03-04-11

Dupa 25 de ani: RSC Anderlecht – Steaua 1-0 (Scifo, min. 76)

Tragerea la sorti a semifinalelor Cupei Campionilor Europeni, editia 1985-1986, a trimis-o pe Steaua (ultima trasa, dupa imperecherea Goteborg-Barcelona) in compania lui RSC Anderlecht Bruxelles, o forta a Europei, unde triumfase – de doua ori in Cupa Cupelor (1976 si 1978), o data in Cupa UEFA, (in 1983), si de doua ori in Supercupa Europei – jucand si alte trei finale de Cupa UEFA. Belgienii era la maximul lor istoric, condusi de olandezul Arie Haan, cu un lot doldora de valori, „stranierii” Morten Olson, Friman, Gudjohnsen, Peruzovici si Lonzano completand elementul autohton care se baza pe Vercauteren, Van den Bergh, Vadereyken sau Grun si din care se inalta marea vedeta a Belgiei, copilul-minune Enzo Scifo.

Primul meci al Stelei dupa returul contra lui Kuusysi a fost in campionat, in etapa 20, in compania celor de la Olt Scornicesti, victoria cu 3-0 din 23 martie 1986, dar mai ales modul in care a fost obtinuta, prin etalarea unui joc super-ofensiv (26-3 la suturi spre poarta, 10-0 pe poarta, 9-0 la cornere), cu dubla lui Boloni si golul lui Radu II mult prea putin pentru diferenta din teren, au mai taiat din entuziasmul belgienilor, care (cu gandul deja la finala) au facut o smecherie prin care au aratat ca nu concepeau sa se impiedice de echipa romana.





Proprietarul belgienilor, Constant Vanden Stock, nemultumit de prestatia lui Lonzano, si-l dorea pe Pol De Mesmaecker, varful celor de la Molenbeek, care erau in pragul falimentului. Cum nu putea fi transferat legal, Stock decisese sa fuzioneze prin absorbtie cu Molenbeek, articolul 53 bis din regulamentul UEFA permitand, in acest caz, operatiunea.

Nu doar belgienii, dar nici oficialitatile romane nu se gandisera la o posibila prezenta in acest stadiu al competitiei, calendarul fiind foarte condensat. Steaua trebuia sa joace contra lui Dinamo cu 3 zile inaintea meciului cu Anderlecht, din 2 aprilie. Pana la urma, dupa ce Steaua a cerut sa se devanseze cu 2 zile, meciul s-a amanat, caci nationala avea un meci amical in Tara Galilor, asa ca nu a fost posibila devansare pentru data de 27 sau 28. Totusi, cum Jenei explicase necesitatea unui meci oficial pana la deplasarea din Belgia, s-a gasit solutia de a se juca in avans meciul contra Petrolului (care conta pentru etapa 23, din 6 aprilie) pe data de 27 aprilie, intre etapele 20 si 21. Victoria cu 2-0 (Boloni si Lacatus) era o repetare a planului Anderlecht.





Intre timp, spionati din tribune de Emerich Jenei si Ion Alecsandrescu, Anderlecht faceau un 3-3 in compania celor de la Bruges, dupa ce au condus cu 2-0 si 3-1, concluziile antrenorului nostru principal vadind optimism: In fata, Van den Bergh e pericolul numarul 1. Din fericire pentru noi, cu apararea stau mai slab. Olsen are o mare experienta, se plaseaza foarte bine sa inchida culoarele, dar are mari probleme cand intalneste un adversar cu viteza. De altfel, toata linia de fund e cam greoaie si poate fi surprinsa cu schimburi rapide de mingi, pase dintr-una si un-doi-uri. Chiar daca astia zic ca Scifo traverseaza o perioada mai putin fasta, pustiul le-a facut tot jocul.

La antrenamentul oficial din martea dinaintea jocului, ploaia continua sa cada, ca si in ziua precedenta. Excursia care cuprinsese turul Bruxelles-ului, din acea dupa-amiaza, cu imaginea Atomiumului, a Palatului Regal si a portilor stadionului Heyssel, unde se consumase, cu un an inainte, o mare tragedie, formase programul delegatiei steliste.

Mai pe seara, Iordanescu s-a retras cu Cristian Topescu si cu un teanc de ziare belgiene, ascultand reflectarea meciului si ultimele informatii publice din tabara adversa. Vercauteren atragea atentia asupra fortei psihice a romanilor, iar Friman accentua prudenta din tabara flamanzilor: Ma impresioneaza viteza de joc a viitorului nostru adversar si misiunea principala a noastra, a celor din linia de mijloc, este de a stopa – de a incerca sa incetinim – actiunile partenerului nostru de joc.

