21-10-10

Marcel Raducanu. Copilul sufletului de stelist

Marcel Raducanu este una dintre cele mai fascinante figuri ale Clubului Steaua, reprezentand, in mod clar – pentru toti cei care l-au admirat creand – bucuria pura si absoluta a jocului de fotbal, vazut ca scop si nu ca mijloc.

Marcel Raducanu s-a nascut la 21 octombrie 1954, in Bucuresti si a inceput fotbalul la Centrul „23 august” al Clubului Steaua, sub comanda marelui descoperitor de talente, profesorul stelist Flavius Fabian, care a mai calauzit pasii unor Aelenei, Ion Ion, Sumulanschi sau Litu.

Provenit dintr-o familie modesta, Marcel a gasit in fotbal evadarea din universul care nu-l putea condamna decat la obscuritate. Talent nativ urias, specific, a imbrastisat fotbalul cu toata fiinta sa, ignorand – dupa cum el marturiseste intr-un interviu foarte bun publicat in fcsteaua.ro (PARTEA I, PARTEA A DOUA)– celelalte aspecte ale unei dezvoltarii obisnuite.

Produs 100% al Clubului, debuteaza in prima divizie in sezonul 1972-1973, la 22 aprilie 1973, intr-un CSM Resita-Steaua 2-0.



In sezonul 1972-1973, Raducanu joaca 6 meciuri pentru Steaua, care termina pe locul 6, cu 9 victorii, 13 egaluri si 8 infrangeri, golaveraj 36-30, dupa campioana Dinamo, cu 39 de puncte, urmata de Univ. Craiova, cu acelasi numar de puncte, dar golaveraj inferior, 54-36 (+18) fata de 51-32 (+19).

In sezonul 1973-1974, la 20 ani, se impune ca un mare talent al Stelei si o mare speranta a fotbalului romanesc. Joaca 23 de meciuri si inscrie 6 goluri. Steaua termina pe locul 6, cu 13 victorii, 9 egaluri si 12 infrangeri, golaveraj 46-42, dupa ce, la finalul turului, era pe locul 10, cu -2 la adevar. U Craiova castiga campionatul, cu 45 de puncte, urmata de Dinamo, cu 44, Steagul Rosu Orasul Stalin, FC Constanta si UTA. Pe ultimele trei locuri erau Rapid, Bacau si Petrolul. La 9 aprilie 1974, Steaua inaugureaza stadionul Ghencea. In formula Coman - Satmareanu, Sames, Smarandache, Cristache - Dumitru, Iovanescu - Pantea, Iordanescu, Viorel Nastase, Ion Ion (cu Marcel Raducanu rezerva, alaturi de Haidu, Ionescu, Dumitru, Tataru), Steaua termina la egalitate (scor 2-2) cu sarbii de la OFK Belgrad, primul gol pe noul stadion fiind marcat de Gigi Tataru.

In sezonul 1974-1975, Raducanu joaca 19 meciuri, inscriind 6 goluri pentru Steaua, care termina pe locul 5, sub comanda lui Constantin Teasca, cu 15 victorii, 5 egaluri, 14 infrangeri, golaveraj 59-45, in spatele campioanei Dinamo, urmata de ASA Tig. Mures, Craiova si Sportul.

In sezonul 1975-1976, anuntat de progresul din anul trecut, Steaua castiga detasat campionatul, sub comanda lui Emerich Jenei, dupa 8 ani de seceta, la cea mai mare diferenta de puncte pe care a avut-o vre-o campiona fata de a doua clasata, in perioada 1970-1980. Steaua acumula 51 de puncte, cu 7 peste Dinamo, care acumula doar 44. Cu o linie de clasament cu 21 de victorii, 9 egaluri si 4 infrangeri, golaveraj 79-33, Steaua o surclasa pe Dinamo, care avea 18 victorii, 8 egaluri si 8 infrangeri, golaveraj 68-35.

Marcel Raducanu facea – la 22 de ani – un sezon fabulos, marcand 17 goluri in 31 de meciuri. Se clasa pe locul 5 in topul golgheterilor Romaniei, in acel an, dupa Dudu Georgescu (31), Iordanescu (23), Mircea Sandu (21) si Radu II (20).

