18-01-11

O GLUMĂ DE FOTBALIST

Pendulările dintre careuri, când pe stânga, când pe dreapta, alergarea dezordonată, ca-ntr-un perpetuu mobile, preocuparea doar pentru joc l-au adus în atenţia echipelor cu pretenţii. Cine n-are nevoie de un piston în motorul echipei? Şi astfel lui Bănel Nicoliţă, în ciuda ambelor diminutivări(şi la nume, şi la prenume) i s-au deschis porţile unei echipe cândva foarte mari, Steaua, via Timişoara. A prins zile magnifice şi, la anumite intervale aleatorii, a centrat în plopi şi a pasat nicăieri. Pe lângă viteză mai are o calitate rară: fair play-ul. Victimă a unor „discriminări”(mai degrabă nişte vorbe spurcate de peluză) a făcut pe...Surdu, dându-le o palmă morală foştilor adulatori. Corpul delict al unei sticle aruncate de nărăvaşa galerie giuleşteană a ascuns-o după un panou publicitar, ca emisarii UEFA să nu-i pedepsească pe adversari. Toţi îi spun că e un băiat minune, dar modest cum e, poartă numărul „minunii” din bucăţi: 16(1+6). Asta şi din respect pentru celebrul număr 7 al Ghencei, Marius Lăcătuş.

Repede a ajuns senator de drept în primul 11, dominând flancul drept de la fundaş la extremă, deşi el e mijlocaş. Toate aceste contribuţii la binele echipei, la o Steaua care se tot caută în epoca sinistră a celor 11 antrenori numiţi şi revocaţi de Becali, au culminat cu golul înscris în Giuleşti în prima manşă a sferturilor de finală de cupă UEFA, care s-a dovedit a fi decisiv pentru calificarea în semifinale(după 1-1 şi 0-0). Toţi se întrebau unde se va opri tenacele şi harnicul sprinter de Făurei? Trebuia să vină prima sincopă. Una colectivă, în meciul neverosimil de la Middlesborough şi alta individuală, extern, pe Santiago Bernabeu cu Real Madrid, iar intern în Copou: două autogoluri antologice de care au beneficiat adversarii şi proprii portari Cernea şi Zapata. S-a ales cu mângâierea consolatoare a lui Raul şi van Nistelrooy şi o pierdere imensă de capital fotbalistic. Noroc cu gestul lui Piţurcă de a-l chema mereu la naţională, deşi Bănel a simţit mult timp şocul acelor gafe „legate”.

Randament nesperat de bun cu naţională la Euro 2008. Cum gazetarii noştri sportivi sunt foarte pretenţioşi, atunci când un „team oarecare”(fie şi românesc) joacă onorabil cu o camioană şi o vicecampioană a lumii(desigur, ei n-ar prinde nici secţia de corectură la L’Equipe”), Bănel a fost „forfecat” la grămadă cu ceilalţi tricolori. Dar nemulţumitului i se ia darul şi a venit fiasco-ul campaniei pentru World Cup-Africa de Sud . Şi fiindcă tot am pomenit de forfecat, după un retur pe muchie de cuţit în a accede în Europa League de pe un mediocru loc 6, turul de campionat 2009/2010 a început pentru Bănel cu un golazzo, în deplasare, la Mediaş(la 2-2), dintr-o semifoarfecă de predat la Coverciano. A fost modul lui de a le răspunde contestatarilor săi înverşunaţi: Gigi Becali(care voia să-l pună pe lista de transferuri, ca după isprava „pozitivă” să declare, a toate cunoscător, că el susţine de mult timp că Nicoliţă ar fi cel mai bun fotbalist din ţară) şi la câţiva jucători din generaţia Guadalajara, care, sărmanii, pentru a-şi cârpi pensiile nenorocite, se alătură cârcotaşilor de la prea multele emisiuni sportive, ce bat apa în piuă într-un mod neprofesionist, aţâţând scandaluri, prin zgândărirea unor conducători orgolişi(Becali, Borcea, Iancu şi, de mirare, Porumboiu), susţinând ideea că Bănel ar fi muncitor, dar stadioanele patriei au nevoie de „fotbaliatori”, nu de truditori. Nicoliţă pare a fi mai degrabă meseriaş, decât muncitor, la ce splendide semifoarfeci foloseşte: numai bun pentru...croitorie. Cam aşa îşi...croieşte el drumul pe postavul ierburilor mişcătoare ale stadioanelor şi nu vă grăbiţi a-l cataloga a fi o glumă de fotbalist. Dacă-l supăraţi, va trece la semifond (în Elveţia a alergat cei mai mulţi kilometri dintre români). Doar adversarii ştiu că nu e de glumit cu acest Făurel Nicoliţă.

Constantin Ardeleanu