28-09-10

Iosif Rotariu

Este foarte greu de explicat celor care nu au avut BUCURIA de a-l admira jucand, ce fotbalist urias a fost Iosif Rotariu.

Nascut la 27 septembrie 1962 in localitatea Prigor (Caraş-Severin), FOTBALISTUL de 1.80 inaltime si 72 de kg (data incetatenita statistic), a aparat culorile Stelei timp de 6 sezoane, creind standard si impunand reper (cel putin emotional si cel putin pentru mine) pe postul de mijlocas central.

Debutat in prima divizie intr-un Universitatea Craiova-Politehnica Timişoara 4-1, la 19 aprilie 1981, viitorul mijlocas al Stelei avea sa joace timp de 5 sezoane pentru Politehnica. In sezonul `80-`81, Poli termina pe locul 12, iar Roti (19 ani) evolueza in 2 meciuri. In sezonul `82-`83, Poli termina pe 17, retrogradeaza, cu Roti jucand in 11 meciuri, in care a si inscris primul sau gol oficial. Folosit initial ca fundas stanga, retrogradarea in a doua divizie avea sa ii priesca lui Rotariu care (datorita statutului obtinut in urma remanierii unui lot care esuase) se impune, in sezonul `83-`84, ca lider valoric al lui Polim echipa care promoveaza din primul an, de pe locul 1 in seria ei, Rotariu jucand in 30 de meciuri si inscriind 4 goluri. Din acel sezon a fost avansat ca mijlocas stanga, de unde avea sa face pasul in centrul terenului. Primul sezon plin pentru el, in prima liga, avea sa fie `84-`85, in care Poli termina pe 9, cu Roti jucand 31 de meciuri si inscriind 31 de goluri.

Sezonul `85-`86 este dezastruos pentru Politehnica, dar exceptional pentru fotbalistul in varsta de 24 de ani. Ca lider valoric absolut, care a tinut echipa la linia de plutire pana spre final (cat s-a putut, Poli terminand pe 16), Roti a jucat 32 de meciuri si a inscris 10 goluri.

Intalnirea lui Rotariu cu Steaua are loc prin intermediul lui Ion Alecsandrescu, creatorul marilor echipe care au dominat anii `80 si `90. La Steaua, pe postul de mijlocas central (half, cum se spunea foarte frumos pe atunci) jucau Tudorel Stoica (un fel de numar 8) si Loti Boloni (un fel de zeu pe pamant: distrugea, construia, pasa, dribla, suta «si cum suta...», coordona, facea alunecari, asigura apararea, declansa atacul, practic facea totul). Boloni, dupa 3 ani la Steaua si o varsta (35 de ani), era pe punctul de a pleca la finele sezonului, intelegerea la aducerea sa la Steaua stabilind ca el sa ramana numai pentru campionatul `84-`85. Rezultatele exceptionale si mandria de a face parte din cea mai buna echipa a Europei l-au facut sa amane de fiecare data plecarea in strainatate. Cu 97 de meciuri si 24 de goluri in trei ani, in campionat, Boloni avea sa plece dupa turul campionatului `87-`88 la Racing Jet Bruxelles. Acest jucator urias (recordman al selectiilor la nationala, incepand din acel an), personalitate marcanta a fotbalului romanesc si al Stelei, avea sa fie inlocuit de catre Iosif Rotariu, de la Timisoara.

Aducerea lui Rotariu mai are o semnificatie. Desfiinteaza – si ea – teza perversa si mistificatoare emanata de laboratoarele celor de la Securitate si Militie, conform careia Steaua a dominat Europa fotbalistica timp de cinci ani (`85-`90), datorita instrumentelor discretionare ale Armatei Romane (sau, de cele mai multe ori, se spune ca, de fapt, folosea instrumentele familiei Ceausescu, reprezentata de cel mai decent membru al ei). Prin venirea lui Rotariu (nicio selectie la vreun lot de juniori; jucator care a retrogradat de doua ori pana la 24 de ani!) in locului Institutiei Boloni (programat spre a pleca), este lesne de inteles care era, de fapt, adevaratul raport de forte, cu Securitatea si Militia aducand tot ce vroiau si blocand orice intentie a Stelei, prin mijloacele informatice si tehnice specifice.