Steua castiga si Cupa Romaniei, invingand CSU Galati, in finala disputata pe 23 august, la data de 23 iunie, sub privirile a 50.000 de spectatori si sub fluierul lui Nicolea Petriceanu. In formula Iordache – Anghelini, Agiu, Sames, Vigu – Ion Ion, Lita Dumitru, Iordanescu – Troi, Zamfir, Raducanu (63 Nastase), Steaua se impunea greu, cu 1-0, printr-un gol inscris de Iordanescu, in minutul 75, dupa ce in semifinala trecuse de Bihor (4-2), in sferturi de Rapid (2-0), in optimi de FIL Orastie (8-1) si in saisprezecimi de Satu-Mare (4-1).

In sezonul 1976-1977, Steaua revine in Cupele Europene, fiind eliminata, inca din primul tur (1-1 si 2-1) de belgienii de la Club Bruges. Steaua pierde campionatul, terminand pe locul 2, in spatele lui Dinamo. Campionatul a fost specific pentru acea generatie, cu variatii mari de la un meci la altul. In ultima etapa, spre exemplu, Dinamo catiga cu 5-0 in fata Resitei, iar Steaua pierdea cu 5-0, in deplasare la UTA. Cand o echipa care trebuia sa domine deceniul numai prin enumerarea numelor ce o alcatuia, pierde cu 5-0 la Arad, inseamna ca ori o facea special (spre a face in ciuda unora, sau pentru alte avantaje), ori aveau ceva la cap. Steaua avea 20 de victorii, 5 egaluri si 9 infrangeri, in timp ce Dinamo avea 20 de victorii, 9 egaluri si 5 infrangeri. Golaverajul lor era net superior, 84-34 (+50) fata de 72-41 (+31). Marcel Raducanu juca 21 de meciuri si inscria 6 goluri.

In sezonul 1977-1978, Steaua castiga titlul, la mare lupta cu FC Arges. Ambele au avut acelasi numar de puncte – 41 –, dar Steaua a avut un golaveraj mult superior, 75-49 (+26) fata de 60-49 (+11) al pitestenilor. Marcel Raducanu juca 31 de meciuri si inscria 18 goluri, fiind al doilea golgheter al echipei (iar in urma lui Iordanescu) si pe locul 3 in clasamentul national, cu Dudu Georgescu, pe primul loc, dupa ce in precedentul sezon castigase Gheata de Aur, cu 47 de goluri (24), Iordanescu (19), Raducanu (18), Radu II (15), Brosovschi (UTA-13) si Buduru (Farul-13).

In sezonul 1978-1979, Steaua termina pe locul 3, iar Marcel joaca 31 de meciuri si inscrie 13 goluri. Steaua are o linie de clasament cu 18 victorii, 4 egaluri si 12 infrangeri, cu cel mai bun atac din divizie, 67 de goluri marcate, urmata de campioana Arges, cu 54 de goluri si vicecampioana Dinamo, cu 51 de goluri, si a patra aparare, cu 32 de goluri primite, dupa Craiova, cu 25, Dinamo, 28 si Pitesti, 29. Era o echipa dezechilibrat psihic, cu 12 infrangeri, in conditiile in care ultimele 2 clasate (UTA si Bihor) avea cate 16 iar echipa cu cele mai multe infrangeri era Corvinul, cu 17. Pe de alta parte, era echipa cu al doilea cel mai mare numar de victorii – 18 –, dupa Pitesti, cu 20, peste Dinamo, cu 16. Clasamentul national al golgheterilor arata bizar, in acel an. Marin Radu II era liderul, cu 22 de goluri, urmat de Constantin Stan (Gloria Buzau) cu 16, urmati de nu mai putin de 5 jucatori, toti fiind integrati locului 3, cu acelasi numar (13) de goluri marcate: Camataru, Dembrovschi, Fanici (ASA), Dudu Georgescu si Marcel Raducanu.

Steaua castiga Cupa Romaniei, invingand pe Sportul cu 3-0. Pe stadionul 23 august, la 1 iulie 1979, Steaua era in formula Rica Raducanu – Anghelini, Fl. Marin, Sames, Nitu – Dumitru, Stoica, Iordanescu – Marcel Raducanu, Adrian Ionescu, Constantin Zamfir, condusi de Constantin, si intalnea Sportul condus de Mircea Radulescu, cu Moraru – Stroe, Bruno Grigore, Cazan, Ion Munteanu (46 Mircea Sandu) – Aurel Radulescu, Tanasescu, Octavian Ionescu, Romulus Chihaia – Gino Iorgulescu, Ion Catoi.
Lita Dumitru deschidea scorul in minutul 24. In minutul 31, Marcel Raducanu marea avantajul la 2 goluri, iar in minutul 78 tot Marcel inchidea tabela la 3-0, impotriva unei echipe excelente a Sportului, cu internationalii Moraru si Munteanu, cu marele talent al epocii, constanteanul Aurica Radulescu, cu Romica Chihaia, un excelent mijlocas ofensiv, sau cu Gino Iorgulescu si Mircea Sandu.

