08-02-11

Muciada

Fiţuica domnului profesor Voiculescu (fost mare hocheist internaţional, cum îi place să i se spună) ne arată, periodic, că e dedicată trup şi suflet valorilor tradiţionale şi urmareşte până în mormânt linia trasată de „marele” nea Vanea Kirilov, în opera deşănţată de a-l scoate pe Lucică din Apărători mai mult decât este.

Ultima încercare scremută de Ooo, Muce, cât de mare eşti! a pornit de la un cominoritar de-al lui Lucică, o arătare care provoacă şocul copiilor mici şi avortul spontan femeilor gravide când mai apare pe la televizor, ca invitat-analist, aratând tuturor că este tarat psihic bine de tot, prin tot ceea ce/cum spune, şi prin toate scălâmbăielile pe care le execută.

Ei bine, băiatul asta care răspunde la numele de Nanu – pe lânga faptul că-i un pericol pentru populaţie, căci uitătura aia urâtă (şi foarte, foarte neagră) se pare că a provocat ceva accidente locomotoare si niscaiva accidente cerebrale oamenilor paşnici, luaţi prin surprindere de apariţia negriciosului respectiv la televizor – şi-a descoperit vocaţia de cercetător. A întreprins investigaţii, care au durat „mai multe săptămâni”, la finele cărora a ajuns la o concluzie revelatoare: Lucescu a revoluţionat fotbalul!

Lucescu chiar a pus bazele studiului video pe care il folosesc azi marii antrenori

Despre ce e vorba? Mazeta Sporturilor e abonată la o firmă de analiză tehnico-tactică sportivă, Digital Soccer Project. În material scrie chiar că e „o firmă extraordinară”. De fapt, e una de nivel mediu, un fel de google al analizelor de gen, „o firmă extraordinară”, cum ar fi una rusească, cerând 20.000 de euro pe meci anlizat „realmente extraordinar”, aşa cum mărturisea antrenorul lui Dinamo, Andone, şi aşa cum nu-şi permite niciun club românesc.

Aşadar, o firmă care spune câţi kilometri s-au alergat, în ce viteză, câte pase bune, câte greşite s-au dat etc. În fapt, un instrument minimal de analiză al jocului de fotbal de azi. Luând un interviu lui Mircea Lucescu, Daniel Nanu a fost lăsat perplex (spune el) când Il Muce a declarat: „Ha-ha-ha, nu pot să cred! Sînteţi abonaţi voi la firma asta? Păi, asta am înfiinţat-o eu, la Brescia!".

De aici încolo Nanu a vrut să verifice ce-a spus Bulibaşa şi astfel a ajuns la preparatorul fizic al lui Muce de la Pisa ( Sună-l pe Bacconi! ), născându-se urmatorul interviu:

XXX

Adriano Bacconi, fostul preparator fizic al lui Lucescu la Pisa şi Brescia, povesteşte cum au creat ei primul program computerizat de monitorizare a meciurilor de fotbal

Eu eram de un an la Pisa, cu care promovasem în Serie A. Mircea Lucescu a venit în anul următor, în vară, după Mondialul din 1990. Mi s-a deschis o altă lume. Eu eram preparator fizic, iar ceea ce mă punea Mircea Lucescu să fac, a fost ca şi cum luam şcoala de la început.

Nu exista nicăieri un asemenea mijloc tehnic! Pur şi simplu, nimeni, absolut nimeni nu făcea analiza computerizată a partidelor de fotbal. Noi l-am inventat, pornind de la monitorizarea meciurilor jucate de Pisa. Am fost pionieri în domeniu. Conceptul de analiză îi aparţine lui Mircea Lucescu şi apoi, cu ajutorul unor informaticieni, am reuşit să-l automatizăm.

Ziua eram preparator fizic, iar noaptea trebuia să trec la munca tactică. Lucescu voia să introducă în pregătire computerul. Eram dedicat 24 de ore pe zi. Mircea era foarte exigent, voia să studieze şi să aprofundeze, să vadă jocurile din mii de unghiuri. Dar totul se făcea de mînă, erau mult prea multe informaţii de cules. Îmi mobilizasem prietenii...