Rotariu a fost descoperit de ochiul de meserias al Sfinxului, care a inlocuit legenda Boloni (care avea sa plece dupa un an) cu un dublu retrogradat de 24 de ani. De aici incolo a fost dragoste la prima vedere. Exigent-invatatul public stelist l-a aclimatizat foarte bine pe tanarul banatean, dupa returul campionatului `86-`87, in care a jucat 15 meciuri si a inscris 2 goluri. Cuplul Stoica-Boloni era la turatie maxima, iar Rotariu a fost integrat in echipa pe postul de fundas stanga, dupa renuntarea la Barbulescu si evolutiile sterse ale lui Weisenbacher. Castiga campionatul.



In sezonul `87-`88, Rotariu joaca 29 de meciuri si inscrie 6 goluri, castigan titlul. Boloni pleaca in acea iarna, iar Rotariu devine cuplul sau in mijlocul terenului, Balan ramanand la statutul de om bun la toate, care intra cand era nevoie. Renuntarea la Majearu in favoarea lui Hagi si venirea lui Ungureanu, ca fundas stanga, au reconfigurat Steaua care castiga titlul si in sezonul `88-`89, cel mai bun din cariera lui Roti, care joaca 30 de meciuri si inscrie 16 goluri, din postura de mijlocas DEFENSIV, in conditiile in care Ilie Dumitrescu si Hagi erau mijlocasii ofensivi, iar Balint era rezerva, Lacatus si Piturca fiind de neclintit!



Acest sezon a fost absolut superb. Debutul la echipa nationala (01.06.1988: Olanda-Romania 2-0) a venit ca o consecinta logica a jocului minunat prestat pentru Steaua. La 26 de ani, Rotariu era un fotbalist complet. Travaliul imens era baza pe care tehnica de lovire a balonului – adica PASA, ca element de excelenta –, plasamentul, inteligenta tactica, aportul ofensiv, si o combinatie pe care eu nu am mai vazut-o decat la un Xavi (desi la alt nivel), de generozitate naturala in succesiunea sacrifiu defensiv-alunecari-inchiderea jocului cu aportul de constructie, prin TEHNICA individuala care incununa fizic inteligenta strategica, cu ajutorul careia se deschideau fronturile de atac, l-au plasat pe Rotariu ca cel mai bun mijlocas central al sfarsitului anilor `80. Cele 16 goluri marcate de catre un mijlocas care „cara pianul”, cum se spune azi, adica distrugea, intr-o echipa cu Hagi, Dumitrescu, Lacatus, Piturca, Balint, Stoica, spune totul.


In `93-`94, la un meci al lui Bayern, Scholl executa un corner de pe partea stanga, peste tot grupul de jucatori din careu, direct pentru voleul lui Matthaus, care loveste un rist plin, putin lateral, de la 22-23 de metri, in bara transversala. Atunci comentatorul l-a onorat pe Rotariu, aducand aminte de executiile care incantau publicul stelist, si dadeau o alta valenta decat cea de azi sintagmei Circul Ghencea. Hagi executa cornerele surprinzator, cu miscarea masiva, la sincron a grupului de stelisti care atacau poarta, pentru oferirea spatiului de pendulare pentru Rotariu, care lovea inpecabil o minge ce desena o volta smecherita de la Hagi spre el si o traiectorie nervos-superioara de racheta Patriot care exploda in poarta nefericitilor ce cadeau victime Stelei. Pe atunci aceasta faza era PAMFLETUL pe care-l producea Steaua.

Corner Hagi, direct pentru voleul lui Rotariu de la 20 (si) de metri (de pe loc sau din compas, cu semi-foarfeca cu picior-pod).



Am fost intotdeauna fascinat de aceasta faza, (mai mult de ideea si imaginea si semnificatia pe care o ofera), la fel ca o generatie intreaga de stelisti norocosi, care l-au prins pe Rotariu ajutand Steaua sa domine Europa, in meciuri memorabile care au culminat cu semifinala contra celor de la PSV si accederea in finala Cupei Campionilor, contra marelui Milan.

Sezonul `89-`90 este unul ciudat, in care Steaua renunta (dupa parerea mea) la un titlu ce-i era la indemana. Cu internationalii mai mult absenti pentru retur (pregatirea Mondialului Italian), Rotariu prinde 19 meciuri in care inscrie 4 goluri (majoritatea in tur) iar Steaua, si pe fond de presiune politica, rateaza (cedeaza) campionatul in fata lui Dinamo.