In sezonul 1979-1980, Steaua termina pe locul 2, la egalitate de puncte (44) cu Univ. Craiova, cu linii identice de clasament: 17 victorii, 10 egaluri, 7 infrangeri. Steaua a marcat 74 de goluri si a primit 44 (+30), iar oltenii au marcat 66 si au primit 31 de goluri (+32).

Spre finalul campionatului, in etapa a 27-a, Steaua era pe locul 2, la un punct in spatele Craiovei (34 fata de 35), cu un golaveraj egal (58-34 pentru Steaua fata de 52-24 pentru olteni.). In etapa 27, Steaua invingea acasa, cu 2-1, pe ASA Tg. Mures, in timp ce Craiova facea un egal alb, la Buzau (care era pe ultimul loc). In etapa 28, Steaua se deplasa la Bacau (care era pe locul 7, cu o aparare bunicica, care primise cu doar 2 goluri mai putine decat Steaua), unde nu reusea decat o remiza alba. In acest timp, Universitatea spulbera cu 5-2 (3-2), excelenta echipa a celor de la Baia Mare, care erau pe locul 4, cu 3 puncte peste Dinamo. Diferenta se marea cu un punct. (se acordau 2 puncte la victorie). In etapa 29, Universitatea spulbera cu 4-0 pe Satu Mare, iar Steaua nu reusea decat un 2-2 pe Ghencea, contra Pitestiului. Diferenta se marea la 3 puncte. In etapa 30, Steaua invingea sub Feleac, chinuit, cu 2-1, codasa U Cluj, in timp ce Craiova isi gestiona corect avantajul, jucand pentru un egal care multumea ambele parti, in Valea Jiului, 0-0 contra minerilor. Diferenta se reducea la 2 puncte. In etapa 31, Steaua spulbera acasa (retineti rezultatul asta) cu 7-1, Poli Timisoara (aflata in zona fierbinte, cu 29 de puncte, in conditiile in care Satu Mare, pen-ultima clasata, aveau 26), iar Universitatea Craiova castiga la Galati, cu 2-1. In etapa 32, tovarasii de la Scornicesti isi dadeau viata si smulgeau un egal 1-1, in Banie. In aceiasi etapa, pe o ploaie infernala, Steaua pierdea cu 4-0 la Targoviste, intr-un meci in care unii jucatori au facut ce nu se face. In loc sa se reduca la un punct, diferenta se marea la 3. In etapa 33, Steaua castiga cu Poli Iasi 3-1, iar Craiova facea egal (1-1) la Valcea, cu Chimia. Diferenta se reducea iar la 2 puncte.
In ultimul meci al campionatului, la 25 mai 1980, Steaua juca la Craiova, cu titlul pe masa. Reusea sa invinga cu 2-1, dupa ce fusese condusa la pauza cu 1-0, dar pierdea campionatul la golaveraj, avand cu 2 goluri mai putin decat oltenii. De fapt, campionatul s-a pierdut la Targoviste, meciul cu juvetii fiind mai putin dramatic decat o arata hartia, oltenii controland meciul, ca dovada avantajul de la pauza, si nefiind in niciun moment in pericol sa piarda un campionat pe care l-au controlat, profitand si de ciudateniile Stelei.

Peste 6 zile, pe 1 iunie 1980, pe stadionul 23 august, sub fluierul lui Nicolae Rainea, incepand de la ora 16:30, Steaua – dupa ce trecuse in semifinale cu 2-1 chiar de Craiova – intalnea Poli Timisoara (o codasa a campionatului) in finala Cupei. In formula stas, pentru finalul anilor `80, Iordache – Anghelini, Florin Marin, Sames, Vigu – Aelenei, Tudorel Stoica (75 Nitu), Lita DUMITRU, Iordanescu (65 Gabi Zahiu) – Adrian Ionescu, Marcel Raducanu, Steaua, condusa de „Profesorul” Gheorghe Constantin, intalnea adevarata Poli condusa de Ion „Jackie” Ionescu, in formula Suciu – Nadu, Paltinisan, Serbanoiu, Visan – Manea, Dembrovschi, Titi Nicolae, Anghel – Leonida Nedelcu, Cotec.

