20-10-10

TIGRUL AKBAR

Vasile Zavoda II, supranumit şi „Tigrul Akbar”, a fost un fundaş dreapta de mare teanacitate. Legitimat de la 11 ani la Minerul Baia Mare, va fi selecţionat în tabara de juniori de la Budapesta, fiind coleg de antrenament cu viitoarele staruri ale fotbalului maghiar şi mondial Grosics, Kocsis, Puşcaş, Zacharis, patru dintre titularei finalei Cupei Mondiale din 1956, pierdute dramatic în faţa Germaniei cu 2-3(deşi în minutul 9 tabela arăta 2-0, prin golurile marcate de Puşkaş şi Czibor). Visa oare Loţi(alintat „Loţică” de coechipieri) că pregătindu-se acolo alături de „maiorul galopant” Puşkaş, va repeta isprava ungurilor, la o scară mai mică, de a pune la respect „perfidul Albion” pe terenul lui, de pe flancul drept al echipei Armatei, CCA?

La insistenţa fratelui mai mare, Feri, va veni în anul 1950 pentru teste la CCA, unde se contura scheletul unei mari echipe. Emoţionat, în vestiar cu Balint, Rodeanu, Peniţă Moldoveanu, auzi deodată vocea antrenorului Ronnay: „Uite mingea. Arată tot ce ştii. N-are rost să faci pe viteazul. Succes!” A luat mingea, a sărutat-o şi din acel moment a avut norocul să joace...13 sezoane la CCA/Steaua. Înflorituri cu mingea nu prea făcea, pe atunci prima misiune a fundaşului fiind să degajeze cât mai departe de propriul careu băşica buclucaşă. Adept al jocului atletic, un fundaş de oţel, care nu „negocia” cu atacantul: de aceea colegii îi ziceau „Tigrul Akbar”, iar adversarii „Cap patrat”.

În noiembrie 1950, a debutat în finala cupei RPR, disputată între CCA şi UTA. Primul joc, primul trofeu, nu se putea ceva mai grozav(bilanţ general 6 titluri de campion, 5 cupe). Va participa şi la Olimpiada de la Helsinki din 1952, unde România va fi învinsă greu de o Ungaria în mare vogă. Modestia sa ca om e în contrast cu cariera de excepţie pe prima scenă fotbalistică(aproape anul şi trofeul!), unde a jucat 248 de partide. La rarele întâlniri internaţionale oficiale, Zavoda II a adunat doar 7 prezenţe, iar la meciuri amicale a făcut naveta între RDG şi China, cu acel intermezzo fabulos al turneului CCA în Anglia. După anul 1965, a devenit secundul echipei sale de suflet. Ca antrenor la Centrul de copii şi juniori al Stelei, a câştigat primul titlu din istoria clubului, în ediţia 1975/76. Cu un tact deosebit pedagogic, a fost mentorul unor viitori fotbalişti de renume: Iordănescu, Costică Ştefănescu, Adrian Ionescu, Greaca, Ştefan Popa, Ion Ion. Ca un fapt inedit, menţionăm că fraţii Zavoda, I şi II, într-o singură ediţie(1959/60), au asigurat ambele flancuri(Feri fiind retras pe stânga în ariergardă). Adevăraţii fraţi Charlton al României!

Văzând că în calitate de antrenor traseul său nu mai e o alee presărată cu petale de trandafiri, cum i se întâmplase ca jucător, Zavoda II s-a retras definitiv de pe terenul magic, după 1989. Venise vremea depănării amintirilor. Au rămas legendare duelurile aprige dintre „Tigrul Akbar” şi extrema stângă Suru de la Dinamo, în cel mai teribil derby a României din toate timpurile. După ce Suru şi-a agăţat ghetele în cui, i-a succedat pe post un tânăr tupeist, Constantin David, alias Flencea. În meciurile directe, la ieşirea pe teren a echipelor, veteranul aborda tânăra aripă: „ai grijă, băietane, cum te comporţi pe partea mea, că dacă întreci măsura, la final te agăţ de cuierul din vestiar”. „Se poate, nea Vasile?” – îl asigura Flerncea, „doar ştii cât de mult ţin la mata”. Şi la prima cursă pe partea „tigrului”, câinele roşu se furişa viclean pe lângă „bătrânul” apărător, scoţând sufletul din el în cursa de urmărire. „Drace, păi cum ne fusese vorba?” – izbucnea nea Vasile, „băgând material” la trombonist. „Lasă-mă în pace, măi putregaiule, ajungă-ţi câte trofee ai câştigat, lasă-mă şi pe mine să mănânc o pâine albă”, replica tânăra extremă. Şi se împăcau la câteva ore după meci, la o bere, pe care o plăteau câştigătorii partidei. Oricum, la meci nul nu se instaura prohibiţia...


Constantin Ardeleanu