19-01-11

Si umilintele fac parte din istorie

Daca in precedentul articol am vorbit despre prima mare performanta din istoria Stelei , acum vom schimba radical tonul si vorbi despre cea mai rusinoasa infrangere europeana din istoria clubului militar.
Dubla cu Montpellier de la sfarsitul anului 1990 este poate cel mai negru episod din participarile Stelei in cupele europene. Scorul general de 0-8 este cunoscut de majoritatea suporterilor ros albastri. Ati spune ca acest amanunt este indeajuns ca meciul sa fie considerat cea mai mare rusine a militarilor in Europa. In fapt, sunt amanunte de culise pe care putini le cunosc si care, suprinzator, sunt poate chiar si mai rusinoase decat umilitorul scor.

Primul meci s-a disputat in Franta pe 24 octombrie, 1990. Anul de disputare este foarte important de mentionat si are o conotatie aparte. Meciul se desfasura la mai putin de un an de la revolutia romana. Ca si in viata romanilor de rand si in politica, si in viata clubului stelist s-au petrecut atunci niste schimbari majore si nu in bine. In stagiunea europeana '88-'89 Steaua a avut un parcurs senzational, ajungand pana in fianala competitiei unde a fost invinsa fara drept de apel de Milan. Cu toate acestea Steaua avea o echipa extrem de puternica. Cum insa portile tarii s-au deschis dupa Revolutie, majoritatea jucatorilor exponentiali s-au grabit sau au fost grabiti de anumiti bisnitari dubiosi si hrapareti autointitulati impresari sa paraseasca tara, vrajiti de mirajul occidentului. Astfel echipa a fost mult slabita si nu era nici macar o umbra a echipei care ajunsese in finala de la Barcelona cu doi ani inainte. In unsprezecele de start regasim doar 3 jucatori care infruntasera marele Milan: Fundasii centrali Iovan si Bumbescu si tanarul Dan Petrescu. Il putem socoti aici si pe Ilie Dumitrescu, care chiar daca nu a jucat la Barcelona, fiind suspendat, facea parte din echipa de baza a Stelei in 1989. In rest lotul fusese completat in graba cu fotbalisti tineri care la acea vreme erau considerati de perspectiva, insa fara pic de experienta europeana. Transferurile facute cu gramada nu aveau cum sa nu afecteze relatiile de joc din echipa. Chiar daca nu a castigat campionatul in acel an, Steaua ramanea in top iar in primul tur al Cupei Cupelor spulbera pe Glentoran Belfast cu un scor general de 6-1. Echipa nu era chiar rea pentru o echipa in totala reconstructie. Fratii Minea promiteau mult, varfurile Ovidiu Lazar si Marian Popa venisera la echipa din postura de golgheteri ai fostelor lor echipe, Danut Munteanu era un fundas stanga de perspectiva. Ilie Stan era un mijlocas de travaliu puternic cu un sut si mai puternic. Cornel Mirea, un jucator experimentat si destul de dur, intarea compartimentul defensiv, iar Tony Sedecaru venit de la Jiul era un jucator de banda talentat. Dintre acestia insa numai cativa aveau sa confirme si sa devina jucatori importanti. Sa ne intoarcem la meciul de la Montpellier...

Montpellier nu era considerata una din fortele fotbalului francez, in timp ce Steaua era un nume greu in fotbalul European si o echipa foarte respectata in Europa in acea perioada. Fotbalistii tineri si neexperimentati au crezut ca numele echipei va castiga meciul si au subestimat echipa franceza. Calificarea din primul tur si faptul ca ajunsesera de la niste echipe slabute de provincie direct la finalista Cupei Campionilor le-a luat mintile multor fotbalisti aflati pe atunci in lotul Stelei. Nebunia generala si libertatea prost inteleasa care a pus atunci stapanire pe mai toata populatia Romaniei, a pus stapanire si pe mintile tinerilor stelisti. Antrenorul Stefanescu, fara dubiu un fotbalist valoros nu era antrenorul potrivit pentru Steaua, mai ales in acea perioada critica, cand s-ar fi impus o mana de fier, un antrenor valoros dar si dur.

