04-03-11
Steliştii, în pericol să rămînă fără apă la stadionDin cauza faptului că în vara trecută nu s-a semnat un nou contract cu MApN, Steaua n-a mai achitat nici chiria, nici facturile la apă din Complexul GhenceaO mare problemă a Stelei în acest retur e situaţia delicată în care a ajuns din cauza relaţiei contractuale pe care o are cu Ministerul Apărării Naţionale în privinţa stadionului din Ghencea. În vara trecută, atunci cînd Piţurcă a reuşit să obţină acordul generalilor din minister, dar şi al lui Gabriel Oprea, pentru ca Steaua să nu plece din Ghencea, nu s-a ajuns şi la un acord în privinţa încheierii unui nou contract. Steaua dorea să facă o înţelegere în care să fie specificat că se închiriază stadionul doar pentru cele două meciuri pe lună, în rest, urmînd să se folosească doar de birouri şi de terenuri de antrenament. Prin această mişcare, cei din Ghencea ar fi evitat să-şi asume postura de chiriaş al întregului complex, caz în care ar fi trebuit să plătească şi impozitele anuale pe tot Complexul Steaua, ceea ce ar fi însemnat sume ce se apropiau de un milion de euro. Tocmai din acest motiv, Steaua n-a mai dorit să achite în ultimele luni facturile la apă, care trebuiau plătite către MApN. "Am fi recunoscut automat că sîntem chiriaşi şi implicit că trebuie să plătim şi taxele şi impozitele pentru tot complexul", susţin cei din Ghencea, care au fost anunţaţi că apa va fi oprită în întreg complexul dacă facturile nu vor fi plătite pînă la 15 martie! 120 de mii de euro e datoria pe care Steaua o are către Ministerul Apărării Naţionale în ceea ce priveşte chiria din Ghencea 4 derby-uri are de disputat Steaua în perioada martie-mai 2011 pe stadionul din Ghencea: cu Dinamo, cu Rapid, cu Vaslui şi cu Oţelul GSP FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Pentru ca Steaua inseamna CSASupercupa Europei: Steaua - Dinamo Kiev 1-0 - VIDEODupa castigarea Cupei Campionilor Europeni, in urma finalei de la Sevilla, din 7 mai 1986, Steaua aborda sezonul 1986-1987 cu obiectivul clar de a-si confirma statutul castigat, atat prin continuarea |
notorious68 ieri la 12:52
Fane ieri la 13:21
Azzido ieri la 14:28
axl ieri la 14:32
It's got electrolytes.
laur_23 ieri la 15:01
STARforce ieri la 15:02
Alex ieri la 15:07
De fapt, Steaua este o echipa ECO, GREEN si doreste sa nu se mai consume aiurea resursele naturale ale planetei. Si cum apa e una din cele mai importante din ele au decis ca nu mai e cazul sa o foloseasca si drept pentru care nici sa o plateasca.
cu.E.D
Mihai ieri la 15:22
leoSUD ieri la 15:43
=))))))))))
zloty ieri la 16:08
Korado ieri la 17:04
ssinpadureacualune ieri la 18:10
*Alecs* ieri la 18:14
Petrica, da ma o sticla de apa din aia sa prind forte sa fim pe locul 1 de Paste!
kinder-PN ieri la 18:43
SteauaClan ieri la 19:10
Nationalist Roman ieri la 21:24
A gandit-o pe asta .. Pai de ce sa mai plateasca apa cand o sa curga Cola la robinet?
Va da-ti seama sa tragem apa si sa curga cola?:))
MoWeed ieri la 21:39
It's got electrolytes.
Ahahahahaha )
red&blue_boy ieri la 22:45
RaDoooI ieri la 23:54
Le reseau pansant astazi la 00:42
singura chestie naspa e cu spalatul pe maini dar gasesc eu pe cineva sa dau mana cu el, nu e problema
klassen astazi la 01:19
Mugur_Cornateanu astazi la 09:07
Bogdan P
Andreea 05.03.2011@12:45