01-12-10

Steaua si momentul Heysel (I)

Steaua si momentul Heysel (I)


Momentul Heysel are un rol notabil in stabilirea contextului performantelor obtinute de Steaua in perioda 1985-1990, ani in care clubul militar a dominat Europa fotbalistica, aflandu-se la maximul sau istoric.

Determinat atat de interpretarile denaturate ale unora, care radiaza in acuze semidirecte sau in incercari disperate de bagatelizare si aruncare in derizoriu a ceea ce a insemnat Steaua in fotbalul mondial timp de 5 ani, stabilirea mai clara a reperelor momentului Heysel, se impune in mod necesar si obligatoriu.

Astfel, la 29 mai 1985, Liverpool (gazda, in calitate de club organizator) intalnea pe Juventus Torino in finala Cupei Campionilor Europeni. Finala se disputa in Belgia, pe stadionul Heysel din Bruxelles. Juventus (cu Michel Platini, castigator al balonului de Aur in 1983,1984 si 1985) era detinatoarea Cupei Cupelor iar Liverpool (de 4 ori castigatoare a trofeului european suprem, in 1977, 1978, 1981, 1984) era detinatoarea en titre a CCE. In acelasi an, pe 16 ianuarie 1985, Juventus invingea cu 2-0, la Torino, in prima mansa a Supercupei Europei, pe cei din Liverpool. Meciul retur a fost amanat la solicitarea englezilor, urmanda a se juca dupa finala. In urma evenimentelor, acea partida nu s-a mai jucat niciodata.

Batranul stadion din Bruxelles, desi numit Stadionul National, era intr-o stare dezastruoasa, total incompatibila cu evenimentul. Cei 55 de ani de viata, fara mari consolidari, se simteau in mod evident.

De remarcat un lucru important, care ar fi trebuit sa duca la insaprirea masurilor de siguranta. Cu un an in urma, in 1984, pe Olimpico, Liverpool ii intalnea pe cei de la AS Roma in finala Cupei Campionilor, englezii castigand, dupa prelungiri, la penalty-uri. Dupa meci, suporterii italieni, organizati in brigazi, i-au atacat pe englezii care se intoarceau la hoteluri. Italienii, dezamagiti pana la furie de esecul suferit pe propiul teren, dupa ce-si pusesera mari sperante in joc, isi ascunsesera armele in masini si, imediat dupa terminarea meciului, in grupuri organizate, si-au recuperat armele si au declansat actiuni premeditate de agresiune asupra englezilor care se retrageau spre locurile de cazare.


Nu au existat morti, dar au fost zeci de raniti, loviti sau injunghiati. Cei mai multi dintre ei au fost surprinsi langa statiile de autobuz, soferii refuzand sa opreasca si sa le deschida usile. Astfel, au urmat incaierari violente, multi dintre englezi gasindu-si refugiul la Ambasada Marii Britanii. Liverpool Echo a fost singurul ziar englezesc care a prezentat pe larg incidentele, sub titlul Extaz si agonie, niciun alt cotidian englezesc nefacand-o, in schimb, in Italia, comentandu-se pe larg. Astfel, agresiunile italienilor asupra englezilor, care au iesit destul de sifonati (dar fara a exista pierderi de vieti omenesti), au creat o tensiune care a fost camuflata timp de un an (parand ca s-a disipat), de fapt, celebrii hooligans pregatindu-si razbunarea cu migala.

Zvonurile dinaintea meciului, care dadea ca sigura o actiune concertata a mai multor grupuri de huligani din Anglia – MIGS, Bushwackers, ICF, the Gremlins – impotriva intalienilor. In cele din urma, tragedia a avut alte cauze.

Asadar, arena Heysel, construita in anul 1930, era depasita moral si fizic, multe elemente ale stadionului aflandu-se intr-o stare avansata de degradare.

Cu un ceas inainte de ora jocului, la 19 local, aproximativ 58.000-60.000 de spectatori (cam 25.000 de fiecare parte), erau masati in tribune. Acestea erau impartite in sectoarele X si Y, care reveneau englezilor, O, N, M revenind celor de la Juventus. Sectorul Z era rezervat (teoretic) neutrilor belgieni. Zona-tampon, care se obisnuia, a fost respinsa, motivandu-se (de catre ambele cluburi) ca s-ar oferi ocazia fanilor celor doua echipe de a cumpara bilete direct de la case, sau prin agentii, nemaiputandu-se controla apartenenta fiecarui spectator, creindu-se astfel un amestec cu potential letal.

