home
24-11-10

Avem nevoie de Maftei !

După o serie de transferuri ratate, Steaua este aproape să aducă un jucător de mare caracter si valoare, un jucător care este capabil să încline balanța în favoarea Stelei în acest sezon. După tentativele eșuate de a aduce în această vara a doi oameni importanți, Dinu Vamariotul Gheorghe și Petre Florentin, Steaua este foarte aproape să realizeze cel mai bun transfer de după revoluție, întoarcerea în capitală a nomadului Vasile Maftei.

Ieri, managerul general al clubului, Mihai Stoica ne-a dat asigurari ca Vasile o sa lucreze ca un profesionist și o să își rupă și picioarele pentru Steaua, dacă o să fie nevoie. Interesantă însă această declarație, oare nu era Maftei cel care se înjura alături de Săpunaru, un alt (sperăm) viitor transfer, cu Meme dupa Supercupa din 2006?

Eu unul am încredere în Vasilică, are ceva dintr-un cal troian ce îmi inspiră încredere și cred că am face o mare greșeală dacă i-am spune pas. Oricum, clubul are nevoie și de un rapidist convins, după ce patronul e fost dinamovist si ofițerul nostru drag, Răzvan Rotaru e un bun prieten al Pch-ul, membru de onoare al party-urilor de ”10 mai 1997”.

În concluzie, nu contează dacă Maftei și-a băgat ceva în acest club, nu contează dacă cânta la Petroșani cântece rapidiste dedicate Stelei în 2006, nu contează, nu contează și nu contează. Important este ca Mafteiuț să vină, iar ca el să vină sper ca cei din conducere să îi ofere un salariu substanțial. Bine ai venit, Maftei !!

Ah, era sa uit :



I.N.Money

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Martori si autori ai prabusirii Stelei

Nume: mediocritate. Prenume: neputinta. Pseudonim: Steaua Bucuresti. A fost indecenta bucuria stelistilor la golul lui Bilasco. Nu au jucat mai nimic astazi, iar ocaziile au aparut dupa ce au fost