13-03-11
CostelinhoÎn afară de şuturile din lovitură liberă, Gâlcă n-avea mai nimic din harul brazilienilor. Şi atunci de ce fusese numit Costelinho? Din simplu motiv că Gâlcă nu se preta la nici un alint. A fost un mijlocaş defensiv de mare travaliu, asumându-şi truda sisifică anonimă şi participând cu dăruire la reconstrucţia Stelei post-decembriste. După exodul pripit, începând cu 1990, a elitei fotbalistice înspre Occident, a trebuit să revină, într-o succesiune orgolioasă, Ienei, Iordănescu şi Ţiţi Dumitriu III pentru a reînnoda şirul performanţelor cu care Steaua uimise Europa. Şi una dintre măsurile cele mai inspirate fusese aducerea lui Gâlcă de la Piteşti, în 1991, după doi ani de FC Argeş. Care, alături de un polivalent Iulian Filipescu, va asigura spatele pentru viteziştii Ilie Dumitrescu, Panduru sau Vlădoiu şi „tunarul” Ilie Stan.Pentru copilul crescut în anonimatul şcolii din Parcul cu Platani, sub bagheta lui Aurel Măndoiu, a fost o revelaţie cucerirea primului titlu cu Steaua, la doar un an de la venirea sa. A pus umărul la însuşirea altor trei, din cele 6 consecutive, veritabil monopol, care a scos din sărite marile rivale, ce se obişnuiseră a răspândi calomnia că înainte de 1989 echipa ar fi fost protejata clanului. Surpriză: şi fără clan, şi fără plan, Steaua defila prin campionat. Pentru a întrerupe teribila serie, duşmanii din exterior au apelat la serviciile antistelistului Lucescu, iar cei din interior la abjectul ministru Babiuc şi mercenarul Marcel Puşcaş, în numele iminenţei privatizării(tot invocând legea interbelică a lui Mârzescu, ei, nişte analfabeţi economic). Alungatul de la Inter susţinea aberaţia că ar fi normal ca titlul de campioană să fie dat prin rotaţie(exact ce nu face el acum la Şahtior; va fi contrazis şi de Lyon sau Inter, autoare, în campionate extrem de concurenţiale, ale unor serii de 5-6 titluri consecutive). Zile minunate a trăit Costelinho sub cerul înstelat din Ghencea, cucerind titlurile 15-18, fiind pasatorul celor doi Ilie(Dumitrescu şi Stan), autorii celor 44 goluri din ediţia 1992-93, şi bucurându-se de cucerirea în 1994 a primei Supercupe a României. Teza sa de licenţă în fotbalul intern şi-a susţinut-o la 17.09.1994, când a marcat în meciul de pe Ghencea cu FC Braşov 5 goluri, câştigându-şi renumele de Pentacostel. Masteratul l-a susţinut în primul sezon, la Mallorca, atunci când a înscris în contul echipei spaniole 13 goluri, iar doctoratul, ca autor al unui hat-trick în favoarea Espanyol Barcelona. Fiind considerat vedeta numărul 1 în Insulele Baleare, Espanyol(cu care a cucerit cupa în 2000; se răriseră trofeele comparativ cu Steaua, dar creşteau conturile personale) l-a transferat de la Mallorca. Dar când echipa catalană a intrat în criză financiară, primul sacrificat a fost Costelinho. Oriunde a jucat( Steaua, Mallorca, Espanyol, Vilarreal, Zaragoza, Almeria sau Tarragona), Costel a fost omul de bază. Numai la Steaua a jucat 183 meciuri/26 goluri în A şi 31 partide/1 gol în cupele europene. Antrenorul Anghel Iordănescu, apreciind utilitatea lui la centrul terenului, l-a debutat în amicalul cu Israel din 22.09.1993(1-0) şi l-a folosit apoi în toate campaniile naţionalei. A jucat sub tricolor de 68 ori/4 goluri, participând la 4 turnee finale în perioada 1994-2000. Neacceptând postura de eternă rezervă şi rigiditatea selecţionerului Bölöni, Costelinho se va retrage din lot. Loţi nu l-a învoit să plece din cantonament, ca să participe la botezul tripleţilor(?!) săi, în Bucureşti, dar având grijă să nu-l folosească un minut în meciul oficial, preferându-l pe tânărul Codrea. În anul 2009, o veste agita agenţiile sportive: ca semn de preţuire al clubului, Constantin Gâlcă va prelua Almeria, din B, ca antrenor. Şi astfel băieţandrul de la A.S. Icar va povesti, în vila elegantă de pe strada doctor Lister din Cotroceni, odiseea unei cariere de fotbalist pornită din Parcul cu Platani şi terminată în patria toreadorilor... Constantin Ardeleanu FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Piturca, portret in oglinda spartaDupă anii în care am încercat să înţeleg cum Craiova l-a pierdut, lăsându-l să joace pe la Târgu Jiu şi pe la Scorniceşti (ultima era o promovare!), Piţurcă la Steaua mi s-a părut cea mCostelinhoÎn afară de şuturile din lovitură liberă, Gâlcă n-avea mai nimic din harul brazilienilor. Şi atunci de ce fusese numit Costelinho? Din simplu motiv că Gâlcă nu se preta la nici un alint. A |
armanovici 13.03.2011@22:03
M-am intalnit cu el pe strada, imediat dupa meciul contra frantei la euro 2008, si am ramas extrem de impresionat de condiția fizica pe care o avea( era si Filipescu cu el da nu l-am recunoscut- ori era prea gras, de 2 ori cât Costel ori aveam prea multă bere la bord)
As pune si poza da eram intr-o stare de veselie exacerbata :)
Una peste alta, nu cred ca vom mai avea ASA "suteur" de la distanță curând.
