31-01-11
Jandarmeria vrea sa cumpere 4,7 milioane de cartuse, pentru "reprimarea revoltelor"Jandarmeria Română a publicat un anunţ de intenţie anunţând că vrea să cumpere "echipamente de reprimare a revoltelor", respectiv căşti de protecţie, pulverizatoare, pistoale mitralieră, puşti, grenade fumigene, grenade lacrimogene şi altele, estimând preţul de achiziţie la 42 de milioane de lei.Potrivit anunţului de intenţie de pe site-ul www.e-licitatie.ro, Jandarmeria vrea să cumpere 10.000 de căşti de protecţie, 475 de pulverizatoare, 300 de pistoale mitralieră, 406 puşti, 33.500 de cartuşe pentru lansatoare, 1.000 de grenade fumigene, 1.000 de petarde, 10.500 de grenade lacrimogene şi 4,7 milioane de cartuşe. Valoarea estimată a contractului, fără TVA, este de peste 42,2 mlioane de lei. Data prevăzută pentru începerea procedurilor de atribuire a contractului este 1 martie. Potrivit anunţului precizat, "plata se va face prin virament de la bugetul de stat" şi nu se înscrie în proiecte sau programe de finanţare din fonduri comunitare. Anunţul a fost afişat în 27 ianuarie 2011. Marius Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a declarat, luni seară, pentru MEDIAFAX, că anunţul publicat pe site-ul de licitaţii reprezintă doar "un anunţ de intenţie", afişat conform HG 34/2006 privind achiziţiile publice şi că nu creează autorităţii care îl publică obligaţia de a face achiziţia. Teodorescu a precizat că lista bunurilor prevăzute de anunţ se încadrează în programul de achiziţii al Jandarmeriei Române şi că denumirea "echipamente de reprimare a revoltelor" reprezintă o sintagmă generică folosită ori de câte ori se fac astfel de anunţuri. Purtătorul de cuvânt a mai spus că echipamentele respective sunt necesare misiunilor jandarmilor români şi că lista anunţurilor de intenţie se actualizează în mod constant, în funcţie de bugetul alocat Jandarmeriei. Acesta a subliniat că publicarea anunţurilor de intenţie pe site-ul de licitaţii electronice este impusă prin lege, pentru a asigura transparenţa acestor achiziţii. Mediafax FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Umbra SamantheiÎn ţara de origine al lui Eugen Ionesco, e o inflaţie de Ioneşti. Ia uitaţi-vă numai în fotbal: atacantul golgeter Ion Ionescu de la...Grant; suficientul preţios Jackie; harnicul mijlocaş OPuiul de caprioaraA debutat la Steaua pe 20 septembrie, 1989, la numai 18 ani, intr-o victorie cu 5-0 impotriva defunctului Inter sibian, o echipa tare in acea perioada. Cariera tanarului subtirel si cu chica plina deIstorie Europena... in FANIOANE- toc71cc |
mecarm 31.01.2011@21:32
ENDer 31.01.2011@21:34
optarul 31.01.2011@23:06
Sa moara toti jegosii care ii alimenteaza cu fonduri!
din pacate ne numarau si noi printre aia.
y-jam 31.01.2011@23:19
dee 01.02.2011@00:01
,pulverizatoarele, radiotelefoanele portabile, cartusele plus alte rahaturi. Presimt ca clientela de partid va mulge serios bugetul de stat alocat pentru achizitionarea acestor echipamente :) pretul acela estimativ e chiar mic, la cata sete de bani exista.
greenyes 01.02.2011@00:27
Problema nu e jandarmeria, problema e mai sus ca doar nu jandarmeria manevreaza Romania.
Viermi imputiti! Tara nu stiu sa o apere dar contra populatiei de rand stiu sa ieie masuri atunci cand norodul da semne ca o sa scoata capul din pamant!
tokes urla ca vrea autonomie, baselul nu spune nimic, basarabenii is umilti in ultimul hal cand isi repriemsc cetatenia furata de bosevici nimeni nu plateste, suporterii is batuti pe stadion ca sacii de cartofi nici o masura nu e luata, tara e vanduta bucatica cu bucatica..nici o reactie, iar acum ne transmit mesaje subtile: baieti stati in banca voastra; daca miscati in front suntem pregatiti sa batem la voi ca la fasole!
