27-01-11

Marcel Raducanu: "Camataru ma turna la Securitate"

Fugit din România în 1981, fostul stelist a fost condamnat la 5 ani şi jumătate şi urmărit prin toate mijloacele posibile. "Nici lui Cami, nici altora nu le port pică. Aşa a fost să fie!", spune Marcel Răducanu.

O vorbă spune că nu îmbătrîneşti cînd începi să uiţi, ci abia cînd îţi aduci aminte. Cînd te năpădesc poveştile. Cînd rememorezi pasaje de viaţă ce ţi-au rămas puternic întipărite în memorie.

Marcel Răducanu a îmbătrînit o dată-n plus. Pentru că pe lîngă propriile amintiri, un ochi scîrbos, pervers şi nenorocit a scormonit existenţa lui şi a apropiaţilor, a rudelor şi prietenilor. Ochiul Securităţii. Cel ce a născut un dosar de peste 300 de file, din care cel mai bun fotbalist român al anului 1980 a aflat lucruri care fie l-au amuzat, fie l-au şocat.

- Domnule Marcel Răducanu, vă retrăiţi viaţa citindu-vă propriul dosar de Securitate?
- Într-un fel da, dar aflu şi lucruri noi. În primul rînd că numele meu de cod era "Andu". Apoi, că în permanenţă, din 1981, de cînd am rămas în Germania, şi pînă la Revoluţie, în permanenţă doi oameni au fost pe urmele mele, aici, la Dortmund, şi alţii acasă, supraveghindu-mi prima soţie.

- Aţi citit toate materialele?
- N-am avut puterea. La început am zîmbit, apoi m-am încruntat, ca pînă la urmă să mi se facă greaţă. Am citit rapoartele unor alte nume de cod şi mi-am adus aminte de întîmplări petrecute în compania unora pe care-i credeam amici. Sportivi veniţi în cantonamente aici, cu care m-am întîlnit şi am stat la un pahar de vorbă. Băieţi din lotul de baschet, de handbal, de călărie.

- Secrete de stat?
- Pe naiba! Că am mîncat nu ştiu ce cîrnaţi sau că am băut Metaxa.

- Erau şi fotbalişti?
- Da, din păcate. Cel mai mult m-a durut cînd am văzut că unul dintre cei ce mă turnau era Cămătaru. Şi cînd am citit că rude de-ale mele, de fapt ale nevestii, au dat declaraţii incredibile. M-am scîrbit şi am abandonat tot dosarul. De fapt l-am dat unei prietene de familie care vrea să scrie o carte despre toată viaţa mea. Poate chiar să facă un scenariu de film.

- Sînt atingeri şi la viaţa intimă în dosar?
- Bineînţeles! Unele m-au dezgustat. Altele m-au făcut să înţeleg că am făcut bine că am divorţat de prima mea soţie, care, după plecarea mea, a trăit cu un doctor. Dar să ştiţi că nimănui nu-i port pică. Fiecare s-a pliat după vremurile de atunci. Îmi pare rău însă de un individ pe care-l am pe conştiinţă. Un vecin de bloc, căruia îi telefonam imediat după ce am rămas în Germania, pentru a vorbi cu soţia, fiindcă telefonul nostru era ascultat. Omul avea grad în Armată, iar Securitatea a aflat că ne înlesnea dialogul. L-au hărţuit ăia vreun an, l-au ameninţăt cu Batalionul Disciplinar, pînă într-o zi cînd n-a mai suportat şi s-a sinucis.

- Însă...
- Pot să te rog ceva?

- Sigur.
- Hai să trecem la alt subiect!


"Sînt operat la coloană şi la inimă"


- Vă văd cam aplecat de spate. De la operaţie?
- Se observă, nu? Am suportat două operaţii în două săptămîni. Aveam dureri mari de mîini şi picioare. Mi-au descoperit ceva probleme la coloană, două vertebre cu probleme, care apăsau pe nerv şi transmiteau acea durere. Acum sînt în perioada de recuperare, am nevoie de timp să mă îndrept şi să nu mai simt durerea. Oricum, în ultimii ani tot am avut probleme cu doctorii.

