home
03-03-11

AISS: "Steaua e jucaria lui Becali" Cititi raspunsul elegant al lui G.Mustata

Steaua e considerată echipa cu cei mai mulţi suporteri, dar, pe măsură ce trec anii, aceştia vin în număr tot mai mic la stadion. Nici returul acestui sezon nu face excepţie de la această regulă. Primul meci din Ghencea al roş-albaştrilor, cel de duminică în compania Braşovului, debutează cu neînţelegeri între cele două asociaţii de suporteri ai Stelei, AISS şi ALSS.

Urmează primul meci acasă. Vine lumea la stadion?
Adrian Păcurar: Poate o să vină lumea. Noi, cei din peluză, nu mai mergem la meci! Pentru ce? Suntem dezamăgiţi! Nu putem merge acolo să strigăm “Hai Steaua!” când se întâmplă zilnic câte ceva cu istoria acestui club, când identitatea lui deja s-a pierdut.

S-a întărit Steaua cu venirea lui Meme?
Costi Vasile: E adevărat că ultimele performanţe ale Stelei sunt legate de numele lui Mihai Stoica, dar am mai spus-o: acel Meme Stoica e diferit de cel din 2011. Este o altă persoană, dacă atunci era vertical şi avea un alt punct de vedere, bine stabilit, acum declaraţiile lui se modifică de la o lună la alta. În martie spunea că nu doreşte să mai lucreze cu Gigi Becali şi peste câteva luni vine la Steaua…

Poate a venit pentru binele Stelei…
C.V: Eu consider că binele Stelei în momentul de faţă e separarea de numele Gigi Becali. Patru antrenori schimbaţi până acum şi 40 de jucători plecaţi… Ăsta e binele Stelei? Nu suntem pe primele locuri, ci pe 6-7… Ce caută patronul în alcătuirea echipei?

De unde porneşte acest conflict al vostru?
A.P: Conflictul cu patronul a început în 2005. Managementul e total defectuos, s-au dat afară antrenori, jucători pe bandă rulantă, s-a jignit absolut tot ce înseamnă istoria Stelei, s-a purtat fularul lui Dinamo sau al lui Rapid la gât. Numele Steaua a devenit practic un preş, un gunoi.
C.V: Steaua este jucăria lui Gigi Becali. El şi-a făcut imagine pe numele Stelei. Cine era el acum zece ani?

Aţi fi de acord cu reîntoarcerea lui Piţurcă?
C.V: Noi am crezut foarte mult în proiectul Piţurcă, precum şi în cel al lui Bergodi. Piţurcă a rezolvat multe probleme, în câteva săptămâni, mai ales cu suporterii, probleme pe care Valeriu Argăseală n-a fost în stare să le rezolve atâţia ani la rând.
A.P: Când a venit Piţurcă, a fost o relaţie normală, profesionistă, de aceea au şi venit atâţia oameni la stadion şi totul funcţiona cum trebuie. Au fost două luni în care am simţit că suntem într-o stare de normalitate.

Campania de transferuri din această iarnă cum vi se pare?
A.P: În afară de Dică, despre care ştim că a confirmat, de restul nu ne dăm cu părerea. Din păcate, la Steaua s-au luat 40 de jucători şi nu ştiu dacă au confirmat şapte.
C.V: Achiziţiile sunt făcute de oameni care n-au nicio competenţă. În Europa sunt scouteri care se ocupă mai ales de puşti. La Steaua s-a desfiinţat Academia de Copii şi Juniori…

Marius Lăcătuş a spus că, dacă va fi huiduit, va pleca imediat de la Steaua.
A.P: Noi nu l-am huiduit niciodată! Cum nici pe Ilie Dumitrescu, despre care s-a spus că l-a dat galeria afară. Lăcătuş înseamnă jumătate din trofeele Stelei, îl respectăm prea mult

XXXXXXXX



Şeful Peluzei Nord îi atacă pe contestatarii lui Gigi Becali. Mustată le răspunde contestatarilor din Aiss: “Sunt 20 de chiftele”

AISS se dezice de club. Care e părerea Peluzei Nord?
GHEORGHE MUSTAŢĂ: Cu cine? AISS? Cine sunt frate ăştia? Nu mă interesează, e problema lor ce vor să facă. Noi avem alte planuri, am vorbit şi cu Meme, şi cu Lăcătuş, şi cu jucătorii. Le-am zis să îşi dea viaţa pe teren, că noi suntem alături, avem planuri mari, multe galerii ne vor copia, o să vezi… Apropo, cu cine ai făcut interviu? Cu Costi ăla?

Da…
Păi ăia se bagă ei în seamă aşa? Ăia nu mai sunt suporteri, frate. Ei n-au încurajat niciodată echipa, au fost numai pe scandal, nişte curve…


De ce?
Frate, de când au invadat suporterii de la tribuna a doua, ăia de la Glass, că e brigada lor, de atunci nu-i mai suport. La meciul cu Timişoara, că doar ştii şi tu… Cum mă, să baţi suporterii stelişti? Cum? Că eu nu înţeleg! Ei numai rău au făcut, numai pe scandal sunt, dar o să le lămurim noi.

Acum se pregăteşte şi un miting, ştiai?
Cine îl face? Ei? Păi ei au scris atunci lista cu cerinţele pe care le aveau la adresa lui Gigi, ştii? Acum doi ani. Ei le-au scris, noi am fost linia întâi, şi când trebuiau să vină la întâlnirea cu Gigi, s-au dat fugiţi, ăştia sunt suporteri? Ştiu eu ce vor ei…

Ce anume?
Vor să plece Gigi Becali, dar n-o să plece niciodată, îţi zic eu. Ei sunt 300 de suporteri, o mână de oameni, şi, din ăia, jumătate sunt interzişi. Acum au rămas 20 de chiftele, că dacă nu suntem noi, cei de la Nord, ei nu există.

Dar îi veţi susţine dacă se găseşte alt investitor?
Pe cine, frate? Pe “Costi Maimuţă” şi “Lătura cealaltă”? Bine, frate, hai să zicem că îi susţin, da? Dar pe cine să aducă? Să aducă ei alţi investitori, cum se lăudau, că îi susţin eu. Dar tu nu înţelegi că ei sunt pe interes, acum se şi ceartă între ei, şi-au băgat îmbârligături între ei, au mai rămas 100 de inşi.

Să înţeleg că ALSS are alte obiective faţă de AISS, nu?
Frate, noi iubim Steaua, noi facem coregrafii, noi am fost 80 de inşi în Bănie, atâţia câţi am fost noi, am îngheţat, am cântat, am stat lângă echipă, ei unde au fost? Noi avem ligă de mult, de pe vremea lui Jean Pavel, dar cârnaţii ăştia cine sunt, că nu a auzit nimeni de ei, vorbesc doar pe la televizor, dar pe stadion lângă echipă nu-i vezi.

Sursă: ProSport

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Pentru ca Steaua inseamna CSA

Pentru ca Steaua inseamna CSA

Supercupa Europei: Steaua - Dinamo Kiev 1-0 - VIDEO

Anii de sus ai gloriei lorDupa castigarea Cupei Campionilor Europeni, in urma finalei de la Sevilla, din 7 mai 1986, Steaua aborda sezonul 1986-1987 cu obiectivul clar de a-si confirma statutul castigat, atat prin continuarea