Fiecare urmărea un jucător, nota toate mişcările, pasele, mingile pierdute şi le prelucra noaptea, iar luni dimineaţă le treceam în Excel. Atunci nu existau camere video mari, totul era analogic. Doi ani am făcut o muncă epuizantă. Lucescu mă învoia şi de la diverse evenimente, mă trimitea acasă inclusiv de la petrecerile cu jucătorii, ca să mă pună la muncă. În 1991 a plecat la Brescia, m-a luat şi pe mine. Acolo am încercat să facem munca mai raţională, mai umană. Mai ales că nu mai aveam grupul meu de prieteni.

Am avut norocul să lucrez cu un grup de ingineri şi informaticieni de la Centrul Naţional de Cercetare de la Pisa, creierul din spatele Universităţii. Le-am expus proiectul şi, din 1991, cînd s-a început, pînă în primele luni ale lui 1994 s-a lucrat la software. Am făcut echipă cu Giorgio Piccioni, ziarist pe care Lucescu l-a luat apoi ofiţer de presă la Brescia, Franco Filiberto, un expert în grafică, şi Giuliano Meini, arhitect şi creator de programe multimedia.

FARM, adică Football Athletic Results Manager, avea recunoaştere vocală şi putea fi folosit de un operator. Acesta făcea cronica TV, cu toate detaliile tehnice ale partidelor în timp real: tipul acţiunii de joc, consecinţa, coordonatele x şi y ale jucătorului şi momentul. Pe baza acestor date am scos analiza calitativă, dispunerea tactică, fluxurile de joc şi traseele. Folosind montajul şi un videorecorder, analiza devenea mult mai simplă. Timpul era economisit. Aşa am creat o serie de rapoarte şi montaje video. De la studiul propriei echipe, am trecut la adversari.

La început am ţinut totul secret. Apoi, am oferit marilor antrenori care activau în fotbalul italian în acei ani, gratis serviciile noastre. Ulterior, ei au devenit abonaţii noştri. Repet, nimeni nu mai făcea aşa ceva. În 1994 m-a contactat federaţia italiană şi am lucrat cu Sacchi. Selecţionerul de atunci a utilizat înaintea CM softul conceput de noi pentru a pregăti turneul final, unde squadra azzurra a jucat finala cu Brazilia. Jucătorii l-au testat la vestiare, în pauză, şi la partidele din preliminarii! Ajunsesem să oferim informaţiile live, în timpul meciurilor! Era ca şi cum am fi păşit pe Lună.

În acelaşi an, am înfiinţat o firmă cu Lucescu şi am conceput un soft pentru a folosi toate informaţiile adunate. Am pus fiecare, eu şi Lucescu, cîte 50 de milioane de lire italiene, aproximativ 35.000 de dolari pe atunci. În sezonul 1994-1995 am pus la punct şi o primă bază de date, cu toate partidele din acea ediţie. Au apelat la noi Lazio, Juventus şi Inter, care îi aveau antrenori pe Lippi, Zeman, respectiv Hodgson. Apoi am implementat la Brescia urmaşul lui FARM, Digital Soccer. Am trecut la rapoarte mai complexe. Am putut oferi evoluţia tactică şi a randamentului jocului.

Devenise o industrie. Am convenit cu Mircea s-o gestionez singur după ce el a plecat de la Brescia. În 1996 el a ieşit din firmă, iar în sezonul 1997-1998 ne-am separat. El s-a întors în România, la Rapid, nu?

A mers apoi în Turcia şi m-a căutat să vin. Dezvoltasem însă prea mult afacerea. Agenţia avea deja 30 de angajaţi şi eu m-am implicat foarte serios. A ajuns prea importantă ca să o părăsesc, dar i-am trimis un ucenic, Carlo Nicolini, care furase meserie de la mine. În 2000, am cedat 60 la sută din acţiuni firmei Panini, iar peste alţi şase ani am vîndut şi restul de acţiuni.