Steaua deschidea scorul prin golul inscris de Tudorel Stoica, in minutul 25. Timisorenii (locul 10 in campionat, cu 33 de puncte, cu 3 peste retrogradata Satu Mare) egalau inainte de pauza, prin golul lui Viorel Visan, din minutul 43. Dupa pauza, pentru ca Steaua inca rezista, „Profesorul” Constantin i-a scos pe marcatorul golului, Tudorel Stoica, inlocuindu-l cu fundasul Nitu (ca sa-l ambitioneze, pe viitor) si pe Iordanescu (avusese cateva actiuni periculoase), mentinandu-l pe Lita Dumitru, care facea un joc (actoricesc) foarte bun, dar nu putea sa se exprime catre rezultatul dorit, de prezenta unora care stricau ploile pe acolo. Dupa sfortari extraordinare si lupte seculare care au mai durat vre-o 30 de minute, timisorenii reusesc sa inscrie in prelungiri, in minutul 96, prin Dan Paltinisan. Dupa meci, Lita Dumitru se transfera la Timisoara, pentru a capata o diploma de inginer. Corect e sa spuneam ca Dumitru regreta acum mutarea si-si da seama de greseala facuta. Nu va ganditi la prostii, omul spunea ca a gresit cand a plecat de la Steaua cum a plecat, caci „diploma de inginer nu-mi foloseste la nimic. Mai bine stateam la Steaua sa-mi creasca gradul, si primeam si eu ceva bani acum.”

Marcel Raducanu facea, la varsta de 26 de ani, cel mai bun sezon al carierei. Juca 33 de meciuri si inscria 23 de goluri. In clasamentul golgheterilor, iesea pe locul II, dupa Tim Campeanu, de la Cluj, cu 24 de goluri si deasupra lui Camataru si Mihai Costea (Iasi), cu17, Gangu (Chimia) si Terhes (Baia-Mare), cu 15 goluri marcate.

In 1980, Marcel Raducanu era votat drept Cel Mai valoros Fotbalist al Romaniei. Este printre cei 7 stelisti care au reusit performanta: Lita Dumitru (1973, 1975), SAMES (1979), Marcel Raducanu (1980), Duchkadam (1986), Hagi (1987) si Dica (2006).



Echipa nationala este un subiect delicat. In 1979, pe 13 mai, contra Ciprului, in preliminariile pentru Europeanul din `80, Marcel bifa de-abia a treia selectie. Intra in minutul 65, in locul lui Constantin Stan, de la Buzau. Romania, condusa pentru acel meci de Halagian, era in formula: Speriatu – Zamfir, Stefanescu, Carstea, Ivan – Augustin, Iovanescu, Barbulescu – Stan (65 Raducanu), Radu II, Doru Nicolae si termina la egalitate 1-1 (30 Augustin) cu Ciprul..

Cel mai bun al lui Marcel la echipa nationala este cel contra Angliei, de la Bucuresti, din 1980.

La 15 octombrie 1980, pe „23 august”, in fata a 80.000 de spectatori, Romania invingea cu 2-1 echipa condusa de Ron Greenwood, prin golurile marcate de stelistii MARCEL RADUCANU, in minutul 35 si Iordanescu, in minutul 76, dupa ce Woodcock egalase, in minutul 64. Anglia – in formula Clemence - Neal, Thompson, Watson, Sansom - Robson, Gates, Rix, Mc Dermott - Birtles, Woodcock – era infranta de echipa Romaniei condusa de Valentin Stanescu – in formula Vasile IORDACHE - Nicolae NEGRILA, Costica STEFANESCU, Stefan SAMES, Ion MUNTEANU - Aurel TICLEANU(Lita Dumitru, din minutul 71), Aurel BELDEANU, Anghel IORDANESCU, Zoltan CRISAN - Rodion CAMATARU, Marcel RADUCANU. Acesta din urma face meciul carierei, inebunindu-i pe Birtles si pe samson, si aratand ca joaca un altfel de sport fata de reprezentantii Perfidului Albion. Exista, din fericire, imagini, si se poate vedea toata demonstratia de arta. In acel an, Romania cucerea si Cupa Balcanica. Acel meci a fost cel mai mare pentru Raducanu, dar a venit prea tarziu – dupa 8 ani de prima divizie. In mai 1979 Marcel avea 3 meciuri, iar in statistici este dat cu 21 de meciuri si 3 goluri, la Nationala, pana la sfarsitul lui 1981. In doi ani se prezuma acumularea a 18 selectii. Astfel, Raducanu a jucat la echipa nationala doar doi ani, pana la varsta de 27, cand a fugit. Putin! Jenant de putin, pentru conducatorii fotbalului romanesc. La 18 noiembrie 1979, Romania invingea Cipru cu 2-0, la Bucuresti, Marcel inscriind, in minutul 75, unul din cele 2 goluri, in afara celui cu Anglia. Eram in formula Cristian – Tilihoi, Nicolae, Sames (c), Munteanu – Multescu, Boloni, Beldeanu – Crisan, Raducanu, Camataru, sub comanda lui Cernaianu. Raducanu a fost inca un caz flagrant de nedreptate uriasa facuta unui fotbalist (nu neaparat stelist) de conducatorii echipei asa-zis reprezentative a Romaniei.