In noaptea de dinainte de meci, cativa jucatori militari au parasit hotelul si au nimerit intr-un bar din orasul francez. Ca o scuza, trebuie mentionat ca erau baieti simpli, crescuti in orase de provincie, iar in Romania la acea vreme nu existau barurile si localurile opulente din ziua de azi. Diferenta dintre Franta si Romania era frapanta, iar cativa dintre tinerii stelisti s-au lasati luati de val uitand ca a doua zi aveau meci. Astfel, Ovidiu Lazar, Toni Sedecaru si Danut Munteanu au baut pana la 5 dimineata in barul Le Corto aflat in centrul cochetului oras francez. Lazar si Munteanu au reusit sa ajunga inapoi la hotel, insa Sedecaru mai avea ceva de impartit cu sticlele de tarie. La 8 dimineata stafful echipei a intrat in alerta, realizand ca Toni lipsea. Cu greu, Ovidiu Lazar si-a adus aminte de barul la care petrecusera pana spre dimineata si l-a instiintat pe Stefanescu. La inceputul meciului nu si-a mai adus insa aminte cum sa bage mingea in plasa dintr-o pozitie foarte usoara. Ratare imensa la scorul de 0-0 care avea sa ne coste. Maseurii echipei au fost trimisi sa-l recupereze pe Sedecaru. In cele din urma l-au gasit lat pe trotuar in fata aceluiasi bar. A fost adus la hotel unde a fost lasat sa doarma. Din motive greu de inteles, poate doar subtirimea lotului sa fi fost cat de cat o scuza, Sedecaru a inceput meciul ca titular. La pauza Carlos Silva Valente, arbitrul acelei intalniri, s-a dus val vartej la Costica Stefanescu si i-a cerut sa il schimbe pe Sedecaru, deoarece il simtise pe acesta duhnind a bautura. Cum necum, Sedecaru a fost lasat pe teren si in repriza a doua.

In aceeasi noapte, cei mai experimentati jucatori din acea echipa, Iovan si Bumbescu au avut si ei de lucru la cateva sticle de tarie, ramand insa in hotel. Cei doi erau probabil dezamagiti de faptul ca nu facusera pasul la vreo echipa din strainatate ca mai toti colegii lor din sezonul precedent. Cel putin ei erau experimentati in domeniu, si parea ca aceasta activitate nu prea le afecta jocul, cei doi avand performante mari, chiar si dupa astfel de experiente bahice.

Un fapt mult mai grav, si despre care nu s-a vorbit in presa vremii ci mai mult in cercurile apropiate echipei s-a consumat in ziua sosirii lotului in Franta. Trei dintre jucatorii stelisti au fost contactati de un anumit Razvan Marcu, un personaj dubios care era stabilit de multi ani in Franta si al carui tata avea o functie importanta in Securitate. Marcu isi facuse legaturi cu mai multi oameni din fotbalul francez si era un apropiat al clubului din Montpellier fiind amic cu notoriul Louis Nicollin. Nicollin era proprietarul echipei si se asemana in multe aspecte cu creditorul stelei. Remarci homofobe la adresa jucatorilor, injuraturi de maidan si...blaturi. Inca de dinaintea sosirii echipei in Franta, Marcu i-a contactat pe cativa jucatori stelisti. A fost refuzat de Dan Petrescu, de Ilie Dumitrescu si de experimentatii fundasi centrali Iovan si Bumbescu. Ambii erau spre finalul carierei si nu au riscat sa se compromita. Trei jucatori au fost insa tentati de dubiosul roman care le-a promis celor trei contracte in Franta, iar pentru a parea si mai credibil, cand s-a intalnit cu ei cu o zi inainte de meci, le-a dat cadou niste aparate electronice, care la acea vreme lipseau sau erau o raritate in tara noastra. Trebuie mentionat faptul ca in acea perioada, fotbalistii romani nu avea statutul financiar similar cu cel al fotbalistilor de astazi. "Cadourile" primite de la Marcu, sau mai bine zis prin intermediul lui Marcu, insemnau mult pentru niste baieti crescuti intr-o tara saraca si plina de limite, si niste fotbalisti care de abia facusera pasul spre profesionism.

