12-03-11
Piturca, portret in oglinda spartaDupă anii în care am încercat să înţeleg cum Craiova l-a pierdut, lăsându-l să joace pe la Târgu Jiu şi pe la Scorniceşti (ultima era o promovare!), Piţurcă la Steaua mi s-a părut cea mai mare frustrare a spiritului meu de oltean. E adevărat, Balaci şi Cămătaru aveau să ajungă mai târziu la Dinamo, iar Lung şi Ungureanu, după ce-au împlinit 30 de ani, la Steaua, ceea ce era mai puţin dureros. Mă gândeam că au plecat în străinătate, mai cu seamă că Steaua acelor ani juca mai mult prin Europa şi prin lume decât pe acasă!Era o exagerare, o senzaţie falsă, desigur, dar suficientă pentru a mă consola. Oarecum. Cum şi Bumbescu era tot la Steaua, iar despre Iovan aflasem că era din Moţăţei, adică de la mine, din Dolj, lucrurile se mai linişteau… (Prezenţa lui Ţicleanu la Sportul era altă rană, dar calibrul studenţilor din Regie era benign, aşa că se putea suporta.) Aşadar, Piţurcă. Aflasem de prin peluza Universităţii că fusese coleg de şcoală cu fraţii Cristi şi Gabi Boldici, cu Ilie Balaci, cu Cârţu, parcă şi cu Ungureanu, alături de care avea să joace finala de la Barcelona, cu AC Milan, din ’89. În fine, devenisem treptat fanul lui la meciurile Stelei şi când am aflat, un deceniu mai târziu, că va veni antrenor la Craiova, am fost încântat. Eram, de câţiva ani, ziarist, plecasem de câteva luni de la cotidianul „Ora” – deţinut de Viorel Cataramă şi condus de Nicolae Cristache – şi scriam la „Gazeta Sporturilor”, care-l avea director pe Ioan Chirilă şi redactor-şef pe Laurenţiu Dumitrescu. Nea Laur, mare fan al Craiovei, a fost şi cel care m-a trimis să fac cronici la câteva meciuri ale Ştiinţei. Ţin minte că am scris şi un editorial pe care l-am numit, pompos, „V, de la Victorie”, iar nea Laur mi l-a corectat, punând ultimele două litere ale ultimului cuvânt între paranteze. Aşa era moda prin’93-’94… Dar prima întâlnire a fost după un meci la Arad, unde Craiova a câştigat cu 5-0. Eu am scris meciul pentru Gazetă, iar Cătălin Tolontan pentru „Sportul românesc”, ziarul lui Dragomir şi al lui Ovidiu Ioaniţoaia. Nu ştiu, nu mai ţin minte titlul cronicii mele, şi asta pentru că nu l-am uitat niciodată pe cel al lui Tolontan: „Stângă, marcă înregistrată”. Ovidiu jucase atunci fabulos, înscriind şi un gol de la vreo 40 de metri. După meci, Piţurcă a insistat să ne ia cu autocarul echipei până la Timişoara, apoi în charterul Universităţii, ca să nu facem 12 ore cu trenul până la Bucureşti. Ţin minte că a fost ceaţă şi până la urmă avionul a aterizat chiar pe Băneasa şi nu la Craiova, ceea ce era încă şi mai bine. N-am uitat că în avion unul dintre fanii (cu banii) ai Ştiinţei, Loti Serdaru, a fost pus la punct din două vorbe de Victor Piţurcă şi asta pentru că Loti (ajuns între timp cântăreţ, Adi Mititelu îi asculta, amuzat, într-o zi CD-ul la Mercedesul din dotare) avea ceva să-i reproşeze lui Tolontan. Mi s-a părut impecabil cum lucra, cum vorbea şi cum se comporta Piţurcă. Era decembrie 1994… În ultima zi din primăvara lui ’96, ajuns şi eu la „Sportul românesc”, sunt la Piatra Neamţ, unde „tineretul” lui Piţurcă învinge Moldova cu 5-0. După meci, Piţi mă invită în autocar, mai cu seamă, zice, că nici n-ai tren de aici la ora asta, ceea ce era adevărat. Mai răspunsesem unei astfel de invitaţii în martie, în Iugoslavia, la Kragujevac, unde sârbii ne bătuseră cu 1-0, tot într-un amical la „tineret”. În autocar, la un moment dat, cineva împarte pachete cu mâncare, apă, fructe. Trec câteva minute şi îl văd pe antrenor ridicându-se de pe locul lui din faţă şi venind spre mine. „Nu mănânci? Unde ţi-e pachetul?” „Nu-i nevoie, zic eu, chiar nu…” „Nici nu vreau să aud! Păi se poate aşa ceva?