18-12-10

Militarul Militaru

Putand fi incadrat, principal, atat la categoria jucatorilor veniti de la Dinamo, cat si a jucatorilor care au realizat relativ tarziu pasul catre marea performanta, si secundar in categoria jucatorilor care au fost destul de longevivi, Damian Militaru este – in primul rand – un foarte bun jucator al marii echipe a Stelei care a dominat un deceniu, castigandu-si, fara dubiu, atat de onorantul statut de nouazecist.

Nascut la 19 decembrie 1967, la Ramnicu-Sarat, Militaru a debutat la Metalul din localitate, trecand si pe la Retezatul Hateg inainte de a ajunge la Jiul Petrosani.

Debuteza in prima divizie destul de tarziu, la varsta de 23 de ani, in U. Cluj-Jiul 0-0, din 12 august 1990. In sezonul 1990-1991, este cel mai bun om al minerilor, jucand 32 de meciuri si inscriind 7 goluri, contributia sa fiind insuficienta pentru salvarea echipei de la retrogradare, aceasta terminand pe locul 16 din 18, cu Bihor si Cluj sub ea si cu Bacau cu doar un punct deasupra. Jiul avea 46 de goluri marcate, dar foarte multe, 65, primite, 11 victorii, 6 egaluri si 17 infrangeri.

Campionatul 1990-1991 era castigat de Universitatea Craiova, cu 50 de puncte, 22 de victorii, 6 egaluri si 6 infrangeri (+16 la adevar), Steaua pierzand la golaveraj, avand acelasi numar de puncte, 50, 10 de victorii, 10 egaluri si 4 infrangeri (+16 la adevar). Oltenii, insa, aveau 74 de goluri marcate si 26 primite (+48), iar Steaua avea 67 de goluri marcate si 28 primite (+39). Era o diferenta de 9 goluri, care a trimis un campionat extrem de echilibrat in Banie ( pe larg despre acest sezon cu alta ocazie).

Militaru, desi cu oferte de la echipe din A, ramane cu Jiul in divizia B. In sezonul 1991-1992, Jiul rateaza promovarea, terminand pe locul trei. Deasemenea, in sezonul 1992-1993, Jiul termina pe locul trei, ratand promovarea.

Sezonul 1993-1994 este inceput, in vara, de Militaru, la Jiul (care, dupa plecarea lui, avea sa sufere o cadere groaznica, terminand pe locul 13) si continuat din toamna, in prima divizie, la Dinamo.

Dinamo era condusa de Vasile Ianul si antrenata de Florin Halagian, si trebuia sa confirme jucatorii vanduti (dupa castigarea campionatului 1991-1992) prin achizitii care sa faca performanta sportiva pentru club. Dupa castigarea campionatului din 1992, Dinamo a vandut masiv (o intreaga echipa, practic) primind foarte multi bani, care se astepta sa fie reinvestiti. Castigarea campionatului 1992-1993, de catre Steaua, era considerate o ofensa si Dinamo cauta suprematia pierduta, Militaru fiind unul dintre jucatorii propusi pentru realizarea demersului.

In momentul in care reprezentantul lui Dinamo era in biroul celor din Valea Jiului pentru a negocia transferul, tot acolo se afla, intamplator, si liderul sindical Miron Cozma Racoare. Cand a auzit de suma de transfer platita de Dinamo, 25.000 de dolari, in momentul ala i-a filat lampa, a inteles ce inseamna fotbalul si a decis sa se implice in fenomen (si s-a implicat ca lumea, intrebati-l pe Lupu).

Turul campionatului 1993-1994 o gasea pe Steaua cu 27 de puncte, 12 victorii, 3 egaluri si doua infrangeri, cu un golaveraj de 29 la 7. Dinamo urma la distanta mare, cu 21 de puncte, 9 victorii, 3 egaluri si 5 infrangeri, 33 de goluri marcate, dar 20 primite, adica mai multe decat primise echipa de pe locul 14, Electroputere (19 goluri).

Toamna fusese – ca de obicei, dealtfel, in intreaga istorie – mai lunga pentru Steaua, decat pentru Dinamo.