Cei trei erau Stangaciu, Cornel Mirea si Marian Popa. Mirea trecuse pe la Victora si Dinamo si asta spune cam totul despre caracterul lui. Marian Popa era un fotbalist talentat, insa foarte delasator si care juca parca in sila, nefiind catusi de putin impresionat si ambitionat de tricoul ros albastru pe care il purta. Stangaciu este al treilea jucator care a intrat in contact cu Marcu. Stangaciu era un portar bun, insa care fusese mai mult rezerva. Si el era frustrat de faptul ca nu prinsese un contract afara, cu toate ca facuse parte din lotul marii echipe a Stelei. Vazandu-i pe cei trei revenind la hotel incarcati cu videouri si casetofoane, Stefanescu i-a luat la intrebari. Suspectand ceva putred, l-a lasat pe Mirea, unul dintre putinii jucatori cu experienta, pe banca, introducandu-l insa in minutul 59, la scorul de 0-3, cand meciul era practic jucat. Pentru Stangaciu si Marian Popa nu avea alternative, asa ca au inceput meciul ca titulari.

Intamplator sau nu cei trei au facut niste greseli enorme la acel meci. Stangaciu si-a bagat singur mingea in poarta la primul gol fiind spectator la celelalte 4. Doar la lovitura de pedeapsa transformata de Laurent Blanc nu a avut nici o vina, insa si atunci a facut un plonjon sictirit, in directia opusa, bineinteles. Marian Popa a facut un fault absolut aiurea, din postura de ...atacant lasandu-si echipa in 10 inca din minutul 22 iar Mirea in jumatatea de ora in care a jucat a fost depasit cam de toata echipa franceza, de la fundasi la atacanti. Cred ca doar portarul lui Montpellier nu l-a driblat.

Singurii jucatori stelisti care chiar au luptat atunci au fost Dan Petrescu, Ilie Stan si Ilie Dumitrescu. Nu e o intamplare faptul ca dintre toti jucatorii tineri ai acelei echipe, ei sunt singurii care au reusit sa ajunga cu adevarat fotbalisti. De altfel, dupa acel meci in vestiar s-au petrecut scene violente, insa logice dupa ceea ce se intamplase inaintea si in timpul meciului. Dan Petrescu l-a umplut de sange pe Marian Popa, iar Bumbescu i-a aplicat o corectie fizica lui Mirea. Stefanescu era total depasit de situatie, saltul de la o echipa precum Brasovul la una cu pretentiile Stelei dovedindu-se o palarie mult prea mare pentru emblematicul "oltean".

Parca acum acel 5-0 nu mai pare chiar misterios, nu?

O alta explicatie pentru dezastrul de la Montpellier este si forma senzationala in care era atunci creierul echipei franceze, Carlos Valderrama. Un fotbalist exceptional, columbianul se pare insa ca a beneficiat si de niscaiva substante interzise. Aceasta informatie mi-a fost confirmata de doi jurnalisti francezi pe care ii cunosc de ani buni precum si de un prieten roman implicat multi ani in fotbalul francez. In acea perioada, controalele antidoping nu erau asa stricte ca astazi si puteau fi driblate cu usurinta. Mai ales de un fin dribleur ca Valderrama. Faptul ca el facea parte dintr-o echipa franceza de plan secund care activa intr-un oras calm si linistit, a fost un alt avantaj pentru el, fiind ferit de o presa agresiva si carcotasa, de care aveau parte fotbalistii echipelor din Marseille sau Paris.

Meciul retur nu a avut istoric. Putinii spectatori care au venit la stadion erau in majoritatea lor cei ce locuiau in cartierele din zona. Stelistii nu au avut nici macar ambitia unui rezultat de palmares, jucand in sila. Hentul de voleibalist comis de fostul campion al Europei Bumbescu, un fotbalist bun si experimentat, fiind elocvent pentru starea de spirit a echipei. Un 3-0 sec, un nou recital marca Valderrama, si un rezultat general care va ramane pentru totdeauna o pata neagra pe emblema clubului militar.

Din pacate, dezastrul din meciul tur s-a repetat peste cativa ani si tot pe terenul unei echipe franceze. La fel ca si intalnirea de la Montpellier, acel meci a fost precedat de jocuri de culise banuite de multi si cunoscute cu exactitate de putini. Dar despre asta vom vorbi in viitor, la momentul oportun.




1990 - CWC - 2nd R - Steaua - Montpellier 0-3

Mihnea | Myspace Video

VisanBucur