…” Ştiu că a venit Contra cu un pachet şi cu o sticlă de apă, era cald rău, iar Piţi s-a aşezat lângă mine şi am discutat câteva zeci de minute. Atunci am fost mulţumit că era aşa cum îl intuisem încă de pe când juca cele 4 finale ale Stelei. Aşa mi-a şi spus, la un moment dat, că asta e ce rămâne „şi poate aud şi copiii ăştia”. Era vorba de Sevilla ’86, de Tokyo în decembrie ’86, de Monte Carlo în februarie ’87 şi de Barcelona în 1989. Două câştigate, Sevilla şi Monte Carlo, două pierdute, celelalte… Atunci mi-a spus ceva ce n-am uitat niciodată, un lucru pe care mi l-a repetat şi în 2004, când eram redactor-şef adjunct la „ProSport” şi el, din nou, selecţioner. „Marius, dacă în viaţă te decizi să lucrezi la un proiect, să ai grijă la două lucruri: unu, ţie să-ţi placă fără rezerve ceea ce faci şi, doi, ce oameni ai lângă tine când pleci la drum.” Marius Mitran XXX Dacă Luigi ăsta de Mitran nu trebuie crezut cu toată fiinţa atunci când face vreo pledoarie – deoarece mâine o să ne spună (cum spune de-atâta amar de vreme) că Halagian a făcut marea echipă, că Lucescu a fost dat afară dupa 4-0 cu Austria, că Valentin intervenea la arbitri, că Universitatea 83 o pişa pe Steaua 86, la orice oră, că era normal ca Tudorel să nu fie convocat, fiindcă Irimescu, Ţicleanu, Dragnea, erau peste el, ca valoare şi multe alte de-astea –, există o categorie de oameni a căror mărturie (pentru mine cel puţin) înseamnă mai mult decât toate sutele de interviuri şi de cărţi scrise, sau mii de declaraţii (cosmetzate, ipocrite sau invidoase, pizmaşe) ale colegilor, antrenorilor sau adversarilor. Genul ăsta de mărturii total neutre sunt cam rare şi greu de găsit, dar când o faci – dacă sunt autentice –, ţi se bucură inima. Ai descoperit omul! Descoperi că miturile pe care se tot chinuie unii să le întreţină sunt false şi că certitudinile care ţi s-au livrat sunt zero. Descoperi că satanele nu sunt cei care probabil că au ajutat mai mulţi oameni decât binefăcătorii care dădeau în faţa camerelor de luat vederi şi luau peste 10 metri, ca de Crăciun, sau că oamenii decenţi şi cu bun-simţ nu sunt cei pe care-i glorifică o gloată mânată de aceleaşi 2-3 lozinci. Descoperi că ruşinea şi mizeria ce i se aruncă unui OM în obraz, înjurându-i-se mama copilului său, cu emblema, culorile şi istoria clubului Steaua, la a cărui glorie a contribuit, în spate – ca sprijin, martor şi girant la squirt-ul transexual –, de către o scursură cu sex incert, rasă nedefinită, regn neclar, specie mizeră, coloană vertebrala gelatinoasă şi apariţie vomitabilă, rămân exact cee ce sunt – calomnii jegoase –, si nu tulbură şi nici nu clatină, ci doar întăresc ceea ce-ar trebuie să ştie toţi că este Victor Piţurcă. XXX Căutând, în urmă cu un an, un editorial de-al lui Tolontan, am dat peste un post al unui om simplu, neinteresat în vreun fel, care-l cunoscuse pe Victor Piturca, prin ochii unui tânăr soldat de 19 ani. Micile rânduri, postate la rândul lor cu încă un an în urmă (1 mai 2009) m-au impresionat, căci este evident că exprimă o realitate neechivocă, nefiind viciate (din ton) de niciun subiectivism sau de vreo frustrare a autorului, ci exprimă sentimentale sale sincere despre subiect, rămase inatacte, chiar după 20 de ani. XXX Aceasta este impresia pe care omul Victor Piţurcă i-a lăsat-o unui soldat de 19 ani, prin vocea fostului soldat, acum un om ajuns la 40 de ani: „Felicitări din partea mea pentru Victor Piţurcă, pentru tot ce a facut pentru echipa naţională şi pentru Steaua, atât ca fotbalist cât şi ca antrenor. Am avut şansa să-l cunosc personal – a fost în anul 1989 –, am fost soldatul care eram ajutorul magazionerului cu echipamentul la echipa de fotbal Steaua. Aşa erau vremurile atunci. Erau soldati care ajutau magazionerul, bucătarul, medicul, fochistul, mai era unul care răspundea la telefon, altul care traducea articolele din revistele de fotbal