In sezonul 1980-1981, Steaua termina pe locul 4, iar Marcel juca 31 de meciuri, inscriind 7 goluri.

In sezonul 1981-1982, Steaua va termina pe locul 6, dar nimic nu mai conta pentru stelisti, care-si pierdusera idolul. La 21 iunie 1981, intr-un FCM Galati-Steaua 1-2 (disputat in sezonul precedent, `80-`81), Marcel juca ultimul meci sub culorile Stelei. Profitand de un turneu al Echipei Nationale in Republica Federala Germana, el cerea si obtinea azil politic.

Avea 27 de ani. Castigase 2 titluri de campion si 2 Cupe ale Romaniei pentru Steaua. Era cel mai bun fotbalist al anului si era idolul a sute de mii de stelisti.

Marcel a fost dat dezertor – fiind capitan de Armata – si scos din cateva statistici recente, din ultimii 2-3 ani (dar nu la nivelul de musamalizare de care se vorbeste azi). Era ceva normal sa fie interzis a-i mai aparea numele scris sau rostit pe undeva. Totusi, Statul l-a lasat in pace, pentru ca nici el nu a fost atat de idiot incat sa se expuna la ceva actiunii de intimidare. Nu a aparut cu nimic la radio sau in presa, peste nivelul bunului simt, nu s-a apropiat de diaspora romaneasca, asa-zis dizidenta, si nici nu s-a lasat atras in actiuni care-l depaseau ca intelegere si statut (cum a facut Dan Coe, de exemplu) si astfel nu a zgandarit in niciun fel lucrurile, putand sa-si vada linistit de cariera.



In sezonul 1982-1983, dupa ce a fost suspendat tot sezonul 1981-1982 de catre Federatia Europeana de Fotbal pentru dubla semnatura, adica pentru „ruperea” (in intelegeara societatii de atunci), a contractului cu Steaua (de fapt, o practica acceptata tacit de UEFA, relativ la vedetele din spatele Cortinei de Fier: „cine vrea sa defecteze, sa o faca linistit. Sta 11 luni si joaca unde vrea, apoi”), debuta la Borussia Dortmund. O facea genial, jucand 26 de meciuri si inscriind 9 goluri. Borussia termina pe locul 7, cu 16 victorii, 7 egaluri si 11 infrangeri, golaveraj 78-62, in anul in care Hamburger castiga campionatul.

Marcel a debutat in Bundesliga pe data de 20 august 1982, intr-un Borussia-Stuttgart 1-1 (Siegfried Bönighausen-min. 24, respectiv Didier Six, in minutul 72, pentru svabi). Marcel era titular in urmatoarea formula: Immel – Loose, Koch, Huber, Russman – Marcel Raducanu (75 Klotz), Bonighausen, Michael Zorc – Burgsmuller, Abramczik, sub comanda lui Karlheinz Feldkamp. Atunci aparea Marcel pentru prima data pe Westfalenstadion, sub privirile a 30.000 de oameni, care-i vor deveni supusi. Acest meci a deschis campionatul, fiind disputat de la ora 20:30, intr-o vineri, grosul etapei jucandu-se sambata.

