31-01-11

TeNiscaiva "detalii"

Tenisul este un sport colectiv, spune Novak Djokovic, proaspăt câştigător al Australian Open-2010.
"Eu am ajuns în semifinalele Cupei UEFA, în 2006", astfel că fotbalul pare a fi un sport individual.

Un sârb care va împlini în luna mai doar 24 de ani afirmă, după al doilea Grand Slam câştigat în carieră, că nu ar fi putut înregistra această performanţă fără ajutorul echipei sale. "Lumea crede că tenisul este un sport individual, însă credeţi-mă că nu este aşa!"

Potrivit anumitor opinii, Djokovic nu are cine ştie ce bani; abia vreo 24 de milioane de dolari câştigaţi doar din tenis.

Nici Kim Clijsters - învingătoarea din turneul de la Melbourne rezervat fetelor - nu are vreo avere colosală, fiind mai "sărmană" cu aproximativ 2 milioane de dolari, faţă de belgrădeanul mai sus menţionat. Aşa că, în naivitatea ei, a mulţumit, cu ochii umezi (!), tuturor celor care i-au fost alături în competiţia din Australia. "Vreau să aduc mulţumiri speciale preparatorului meu fizic, o persoană pe care am înjurat-o nu o dată de-a lungul timpului. Îi mulţumesc din inimă, a avut o contribuţie esenţială la parcursul meu", a spus, printre altele, belgianca de 27 de ani.

Asemenea "filme artistice" - se ştie! - sunt dincolo de imaginaţia, putinţa şi "sensibilitatea" unora care cheamă zeci de camere tv când sunt colindaţi la poartă, pentru ca lumea să vadă cum "dăruieşte" sute de euro per grup de colindători, pentru ca, odată trecuţi în spatele camerelor de luat vederi, urătorii să fie obligaţi să predea valuta "primită", în schimbul a câtorva zeci de RON. *

Aşadar, nu ar trebui să ne mire când astfel de indivizi vorbesc la singular despre meritele clubului pe care îl "conduc", şi la plural atunci când vine vorba de eşecuri. Sau, chiar când este pus în faţa adevărului, să spună în scârbă - spre deliciul/aprobarea mankurţilor - că "sunt banii lui şi că face orice are chef" cu acest club, cu aceşti jucători, că nimeni nu are dreptul să-l judece, pentru că EL a făcut performanţe, EL a obţinut rezultate, EL s-a calificat în Liga Campionilor, EL a fost la un pas de finala Cupei UEFA.

În acest timp, într-un univers paralel, "sărăntoci" precum Novak Djokovic, ori Kim Clijsters ţin să le mulţumească până şi copiilor de mingi şi şoferilor, fiindcă "şi datorită lor acest turneu a fost atât de reuşit". Nu cre'că ăştia se îmbracă de la Londra!

Mai ţineţi minte când Naumii căscau ochii, într-un zâmbet fascinat la "Io am pus fularu' lu' Dinamo la gât ca să câştigăm campionatuuu' şi ca să ne caaaliiifiiicăăăm în Liiigaaa Caaampioooniiiilooor, ca săăă ne bucuuuurăăăm împreuuunăăă!" Dar când Naumeţii încuviinţau sfătos precum raţele la "Înseamnă că n-ai onoare dacă-ţi pui pe tine însemnele altui club!" ? Şi să nu-i omitem nici pe Naumezii care scriu atât de kantian pe marginea involuaţilor care nu sunt în stare să se bucure de sport ca nişte fiinţe cu atâtea secole de cultură în cârcă...

Ce lumi complexoide trăieşte în nişte unii!

Pentru Naumezi, în ciuda Naumilor şi a Naumeţilor, urmează declaraţiile de după superbul meci David Ferrer - Rafael Nadal: 6-4 6-2 6-3 (numărul unu mondial a evoluat accidentat din al treilea game al primului set!):

David Ferrer: "Nu a fost uşor, am avut mult de muncă. Am luptat mult şi am jucat agresiv. Dar Rafa nu a fost la cel mai ridicat nivel. Dacă a fost accidentat, nu este o victorie adevărată. Ştiam că nu poate alerga, dar eu am stat focalizat pe jocul meu. Totuşi, sunt fericit, este o victorie extraordinară pentru mine".

Rafael Nadal: "Nu m-am simţit bine, dar nu pot spune nimic despre accidentarea mea. Prefer să nu vorbesc pentru că nici eu nu ştiu exact. Din respect pentru învingător, care îmi este prieten, prefer să vorbesc despre meci. Când pierd, se spune mereu că am o problemă şi nu vreau să las această impresie. Am făcut tot ce am putut", a spus Nadal, care a admis totuşi (la insistenţele reporterilor) că, după problemele fizice apărute în debutul primului set, meciul a fost "aproape terminat" pentru el.

Unele sentimente sunt atât de delicate, încât nu avem dreptul să vorbim prea mult despre ele. Ar trebui doar să ne simţim obligaţi să le apărăm existenţa. Şi cât de dificil este, câteodată, să protejăm ce avem mai scump pe lume. Templul stă mărturie...

Lari

* Întâmplare reală!