străine domnului Cristian Ţopescu (acesta fiind nimeni altul decat Victor Bonifaciu cel care comenteaza la TVR, Formula 1). Am stat zi de zi timp de un an alături de echipa de fotbal Steaua, am văzut şi am auzit multe în acea perioada. Am avut şansa să-i cunosc pe majoritatea băietilor care jucau în acea perioadă la Steaua. Cine îşi aduce aminte de numele şi de valoarea lor ştie despre cine vorbesc. Vreau să spun doar atât, dintre toţi fotbaliştii din acea perioadă, prin ochii mei de soldat de 19 ani, un singur fotbalist m-a uimit ca şi caracter, acesta fiind Victor Piţurcă. Deşi eram doar un copil pe atunci, nu am putut să uit nici până acum felul cum s-a comportat cu mine, cu restul colegilor lui mai tineri sau cum s-a comportat în afara terenului. Victor Piţurcă nu a venit cu femei în club, nu a băut şi nu l-am auzit vorbind de mersul la curve şi de nopţi pierdute aiurea. Dacă îl întrebam diverse lucruri îmi răspundea civilizat, ca un om normal. Alţii, de exemplu M.L., pe care nu am să-l uit niciodată pentru înjurăturile pe care le-am luat de la el aiurea doar să iasă el în evidenţă, doar pentru că era numit fiara. Nu ma înjurase nimeni niciodată până atunci şi nici de la el încoace până în ziua de astăzi. Oare mai ştie el de câte ori a spart uşa şi geamurile de la vestiar!? Pentru mine Victor Piţurcă a fost un exemplu de comportament civilizat.Va avea respectul meu pentru viaţa toată. Am să fiu un fan al lui acum când este antrenor, la fel cum o făceam când juca fotbal. Victore, te-am admirat ca fotbalist şi te respect ca OM .” Rareş (comentariu făcut în 1 mai 2009, ora 4:52 pm, pe blogul lui Tolontan, la editorialul „Alt Piţurcă sau acelaşi. Un motiv neştiut până azi pentru care selecţionerul nu renunţă la contract”) FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Piturca, portret in oglinda spartaDupă anii în care am încercat să înţeleg cum Craiova l-a pierdut, lăsându-l să joace pe la Târgu Jiu şi pe la Scorniceşti (ultima era o promovare!), Piţurcă la Steaua mi s-a părut cea mCostelinhoÎn afară de şuturile din lovitură liberă, Gâlcă n-avea mai nimic din harul brazilienilor. Şi atunci de ce fusese numit Costelinho? Din simplu motiv că Gâlcă nu se preta la nici un alint. A |
jeles 12.03.2011@01:24
red&blue_boy 12.03.2011@03:04
pcsbb 12.03.2011@08:03
Tupac Amaru 12.03.2011@09:49
Intr-adevar, foarte super cali fragilistic expiali docious!
Probabil de-aia Piti e prieten la catarama cu "valori" gen Ioan/Victor/George Fecali, Adrian Mititelu si diversi camatari, violatori, talhari si alte genuri de interlopi din "lumea buna" a Craiovei si a Bucurestilor.
y-jam 12.03.2011@11:31
Le reseau pansant 12.03.2011@11:57
vroiam sa iti arat ieri un cartonas galben pentru "derapajul" cu in '92 a fost perioada in care m-am indepartat de Steaua cu motivatia ca nu mai juca precum in '90 pai acum ar trebui sa te sinucizi, mai rau sa te arunci inaintea trenului.
Vreau sa te intreb cum era ziarul sportul romanesc, tu l-ai apucat binisor eu nu prea, era de calitate/propaganda etc tinand cont ca era "unealta" lui Dragomir.
Tupac Amaru 12.03.2011@14:34
Nici chiar asa, sa-mi iau viata pentru niste handicapati - cum sunt aceia care cica sunt fotbalisti la Steaua. Cum am rezolvat aceasta ecuatie? Simplu: Steaua mea nu mai exista: singurele elemente care imi mai amintesc de ea sunt stadionul (si cartierul, implicit) si anumiti oameni care au insemnat ceva (dar care acum inseamna, din pacate, altceva - Lacatus, Duckadam, Bumbescu si altii) sau altii care constituie inca repere de verticalitate (Tudorel Stoica, Loti Boloni si altii).
Nici suporterii nu mai sunt aceiasi - erau si pe vremea noastra satrari in tribune, dar ceea ce am vazut acum vreo doi ani in tribune m-a dezgustat profund - zabrauteni in proportie covarsitoare.
