03-03-11
MemeDe la Sidexplozia gălăţeană în sferele astrale ale Stelei şi retur, pe jumătate, înspre Bărăganele meseriei(printre...urziceni), ironia lui Mihai Stoica, alias Meme, a făcut o spectaculoasă carieră. Printre ospătari, interlopi, aventurieri şi absolvenţi de IEFS la „fefe”, cu „IQ”-uri costelive, Meme, absolvent la zi al facultăţii de metalurgie, cu umorul său stenic, dă bine printre atâtea „agramaticalităţi”, truisme şi platitudini. Ca vicepreşedinte şi apoi preşedinte la Oţelul Galaţi, devenise un fel de purtător de cuvânt al provinciei în faţa granzilor Capitalei. Iată câteva replici care pot figura în orice Almanah al Umorului Fotbalistic: „Oţelul intenţionează să renunţe la meciurile de pregătire. Sunt destule meciuri amicale în campionat”; „nu, nu a fost penalti , în careul Stelei, la Reghecampf, chiar dacă mingea şutată era să-i smulgă braţul din umăr”; „în ceea ce-l priveşte pe Maleş, este singurul jucător din fotbalul mondial, care a fost lovit de un stadion(recte, Sansiro Ciocoi)”. Şi în plină glorie locală, Meme va ajunge la Steaua manager executiv, graţie naşului său Ion Florentin Sandu, director la Sidex-via Hrebenciuc-, îmbrăţişat de un Gigi Becali în ascensiune şi ignorat de Păunescu, dar mai ales de antrenorul Victor Piţurcă.În raport cu frazele somnolente ale patronului de la Lido şi cele tăioase ale Piţurcanului(„răsplătit” cu devastatorul „Piţi, lasă-ne, lasă-ne”), charismaticul Meme puncta la impresie artistică şi-i cucerise pe fani cu îndârjirea cu care apăra cauza stelistă. După gălăţean, „Răzvan „trebuia să mai facă vreo 20 de ani de şcoală ca să putem polemiza la acelaşi nivel.(...) E o povară pentru el faptul că, oriunde s-ar duce, lumea spune că e băiatul cuiva, nu că e Răzvan Lucescu. Nu poate ieşi din mediocritate indiferent ce va face. Chiar dacă îşi leagă fularul ca Zenga, chiar dacă îşi face nodul la cravată mai mare decât capul, chiar dacă îşi pune cercel în ureche”. Cam răutăcios, dar cu stil. Trecerea în Ghencea avea să-l decepţioneze pe gazetarul Radu Paraschivescu: „Frondeurul spiritual de acum doi ani s-a transformat într-un simbriaş cuminte, dispus la concesii la care altădată nu ar fi consimţit în ruptul capului”. Astfel, hazosul ar fi devenit hazliu ?! Prezent peste tot, inclusiv în revista „Playboy”, spiritualul conducător şi-a recunoscut limitele: „Am încercat să citesc Eliade, dar după două pagini m-am oprit, pentru că n-am înţeles nimic”. Cât despre erotism: „Pe care dintre vedetele Playboy aş învăţa-o să facă stop pe piept ? În limbajul popular şi la stopul cardiac i se spune tot stop pe piept. Aşa că mai bine m-ai întreba cui i-aş da-o printre picioare”(vi-l puteţi închipui pe Horoba rostind aşa ceva ?). Şi a continuat amuzat: „N-am avut succes la femei. Aveam la bărbaţi, când veneam cu primele jucătorilor. La femei n-am succes fiindcă am un fizic debordant”. Nu ştim dacă potenţa o fi fost cauza, dar vizitele în Brazilia se înmulţiseră spectaculos, echipa din Ghencea procopsindu-se cu un mijlocaş de buzunar(1,62 metri), Elton, şi un portar înalt(nu mare), când indisponibil, când gafeur. Dar nu comicul cuplului transferat l-a şocat pe patronul Gigi, ci adulmecarea urmelor unor comisioane nefireşti ale tranzacţiilor. Şi astfel favoritul „curţii” a căzut în disgraţia războinicului luminii. N-a contat nici măcar reacţia lui Meme, pe post de clonă becaliană, când a coborât de la loja oficială să-l lovească pe un fan, care-l contesta pe Dică: a trebuit să-şi facă valiza şi să plece la Urziceni. Prima satisfacţie a Memeluşului a fost când echipa lui Dan Petrescu a bătut Steaua cu un gol înscris în ultima secundă de Galamaz. Gala mazilitului ! Cu comisioanele de Rio de Janeiro „l-a dat în primire” patronului don Valerio, care a fost răsplătit chiar cu postul celui reclamat. La un absolvent strălucit de metalurgie ca Meme, nimic nu i se potrivea mai bine ca o turnătorie. Teribilă şarjă ! Constantin Ardeleanu P.S. Meme a renunţat la cutia de carton, preferabilă cândva, în locul unei reîntoarceri la Steaua pe mandat (e)tern Gigi Becali, şi e iarăşi în Ghencea. De data asta nu mai entuziasmează pe prea mulţi suporteri(deşi toţi îi apreciază calităţile manageriale). Eu mi l-am scos din „fototeca steliştilor”, atunci când în primul sezon la Urziceni, învingând cu 1-0 Steaua, prin golul din ultimele secunde al lui Galamaz, a ridicat o mână şi ochii de Sfântul Chrisostomos la cer, arătând lumii că…s-a făcut dreptate. Nu trecuse prea mult timp de când lovise în numele Stelei un suporter, care-şi huiduia idolii(acesta, da, caracter?!) şi se manifesta pătimaş, spre entuziasmul celor cu sânge roşu albastru, în mijlocul galeriei. Nu peste mult timp(vedeţi astăzi cum îl lucrează, cu fineţe de intelectual oţelar, pe Lăcătuş), în DEX, cuvântul mimetism va fi înlocuit cu unul infinit mai expresiv: memetism! Adu, Doamne, rezultate în Ghencea, singurele care ar putea pune sub covorul(oricum de stele) praful irespirabil adus de Brânzovenescu de Pipera! FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Pentru ca Steaua inseamna CSASupercupa Europei: Steaua - Dinamo Kiev 1-0 - VIDEODupa castigarea Cupei Campionilor Europeni, in urma finalei de la Sevilla, din 7 mai 1986, Steaua aborda sezonul 1986-1987 cu obiectivul clar de a-si confirma statutul castigat, atat prin continuarea |