Iata ce jucatori incepeau acel sezon de Bundesliga, pentru a ne face o idee asupra mediului in care a performat Marcel. La Bayern Munchen erau (selectiv) Paul Breitner, Uli Hoenes, Rummenige, Klaus Augenthaler sau Jean-Marie Pfaff, sub comanda lui Pal Csernai. La Werder Bremen erau Rudi Voller, Uwe Bracht sau Thomas Schaff, sub comanda lui Otto Rehhagel. La Koln jucau Toni Schumacher, Pierre Litbarski, Stefan Engels, Kroth sau Honerbach, sub comanda marelui Rinus Michaels. La Monchengladbach jucau Armin Veh sau marele Lothar Matthaus, sub comanda lui Jupp Heynckes. La Hamburger jucau Felix Magath sau Allan Hansen.

Raducanu avea sa fie uriasa revelatie a Bundesliga, in acel an, devenind – pentru urmatoarele sezoane – unul din starurile campionatului.

Marcel Raducanu reusea primul sau gol pentru Borussia, chiar in etapa a doua. Borussia se deplasa la Berlin, unde intalnea, pe data de 17 august 1982, de la ora 21, sub privirile a 40.000 de spectatori, pe Hetha. In minutul 31, Marcel deschidea scorul. Bonighausen marea diferenta la doua goluri, in minutul 45, Remark o reducea, in minutul 63, din penalty, iar Erdal Keser consfintea scorul final, in minutul 76.

Marcel intra in echipa etapei, cum avea sa o faca de 11 ori in acel sezon. In urmatoarea etapa, Borussia invingea cu 2-0 pe Koln, principala favorita la titlu si-si asigura un sezon caldut. La urmatorul meci, Marcel inscria din nou, in deplasarea de la Kaiserslautern, deschizand scorul in minutul 35 pentru victoria cu 2-0 al galbenilor. La gazde a inceput ca fundas stanga Hans Gunter Neues. La pauza, insa, exasperat de raidurile lui Marcel pe partea dreapta, antrenorul Rudolf Kroner, a scos mijlocasul central si cel stanga – pe Kitzman si Hubner – introducandu-i pe Funkel si – mai ales – pe fundasul stanga, viitorul mare international german Andreas Brehme, realizand un triunghi pentru a-l opri pe Raducanu, de la care plecau toate actiunile nemtilor. Marcel intra din nou in echipa etapei.

De-abia in etapa a 11-a avea sa inscrie Marcel in fata propiilor fani. Dar avea sa fie intr-un meci absolut special. La 6 noiembrie 1982, Borussia distrugea pe Arminia Bielefeld cu scorul de 11-1, dupa ce – tineti-va bine – cei din Bielefeld deschisesera scorul in minutul 16, prin Pagelsdorf. Manfred Burgsmuller a egalat in minutul 19, si pana la pauza scorul a ramas egal.
Asadar, la pauza scorul era de 1-1! Mentionez ca oaspetii au fost in efectiv complet pe toata desfasurarea meciului si nici alte conditii particulare n-au fost. Asadar, la pauza scorul era de 1-1.

Condusi de un Marcel Raducanu din alta dimensiune, care a orchestrat tot jocul, Borussia a inscris de 10 ori intr-o singura repriza. Burgsmuller in minutele 46, 60, 69, 72, Abramckzik, in minutul 47, Klotz in minutele 66, 80, 84, Marcel Raducanu, in minutul 78 si Huber in minutul 90, din penalty. Ala a fost marele meci de prezentare in fata suporterilor pentru Marcel Raducanu. De atunci inainte, cat timp a jucat pentru Borussia, Marcel avea o Imparatie Europeana la picioare. Asta se intampla cu mult inainte sa aiba unii-altii pasalacuri inverse.

N.N.: Desre activitatea lui Marcel in Germania si Elvetia, complet din punct de vedere statistic, in viitor.

In sezonul 1983-1984, la 30 de ani, Marcel joaca 26 de meciuri si inscrie 8 goluri pentru Borussia, sub comanda lui Horst Franz, in anul in care Stuttgart castiga campionatul si Borussia termina pe locul 13, cu 11 victorii, 8 egaluri si 15 infrangeri, golaveraj 54-65. raducanu este cel mai important om al Borussiei, in acel an.