Nici eu n-am prins Sportul popular, ci doar Sportul. Era in format mic (tabloid), formatul mare fiind rezervat ziarelor de partid. Ca sa citesti Sportul, fie trebuia sa te abonezi la Scanteia (atentia, nu la Romania libera sau la Scanteia tineretului, care erau mai "liberale"), sa ai vreo pila la vreo ghereta de presa sau sa il imprumuti de la prieten/coleg/vecin.
Prima pagina era exclusiv propaganda, facuta ce e drept in sila.
Ziaristi valorosi erau si atunci, dar cenzura isi facea de cap. Acest lucru avea si elemente pozitive, nu te trezeai cu vreo pasarica in mijlocul unui articol de sport si nu eram tratati ca o gloata de animale in calduri, asa cum se intampla in presa de azi.
I-as aminti pe Eftimie Ionescu, Ion Cupen, Stelian Trandafirescu, Gheorghe Nertea, Gheorghe Nicolaescu, Ioan Chirila (dar el, fiind securistul sef, nu scria de bine niciodata de Steaua), Mircea M. Ionescu.
Oricum insa, pentru mine ziaristii nu au fost si nu sunt repere. Ii consider copia fidela a oamenilor politici, cei care vor trebui facuti si ei raspunzatori pentru dezastrul tarii.
Chestia aia cu "critica puterii", "a patra putere in stat" sunt simple vrajeli, care n-au nici o treaba cu realitatea.
Uneltele lor sunt tot minciuna, santajul, jegul omenesc adus la rang de virtute.
Le reseau pansant 12.03.2011@16:46
Ma refeream la ziarul Sportul Romanesc, ziar de sport din Romania post decembrista, ziar facut de Dragomir si inca un pulifric in 1991, ziarul asta a incetat sa mai apara in 1997 cand o parte din redactie a plecat si a infiintat prost sportul de astazi.
Tu sigur l-ai prins, eu prin 95 citeam Punguta cu doi bani si ursul pacalit de vulpe.
Tupac Amaru 12.03.2011@18:22
Mersi fain pentru raspuns dar nu prea ai citit cu atentie ce am sris eu sau ai facut o confuzei din cauza numelor.
Ma refeream la ziarul Sportul Romanesc, ziar de sport din Romania post decembrista, ziar facut de Dragomir si inca un pulifric in 1991, ziarul asta a incetat sa mai apara in 1997 cand o parte din redactie a plecat si a infiintat prost sportul de astazi.
Tu sigur l-ai prins, eu prin 95 citeam Punguta cu doi bani si ursul pacalit de vulpe.
Scuze, mi-am amintit!
Titlul era scris cu litere mari si rosii si la un moment dat il citeam mai des ca pe Gazeta Sporturilor, pe care il concura puternic.
Dar cel mai bun ziar de sport de dupa 1989 a fost, dupa opinia mea, Sport Total. Era scris profesionist si nu avea nici o legatura cu ziarele porno-sport de astazi, pe care nici nu le mai citesc, deoarece imi fac greata.
Din pacate a disparut prematur din peisaj, semn ca fara jeg in Romania nu poti subzista.
Le reseau pansant 12.03.2011@19:02
In plus de asta, articolele erau relativ scurticele.
In 1999 a aparut un ziar cam 3 luni, fondat de Topescu si alt ziarist de sport (cred ca M.Ionescu dar nu mai retin), ziarul se chema Sport Club, iar ca deviza avea "citius, altius, fortius" cand am vazut deviza asta am cumparat imediat ziarul crezand ca e ceva legat de Steaua, asa l-am descoperit, era nr 2 acel ziar.
Il cumparam destul de des, 2-3 ori pe saptamana, dar oricum atunci cumparam saptamanalul Fotbal Plus (cel mai bun ziar de fotbal din tara) si evident pro sportul zilnic. Pt faptul ca veneam in fiecare zi cu pro sportul in mana la scoala eram cel mai detestat ca imi periteam sa il cumpar (si nu il imprumutam nimanui pana nu terminam pagina Steaua), iar cei care nu iubeau fotbalul ma considerau nebun ca aruncam banii aiurea in loc sa imi iau biscuiti.