"democratie" cu miros americano-comunist-globalist
Treziti-va frati romani!
ENDer 01.02.2011@00:32
dee ... nu cred ca au nicio treaba cu interventii prin strainatate ... se pregatesc pt ce va urma in Romania in momentul in care oamenii vor spune ca nu se mai poate trai in asemenea hal!
Din pacate majoritatea merita animalele din jandarmerie ... de fiecare data cand ieseau incidente cu ei ... oamenii exultau ... huliganii au primit ce-au meritat de la jandarmi etc.
eh well ... multa mui.e jandarmilor!
elvis 01.02.2011@01:00
MariusBogdanSB 01.02.2011@01:08
Lari 01.02.2011@03:04
M-am saturat de oameni care nu-si coboara ochii in fata organului, m-am saturat de oameni care au tupeu' jegos sa-si ceara drepturile in fata Militiei si a Jandarmeriei, m-am saturat sa vad ca oamenilor nu le mai e frica de Uniforma!
In sfarsit, O SA FIE ORDINE!
Lays 01.02.2011@05:07
Tupac Amaru 01.02.2011@07:44
Cata vreme majoritatea locuitorilor cred ceea ce li se spune la TV si asculta orbeste ordinele stapanilor, aceasta este soarta care ne asteapta.
Ca sa nu mai spun ca suntem tara membra nato, aliat de nadejde al americanilor, deci cum pot schimba o mana de 20 de milioane de oameni nemultumiti hotararile unor vagabonzi masoni care au bomba atomica pe mana?
dee 01.02.2011@07:57
dee ... nu cred ca au nicio treaba cu interventii prin strainatate ... se pregatesc pt ce va urma in Romania in momentul in care oamenii vor spune ca nu se mai poate trai in asemenea hal!
sincer, ma indoiesc. N-au nevoie de pistoale mitraliera si pusti pentru mitingul unor pesionari sau sindicalisti. Manifestatii violente de proportii n-au cum sa fie la noi, indiferent de inrautatirea situatiei.Romanii-s nemultumiti, dau din gura, insa nu ies in strada. Mai degraba tind sa cred ca pt misiuni in Kosovo sau Afganistan sunt obligati sa respecte un anumit standard de echipare. Macar acum nu vor mai putea fi acuzati ca au folosit munitie expirata :D
Oricum, e de apreciat transparenta de care dau dovada prin publicarea acestei liste de achizitii publice. Banuiesc ca lista asta de achizitii se intocmeste anual, insa anul acesta, fiind facuta publica, a starnit valuri.
bebeto 01.02.2011@16:43
Korado 01.02.2011@21:09
Rabdare! sa aveti
mountytoma 01.02.2011@21:58
toate ca toate, inteleg si ca le trebuie 4,7 milioane cartuse, dar ce izda mamii lor sa faca cu 10.000 de casti de protectie? nici Armata romana nu cred ca mai are atatia militari... poate ca totusi le cumpara casti in 7 culori, una pentru fiecare zi a saptamanii :-)
danimarcu 01.02.2011@22:46
Populatia Romaniei este in moarte clinica de ceva timp,nu vom mai asista prea curand la vreo revolta...
Mai bine foloseau banii aia pe ceva util...
elisavn miercuri la 08:17
Adrian miercuri la 08:43
Cine le merita, va fi acolo sa isi ia gloantele de cauciuc in cap!
Poate tu esti norocosul care va primi unul in cap atunci cand treci si tu prima data prin Ghencea. Sunt curios ce vei mai comenta dupa. Nimic, ca vei fi mort sau in coma. Dar asta nu conteaza, nu?
stix miercuri la 09:09
Astea-s ,,pierderi colaterale", parca asa le spune, nimic prea grav......
Stanici miercuri la 09:17
stix miercuri la 10:07
))))
Asa-i, da' ce ne-am face fara ,,inteleptii" astia care ne predau lectii de viata, ar trece timpul mai greu fara ei, nu?!
Oricum pentru ei, stadionul este o mare necunoscuta, poate ca e mai bine asa, decat cu ei acolo......
ebonyc miercuri la 12:08
ENDer miercuri la 12:50
si asa ca ultima urare sper sa-ti iei un mare omor de la jandarmi ca meriti!
Eee, mai usor.
Andreea 04.02.2011@02:33