home
11-04-11

Saptamana Patimilor

Dacă te apuci să cauţi „Steaua” pe un motor de căutare al unui internet explorer, o sa gaseşti pe prima pagină poza lui George Becali. Dacă o să intraţi pe pagina de internet a unui dintre cele două mari ziare de sport din România şi o să căutaţi „Steaua”, şunt şanse mult mai mari să găsiţi declaraţii sau „aroganţe” ale patronului.
CCA, Steaua Bucureşti, în întreaga ei istorie a fost clubul care a ridicat ştafeta tării din care provine şi şi-a răsplătit suporterii cu un stil de joc cum rar întâlneam.

În 2003, George Becali, fost bişniţar, fost bărbat „descurcăreţ” în perioada comunistă, a obţinut în mod neclar, 51 % din acţiunile AFC Steaua Bucureşti. Ca să se asigure că îşi satisface nevoia de prezenţă în faţa presei, Becali a chemat mass-media în faţa fostelor case de bilete, de la stadionul Ghencea şi a început circul clasic.


www.Sport.ro


Au urmat trei sezoane care au fost relativ liniştite din punct de vedere declarativ şi destul de bune pe plan internaţional. Probabil lipsa experienţei şi implicării „cancelarilor”, „breloacelor” şi altor consilieri, au făcut ca trei ani de zile să nu avem prea multe declaraţii şi scandaluri. Singurul care poate să iasă în evidenţă fiind momentul în care Becali înjură, într-o conversaţie telefonică, un jurnalist, unul dintre „creatorii săi.



Haosul a început din momentul în care Stoica, a plecat pentru prima dată din Ghencea, în primăvara anului 2007. Becali a început dictatura. Primele miscări? Batjocorirea publică a lui Elton, jucător ce şi-a făcut extreme de bine datoria, cât a evoluat pentru club şi aruncarea cu bani în stânga şi în dreapta, sub forma de „premiere”, cunoscută şi sub numele de mită.
Patronul a mers până la punctul în care şi-a pus la gât fularul lui Dinamo, pentru a prinde locul doi, loc ce ducea în preliminarile Ligii Campionilor, de acolo de unde vine banul. Steaua a prins locul doi, după un meci mai mult decât suspect la Cluj, cu CFR, cand actualul antrenorul clujean a fost acuzat de noncombat.
Din acest moment fanii care aduceau banii în buzunarul său, au devenit brusc drogaţi, huligani, derbedei.





Următorul pe lista sa a fost Gheorghe Hagi, regele fotbalului românesc. Adus ca antrenor în Ghencea, Gică fiind naşul lui Becali, acesta nu a scăpat nebuniei patronului Stelei. Au avut zeci de intervenţii la echipă, critici publice şi scandaluri care l-au făcut pe Gică să plece cu ochii în lacrimi de la Steaua.





Gheorghe Hagi a explicat motivele plecarii intr-o conferinta de presa:

"Nu se poate sa ti se ia mintea, personalitatea, demnitatea. Sper ca acest lucru sa fie un exemplu, un moment de a ridica un mare semn de intrebare. Relatia antrenor-conducator la Steaua trebuie reglata. Antrenorul sper ca de-acum incolo sa aiba aceasta autoritate, sa fie lasat in pace. E atat de simplu."

"Nu mai puteam. Drumul se inchisese. Imi pare rau, dar mi s-a intins o cacealma. Eu cred ca am puterea sa i-o spun lui Gigi ca nu face bine ce face. Nu numai ca ia notiunea de antrenor, dar nu se opreste aici. Distruge si jucatorii. Azi e bun, maine il dau afara, sau la divizia C. Din pacate, asta e."

"Cel mai usor, antrenorul se duce acasa. In ultimii patru ani, Steaua a facut performanta, dar nu are stabilitate. S-au schimbat antrenori. Steaua are posibilitate mare, dar numai daca se va lucra profesional. Nu totul sunt banii. Sport nu se face numai pentru bani. Esti platit in functie de ce dai."

"Eu nu am luat niciun ban, si nici nu vreau niciun ban. Banii pe care trebuia sa mi-i dea mie, sa-i puna la centrul de copii si juniori. N-am nevoie de bani si nu-i vreau. E vorba doar de placerea de a lucra intr-un loc unde am vrut sa fac performanta."

"Sper ca din ce s-a intamplat cu mine, si inaintea mea, sa se termine odata. Pentru binele Stelei. Am trait momente penibile. Sa primesti telefon de sus, pe banca, sa mi se spuna cine intra... Eu am ramas mut. Una e sa discutam ca de la patron la antrenor, alta e sa ti se impuna si daca nu faci, sa fii dat afara. De ce mai stam la antrenamente, daca totul e pus de altcineva."