Sport club avea o grafica varza, un fond mai mult pe verde, dar dadeau informatii f precise si clare, tot felul de statisticii, informatii din F1, atletism, baschet, handbal heochei, era f amanuntit, totusi era condus de Topescu.
florin_anya 13.03.2011@00:58
zob79 13.03.2011@01:09
Eu veneam cu Gazeta Sporturilor la scoala, incepind din 1990(aveam 11 ani). Dramuiam cum puteam banii de covrig si suc - adeseori renuntam definitiv la ei - doar ca sa pot sa cumpar ziarul si sa citesc despre Steaua. Colegilor li se parea foarte bizar ce faceam, dar n-au spus-o niciodata pe fata, fiindca eram premiantul clasei si aveau nevoie de mine la majoritatea lucrarilor de control
Le reseau pansant 13.03.2011@13:46
heee ce amintiri, da exact asa am patit si eu, renuntam la orice (pixuri, caiete, linie, acuarele) la mancare doar ca sa imi cumpar ziarele de sport Fotbal Plus si Pro sport cred ca eram cel mai tanar cititor care cumpara zilnic ziarul, cumparam regulat Pro Sport Magazin era saptamanal era scump al dracului cam 5000 si am mai cumparat cateva numere din Sport Club.
Faza aiurea era cand eram in clasa a IV-a ca trebuia sa ascund ziarul de doamna invatatoare ma duceam pe hol, la baie ma ascundeam prin scola sa pot sa citesc si eu in liniste. Oricum si mai aiurea era cand trebuia sa il ascund acasa de parinti ca daca ma vedea mama mancat eram.
Intr-o zi nu mi-au dat parintii bani de mancare ce trist am fost, m-am imprumutat, alta data a venit cu mine mama la scoala ce bosumflat eram si ma tot intreba ce am ce am, -ma tu nu ai scris tema?, ai luat o nota mica?, ai facut vreo dracie la scoala? in urmatoarea pauza eram deja la chioscul de ziare cu pro sportul in mana.
In clasa a VII intr-o zi nu stiu ce am facut ca m-am dus pe la 11 sa iau ziarul si surpriza nu mai era, am umblat in tot orasul si surpriza nu am gasit atunci a fost prima data cand am luat Gazeta Sporturilor.
Garrincha 13.03.2011@15:24
AndyQ 13.03.2011@15:27
Sport Club era si ziarul meu preferat din doua puncte de vedere: Fotbal si Formula 1. Urmaream si urmaresc amandoua sporturile cu mare interes si mi-e mare amaraciunea ca in ziua de azi trebuie sa ma indrept spre presa straina pentru a avea parte de niste stiri de acuratete, reale, si putin umflate.
N-am cumparat niciodata Gazeta Sporturilor si nici nu stiu daca o s-o fac. E chestie de principiu. In schimb luam si eu Sport Total, Pro Sport Magazin.
Exista si peatunci propaganda prin presa, dar pornografia si prostitutia asta ieftina din ziua de azi nu o vedeai in acele ziare, doar in cele de profil. In ziua de azi vad ca tot jurnalismul romanesc s-a mulat pe ideea "associated press" si produc pornografie, indiferent de profilul initial al publicatiei respective.
Trist!
Mihai 13.03.2011@17:04
Din invataturile filozofului Piturca am retinut-o pe aia cu "[...] ce oameni ai langa tine cand pleci la drum".
Intr-adevar, foarte super cali fragilistic expiali docious!
Probabil de-aia Piti e prieten la catarama cu "valori" gen Ioan/Victor/George Fecali, Adrian Mititelu si diversi camatari, violatori, talhari si alte genuri de interlopi din "lumea buna" a Craiovei si a Bucurestilor.
Ceva imi spune ca Piturca nu e prieten la catarama decat cu foarte putini, iar respectivii mentionati de tine vor sa fie ei prieteni cu Piti.
Jurnalistii nu au cum sa fie obiectivi, verticali si deci puternici, pentru ca sunt angajati numai oameni saraci, santajabili si docili. In aceste conditii, ca sa-si pastreze job-urile, fac orice. Mai sunt si exceptii, dar intaresc regula.
AndyQ luni la 12:45
De cand e lumea si pamantul hotul a vrut sa fie vazut drept om cinstit, serios, filantrop s.a.m.d. pentru a-si putea face treburile necurate in umbra, iar atunci cand sunt prinsi, sa poata spuna: "Eu?! Intreaba-l pe X-ulescu care e mare celebritate, ca ma stie, daca sunt eu capabil de asa ceva!".
De multe ori urla in gura mare ca sunt nevinovati. E si normal; un adevar spus in soapta nu-l crede nimeni, dar daca urli in gura mare o minciuna o sa ai multi care o s-o creada, de aia exista presa scrisa, televiziunea si alte canale de informare, care reprezinta "gura mare" a fiecarui becaliot al tarii noastre.
superdorex luni la 15:04
AndyQ luni la 15:56
Andreea 16.03.2011@18:52