Pe 16 septembrie 1993, sub privirile a 25 de mii de oameni, pe National, Dinamo intalnea pe Cagliari in primul tur al Cupei Uefa. In formula Prunea – Kadar, Mihali, Grozavu, M.Pana – C.Pana, Constantinovici, Damian Militaru (`67 Marian Savu), V. Tanase – Viorel Moldovan (`89 Cristian Sava), Demollari, Dinamo castiga cu 3-2 (Moldovan 5, 30 si Pana 87-pen.), respectiv Puscheddu (13) si Dely Valdez (38) in fata echipei conduse de Bruno Giorgi, cu Fiori – Bellucci, Firicano, Aloisi, Puscheddu – Francesco Moriero (superjucator), Massimiliano Allegri, Matteoli, Bisoli – Luis Oliveira, Dely Valdez (au mai intrat Pancaro si Cappioli).

Am considerat utila prezentarea formatiei lui Dinamo si a adversarei sale (care avea, sa recunoastem, vre-o 5 fotbalisti tari de tot) ca sa avem o idee mai clara despre nivelul echipei spulberate de Steaua, la inceputul anilor `90, dar si a altor fenomene, din fotbalul romanesc si international ( cine ce a ajuns ). In returul din Italia, Dynamo era invinsa cu scorul de 2-0, dupa ce nu a avut nicio sansa, fiind condusa din minutul 6, prin golul lui Matteoli, si ingropata de golul lui Luis Oliveira, din minutul 63. Dinamo a jucat cu acelasi prim 11 (cu exceptia Perlat Musta, in poarta), cu Militaru pe teren pana in minutul 87 si Moga si Cristi Puscas, intrati pe parcurs.

Steaua facea unul din marile meciuri ale anilor `90. In primul tur al Cupei Campionilor, intalneam marea echipa a Croatiei Zagreb. In turul din 15 septembrie 1993, pe Ghencea erau 15 mii de oameni. Steaua incepea prost, cu un gol primit in minutul 15, de la Cvitanovic. Panduru egala in minutul 34 si, pe fond de dominare stelista, care cauta golul victoriei, Josjo Jelicic aducea victoria croatilor, in minutul 62. Returul din 28 septembrie, in care porneam ca outsideri, a fost de vis.

Eram in formula Stangaciu – Panait, Prodan, Dobos, Parvu – Stan, Panduru, Galca, Dumitrescu – Ilie, Vladoiu. Partida incepea dezarmant pentru Steaua, cu golul lui Goran Vlaovic, care ducea scorul la 3-1 la general, in minutul 8. Acelasi Panduru egala in minutul 40, si Vladoiu egala la general, in minutul 49. Dubla lui Jean, din minutul 61 facea inutil golul lui Adzic, din minutul 71: 3-2 pentru Steaua si 4-4 la general, calificare cu gol in plus in deplasare.
Steaua lui Jenei intorcea de la 3-1, in deplasare, o calificare in fata unei echipe tari, cu Drazen Ladic – Turkovic, Lesjak, Istvanic, Panadic – Adzic, Pakasin, Jelicic, Halilovic – Vlaovic, Cvitanovic, condusa de marele Miroslav Blazevic, cel care avea sa-si conduca nationala, peste 5 ani, pana in semifinalele Cupei Mondiale.

In turul doi, Ilie Dumitrescu deschidea scorul, din penalty, in minutul 22 al deplasarii de la campioana Frantei, AS Monaco. Nigerianul Victor Ikpeba egala in minutul 50 (dupa ce Lilian Thuram fusese eliminat in minutul 22, iar Prodan in minutul 28), Klinsman reusea o dubla (52 si 64) si Ikpeba inchidea tabela la 4-1. Returul era castigat de Steaua cu 1-0, prin golul lui Ilie Dumitrescu, venit tarziu, in minutul 85, dar francezii (cu Emanuel Petit, Claude Puel, Enzo Scifo, Grimandi sau Youri Djorkaeff, condusi de Arsene Wenger) mergeau mai departe.

Galca, Panduru si Ilie Stan erau mijlocasii centrali ai Stelei care castiga titlul cu 53 de puncte, 22 de victorii, 9 egaluri si 3 infrangeri, golaveraj 63-19, la 13 puncte (6 victorii, adica 19 puncte in sistemul de azi) peste ocupanta locului doi, marea echipa Dinamo.

Damian Militaru evolueaza in 25 de meciuri pentru Dinamo, inscriind 6 goluri.