Ziua meciului consta intr-o plimbare, de aceasta data intr-o gradina publica aflata la cateva minute de hotelul President, in care au fost cazati stelistii, si in sedinta tehnica, care a a vut loc de la 16:30, anuntandu-se primul 11 si stabilindu-se cateva borne tactice. Dupa cum rememoreaza Fane Iovan: Nea Jmi nu ne spunea prea multe despre adversar. Dorea, astfel, sa scada tensiunea din jurul meciului. Era convins ca ajunsesem sa constientizam singuri importanta meciului si nu vroia sa ne streseze suplimentar. Vorbea aproape numai despre noi, incercand sa ne faca sa intelegem ca de noi depinde totul.

Drumul pana la stadion a fost facut cu autocarul care a oprit in incinta Astrid Park, oaza verde care inconjura stadionul, iar stelistii au mers vreo 100 de metri pe jos, printre fanii belgieni, pana la vestiare. Ostilitatea n-a depasit bunul simt, un semn atat al civilizatiei, cat – mai ales – al subestimarii unui adversar considerat inferior, mai ales prin prisma realitatilor politice.

Pericolul ploii fusese depasit si est-germanul Adolf Prokop fluiera inceputul meciului, in atmosfera creata de cei 35.000 de spectatori.

Anderlecht: Vekeman – Demol, Peruzovici, Olsen, Andersen – Friman, Vandereycken, Scifo, Vercauteren (`38 Grun) – Lozano, Van den Bergh (`86 Gudjohnson).

Steaua: Duckadam – Iovan, Belodedici, Bumbescu, Barbulescu – Balint (`81 Pistol), Tudorel Stoica, Boloni, Majaru (`77 Balan) – Lacatus, Piturca.

Principalul obiectiv al Stelei era blocarea adversarului printr-un presing agresiv, care sa permita recuperarea rapida a baloanelor si tinerea belgienilor la distanta de poarta noastra, precum si jocul de pase care sa realizeze posesia din care sa se poata elabora actiuni periculoase.

Boloni si Stoica au fost jucatorii-cheie, care au dictat ritmul, impingandu-si permanent coechipierii in terenul advers. Bumbescu l-a luat in gestiune pe Van den Bergh, Balint si Lacatus au dat drumul la sprinturi ucigatoare, care au consacrat morisca de pe partea dreapta, iar Piturca era omul in furtuna care astepta momentul.

Prima actiune a Stelei smulge ropote de aplauze, in minutul 4. Scifo si Vandereyken suteaza, dar slab, ca un raspuns sub-dimensionat la tesatura de pase a Stelei, care domina prima jumatate a reprizei. Boloni face o rocada cu Stoica, urca impetuos si trage caracteristic, peste poarta, din pacate. Belgienii replica palid, prin slalomul lui Friman oprindu-se in bratele lui Duckadam. In minutul 30, pe fondul de posesie al echipei militare, o lovitura libera batuta bine de Van den Bergh il remarca pe Duckadam.

Replica Stelei vine prin Balint, care isi incheie sprintul prelungit la 5 metri de poarta adversa, incheind si o prima repriza foarte saraca in faze de poarta, cu Steaua dominand tactic partida.

Continuam tot asa. Important e sa nu primim gol. Pana aici e foarte bine, a fost esenta mini-discursului oferit de Jenei, de la pauza. Repriza a doua a inceput in aceeasi nota, cu mijlocul stelist in presing ofensiv, dar cu belgienii ceva mai decisi. Scifo s-a tras din centru pe dreapta, acolo unde a dat drumul la niste tringhiuri in superioritate cu Friman si Demol, profitand de moliciunea lui Majearu. La capatul unei actiuni in trei, pasa lui Scifo pentru Friman, urcat fara om, ii prilejuieste o interventie buna lui Duckadam. Jocul de pase al Stelei linisteste din nou ritmul si tine mingea de partea noastra, acolo unde trio-ul Stoica-Boloni-Majaru da drumul la combinatii la capatul carora sprinturile lui Lacatus si Balint (chiar daca nu foarte inspirati) produc atata presiunea pe begieni cat sa dilueze din capacitatea ofensiva a gazdelor si sa duca meciul catre egalul dorit.

Caci, deja Steaua juca la egal. Din minutul 60 pana prin minutul 80, jocul a fost pe aceste coordonate, cu o multitudine de pase ale Stelei, chiar daca fara pericol pentru poarta lui Vekeman, si cu incapacitatea lui Anderlecht de a sustine o posesie care sa-i permita initierea atacurilor clasice, abuzand astfel pe mingi lungi, prada usoara pentru cuplul Belodedici-Bumbescu.

Efortul de a duce meciul in scor alb s-a spart cu zece minute inainte de final. Corner pentru belgieni, din partea dreapta, mingea e batuta scurt, la o combinatie care pare ca esueaza, cu un om venit la sut, in marginea careului, si cu o redublare mult inapoi din sutul luftat, la 40 de metri de poarta, in centrul terenului. De acolo un rist exterior al jucatorului de acoperire, care parea mai mult o degajare de frica, surprinde toata linia noastra defenisiva (formata din 7-8 jucatori) facand pasul la off-side, undeva pe 22 metri.

