24-10-10

Lacatus pe Dealul Melcilor

Undeva, pe la sfârşitul anilor ’70, în Braşov, viaţa era destul de răbdătoare cu oamenii. Nimic schimbat nici în cartierul din Dealul Melcilor, acolo unde un puşti de vreo 12-13 ani era, pentru oameni, febleţea şi băiatul bun la toate. Săritor şi inimos, Marius Mihail Lăcătuş juca fotbal de dimineaţă şi până-n noapte, cu prietenii, cu colegii de şcoală ori cu vecinii.

Se întâmpla însă ca puştiul cu zâmbet seducător să mai rămână uneori în pană de bănuţi. Iar acasă nu prea era loc de întors… şi mingea se mai spărgea, încălţările se mai rupeau… Aşa că Marius era primul când prin vecini se deschidea o poartă şi vreo mămăică se ruga de câte un puşti să-i cumpere şi ei o pâine ori o plasă de fructe de jos, de la magazin. Iar mămăica rareori rămânea singură în cererea ei. Aşa că Marius lua banii, plus bănuţii pentru biletul de autobuz dus-întors şi… valea! Valea… la vale, cu plasa goală, era dedicată sprintului. Plus că rămânea şi cu banii pe bilet – varianta dus. La întoarcere – infernul! Hotărât să păstreze şi bănuţii destinaţi călătoriei cu autobuzul la întoarcere, Marius, cu plasele pline de pâini, cartofi ori fructe, trebuia să urce Dealul Melcilor, înapoi acasă.

„Ştii ce era, Marius, mai greu? Nu. Nu plasele. Nici urcuşul, deşi la dus zburam, iar la întors… Nu, nimic din toate astea. Cel mai greu era că trebuia să mă întorc cam în acelaşi timp cu autobuzul de pe ruta aia, altfel se prindeau vecinii că n-am venit cu el şi, prin urmare, că n-am luat bilet din banii ăia… şi altă dată poate nu-mi mai dădeau şi de drum. Cred că atunci mi-am format fuleul! Mi-a prins bine Dealul ăla al Melcilor…”

Marius Mitran
FaraBlaturi.ro