18-01-11
O GLUMĂ DE FOTBALISTPendulările dintre careuri, când pe stânga, când pe dreapta, alergarea dezordonată, ca-ntr-un perpetuu mobile, preocuparea doar pentru joc l-au adus în atenţia echipelor cu pretenţii. Cine n-are nevoie de un piston în motorul echipei? Şi astfel lui Bănel Nicoliţă, în ciuda ambelor diminutivări(şi la nume, şi la prenume) i s-au deschis porţile unei echipe cândva foarte mari, Steaua, via Timişoara. A prins zile magnifice şi, la anumite intervale aleatorii, a centrat în plopi şi a pasat nicăieri. Pe lângă viteză mai are o calitate rară: fair play-ul. Victimă a unor „discriminări”(mai degrabă nişte vorbe spurcate de peluză) a făcut pe...Surdu, dându-le o palmă morală foştilor adulatori. Corpul delict al unei sticle aruncate de nărăvaşa galerie giuleşteană a ascuns-o după un panou publicitar, ca emisarii UEFA să nu-i pedepsească pe adversari. Toţi îi spun că e un băiat minune, dar modest cum e, poartă numărul „minunii” din bucăţi: 16(1+6). Asta şi din respect pentru celebrul număr 7 al Ghencei, Marius Lăcătuş.Repede a ajuns senator de drept în primul 11, dominând flancul drept de la fundaş la extremă, deşi el e mijlocaş. Toate aceste contribuţii la binele echipei, la o Steaua care se tot caută în epoca sinistră a celor 11 antrenori numiţi şi revocaţi de Becali, au culminat cu golul înscris în Giuleşti în prima manşă a sferturilor de finală de cupă UEFA, care s-a dovedit a fi decisiv pentru calificarea în semifinale(după 1-1 şi 0-0). Toţi se întrebau unde se va opri tenacele şi harnicul sprinter de Făurei? Trebuia să vină prima sincopă. Una colectivă, în meciul neverosimil de la Middlesborough şi alta individuală, extern, pe Santiago Bernabeu cu Real Madrid, iar intern în Copou: două autogoluri antologice de care au beneficiat adversarii şi proprii portari Cernea şi Zapata. S-a ales cu mângâierea consolatoare a lui Raul şi van Nistelrooy şi o pierdere imensă de capital fotbalistic. Noroc cu gestul lui Piţurcă de a-l chema mereu la naţională, deşi Bănel a simţit mult timp şocul acelor gafe „legate”. Randament nesperat de bun cu naţională la Euro 2008. Cum gazetarii noştri sportivi sunt foarte pretenţioşi, atunci când un „team oarecare”(fie şi românesc) joacă onorabil cu o camioană şi o vicecampioană a lumii(desigur, ei n-ar prinde nici secţia de corectură la L’Equipe”), Bănel a fost „forfecat” la grămadă cu ceilalţi tricolori. Dar nemulţumitului i se ia darul şi a venit fiasco-ul campaniei pentru World Cup-Africa de Sud . Şi fiindcă tot am pomenit de forfecat, după un retur pe muchie de cuţit în a accede în Europa League de pe un mediocru loc 6, turul de campionat 2009/2010 a început pentru Bănel cu un golazzo, în deplasare, la Mediaş(la 2-2), dintr-o semifoarfecă de predat la Coverciano. A fost modul lui de a le răspunde contestatarilor săi înverşunaţi: Gigi Becali(care voia să-l pună pe lista de transferuri, ca după isprava „pozitivă” să declare, a toate cunoscător, că el susţine de mult timp că Nicoliţă ar fi cel mai bun fotbalist din ţară) şi la câţiva jucători din generaţia Guadalajara, care, sărmanii, pentru a-şi cârpi pensiile nenorocite, se alătură cârcotaşilor de la prea multele emisiuni sportive, ce bat apa în piuă într-un mod neprofesionist, aţâţând scandaluri, prin zgândărirea unor conducători orgolişi(Becali, Borcea, Iancu şi, de mirare, Porumboiu), susţinând ideea că Bănel ar fi muncitor, dar stadioanele patriei au nevoie de „fotbaliatori”, nu de truditori. Nicoliţă pare a fi mai degrabă meseriaş, decât muncitor, la ce splendide semifoarfeci foloseşte: numai bun pentru...croitorie. Cam aşa îşi...croieşte el drumul pe postavul ierburilor mişcătoare ale stadioanelor şi nu vă grăbiţi a-l cataloga a fi o glumă de fotbalist. Dacă-l supăraţi, va trece la semifond (în Elveţia a alergat cei mai mulţi kilometri dintre români). Doar adversarii ştiu că nu e de glumit cu acest Făurel Nicoliţă. Constantin Ardeleanu FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Pentru veteranii Armatei Romane: suntem alaturi de voi!Cand spui "Armata Romana" spui "Steaua" si invers. De la infiintare si pana-n zilele noastre, cele doua institutii s-au confundat. Intr-un fel, ambele au (re)prezentat demnitatea, mandria si gloria acInceput de drumData de 19 decembrie este o data de referinta in istoria glorioasa a Stelei. Putini cunosc acest fapt si chiar mai putini cunosc de ce aceasta data este una istorica. Pe 19 decembrie 1949, Steaua, peIstorie Europena... in FANIOANE- toc71cc |
Lari marţi la 14:25
Personal, mi se pare incredibil ca Dl. Ardeleanu are rabdarea sa scrie despre un astfel de jucator, dupa ce a vazut atatia Imensi Artisti care au facut istorie in Ghencea.
MULTUMIM!!!