XXX

Iată ce-a înţeles unul intimii domnului profesor Voiculescu, numitul Tolontan, care se dă agent de influenţă şi guru în devenire, din informaţiile astea:

XXX

Lucescu. Exasperant ca de obicei
Cu pumnul încordat loveşte aerul. Strigă. “Răspunde-mi!”. Plin de dispreţ, colonelul lui Jack Nicholson îl priveşte pe tînărul avocat interpretat de Tom Cruise. “Tu, tu, chiar vrei un răspuns?”, scrîşneşte el. Eşti atît de nebun să-ţi doreşti un răspuns?! Şi, în curtea aceea militară, în înfruntarea între un visător periculos şi un pragmatic “care păzeşte zidurile, puştiule”, în lupta dintre doi “Oameni de onoare”, aşa se şi numeşte filmul, poţi auzi una dintre cele mai bune replici din istoria cinematografului.

Avocatului îi sar ochii din cap: “Da, vreau adevărul!”, iar Nicholson îi răspunde cutremurat, cu rictusul de bărbat bîntuit din “Shining”: “Nu poţi face faţă adevărului!”. “You can’t handle the truth” în original, adică un fel de “degeaba îl ştii”, pentru că nu o să-l suporţi, nu o să-l poţi gestiona, o să-ţi spargi capul tău tare şi încăpăţînat în el.
De asta s-a izbit jurnalistul Daniel Nanu cînd Mircea Lucescu i-a spus, într-o doară, că softul de monitorizare a tacticii din fotbal, cumpărat de Gazeta Sporturilor de la o firmă italiană, este, de fapt, inovaţia lui de acum 20 de ani, “de cînd antrenam la Pisa şi la Brescia”. Ohooo! Se ştie. Lucescu pretinde că a descoperit tot. Iar ce n-a inventat, a reparat, a făcut mai bine decît natura. El a creat Hunedoara, l-a renăscut pe Balaci, l-a adus la “naţională” pe Boloni şi i-a promovat pe Cămătaru, pe Hagi, pe Lupescu, Lupu şi atîţia alţii.
Asta era însă prea de tot! Să iniţieze analiza fiecărui jucător, de la numărul de pase greşite şi pînă la cel de deposedări reuşite, date care fac astăzi parte din abecedarul fiecărei echipe veritabile. Mă rog, nu cele de Liga 1, dar asta e altă poveste.
Te faci de rîs dacă scrii aşa ceva. Nanu s-a încăpăţînat să vadă dacă e adevărat. Şi, împreună cu Daniel Scorpie, specialistul ziarului în campionatul Italiei, au verificat cîteva săptămîni la rînd. Au dat de Adriano Bacconi, fostul preparator fizic al lui Lucescu, devenit apoi specialistul tactic al lui Lippi, cînd Italia a devenit campioană mondială în 2006. Bacconi a depănat povestea, confirmînd cuvînt cu cuvînt nebunia lui Lucescu. A fost ideea românului, întîi pe caiete, apoi în Excel şi, după ani de muncă, ideea a devenit soft, concepţie şi industrie care au schimbat fotbalul, cel puţin în Peninsulă.
Desigur, la Curtea Marţială a Neîncrederii Populare, Lucescu îşi va număra noi şi amare cucuie după această discuţie. “Las-o frate jos, chiar aşa?!”. Noroc că are toată relaxarea şi pasiunea omului care, aşezat la bara acuzaţilor, poate zîmbi: “Chiar vreţi adevărul?”.
XXX
Propaganda deşănţată a pupilului lui Felix merită remarcată, iar matura loază trebuie premiată pentru efortul depus în slujba onorării moştenirii istorice a lui Kirilov.
Iată ce-am înţeles noi din informaţiile astea:
Lucescu, în primul an la Pisa, l-a pus pe unul – „negrul” lui – să facă muncă de matematică, adică să numere, să adune şi să să centralizeze datele, cum făceau toţi antrenorii de sistem sovietic pe atunci, în epocă, şi cum învăţase el că-i bine să se facă în România.