P.s. Alerga de 2 ori cât bulanel pe meci! Si mult mai cu cap!
Adrian 13.03.2011@22:11
Chiar daca Galca a jucat tot cu 5, fiind mijlocas defensiv, merita acel tricou cu numarul 10 mai mult ca oricare din mijlocasii romani in activitate in acest moment.
red&blue_boy 13.03.2011@22:31
y-jam 13.03.2011@22:37
Lari 13.03.2011@23:07
Geambasu a scris despre el, cand s-a retras din Nationala ca nimanui nu-i va simti lipsa "soldatelului care pasa tot timpul inapoi".
Cine sunteti voi sa-l criticati pe Geambasu, bah?
Andrei Dobre luni la 00:15
Pasa-i-as una-n gura lu' Geambasu...!
notorious68 luni la 00:28
Respect Galca !
ebonyc luni la 10:02
Pasa-i-as una-n gura lu' Geambasu...! :)
Geamgiu' nu merita atentia noastra, dar Galga da. Respect!
laur_23 luni la 10:26
Mi-a placut foarte mult acest fotbalist.A facut parte din acea celebra linie de mijloc, cea mai buna din ultimii 20 de ani, in opinia mea(Panduru-I.Stan-Galca-I.Dumitrescu).
Imi aduc aminte de acel meci cu brasovenii, pe care l-am ascultat la radio.Ce surpriza a fost aceea, inscriind 5 goluri(unul din titluri era ceva de genul "Penta Costel"), deoarece el nu era un marcator desavarsit ca I.Dumitrescu, Panduru sau A.Ilie.
A fost un exemplu de seriozitate, un fotbalist peste media acelor vremuri.
y-jam luni la 10:59
steaua7iunie1947 luni la 11:45
steaua7iunie1947 luni la 11:47
Pasa-i-as una-n gura lu' Geambasu...!
Geamgiu' nu merita atentia noastra, dar Galga da. Respect!
ca bine zici
superdorex luni la 14:59
Robert Aeroth luni la 18:24
grizzly luni la 23:07
cat despre Galca... mai nimic de zis. asa cum nu zicea nici el. stim toti (astia mai "batrani" un pic) ce stia si cum stia sa faca.
@ Lari: geambasu ala a mai dat o perla draguta, referitoare cam la acelasi subiect. si anume degeaba are Xavi 100 de pase pe meci daca paseaza doar inapoi sau in lateral. asta e, ce sa ceri omului. dragut din partea ta ca l-ai bagat pe teava iar :))
articolul acesta ar trebui citit de toti cei care cred ca Steaua isi datoreaza toate succesele lui Valentin Ceausescu. dar asta ar fi alta polemica de care nu mai am chef.
felicitari maestre pentru articol si multumiri din suflet. mi-ati facut seara mai frumoasa cu amintirile acestea.
Lari ieri la 01:37
Bai, la inceput, mi se parea ca Geamby facea niste cronici de meci extraordinare, serios. Si-acu' imi aduc aminte de ce-a scris despre meciul Steaua - Universitatea Craiova: 4-1, din august 2001 (primul meci cu PN goala, dupa fazele cu Jean si bodyguarzii de la meciul cu Dinamo Kiev, scor 2-4). Mi s-a parut super ca lumea cronica aia, desi inca nu-mi revenisem dupa ce scrisese despre Costel Galca.
Nu doar despre Galca e vorba aici. Presarii nostri au/aveau un nas atat de fin, incat le putea chiar si cand Hagi facea un meci mai slab (din punctul lor de vedere).
Cred ca si Messi daca juca in Romania era facut pulbere, n-am niciun dubiu. D-apai un jucator onest si atat de folositor precum Galca in acele echipe minunate ale Stelei din care a facut parte.
Ce dreaq, oamenii i-au criticat pe Hagi, Ilie Dumitrescu, Lacatus, Sabau, Dorinel Munteanu (tin minte un editorial al unui C-R-E-T-I-N - nu-i mai retin numele - care afirma cu tarie ca Dorinel stie doar s-alerge si ca in rest e praf), va dati seama ce se-amuza dobitocii cand vad ca un jucator precum Costel Galca primeste laudele cuvenite...
Ca mi-am amintit: bai, nene, isi mai aduce aminte careva cu cata forta suta Galca al nost' de pe loc? Niciodata n-am inteles cum reusea, frate! Mi se pare extrem de greu (sunt convins ca Geamby&comp. sunt de parere ca nu e cine stie ce...)! Imi mai placea la el, in afara celor enumerate deja, capacitatea sa de a sta pe picioare, cu mingea la picior, oricare ar fi fost modul in care era atacat.
Multumim, DOMNULE Ardeleanu, pentru amintiri!
JDERUL ieri la 09:17
George Sud ieri la 10:59
Andreea 16.03.2011@00:16