A urmat Lăcătuş. Venit ca un mit pe banca tehnică a Stelei, la aproape 4 ani distanţă de atunci, numele Fiarei a ajuns istorie, aşternându-se praful şi pierzându-şi aura care îl făcea special.
Marius a fost cel mai umilit dintre toţi antrenorii din mandatul Becali la Steaua, însă de fiecare dată a tăcut, a înghiţit şi s-a întors în Ghencea. A acceptat să fie umilit, să i se facă echipa, să fie luat în râs, doar pentru câteva mii de euro. Lăcătuş a mers şi mai departe, dând o declaraţie care nu o să fie uitată vreodată. Când Becali a fost arestat, Lăcătuş a intervenit în direct pe postul OTV şi a spus: „cine dă în Gigi, dă în mine”.


www.Sport.ro


Singurul antrenor cu "cojones" din mandatul lui Becali, a fost italianul Cristiano Bergodi. Italianul nu l-a lăsat să intre în vestiar în pauza unui meci, închizăndu-i în nas uşa de la cabine acestuia. Becali a turbat, urlând şi impunându-l în secunda următoare pe Stoichită la echipă.



Vezi mai multe din Sport pe 220.ro


Loti Boloni, Ilie Dumitrescu, Gabriel Balint au fost făcuţi de la bozgori împuţiti la homosexuali nenorociţi.
"Boloni e tot un vagabond! Îi dau lui emblema s-o antreneze, s-o ia acasă! Îi vând lui emblema! Ce mare fost jucător a fost el pentru Steaua? Să se ducă la el în Ungaria!"





Emerich Jenei, cel mai mare antrenor din istoria fotbalului românesc, a fost numit moş senil de către Becali.

Patronul Stelei a evitat sa ii raspunda direct fostului selectioner Replica lui Gigi Becali la atacul lui Emerich Ienei nu s-a lasat mult asteptata. Desi nu vrea sa ii raspunda direct, latifundiarul din Pipera l-a numit "mos senil" pe fostul selectioner si i-a intors vorba, spunand ca acesta e "paranoic si irecuperabil". "Daca il luam la Steaua, sa ii dau 5.000 de dolari pe luna, atunci eram cel mai bun baiat. Am vrut sa-i iau si o casa, eu l-am vrut in Ghencea, altii nu l-au vrut! Nu am ce sa-i raspund unui mos senil! De fapt, el e paranoic si irecuperabil, nu eu. Ma ataca din invidie. De ce nu s-au luat de mine cand am preluat Steaua, acum noua ani? Numai eu stiu cat m-am chinuit sa o scot din mocirla. Steaua era vai de mama ei! Am luat-o de la retrogradare si in urmatorul an am si castigat titlul. Lumea uita, si n-am de ce sa ma supar. Asta e Romania!", a declarat Gigi Becali, in cadrul unui interviu pentru prosport.


Ilie Nastase: "Becali m-a injurat pe mine, pe copii si pe nevasta".

O alta glorie a sportului romanesc, Ilie Nastase, s-a plins de acelasi tratament din partea oficialului stelist.
Presedintele Federatiei Romane de Tenis, Ilie Nastase, a declarat, pentru Sport.ro, ca, alaturi de familia sa, a fost injurat de finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, fara a oferi insa detalii.

Unul dintre antrenorii Stelei, din acest sezon, Ilie Dumitrescu, a fost unul dintre cei mai aprigi susţinători ai lui Becali. În momentul în care şi-a dat demisia, Ilie a acuzat fanii şi le-a transmis că nu îî vor lua echipa vreodata lui Becali.
"Renunt din cauza suporterilor. Eu am o singura viata, am copii care ma privesc, nu pot sa continuu daca nu sunt dorit.Le mai transmit un mesaj celor care sunt mereu contra echipei: n-o sa puteti sa-i luati echipa lui Gigi Becali, pentru ca e actionar majoritar. Mai bine veniti alaturi de echipa sa luam capmionatul. Eu o sa vin la toate meciurile Stelei", a spus Dumitrescu la conferinta de presa.



Însă Ilie a uitat că doar cu puţin timp înainte Becali l-a numit „ţigan prost”. Iritat de o declaratie data de tehnician in care acesta afirma ca patronul Stelei s-a bagat peste toti antrenorii, Becali a rabufnit.

"Ilie Dumitrescu este un mincinos si cu asta-basta. Eu niciodata nu m-am bagat, sigur, am mai zis una-alta de un jucator sau altul, dar nu m-am bagat pe niciun antrenor. El e "senior" numai din minciuni, din vrajeala. Asta este, sa-mi fie invatare de minte. Eu i-am zis ce mi-a spus mie Dan Petrescu, ca Onofras joaca in spatele varfului, iar Brandan joaca bine pe postul de fundas stanga. Eu l-am rugat din suflet sa joace asa, dar nu m-am bagat peste echipa.