De exemplu, la Steaua, Cristian Ţopescu şi cu Anghel Iordănescu se ocupau de treaba asta, pe vremea lui Ienei, în 1985. Era o metodologie de şcoală sovietică, care se circumstanţia metodologiei efortului ştiinţific, aşa-numitul efort academic, inventată şi îmbunătăţită de sovietici şi preluată şi de antrenorii romani. Spre exemplu, Ţopescu avea de facut cenralizarea tuturor datelor adversarilor, din campania Sevilla. Practic, era doar munca brută, în care trebuia să iei fiecare jucator în parte, pe casete video, şi să-i numeri pasele reuşite, pasele greşite, pasele filtrante, cele laterale, cele înapoi, schimbariler de direcţie, centrarile, degajările, driblinguri reuşite, driblinguri eşuate, utile, deposedări, intercepţii, timp de joc efectiv, distamţa parcursă etc. Se centralizau toate aceste date, pe care le primea Iordănescu, care le interpreta şi-i prezenta lui Ienei concluziile. Se obţinea o imagine de ansamblu asupra adversarului şi (mai rar) asupra propriei echipe.

Deci ăsta, „negrul” respectiv, care era de fapt, un peparator fizic, reprofilat în sclav, adică un fel de metodist – s-a dus EL cu ideea văzută prima dată la Lucescu (care-o preluase dupa model sovietic şi nu-i aparţinea) mai departe şi a concretizat-o într-o afacere. Mircea Lucescu a ieşit din firmă în 1996!

Aşa mare merit a avut Lucescu la implementarea tehnologiei „care a schimbat jocul de fotbal”, că a abandonat proiectul în mâinile „negrului” lui! Unde-i meritul lui Lucescu, tovarăşe Tolontan?

Centralizarea datelor unui meci sau unui jucător (timp de joc efectiv, mingi pierdute, mingi caştigate, distanţa dintre jucători, pase bune, pase greşite, verticalizări, înapoi, laterale, lungi, scurte, centrări, degajări, lansări, crosuri etc) era facuta de TOATE cluburile mari ale spaţiului sovietic (şi pe lângă), dar şi în alte zone ale lumii, cum ar fi Argentina. Deci, metoda nu-i a lui Lucescu!

Sovieticii aveau niste fişe extrem de precise, totul făcându-se pe muncă bruta (adică cineva trebuia să urmărească individual fiecare jucator, cât aleargă, pe ce zone, cu ce rezultate şi să numere: o pasă, două pase, trei pase...). La noi, la federatie, Cornel Dragusin era cel care facea treaba asta. Se numeşte post de METODIST! Balint, la Galata, ca secund al lui Hagi sau Edi Iordanescu la Steaua, sau Apolzan, la naţională erau „negrii” care faceau munca asta. Practic, centralizau şi raportau antrenorilor principali, date care ar fi putut să-i ajute.

Deci,

1. Munca asta (care e muncă bruta şi o poate face orice retard) nu e meritul lui Lucescu, căci era o metodă larg răspandită, cu mult înainte de momentul `90, pe care n-a inventat-o şi nici n-a îmbunatăţit-o el!

2. Elementul de inovaţie, adică modernizarea (electronizarea) îi apartine exlusiv lui Bacconi, care a căutat (cum mărturiseşte, de fapt, Lucescu: E meritul lui Bacconi că a găsit oamenii care să poată pună ideile mele în aplicare. ) el SINGUR oamenii (adica specialiştii universitari) şi sponsorii (partenerii) cu care să facă firma, adică ceea ce laudă Tolontan şi şatra lui. Bacconi a automatizat munca, pe ideile şi metodeşle lui, SINGUR! Deci Bacconi are meritul inovaţiei!