Campionatul Mondial din Italia `90 este punctul maxim al fotbalistului care avea 28 de ani. Boloni s-a suparat rau pe Ienei, pentru ca nu a vrut sa-l ia in lot. Tanarul Lupescu (care n-a jucat rau deloc) era vazut ca inlocuitor de avarie pentru postul de half central, forma dinamovistului Timofte, impunandu-l in mijloc, alaturi de Hagi si de Sabau.





Punctul de rezistenta si echilibru al Romaniei la CM din Italia `90 a fost Rotariu. Primul meci, contra URSS-ului a confirmat increderea investita in el. A fost exact, riguros, laborios si matur, ajutat de Lupescu, cu Timofte in stanga si Sabau in dreapta.

Meciul contra Camerunului (punctat de un episod interesant pe care-l vom detalia alta data), a produs multe tensiuni, renuntarea la Lupescu (excelent cu sovieticii) in favoarea lui Hagi (suspendat primul meci), acutizand impresia scorului final (tocmai pentru ca-l si explica, in mare masura).

Meciul cu Argentina lui MARADONA este simbolul maxim al carierei lui Rotariu. Pe Stadionul San Paolo din Napoli, cu 52.000 de spectatori (Arbitru: Silva Valente (Portugalia) România, in formula Silviu Lung – Mircea Rednic, Ioan Andone, Gheorghe Popescu, Michael Klein – Ovidiu Sabău (82 Dorin Mateuţ), Iosif ROTARIU, Ioan Lupescu, Gheorghe Hagi - Marius Lăcătuş, Gavril Balint (72 Dănuţ Lupu). (Selecţioner: Emerich Jenei), a intalnit Argentina, campioana mondiala din Mexic 86.

Cu Goycoechea, Basualdo, Burruchaga, Ruggeri, Calderón, Caniggia, Giusti, Olarticoechea, Serrizuela sau Simon, Maradona venea sa-si cimenteze soclul pe care i-l construiau multi, acela de cel mai bun fotbalist din lume, din toate timpurile.
Luat in marcaj om la om, intr-un duel care a umbrit confruntarea Hagi-Maradona, intr-un dans pe tot terenul, meciul a fost absolut memorabil prin prisma duelului Rotariu-Maradona.

Din fericire, se pastreaza si se difuzeaza (chiar recent si chiar integral) meciul, pentru a vedea cu totii ce s-a intamplat acolo. Obisnuit (nota bene!) cu marcajul din Serie A, Maradona a fost anihilat complet de jocul fantastic al lui Rotariu, care a fost tot timpul cu o fractiune de secunda inaintea rasfatatului zeu mondial, Diego Armando. „De fapt, Rotariu stia ce va face Maradona chiar inainte ca Maradona sa stie ce va face”, titrau ziarele italienesti de a doua zi.

Fortat sa se izoleze in extreme, la distante uriase de zona de atac, in care putea dezechilibra apararea noastra (vaduvita de absenta lui Belodedici, dar condusa bine de Popescu) Rotariu l-a transformat pe Maradona intr-un monarh exilat, cu sustinerea a milioane, dar handicapat de tratamentul genial (absolut fair-play, fara brutalitati sau mijloace de intimidare golanesti) ce i-a fost aplicat de catre Roti.

Retras in defensiva, fortat sa bata permanent in retragere, Maradona atingea de multe ori mingea, dar la mijlocul terenului, abuzand de pase scurte, laterale sau inapoi, fara timp si spatiu pentru a gandi si executa verticalizarea. Blocandu-l pe Maradona, prin stelistul Rotariu am blocat campioana mondiala in exercitiu si ne-am calificat, prin golul lui Balint, in optimile contra Irlandei lui Charlton, pe care puteam si trebuia sa o batem la pas. Dupa 0-0 in timpul regulamentar, am cedat la penalty-uri, Rotariu executand si marcand pentru 3-3: 1-0 Hagi, 1-1 Sheedy, 2-1 Lupu, 2-2 Houghton, 3-2 Rotariu, 3-3 Townsend, 4-3, I. Lupescu, 4-4 Cascarino, 4-4 D. Timofte, 4-5 O'Leary.



Campionatul Mondial a fost punctul maxim al carierei pentru Rotariu. A fost integralist in toate cele 4 meciuri si a tinut singur mijlocul terenului, constituindu-se intr-un pilon de baza al echipei nationale considerate de unii drept cea mai buna din istorie (putin exagerat, dar nu foarte). Poezia anihilarii lui Maradona (care i-a oferit tricoul sau lui Hagi, nu lui Roti), il va urma toata viata. Omul care l-a facut mic pe un Maradona care era urias, la cota maxima a vietii sale, la 30 de ani, dupa succese cu Napoli si minuni cu Argentina. De fratele geaman al lui Roti, Ilie, se leaga o intamplare specifica gemenilor. Inaintea meciului cu sovieticii, venerabilul (inca de atunci) Cornel Dragusin (care era secundul lui Jenei), l-a luat pe Ilie deoparte si i-a explicat sarcinile de joc timp de 15 minute, pana sa apara in usa Iosif, ca sa-l lase masca pe batranul profesor.