Adrian marţi la 15:16
MariusBogdanSB marţi la 15:23
gio_stgloria marţi la 15:24
Bogdan marţi la 16:11
Andrei Dobre marţi la 16:40
Tupac Amaru marţi la 16:52
De-aia clasarea mea pe locul 4 este probabil rodul aprecierii de care m-am bucurat in randul a 13-14% dintre useri in legatura cu aceasta catastrofa vanata.
Pe de alta parte, articolul maestrului Ardeleanu la adresa acestei nulitati este usor ironic, mai degraba apreciativ decat critic.
Faptul ca un stadion intreg l-a facut ceea ce este - adica tzigan - nu este un element de rasism.
Dar cand unui popor i se fura primele trei litere din denumire (vezi Soros), tocmai pentru a defini aceasta etnie plina cu infractori de toate soiurile, atunci avem de-a face cu o declaratie de razboi pentru care cel ce a initiat-o ar trebui urmarit si in gaura de sarpe si tocat.
Oricum, faptul ca e tzigan nu conteaza in catalogarea sa de catre multi (inclusiv de catre mine) ca un prostovan.
Sau, ma rog, daca se considera ca si tziganii sunt oameni, lucru de care nu sunt tocmai sigur...
Apropo, le multumesc si aici celor care m-au votat....e cu totul neasteptat pentru mine sa constat ca postarile mele destul de sucite si de concise au lasat asemenea urme....
elisavn marţi la 17:09
ssinpadureacualune marţi la 18:35
leoc980 marţi la 18:48
Atentie, ca Nicolita a fost suspendat la Middlesbrough!
Daca juca atunci, la cum juca pe vremea aia, cred ca mai aveam un meci de jucat.
Robert Aeroth marţi la 19:32
yozisss marţi la 19:42
"Trebuia sa vina prima sincopa. Una colectiva, in meciul neverosimil de la Middlesborough"
Atentie, ca Nicolita a fost suspendat la Middlesbrough!
Daca juca atunci, la cum juca pe vremea aia, cred ca mai aveam un meci de jucat.
:)))))) genial
Tupac Amaru marţi la 20:03
"Trebuia sa vina prima sincopa. Una colectiva, in meciul neverosimil de la Middlesborough"
Atentie, ca Nicolita a fost suspendat la Middlesbrough!
Daca juca atunci, la cum juca pe vremea aia, cred ca mai aveam un meci de jucat.
:)))))) genial
Stati ma, baieti!
El e mereu suspendat (adica "joaca" la adversari), dar pesemne ca nici voi n-ati aflat si nici el n-a inteles pana acum care este ideea de baza a acestui joc, numit fotbal...:))))))
PS O poza mai reusita nu s-a putut gasi? Vazandu-l, am impresia ca este explicabila parerea multora despre el...aia cu creierul lipsa...
Cica handicapatul asta ar fi un fotbalist reprezentativ al Stelei ultimilor 5 ani...
Poate pentru altii, pentru mine asta este echipa lui Guie, iar nefericitul asta este pupilul sau....cam asta-i FC Steaua 2003, oameni buni....o turma de handicapati, de la conducatori, trecand pe la antrenori si jucatori si ajungand la zabrautenii care populeaza stadionul....
zloty marţi la 20:22
yozisss marţi la 20:31
Plus ca acum exista si fratele lui mai alb, Surdu.
Astia doi zici ca is trasi la indigo.
Ronnie marţi la 20:48
yozisss marţi la 20:53
Ronnie marţi la 21:06
snake 1988 marţi la 21:08
yozisss marţi la 21:19
Iar cu Dan Petrescu nu cred ca o sa apuce "brazilianul" sa lucreze. Iar daca printr-o minune o sa se intample asa ceva, am o senzatie ca va juca acolo unde ii e locul, pe banca de rezerve. Asa cum s-a intamplat pe vremea unui alt antrenot adevarat, Bergodi
Si, ca o paranteza, un antrenor foarte bun, Protasov, a reusit sa faca sa joace foarte bine un jucator mult mai putin laudat, Paraschiv
vlad marţi la 22:36
Banel este in antiteza cu talentul dumneavoastra si este cu certitudine o minciuna de fotbalist.
red&blue_boy marţi la 22:49https://fcsteaua.ro:/
Glumeam si eu!
Robert Aeroth ieri la 00:16
Cica Banel are oferta de la Barcelona.S-ar putea un schimb cu Iniesta!
Glumeam si eu!
Normal ca glumeai....era vorba de Messi nu Iniesta:)))
Alex88pl ieri la 01:57
goergescu ieri la 08:30
rene3 ieri la 09:37
AndyQ ieri la 10:14
Oricum, eu nu inteleg o chestie: ori suntem noi nebuni ori sunt oamenii din fotbal si ziaristii orbi; Banel e o gluma de fotbalist. A involuat la Steaua de cand a fost adus, pentru ca in atatia ani nu a fost capabil de o imbunatarire a calitatilor sale infirme. Cum se poate sa fie atat de retard mental incat sa nu prinda si el ABC-ul fotbalului?
Ma tot intreb cine naiba l-a vazut pe asta fotbalist?
Mikegr ieri la 13:05
Cica Banel are oferta de la Barcelona.S-ar putea un schimb cu Iniesta!
Glumeam si eu!
Normal ca glumeai....era vorba de Messi nu Iniesta:)))
nici Messi nici iniesta "nu au fizic" ca sa joace la Steaua )
marsse astazi la 12:07
pda astazi la 15:29
Nu stiu daca e cel mai prost fotbalist al Stelei, dar nu vad cine ar fi mai prost decat el.
Andreea 20.01.2011@19:00