In sezonul 1984-1985, Marcel joaca 25 de meciuri si inscrie 7 goluri (primeste doua cartonase galbene), Borussia terminand pe locul 14, in anul in care Bayern cucerea titlul, cu 13 victorii, 4 egaluri si 17 infrangeri, golaveraj 51-65..
Borussia incepea cu o victorie pe teren propriu, cu 2-0 in fata lui Werder. Condusi de antrenorul Erich Ribbeck, erau in urmatoarea formula, Marcel tinand mijlocul de unul singur: Immel – Russman, Loose, Egli, Kutowski – Raducanu, Bittcher, Andrebrugge, Zorc – Storck, Dresel.

In sezonul 1985-1986, joaca 29 de meciuri, inscriind 4 goluri, iar echipa salvandu-se greu, de pe locul 16, in urma unui baraj cu Fortuna Koln. La 6 zile dupa ce Steaua castiga Cupa Campionilor Europeni, pe 13 mai, Borussia, cu Raducanu integralist, la 31 de ani, pierdea cu 2-0 prima mansa disputata in deplasare. In retur, Borussia castiga cu 3-1, cu Marcel pe teren tot meciul. La scor de 3-3 la general s-a disputat, pe 30 mai, un meci decisiv.

Borussia, in formula Eike Immel - Dirk Hupe, Bernd Storck, Günter Kutowski, Frank Pagelsdorf - Uli Bittcher, Marcel Raducanu, Ingo Anderbrügge, Michael Zorc - Jürgen Wegmann, Daniel Simmes, dispunea cu 8-0 de Fortuna Koln, intr-un meci jucat sub privirile a 50.000 de oameni, la Dusseldorf.

In sezonul 1986-1987, Marcel joaca 32 de meciuri si marcheaza 3 goluri, Borussia terminand pe locul 4, cu 15 victorii, 10 egaluri si 9 infrangeri, golaveraj 70-50, in anul in care Bayern castiga titlul..
Borussia incepea sezonul in forta, cu o victorie cu 4-0 in deplasare, la Eintracht Frankfurt. Iata garnitura propusa de antrenorul Reinhard Saftig pentru acel sezon, usor remaniata, in care-l remarcam pe viitorul international Thomas Helmer: Teddy de Beer – Dirk Hupe, Thomas Helmer, Gunter Kutowski, Michael Zorc – Marcel Raducanu, Farnk Pagelsdorf, Michael Lusch, Ingo Andrebrugge – Frank Mill, Norbert Dickel.

In sezonul 1987-1988, Marcel joaca 25 de meciuri, fara a inscrie. Borussia termina pe locul 13, cu 9 victorii, 11 egaluri si 14 infrangeri, golaveraj 51-54, in anul in care Werder cucerea campionatul.

La 34 de ani, Marcel parasea cu fruntea sus Clubul unde a arata cine este, Europei. In locul sau va ramane ca mostenitor al rolului de artist, tanarul Andy Moller.

Ultimul sau meci la Borussia este pe 21 mai 1988, in etapa a 34-a a campionatului, in deplasare la Hamburger. Gazdele, cu Bruno Labbadia in avanposturi castiga cu 4-3, iar Marcel isi ia adio de la Clubul pe care l-a slujit cu atata talent. Rolf Meyer – Storck, Kleppinger, Helmer, Kutowski – Zorc, Spyrka, Marcel Raducanu, Pagelsdrf – Moller, Mill a fost formula in care a imbracat Marcel pentru ultima data tricoul galben-negru. In fata propiilor fani o facuse pe data de 14 mai 1988, in meciul terminat la egalitate 2-2 contra celor de la Leverkusen.

Marcel Raducanu a jucat 163 de meciuri, in Bundesliga, pentru Borussia Dortmund, inscriind 31 de goluri. A fost un jucator urias, ajuns la 28 de ani, intr-o lume noua. I-a ajutat pe cei din Dortmund sa se mentina in prima liga, jucand de multe ori cu infiltratii. A fost unul din jucatorii marcanti ai Bundesligii, in anii `80. Marcel a tinut tot mijlocul nemtilor, stabilind, prin prezenta, modul de rezolvare al tuturor fazelor de atac, pentru aproape un deceniu. Privit ca un fenomen de nemti, este apreciat, azi, asa cum trebuie, de cei care stiu sa aprecieze pe cei ce merita sa fie apreciati.

Intre sezoanele 1988-1990, Marcel joaca pentru Zurich, echipa retrogradata sezonul `87-`88 in divizia a doua, si o face excelent. Marcel va juca un total de 60 de meciuri in 2 sezoane, inscriind 16 goluri. Va avea 6 goluri in 16 meciuri in sezonul 1989-1990 (o medie de un gol la 31 de meciuri) si 10 goluri in 35 de meciuri, in campionat, in sezonul 1988-1989. Va parasi, la 36 de ani, clubul elvetian, in locul sau va ramanand pe rolul de coordonator italianul Roberto Di Matteo.