Asadar, sectorul Z, rezervat teoretic neutrilor belgieni, era lipit de sectoarele Y si X, ale englezilor. Acestea erau fara locuri, fiind in picioare, si neputandu-se controla numarul exact al celor care intrau. Sectorul Z a fost populat, majoritar, de italieni. Caci foarte multi italieni traiau pe atunci in Belgia, rezultand cea mai importanta comunitate de emigranti. Peste astea, in Luxemburg erau majoritari cei de origine italiana. Astfel, in tribuna Z, prin agentii, sau direct, de la case, foarte multi italieni din Belgia si-au procurat bilete, fiind cvasi-majoritari.



Asadar, langa tribunele X si Y, ale fanilor lui Liverpool, sectorul Z ajunsese sa fie ocupat exclusiv de fanii italieni. Mai mult, in sectoarele X si Y au intrat cu forta, fara a avea bilete un numar de (se estimeaza la 20-30% pana la 40 %, peste cei cu bilete) englezi, majoritatea aflandu-se in stare avansate de ebrietate si fiind foarte violenti. Fortele de ordine nu au schitat niciun gest la porti, fiind depasite complet. Practic, au stat si s-au uitat impasibili cum englezii alcolizati si violenti patrund, fara bilete, in tribuna care se supraaglomera.



Astfel, inceputa cu desemnarea stadionului ca gazda, din start, continuata cu nebunia de a nu realiza o zona-tampon, apoi cu tolerarea popularii sectorului Z cu fani italieni, lipiti langa cei englezi, si incheiata cu inconstienta criminala a organizatorilor (adica conducerii lui Liverpool) de a inchide ochii la intrarea fara bilete a fanilor insulari (depasindu-se cu 30% capacitatea sectorului), si, mai mult, aflati in stare de ebrietate, totul suprapus peste starea conflictuala care rezida din urma cu un an, reteta pentru dezastru era gata.



Astfel, cu o ora inaintea inceperii meciului, in jurul orei 19, s-a dezlantuit infernul. Despartiti de un cordon debil de forte de ordine si de un gard improvizat de sarma subtire, intre suporterii italieni si cei englezi era de ajuns o scanteie.



In mod firesc ea a venit. Nu se stie nici acum exact cine a inceput (mai mult ca sigur, cei din Liverpool) si nici nu mai are vreo importanta. De la injuraturi si semne obscene s-a trecut la pietre (desprinse din gradenele care se dezintegrau). Apoi la bucati masive de BCA, la borduri si la fiare.







Suporterii englezi, cei mai multi aflati sub influenta alcoolului, au inceput atacul animalic. Cu o violenta de neimaginat au fortat cordonul de politisti (pe care l-au spulberat dintr-o suflare) si au patruns in sectorul italienilor, lovind si aruncand cu tot ce le cadea in mana.



In acel moment, italienii, cei mai multi simpatizanti sau chiar ne-suporteri ai lui Juve – in niciun caz elementele hardcore, galeria in sine, care se afla in partea opusa a stadionului – s-au speriat si au inceput sa se retraga in mod haotic. Practic, au alergat in extrema sectorului. In acel moment nu mai existau forte de ordine, care fusesera spulberate de britanici sedati de alcool. Practic, la atacul in forta al englezilor, aproape 1000 de italieni au fugit spre extremitatea sectorului Z. Acolo au dat de un zid de beton.



Englezii ii atacau pe italieni in lupta corp la corp, nemaifiind despartiti de nimic. Asadar, cei mai temuti huligani ai Angliei atacau niste civili inofensivi, care venisera sa vada o echipa italiana in finala CCE.



Italienii, panicati, au inceput sa se retraga disperati, fiind impinsi pana la zidul care despartea sectorul Z de zona neutra. Din cauza presiunii uriase, zeci de italieni escaladand sau incercand se escaladeze si a starii subrede, zidul s-a prabusit. Acesta a fost momentul dramei. Zidul s-a prabusit, sute de oameni fiind prinsi intre englezii care atacau animalic, italienii care impingeau disperati, retragandu-se din fata bestiilor si zidul de beton care nu a mai rezistat.



In momentul in care zidul s-a prabusit s-a dezlantuit adevaratul infern. Acolo s-au inregistrat toate decesele.



Sute de oameni au cazut unii peste altii, de la inaltime, zdrobindu-se de asfalt.




De la o inaltime de 4 metri, oamenii se striveau unii de altii, rupandu-si oasele si asfixiindu-i pe cei de sub ei. Un sector intreg de tribuna a fost devastat de actiunile provocate de englezi.