- De ce?
- Păi, dacă nu era actuala soţie, acum eram mort. M-a văzut că oboseam foarte des şi repede şi m-a trimis la un control. Acolo au descoperit că arterele principale la inimă mi-erau înfundate în proporţie de 90 la sută. Chestie ereditară. Taică-meu a murit subit la 52 de ani. Conducea, i-a căzut capul pe volan, a închis ochii şi gata! Era la cîteva săptămîni după meciul cu Anglia, în care eu am deschis scorul. Tot 52 aveam şi eu cînd am fost operat de cel mai bun specialist din Germania, care iubea fotbalul şi cu care mă cunoscusem cu mulţi ani în urmă. Atunci mi-a dat o carte de vizită şi mi-a zis să-l sun la orice oră. Nu aş fi crezut să am nevoie. Dar datorită lui trăiesc! Mi-a pus două stenturi şi mi-a destupat canalele alea.

- V-aţi născut a doua oară.
- Poate chiar a treia. O dată m-a salvat de la moarte Iordănescu, cînd eram la Steaua. Eram internat la Spitalul Militar după un accident. Într-o seară n-am mai rezistat să stau în pat şi l-am chemat pe Puiu să mă ia, că locuiam în acelaşi bloc. Era seara de 3 martie 1977. A doua zi a fost cutremurul ăla mare şi salonul meu s-a prăbuşit. Dacă nu venea Puiu, azi nu mai eram viu!

Meditator de fotbal

- Cu toate operaţiile astea, vă mai descurcaţi la şcoala de fotbal?
- Acum fac o pauză, nu mă mai bag să exemplific. Doar coordonez, dar cîteodată uit, mă fură joaca puştilor şi intru fără să vreau

- Cine vă ţine locul?
- Am cîţiva profesori angajaţi, printre care şi fi-miu cel mare, Andy, care are 31 de ani, plus doi antrenori de portari.

- Dar care e ideea şcolii?
- Eu sînt un fel de meditator de fotbal. Chiar asta scrie pe frontispiciul şcolii. "Dach und Fach", ceea ce vrea să însemne, "Artă şi meserie". Am copii de la 7 la 18 ani. Ei sînt legitimaţi cu toţii la cluburi şi, în plus, părinţii îi aduc la mine ca să se perfecţioneze. Cam cum făceam noi din plăcere pe vremuri, cînd, după antrenamente, mai jucam şi-n curtea şcolii pînă se lăsa seara. Aici fac tehnică individuală, pasarea, conducerea şi lovirea mingii, coordonare. Fizic şi tactic fac numai la cluburi.

- Sînt mulţi astfel de meditatori în Germania?
- Cînd am început eu, acum vreo 17 ani, am fost un "pionier" al genului. Al doilea în toată Germania. Acum sînt zeci de astfel de şcoli private.

- Şi se cîştigă bani din asta?
- Eu din asta trăiesc! Fac poate 6.000-7.000 de euro pe lună, din care îmi scad costurile. Am cîştigat bani mult mai mulţi în viaţa mea. Dar să ştii că nu regret absolut nimic şi-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru viaţa pe care mi-a dat-o. Eu am trăit bine şi-n România, am trăit bine şi aici. Am avut norocul să am o meserie uşoară şi plăcută. Să-mi transform un hobby într-un job. Am văzut toată lumea, am fost respectat şi încă mai sînt, cel puţin aici, în Germania. Uite, cei de la "Rewe", concern cu afaceri în domeniul alimentar şi al turismului, m-au chemat pe mine să joc într-un spot, nu pe alţi fotbalişti ai Borussiei. Nu pe Ricken, nu pe Dicken. Pe Marcel Răducanu.

80 de euro costă o şedinţă de pregătire de o oră şi jumătate la şcoala lui Marcel Răducanu.

Gazeta Sporturilor

Alte articole despre Marcel Răducanu:

Marcel Răducanu - membru onorific AISS

Marcel Răducanu - Copilul sufletului de stelist

Marcel Răducanu: Suporterii Stelei m-au ajutat foarte mult! - Partea I
Marcel Răducanu: Suporterii Stelei m-au ajutat foarte mult! - Partea a II-a