In urma acestei evolutii, este transferat la Steaua – intr-o operatiune referitor la care nu am detalii (cum, de ce) – la inceputul sezonului 1994-1995. Ilie Dumitrescu, marea vedeta a echipei, please la Tottenham dupa Mondialul American, iar, pe langa Ilie Stan, Galca si Panduru, Militaru devenea al patrulea titular al linei de mijloc steliste, lotul fiind completat, la mijloc, doar de nou-venitul Ronald Nagy si de Daniel Iftodi, tinerii Mozacu si Marius Mitu (juniori crescuti in pepiniera clubului) necontand.

La 27 de ani, Militaru venea la un club mare, dupa ce, la 26 vazuse ce inseamna sa joci la un club umilit constant de un club mare. Asadar, adus sa-l inlocuiasca pe capitanul echipei, si marea vedeta a Stelei din ultimii cel putin patru ani, il numim pe Ilie Dumitrescu, Damian Militaru era, la o varsta matura, un jucator cu o misiune extrem de ingrata, care a facut tarziu pasul catre marea performanta si care si-a petrecut cea mai mare parte din cariera in divizia B.

Dupa Bucur Bogdan si Toni Dobos, Militaru era inca un jucator care venea de la Dinamo la Steaua, ochit de profesionalismul si inteligenta conducatorilor clubului nostrum, in ciuda si detrimental celor de la Interne.

Steaua isi castiga un mijlocas de 1.74 inaltime si 74 de kilograme, legat, extrem de vanjos, cu o fibra tare, jucator ofensiv care evolua pe orice post in linia mediana, de la mijlocas stanga, la mijlocas dreapta, central-ofensiv si central-defensiv, alergand 90 de minute de la o poarta la cealalta, cu o tehnica buna, un camp de pasare optim, exceland la combativitate si daruire, precum si la sutul cu piciorul drept, care era de o tarie remarcabila si aratand calitati tactice de inalt nivel spre sfarsitul anilor `90.

Daca ar fi sa-l compar cu cineva, pentru cei care nu l-au vazut jucand, as merge pe traseele lui Sorin Paraschiv, la maximul lui istoric, la care as adauga sutul-tun, tehnica superioara, depasirile adversarilor, si aparitia permanenta in fata portii. Militaru facea zeci de sprinturi terminate cu centrare, cand juca mijlocas dreapta, avea zeci de curse cu intrare in centru, la combinatie sau sut, cand era mijlocas stanga, venea ca al treilea varf, cand juca mijlocas ofensiv si tinea tot mijlocul, facand n-spe alunecari si deposedari, cand era mijlocas defensiv. Si mai exact, l-as compara, la scara, cu englezul Steven Gerard.

Chiar daca la inceput a jucat mai mult lateral (de exemplu, in primul sezon de Champions League, in care Steaua s-a calificat dupa dubla cu Geneva, cu 5-2 la general, Militaru a jucat mijlocas stanga cu elvetienii, apoi, mijlocas dreapta cu Anderlecht, Hajduk Split si Benfica), deoarece cuplul Galca-Ilie Stan era de neclintit, Militaru a ajuns des in pozitie de gol, mai ales in campionat.

In primul sezon, 1994-1995, Militaru joaca 32 de meciuri si marcheaza 9 goluri, in campionat. Asta, sunt obligat sa insist, in conditiile in care la mijloc evoluau golgheterul Ilie Stan si alt suteor foarte bun, Galca, precum si mijlocasul super-ofensiv Panduru, iar in fata erau Lacatus, Adi Ilie, Marian Popa si Rosu! Militaru inscrie primul sau gol in Liga Campionilor, in minutul 89 al meciului pierdut de Steaua la Lisabona, cu 2-1, in fata Benficai pentru care au inscris Claudio Caniggia si Panait (autogol). Asta a fost cel mai bun sezon al lui Militaru la Steaua, macar prin prisma cifrelor. Steaua castiga titlul, la 9 puncte peste Dinamo si Supercupa Romaniei.

In al doilea sezon, 1995-1996, Militaru joaca 26 de meciuri, inscriind 3 goluri. Dupa plecarea lui Panduru, este folosit mijlocas dreapta, cu precadere. Steaua castiga campionatul la 11 goluri peste FC National si Cupa Romaniei. In Liga Campionilor, Militaru joaca impotriva lui Borussia, Rangers si Juve, dupa ce trecuse de Casino Salzburg.