Ţopescu făcea ce se laudă Lucescu încă din 1985-1986, când a analizat toate echipele întâlnite de Steaua şi multi alţii făceau ce dă Lucescu ca invenţie personală. Oricum, ideile astea nu le-am avut în Italia, ci mult mai devreme, la Hunedoara. Observaţi aici cum minoritarul vrea să păcălească prin ce spune! Aşadar, Muce acreditează că ideea centralizării timpilor de joc şi elaborarea fişelor de joc individuale este o invenţie de-a lui, din perioada Hunedoara!

Cioara crede că nimeni nu-i atent şi nu se prinde de tupeul greţos ala acestui bandit! Turciuriul vrea să păcălească câţiva fraieri că el a inventat la Hunedoara ceea ce făceau antrenorii romani cu 20 de ani înainte, la Guadalajara, de exemplu, existând fişe detaliate ale tuturor adversarilor! Măgăria e atât de grosolană şi falsul atât de evident, încât minoritarul ar trebui să primească urgent câteva castane în cap de la nişte autorităţi în domeniu, căci vrea să falsfice istoria, fără ruşine!

Iar meritul trecerii la un alt nivel, adică cel computerizat, nu e al lui Lucescu, care aşa de mult credea în proiect, că şi-a luat cei 35 de mii investiţi şi a plecat, lăsându-l pe „negrul” lui, Bacconi, să facă ce-o vrea! Nimeni nu s-a gîndit să analizeze atît de amănunţit jocul pe video şi, mai ales, să transforme totul în analiză computerizată. Asta a fost marea găselniţă. Computerul a fost marea inovaţie.

„Negrul" Bacconi are tot meritul, el singur fiind un vizionar, care a facut SINGUR proiectul, cum spune chiar Il Luce ("e meritul lui Bacconi că a găsit oamenii care să poată pună ideile mele în aplicare") iar Luce nu are niciun merit, căci ceea ce uzurpă el ca fiind „ideile mele” erau o practică metodologică larg răspândită, iar Luce nu are niciun aport de inovaţie sau originalitate.

E simplu: Un „negru”, care era pus să facă muncă bruta, de a număra şi a aduna, a vazut o opurtunitate şi a dus, EL SINGUR, ideea mai departe şi a a găsit mijloacele de a o computeriza şi de a o vinde şi el are meritul instrumentului şi nu Lucescu.

Lucescu nu are niciun merit, iar relatarile gps-ului nu arată decât un singur lucru: ceea ce, probabil, e in statutul lor de funcţionare: Luce-number one!

Mircea Lucescu NU a profitat de oportunitatea de a avea o minte ca cea a lui Bacconi lângă el, nu a avut niciun merit şi nicio idee inovatoare (deci, nicio contributie), căci el a ieşit din afacere, recuperându-şi banii investiţi (adică împrumutaţi), din cauză ca nu vedea un viitor în metodă sau din cauză că nu a vrut sa rişte 35 de mii pentru acel proiect. Şi într-un caz şi în celălat, Mircea Lucescu nu are niciun merit!


El doar a fost inspiraţie pentru mintea luminată a lui Bacconi, care a vazut o opurtunitate şi a valorificat-o în ceea ce laudă azi şleahta lui Felix, într-o acţiune banditească de îndobitocire a populaţiei şi de scoatere a Bulibaşei drept cel mai mare antrenor român din istorie!

Tovarăşul Tolontan acreditează şi urmăreşte un fel de demitizare a tarelor ancestrale ale lui Lucescu, una câte una, urmărind ca scop micşorarea sau ducerea lor spre dubiu ( hai, bă, aţi vazut că nu e un lăudăros mincinos, care spune că le-a descoperit el pe toate, omul chiar nu minte! ), astfel încât parţile bune să predomine şi să se contituie în elementul central al demonstraţiei pe care o vor face peste vreo 10 ani.

De fapt, e încă un capitol frumuşel din "Muciada" şi încă o urmărire absurdă a jegoasei vocaţii „luciste” consacrate de ilustrul patriarh, Vanea Kirilov.

Pe-aici nu se trece!