Astea sunt minciuni tiganesti. A spus ca ramanem seniori, dar nu e asa. Nu-l sunam la doua noaptea, asa cum zice. L-am sunat doar atunci cand am vrut sa-l rog sa-l bage pe Brandan in stanga, eram la nunta, dar nu mi-a raspuns. Macar de ar fi fost asa, dar nu este asa. Ilie este cea mai 'nuca tare', doar peste el nu m-am bagat. E un mincinos", a declarat Gigi Becali la GSpTV.

Nici prietenii lui din presa, cei ce l-au creat, nu au scapat de marele Principe Bun la suflet si crestin.

Glorii făcute zob, injuraţi, cu toate astea unii fani îl susţin. Să vedem cam ce tratament primesc cei ce susţin Steaua, mergeau cu ea peste tot şi făceau un infern templul.

Gigi Becali i-a cautat sambata (19.09.2009) pe suporterii Stelei care il contesta insotit de 20 de bodyguarzi. Becali a mers in Ghencea in cautarea 'derbedeilor' alaturi de bodyguarzii aflati in 8 Jeep-uri. Patronul Stelei este gata sa apeleze si la metode radicale pentru a-i pune la punct pe cei care ii cer sa vanda echipa din Ghencea. "Doar n-o sa ma bat eu cu ei, nu? Sa se bata cu bodyguarzii daca vor sa arunce cu rosii si oua in mine", a spus Becali, care aflase ca suporterii au protestat cu rosii cu o zi in urma.
Dupa ce a anuntat ca vinde Steaua, Gigi Becali a explicat si de ce a luat aceasta hotarare. "Nu o vand pentru ca mi-e frica de vagabonzii astia, ci pentru ca as putea sa fac, Doamne fereste, vreo nenorocire", a precizat patronul din Ghencea.
Chiar daca nu va vinde Steaua, Becali este hotarat sa le inchida gura celor care ameninta cu proteste fara precedent la meciurile "ros-albastrilor".
"O sa imi fac o firma de paza, una puternica rau, sa vedem daca mai au ei curaj sa spuna ceva", a conchis omul de afaceri



Noua politica a Stelei, care indeparteaza mii de suporteri de pe stadionul Ghencea, face victime in toate paturile sociale.

Desi Gigi Becali anunta ca "numai drogatii si vagabonzii" vor avea interzis la meciurile ros-albastrilor, lucrurile nu stau deloc asa.Evenimentul Zilei informeaza ca printre cei care nu ai voie sa calce pe stadionul Stelei se afla si pensionari, exact categoria de oameni pe care Becali spunea ca o va atrage alaturi de echipa.

Iritat peste măsură de faptul că o sută dintre fanii interzişi pe Ghencea au dat clubul Steaua în judecată, patronul Gigi Becali îi ameninţă că nu vor mai intra pe stadion niciodată în viaţă.

"Fanii ăia care au dat Steaua în judecată, nu o să mai intre niciodată în viaţa lor la meci. Nici o sutime de euro nu o să le dau. Să nu uite de înjurăturile pe care le-au strigat pe stadion. Mai au şi tupeu... Instanţa nu o să stabilească nimic. O să le zică doar că sunt vagabonzi. Ăia o sută, care m-au dat în judecată, vor război. Le dau interzis definitiv, pe toată viaţa. Nu-i las nici după sentinţă!", a spus Becali, la GSP TV



Rândurile de mai sus reprezintă doar câteva dintre exemplele cu care ne-am confruntat de când acest individ a devenit patron în mod ilegal al Stelei. A sechestrat persoane pentru maşina sa, dar ne sechestrează pe noi, ţinându-ne clubul ilegal şi umilindu-l. Am ajuns un club corupt, un club prins în scandaluri mediatice, un club de pluton făcut de râs şi prostit. Un club ce are nevoie de aranjamente să învingă Unirea Urziceni.
Mai vreţi motive pentru ca Becali să plece din Ghencea? Mai vreţi umilinţe? Duminică este ultima noastră şansă să eliberăm clubul acesta, dacă nu, în viitorul apropiat el o să dispară. Duminică operăm pentru ultima dată pentru a elimina acest cancer, iar dacă şi de data asta cedăm, atunci pe 17 aprilie 2011, FC Steaua Bucureşti, fosta CCA o să înceteze să mai existe. Iar Sevilla, Monte Carlo, Nou Camp şi restul succeselor vor ajunge în carţile de istorie, pe care se aşterne uşor uşor praful.





I.N.Money

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

2% pentru AISS

AISSPosibilitatea acordata contribuabililor de a-si directiona o parte din impozitul pe venit catre o entitate non-profit a fost una din deciziile intelepte ale statului român. Ea ne da fiecaruia o liber

Fanii Stelei din Chisinau au protestat contra lui Becali!

Mesaj al suporterilor stelisti din Basarabia Faptul că suporterii Stelei nu-l mai "înghit" pe Gigi Becali nu mai este demult o noutate. Sezoanele trecute au fost marcate de proteste violente contra europarlamentarului, acestea finalizându-