Korado astazi la 11:32
Joga Bonito astazi la 12:16
1. Nu l-am aparat pe Mustata, doar am subliniat ca majoritatea ( inclusiv tu) aveti **** doar pe net.
Bai, ma lasi? Poate nu in discutia purtata cu stix, dar in cea cu mine deja ii construiai imaginea de idol al peluzei când eu iti aduceam la cunostinta ca e un spagar si un cocalar infect. Fapt ce s-a si demonstrat pregnant in ultima iesire in presa a merituosului lider.
Daca te lasa memoria putem scotoci oricând in arhiva...
Oricum, eu il inteleg intr-un fel pe bogdan_p, suntem multi, prosti si dezbinati când vine vorba de Steaua. Daca aveam coloana vertebrala multi dintre noi nu l-am fi bagat in seama pe acest personaj care ne-a dus cu presul de nenumarate ori, incepând de la intâmplarea cu ALSS plus alte 2-3 dati.
Concluzia sumbra e ca mica cloaca de smecheri si interlopi e mult mai unita si mai puternica pentru noi in momentul de fata.
PS: reparati diacriticele in durerea mea sa putem vorbi romaneste...
axl astazi la 12:45
tot nu am aflat cine controleaza siteul...
ma poate ajuta cineva cu chestia asta ?
Eu.
Eu controlez site-ul.
Alex astazi la 12:52
STIAM EU!
Iti trimit un privat cu noile idei de preluare a puterii mondiale acum ca ai rezolvat cu site-ul asta.
bogdan_p astazi la 13:29
Care e treaba aia de care zici cu Alss?
Care sunt ceilalti interlopi?:)))))
Iar vitejii astia cu intrebari "cine controleaza siteul",nu va dati seama cat dormiti in ghete,a controla un site nu inseamna a bana pe cineva,sau a sterge posturi,sau a da advertismente:))),daca nu intelegeti ce inseamna,nu mai intrebati,ca nu ati intelege oricum.Si terminati cu ironiile,ca incep si eu iar cu altele si nu stiu care are de castigat.Deja primesc mesaje in care lumea ma intreaba ce sa faca,ca din cauza catorva care intrati aici si aruncati vorbe aiurea,ironii si jigniri le e frica ca or sa aibe toti de suferit.Nu va mai dati cocosi aiurea.Vreti sa intrebati ceva,faceti-o baieteste,nu cu aluzii,ironiii de 2 bani,ca pe urma iar lipsiti de la meciuri de orice fel sau stai ascunsi cu 3 glugi si 5 caciuli,nu mai porniti conflicte aiurea.De aia da si in presa ca nordu e in razboi cu sudu,desi nimeni nu stie de nici un razboi.Toti ma intreaba ce s-a intamplat ma ca da la TV ca e scandal si noi nu stim nimic,nu avem nimic cu nimeni,nu intra sa comenteze si sa acuze cei din sud va gasiti voi,3 perechi de ochelari,50de cosuri pe fata,virgini sa provocati certuri.Era o discutie despre MM si unde ati ajuns?
axl astazi la 13:40
Si terminati cu ironiile,ca incep si eu iar cu altele si nu stiu care are de castigat.Deja primesc mesaje in care lumea ma intreaba ce sa faca,ca din cauza catorva care intrati aici si aruncati vorbe aiurea,ironii si jigniri le e frica ca or sa aibe toti de suferit.
Bogdane daca ai luat ca pe o ironie la adresa ta afirmatia mea cum ca eu as controla site-ul iti spun ca n-a fost.
Vreau sa clarific situatia asta pentru ca noi am mai schimbat niste mesaje si mi-ai spus ca ar avea altii de suferit in locul meu. Daca tot o iei ca pe o ironie atunci, avand in vedere faptele, doresc sa-mi cer scuze. O fac sa-i feresc pe altii de belele, nu pe mine, eu nu mai calc in Ghencea pana nu pleaca ciobanul. Noi doi ne-am intalnit o data si sa dea Dumnezeu s-o facem din nou sub auspicii mai bune.
Costi astazi la 13:51
DanStan astazi la 13:56
Deja primesc mesaje in care lumea ma intreaba ce sa faca,ca din cauza catorva care intrati aici si aruncati vorbe aiurea,ironii si jigniri le e frica ca or sa aibe toti de suferit.
Hai sa clarificam. Deci LE ESTE SAU NU LE ESTE frica de finantator ? Intreb asta deoarece unuia caruia ii e frica de o eventuala sanctiune datorata unei opinii (a altcuiva) de pe un site ... cu atat mai mult ii va fi frica sa protesteze PERSONAL la adresa unui multimilionar.
Rezultatele oricarui protest depind de un raspuns CINSTIT la intrebarea asta.
Andreea 04.03.2011@14:11