In al treilea sezon, 1996-1997, Militaru joaca 31 de meciuri, inscriind 6 goluri, in campionatul castigat la 5 puncte peste National. Steaua castiga, iar, Cupa. In Liga Campionilor, ajunge in grupe pentru a treia oara consecutiv, dupa dubla cu Bruges, jucand impotriva lui Atletico Madrid, Widzew Lodz si Borussia. La Steaua fusese transferat si Denis Serban, care era titular pe dreapta. Militaru juca in centru, dupa plecarile lui Ilie Stan si Galca

In sezonul cu numarul patru, 1997-1998, Militaru joaca 28 de meciuri si inscrie doua goluri, in campionatul castigat la mustata, cu doua puncte peste Rapid. Steaua castiga si Supercupa.

In Liga Campionilor, dupa o dubla frumoasa cu TSKA Sofia, vine meciul cu PSG si continuarea in Cupa Uefa, unde-i intalneam pe turcii de la Fenerbahce. Dupa un 0-0 bun (adica fara gol primit) pe Ghencea, Steaua se deplasa pe Turku Saracoglu

Pe 30 septembrie, in formula Ritli – Reghecampf, Rachita, Matei, Miu – Denis Serban, Militaru, C.Munteanu – Lacatus, Ciocoiu, Rosu, Steaua intalnea echipa lui Otto Baric, cu Rustu – Yagcioglu, Okechukwu, Hogh, Senturk – Erol Bulut, Tayfun, Elvir Bolic, Okocha – Sabin Ilie, Akbas.

Militaru a deschis scorul cu o torpila de la 28 de metri, dupa o minge miscata de Lacatus, in minutul 10 si Ciocoiu a marit avantajul, in minutul 44, golul lui Bolic, nemaicontand. Pe langa golul superb, care a dat comanda mucles pentru 30.000 de turcaleti, evolutia lui Militaru, aflat in plina maturitate, la 31 de ani, a fost superba. Tin minte ca l-a dominat pe internationalul Tayfun (care a facut cariera la Real Sociedad, mai apoi) si a castigat mijlocul terenului pentru Steaua, acrosandu-i dur pe vedetele Jay Jay Okocha si Bolic, cand intrau in zona lui. Ala a fost un meci superb, prin care-l voi tine minte (eu, personal) pe admirabilul Militaru, care domina mijlocul terenului, prin incrancenare si curaj, in fata unor adversari net superiori valoric.

Sezonul 5, 1998-1999, ultimul, este cu 22 de meciuri si un gol in campionatul terminat pe locul 3, in anul in care s-a mai castigat o Cupa.

In sezonul 1999-2000 joaca turul in Rusia, la Shinnik Iaroslavl, iar in retur la Electrobere Craiova, in B. Intre 2000 si 2007 evolueaza la Jiul Petrosani, in diviziile B, C si A, retragandu-se (chiar daca nu prea mai juca de prin 2004), oficial, in 2007, la 39 de ani.

Militaru a jucat 5 sezoane pentru Steaua, cucerind 4 Titluri de Campion National, 3 Cupe ale Romaniei si doua Supercupe. Are 139 de meciuri si 21 de goluri pentru Steaua, in campionat si 33 de meciuri si 2 goluri, in Europa, nejucand, niciun meci, la echipa nationala.

Jucator care s-a sacrificat pentru club, fara mari calitati, sau cu vreo inteligenta peste media sportiva, dar cu atribut de fotbalist de Steaua, cu o capacitate de lupta deosebita, care arata respect pentru emblema si aducea un omagiu publicului la fiecare meci – prin atitudine – Militaru isi castiga un loc notabil intre cei care au asigurat magia anilor `90 – atat de minunatii nouzecisti. Asta, pe langa numele sau, care crea atractie pentru mintile unor copii fascinati de Steaua, ce faceau imediat legaturi logice, de paternitate, intre echipa militara si numele de Militaru.

Azi, 19 decembrie, stelistii au ocazia sa multumeasca unui sportiv – nu atat de vocal, monden sau glamorous, ca altii – dar ale carui merite sunt cunoscute si recunoscute ca importante, de catre adevaratii iubitori ai Stelei, si onorate ca atare.

La multi ani, Damian Militaru!

Stelistii – alaturi de tine!