stelei din Chisinau au protestat contra lui Becali!

Mesaj al suporterilor stelisti din Basarabia Faptul că suporterii Stelei nu-l mai "înghit" pe Gigi Becali nu mai este demult o noutate. Sezoanele trecute au fost marcate de proteste violente contra europarlamentarului, acestea finalizându-