16-12-10

Fotbalul ii pedepseste pe fricosi sau de ce a pierdut Steaua la Napoli

Steaua a fost eliminata din Europa dupa ce a incasat un gol in minutul 93 al meciului de la Napoli. Curat ghinion, dupa cum spun multi, aceiasi care caracterizeaza jocul romanilor drept "eroic", desi in marea majoritate a timpului "ros-albastrii" au stat in propria jumatate si au tremurat la fiecare atac advers.

Inaintea deplasarii in Italia, intreaga suflare romaneasca a fost impartita in doua, profesionistii adevarati si "specialistii" de pe marginea santului intrecandu-se in sfaturi pentru Lacatus. Pe de o parte, maestrul Emerich Ienei, cu vasta sa experienta in fotbalul mare, avertiza asupra pericolului retragerii in propria jumatate si a asteptarii adversarului. Fostul tehnician sustinea ca Steaua ar fi trebuit sa joace in terenul italienilor, sa preseze de fiecare data cand nu avea posesia si sa profite de defensiva subreda a lui Napoli.

De cealalta parte, grupul "specialistilor" era condus de Gigi Becali si Mitica Dragomir, oameni competenti care avertizau ca Steaua se sinucide daca iese la joc, facandu-i pe neinitiati sa creada ca Napoli e o echipa care se distreaza cu Barcelona la orice ora din zi sau noapte.

Lacatus, prudent si conservator cum il stim de cand si-a inceput cariera de antrenor, a adoptat a doua varianta, asezandu-si formatia pe doua linii defensive. Cu 8 jucatori eminamente defensivi si numai 3 oarecum ofensivi, "ros-albastrii" au cedat chiar inainte ca arbitrul sa fluiere inceputul meciului.

Apararea subreda a italienilor era amenintata numai de un Stancu prea izolat si stingher si de doi fotbalisti, Surdu si Szekely, cu evidente limite tehnice si, mai ales tactice, rolul lor, in viziunea lui Lacatus, fiind acela de a-i dubla pe fundasii laterali.

Aceasta tactica fricoasa a fost dublata de psihicul destul de fragil al jucatorilor. Intrarile asupra adversarului, care au impletit haotic prudenta excesiva cu determinarea exacerbata, precipitarea in momentele de posesie, graba jucatorilor de a scapa de responsabilitatea balonului, fie prin pase, fie prin degajari la intamplare, toate acestea au condus la o dominare cvasi-totala a adversarului, moment in care problema meciului s-a schimbat din "daca o sa marcheze Napoli" in "cand o sa marcheze Napoli".

Pentru a avea o imagine mai clara, apelam putin la statistici iar acestea ne arata ca italienii au avut 53 de baloane jucate in careul lui Tatarusanu. In 90 de minute. Unul la fiecare minut si jumatate!

Odata cu trecerea timpului si apropierea finalului, in mod paradoxal, echipa mai afectata a fost tot Steaua. Jucatorii s-au strans din ce in ce mai aproape de poarta lui Tatarusanu, italienii zburdand pana la 30-35 de metri de buturile noastre, lucru ce a facilitat numarul mare de ocazii avute de acestia.

Mai mult, distanta mare dintre jucatorii nostri ofensivi si terenul advers a facut ca acestia sa fie practic epuizati din punct de vedere fizic dupa cateva incercari de contraatac, finalul de partida gasind Steaua fara niciun fel de intentii la poarta lui De Sanctis. O noua greseala tactica care i-a permis antrenorului advers sa aduca si mai multi oameni in terenul nostru, fundasii centrali fiind indemnati sa urce tot mai mult.

"Ghinionul" din minutul 93, cand a marcat Cavani, a venit dupa o puzderie de ocazii, napoletanii ratand practic din toate pozitiile posibile. Golul lor plutea in aer inca din primele minute si, asa cum am mai spus, intrebarea era "cand", nu "daca".

Fotbalul ii pedepseste aproape intotdeauna pe cei fricosi, foarte putine fiind exemplele de echipe care au obtinut performante notabile cu tactica Stelei de la Napoli.

Ziare.com