In momentul caderii zidului, un numar de 39 de italieni si-au gasit sfarsitul si nu mai putin de 600 au fost raniti. Cadavrele erau peste tot, printre betoane si printre ranitii in stare grava, nimeni din restul stadionului neintelegand ce se intampla cu adevarat. Oficialitatile erau mai mult decat depasite. Erau socate, incapabile, fricoase si lase. Nimeni nu stia ce sa faca si haosul era maxim.

Peste tot erau cadavre.





Autoritatile erau complet depasite, neavand habar de ce trebuie sa faca.




Cadavrele au fost scoase dintre bucatile de bordura si au fost trase intr-o zona separata, fiind acoperite cu steaguri. Nu se stia cine-i mort si cine-i doar grav ranit, existand sanse pentru a mai fi salvat.




Oamenii erau disperati.



Elicopterele politiei, ambulanta si pompierii, odata sositi la fata locului, habar nu aveau ce trebuie sa faca, nefiind nimeni care sa-i coordoneze, stabilind prioritatile. Asta se datora, in special – mai mult ca sigur – indeciziei celor la la UEFA si celor de la Liverpool, care nu se intelegeau intre ei daca ar fi mai bine sa suspende meciul sau nu. Halucinant, s-a decis jucarea meciului. Toate aceste actiuni s-au petrecut in mai putin de jumatate de ora.

Cu mortii langa teren si cu prietenii lor socati su cu fortele de ordine uitandu-se la ei, cu mainile in sold, incapabili de reactie.



Ranitii nu erau ajutati de fortele de interventie, ci de apropiati si de cei din jur.




Efectiv se calca pe cadavre.


Cei decedati incepeau sa fie scosi in afara stadionului, caci se decisese jucarea partidei.


Tribunele X si Z erau devastate.




Cei decedati erau aruncati afara, caci trebuia sa inceapa spectacolul sportiv.



In interior situatia era de cosmar. Tensiunea era maxima. Furia italienilor era maxima. Majoritatea erau socati.


Oamenii de ordine contemplau situatia.


Multi din cei care erau in tribune nu au stiut exact ce s-a intamplat si, mai ales, nu au stiut ca au fost inregistrate pierderi de vieti omenesti.


Totusi, italienii din partea opusa a stadionului, de la sectoareler O, M si N, au aflat, deformat, ce s-a intamplat, anume ca fani italieni au fost asasinati de catre englezi (ceea ce nu era prea departe de adevar). Astfel, nucleul dur al suporterilor intalieni a incercat sa traverseze tribunele pentru a se rafui cu englezii. Unii au luat-o direct prin teren, pe pista de atletism a stadionului.


Politia a intervenit in forta, brutal, italienii atacandu-i cu pietre, sticle, bucati de beton , ducandu-se lupte timp de peste o ora.



Intr-un mod care nu se va ierta niciodata, organizatorii au dat drumul la meci. Fanii italieni au continuat lupta cu fortele de ordine chiar si dupa ce se fluierase inceputul meciului, multi italieni vazand partida de pe pista stadionului. O parte din stadion era devastata, englezii ramasi in interior, italienii ducand lupte cu fortle de ordine, ranitii peste tot, mortii in afara stadionului, si pericolul iminent al unor confruntari si mai sangeroase, maxim. E o mare minune cum nu s-au mai inregistrat morti, desi lucrurile puteau degenera in orice moment.

Motivatia organizatorilor a fost ca anularea meciului ar fi provocat si mai multe victime, cu cele doua tabere confruntandu-se in afara stadionului. Astfel, celor doi capitani de echipa (si, de fapt, se pare ca foarte putini au stiut cate victime sunt) nu li s-a comunicat decat ca au fost tensiuni si unele incidente fara a se spune nimic de morti. Astfel, ei au facut un apel la calm din partea publicvului, decizand sa joace meciul, dar fara a avea informatiile reale.

Dupa un meci in care s-au blocat reciproc, Juve a castigat printr-un penalty transformat de Platini dupa un fault asupra lui Boniek, care a avut loc in mod clar in afara careului. Jucatorii Batranei Doamne au sarbatorit in mod entuziast victoria, la mijlocul terenului, neavand habar de tragedia produsa. Penalty-ul nu a fost penalty, arbitrul primind indicatii sa faca tot ce poate pentru ca meciul sa nu ajunga in prelungiri, si sa se intunece de tot. S-a jucat fotbal cu zeci de mortii langa stadion si cu sute de raniti in stadion. Cu ruinele stadionului asteptand sa produca o mai mare tragedie.