Mingea ajunge pe lansare, la Scifo, care demonstreaza geniul pe care-l purta, si, in loc sa traga sa rupa poarta, dintr-un unghi semi-inchis, de pe la vreo 13-15 metri lateral-dreapta, lobeaza elegant, cu siretul, peste un Duckadam lasat spectator: Anderlecht – Steaua 1-0 (Scifo, min. 76).

Ma incerca o senzatie profunda de nedreptate. Ca si la Budapesta, jucasem bine, dar plecasem invinsi. Aveam o problema la jocurile din deplasare. E adevarat ca la jocurile pe teren propriu aveam mai mult tupeu, iar afara incercam, in special, sa pastram mai mult mingea. Era o chestiune mentala. Inainte de dubla cu Kuusysi, conducatorii ne-au angajat chiar un psiholog care sa ne vindece de meteahna asta, dar omul n-a stiut sa vorbeasca pe limba fotbalistilor, asa ca n-a rezistat mai mult de 2-3 zile, rememoreaza Loti Boloni.

Antrenorul belgienilor, Arie Haan era si mai ingrijorat, pentru soarta calificarii: Uitati un lucru foarte important, asupra caruia am atras atentia si care s-a vazut in acesata seara. Fotbalul romanesc a facut progrese remarcabile in ultima perioada de timp. Echipele sale de frunte au intrat in zonele inaintate ale competiilor continentale, echipa nationala a obtinut victorii in fata unor reprezentante de marca. Iar in partida care s-a incheiat acum, Steaua a dat dovada ca poate evolua cu mari sanse in fata oricarui club din lume.

Aplicarea unor elemente pretioase de tactica, cum sunt pressingul si schimbarea oamenilor la marcaj, executii tehnice rafinate si ingenioase, totul prcaticat de jucatori cu un viu temperament, conditie esentiala astazi pentru clasa internationala, au demonstrat ca echipa campioana a Romaniei a parcurs, prin meritele sale si ale antrenorilor ei drumul pana in semifinale.







Trimisul Sportului a facut urmatoarele caracterizari jucatorilor Stelei:

Duckadam: sigur in fiecare interventie, se arata intr-o forma promitatoare

Iovan: acelasi puternic si avantat aparator

Belodedici: cu eleganta-i cunoscuta, a rezolvat multe situatii grele

Bumbescu: in vizibila ascensiune de forma, strabate, zicem noi, cea mai buna perioada de pana acum a carierei lui sportive

Barbulescu: a avut un adversar incomod si periculos si s-a achitat bine de misiunea lui

Balint: foarte util in „actiunea presing”, autorul unor raiduri gustate de public

Stoica: a muncit mult, cu reponsabilitatea unui capitan de echipa

Boloni: acelasi international de valoare, omniprezent; autorul celui mai spectaculos (ce pacat ca n-a fost gol!) sut al partidei

Majaru: a realizat cateva din actiunile sale in stil personal. In a doua repriza a scazut.

Lacatus: a muncit cum nu l-am mai vazut de mult. Iar actiunile sale au dat de furca fundasilor „violeti”

Piturca: a luptat pentru scoaterea din joc a fundasilor centrali. Mai putin randament la finalizare.

Pistol: o decizie curajoasa, de a trimite intr-o semifinala un atat de tanar jucator. Si juniorul de pana mai ieri n-a deziluzionat.

Balan: util in cele 13 minute, cat a jucat.

Indemnul patriotic din Sportul – „Partida retur (pornind numai de la elementele pozitive de la Bruxelles) trebuie sa aduca pasul cel mare spre finala. Un pas care poate fi facut, insa, numai printr-o concentrare maxima si o pregatire la nivelul meciului-tur. Steaua are toate sansele sa joace la 7 mai la Sevilla. Depinde de ea si doar de ea sa le valorifice” – era frisca pe care se aseza cireasa lui Enzo Scifo: As dori sa dau asigurari totale suporterilor nostri. Dar nu pot face asa ceva...

Partida de la 16 aprilie reprezinta pentru noi cea mai grea proba din actuala editie a CCE. Trebuie sa ne aparam fragilul avantaj in fata unei echipe care m-a impresionat prin jocul ei complet. Daca inaintea partidei din aceasta seara noi eram favoriti, acum in acesata postura a trecut campioana Romaniei.

Peste 2 saptamani, la Bucuresti, urma sa se decida cine o va intalni pe IFK Goteborg, in finala Cupei Campionilor Europeni din 7 mai 1986, suedezii distrugand-o, in prima mansa, pe CF Barcelona, cu 3-0 – numai un miracol putand schimba numele primei finaliste –, nordicii uitandu-se, deja, cu interes, spre capitala Romaniei, la Steaua – Anderlecht, spre analiza adversarei de la Sevilla.


Filip Pindean