In sezonul 1990-1991, desi nu apare in nicio statistica, a jucat la Hannover 96. Raducanu s-a prezentat la presedintele Clubului din Hanovra, spunandu-i ca vrea sa joace pentru ei. Acesta l-a intrebat ce poate sa mai faca, avand in vedere varsta. Raspunsul lui Marcel a fost dezarmant. A luat o scrumiera de cristal de pe biroul presedintelui, a aruncat-o in sus, si a stopat-o printr-un stop de magician, executat cu piciorul gol, la cativa centimetri de sol.

Din 1994, ca multumire pentru toata activitatea depusa, Clubul Borussia Dortmund l-a onorat pe Marcel – pe langa nenumaratele si permanentele gesturi simbolice –, printr-o contributie fizica, cu caracter pecuniar, punandu-i la dispozitie in mod gratuit baza de pregatire a clubului pentru a o folosi in cadrul Scolii sale particulare de fotbal, intr-o practica ce se prelungeste pana in zilele noastre.

Mijlocas ofensiv de mare talent, cu o tehnica de bijutier, la 1.78 inaltime si 74 de kilograme, Marcel Raducanu este una din cele mai fascinante figuri ale fotbalului romanesc, in general si stelist, in special. Are 229 de meciuri si 94 de goluri pentru Steaua. Are 163 de meciuri si 31 de goluri in Bundesliga, pentru Borussia Dortmund. Are doar 21 de meciuri si 3 goluri la nationala mare. Mai are 8 si 4 goluri meciuri la echipa sub 21 de ani si 16 meciuri si 1 gol la cea sub 23 a Romaniei, 2 meciuri la echipa olimpica si unul la echipa B.

A castigat 2 campionate si 2 Cupe pentru Steaua.

Este cel mai bun fotbalist roman al anului 1980.

Prin perioada din Germania – confirmata prin cifre statistice de necontestat – Marcel isi castiga o altfel de privire asupra perioadei sale din Romania. El apare ca un jucator urias, mult peste sistem, tinut captiv de deviantele structurale ale mediului si ale celor mai multi dintre subiectii mediului. Numai astfel se explica cum a rezistat in Germania si cum a stralucit din start, cucerit inimile nemtilor, cum nu au facut decat cativa.

Marcel a fost si un mare profesionist, pentru ca numai asa putea vrajeasca Prusia, talentul fantastic pe care-l avea de la natura nefiind decat baza pe care a construit o cetate cu duritatea otelului si parfumul teilor din diminetile de aprilie in care sufletele mai zboara, uneori, catre povesti reale cu magicieni buni, cand Berna era Berna si Steaua era Steaua.

Cand – cu mult inainte sa fie simboluri, dar exact atunci cand pulsau pentru militzei – nici nu visau unii sa atinga tricoul cu numarul 7 al primului si adevaratului aducator de glorie pentru el, daramite sa-l uzurpeze spre unica posesie, asa cum se intampla azi, cu ajutorul mineresc al constiintei salbaticilor care se numesc stelisti.

As cadea in derizoriu, sa incerc macar, sa explic (altfel decat prin cifre), ce inseamna Marcel Raducanu, ca fotbalist sau ca personalitate.

Cei care-l cunosc, stiu cine este si sunt supusii lui pe veci, iar cei care nu-l cunosc e de ajuns sa se uite la cei cazuti in admiratia lui si sa-i asculte. Sa se minuneze de ce har poarta acest om, har vizibil tocmai prin cei care l-au vazut macar odata jucand. Toti i-au ramas – de atunci, inainte – la picioare, constituindu-se in rezultatul maxim si in esenta a ceea ce a reprezentat Marcel Raducanu pentru toti: puritatea jocului de fotbal, trait si tratat ca axis-mundi suprem.
Astfel si-a construit Marcel Raducanu, de atunci si pana azi, un Imperiu de Suflete la picioarele lui.

Azi, 21 octombrie 2011, stelistii aduc un umil omagiu Copilului Sufletului de Stelist.

La multi ani, Marcel Raducanu!

Stelistii – vesnic recunoscatori!

Gandalf


Marcel Raducanu - membru onorific AISS