Doar fanii englezi sunt responsabili. Asupra acestui lucru nu există nici un dubiu. Aceasta fraza a fost spusa de observatorul UEFA, Gunter Schneider, pe 20 mai. Nicioadata, pana azi, nici UEFA, organizatoarea evenimentului, nici propietarii stadionului Heysel, nici politia belgiana, si nici vreun oficial al clubului organizator, Liverpool, nu au fost audiati – macar –, si, de asemenea nu au existat vreodata investigatii oficiale asupra cauzelor tragediei.



Ele au fost puse toate in sarcina huliganilor englezi, desi este clar ca au fost multe slabiciuni ale unui sistem care nu a inceput sa se reformeze fundamental nici macar dupa acest moment, sistem din care faceau cu totii parte. Incepand cu interesele care au impus alegerea stadionului, care nu corespundea din punct de vedere tehnic, continuand cu faptul ca li s-a permis italienilor sa cumpere bilete in sectorul Z, cu faptul ca englezilor li s-a permis sa intre fara bilete si in stare avansata de ebrietate, si incheind cu masurile de siguranta si interventie inexistente, huliganii englezi trebuiau si puteau sa fie opriti de catre intregul sistem cu mult inainte de a provoca tragedia.





Pe 31 mai, Doamna de Fier, prim-ministrul britanic Margaret Thatcher, a facut presiunii asupra Federatiei Engleze de Fotbal pentru a retrage toate echipele englezesti din Cupele Europene. Peste doar 2 zile, Federatia Internationala a comunicat decizia de a interzice echipelor englezesti participarea la competitii europene pe o perioada nedeterminata. Pe 6 iunie, UEFA anunta suspendarea pe durata nelimitata a tuturor echipelor englezesti din toate competitiile internationale, iar Liverpool era tinuta la o pedeapsa cu 3 ani mai mare decat a celorlalte echipe. In cele din urma, a fost vorba de doar un an in plus fata de cei 5 ani in care echipele din Albion nu au avut drept de participare in cupele europene. Perioada 1985-1991.

In ce-i priveste pe fanii lui Liverpool, acestia erau blamati de intreaga lume.




Fanii englezi, dupa incheierea meciului, s-au dedat la actiuni inumane.


Au inceput investigatii ample, cu multe campanii duse la televiziune si prin ziare, facandu-se 27 de arestari, toate sub acuza de omor prin imprudenta. Multe din aceste persoane aveau condamnari anterioare pentru infractiuni cu violenta pe stadioane. In 1989, 14 persoane au primit 3 ani de inchisoare pentru omucidere involuntara. Din aceasta pedeapsa, jumatate a fost suspendata, neexistand o statistica clara a celor care/daca/cati/cat au facut puscarie.




Se stiu, insa, clar, numele victimelor si varsta la care au fost asasinati (nu numai de fanii englezi) la un meci de fotbal. Din cei 39 de decedati (alte surse dau cifra de 42), 32 erau italieni, 4 belgieni, 2 francezi si un irlandez. Alberto Guarini (21), Alfons Bos, Amedeo Giuseppe Spolaore (55), Andrea Casula (11), Antonio Ragnanese (29), Barbara Lusci (58), Bento Pistolato (50), Bruno Balli (50), Claude Robert, Claudio Zavaroni (28), Dionisio Fabbro (51), Dirk Daenecky, Domenico Ragazzi (44), Domenico Russo (28), Eugenio Gagliano (35), Francesco Galli (25), Giancarlo Bruschera (21), Giancarlo Gonnelli (20), Gianfranco Sarto (47), Gianni Mastrolaco (20), Giovacchino Landini (50), Giovanni Casula (44), Giuseppina Conti (17), Jacques François, Jean Michel Walla, Loris Messore (28), Luciano Rocco Papaluca (38), Luigi Pidone (31), Mario Ronchi (43), Mario Spanu (41), Nino Cerrullo (24), Patrick Radcliffe, Roberto Lorentini (31), Rocco Acerra (29), Sergio Bastino Mazzino (38), Tarcisio Salvi (49), Tarcisio Venturin (23), Willy Chielens.




Din pacate, mesajul transmis de Heysel nu a fost luat in serios, adevarata reforma a tot ceea ce tine de reinterpretarea organizarii unui meci de fotbal (in special englezesc) survenind in urma tragediei, si mai mari, prin prisma pierderilor, de la Hillsborough.

Pentru lumea fotbalului, Heysel este o amintire urata, pe care toti o evita. Si asta, nu doar pentru victime in sine, ci pentru alte lucruri mult mai urat mirositoare.

Pentru Steaua Bucuresti, momentul Heysel are o anumita importanta in structurarea parcursul prin care a dominat timp de jumatate de deceniu fotbalul mondial.

(va urma...)

Gandalf