Exodul masiv (normal si logic, ca idee, dar cu multe vicii practice) al jucatorilor romani valorosi, de dupa liberalizarea (salbatica) a pietei, l-a prins intr-o pozitie delicata pe Rotariu. Steaua nu vroia sa-i dea drumul! Plecasera multi colegi in strainatate (in afara lui Piturca, Boloni, Stoica, Balan) si nu mai ramasesera decat Dumitrescu, Petrescu si Stangaciu (care erau foarte tineri si mai aveau multre sanse), pe langa el (care mergea pe 29 de ani).

Dupa semifinala contra turcilor de la Galatasaray, acestia au pus ochii pe Hagi (ca inlocuitor pentru marele Tanju Colak), dar s-au lamurit repede ca nu-i de nasul lor. Transferul lui Rotariu a fost o adevarata piesa de teatru. De trei (3!) ori au venit oficialii turci sa negocieze cu reprezentantii Stelei fara a se rezolva nimic (pesches, bacsis, hatar, alea-alea). Steaua tinea de pretul urias (istoria nu retine care era acesta) pentru un jucator de 29 de ani. Disperat, in momentul in care ultima runda de negocieri fusese compromisa si transferul cazuse de finitiv (dupa ce cazusera si variante din Franta), Rotariu si-a luat copilul mic (bebelus) in brate si l-a dus la hotel Intercontinental, unde era intalnirea, si pur si simplu l-a pus in bratele conducatorilor Stelei (istoria nici aici nu retine care dintre ei) si le-a spus ca daca nu-i dau drumul sa plece, el isi lasa fetita sa-i dea comandantii Stelei si ministrul de mancare, ca el nu are cum. Manevra banateanului a tinut, conducatorii Stelei acceptand in cele din urma oferta turcilor.



Ratata din punct de vedere sportiv, experienta Galatasaray (al carei capitan a ajuns) trebuie sa-l fi realizat financiar pe merituosul Roti.



Sezonul `90-`91 joaca 16 meciuri si inscrie un gol (vicecampion national).





In sezonul `91-`92 joaca 12 meciuri si inscrie 3 goluri (terminand pe locul 3).



Agravata de accidentari, greutatea acomodarii l-a coborat pe Rotariu la Bakirköyspor Kulübü, cu care nu reuseste (in sezonul `92-`93) sa se mentina in prima divizie, jucand doar 8 meciuri. Sezonul `93-`94, pentru care nu exista date in ce priveste aparitiile sale, duc la promovarea echipei la care era legitimat, de pe locul 2.



Perioada ambigua (atat ca reprezentarea statistic-documentara, cat si ca idee), de revenire in tara, incepand cu sezonul `94-`95, la CFR Timisoara, cu care termina pe locul 3 in divizia B, si apoi, pe locul 13, in sezonul `95-`96, aparand cu un numar foarte mic (neconfirmat) de meciuri jucate, trebuie clarificata de un stelist adevarat, prin abordarea lui Roti pentru un interviu, in care sa cuprinda, pe langa perioada Steaua, si aceste aspecte, fiindca e pacat sa planeze astfel de incertitudini care pot da nastere la tot felul de interpretari.

Sezonul `95-`96 il gaseste revenit la Politehnica Timisoara (cea adevarata, care acum e prin liga a patra, in timp ce toti civilizatii si superiorii banateni glorifica venetici mitici pe care-i confunda voit instrumentului de pe spatele caruia isi pot clama superioritatea) cu 17 meciuri si 6 goluri, intr-un campionat terminat pe locul 7. Se transfera la echipa iugoslava OFK Kikinda, pentru turul sezonului 96-97, dupa care revine, imediat, la Poli.

Returul sezonului `96-`97 il recastiga pe Rotariu pentru Steaua. Forma acestuia, care a depasit o perioada slaba, l-a impus la 35 de ani, in echipa Stelei, intr-o operatiune care a starnit multa valva (in ultimul meci pentru Poli aproape nimeni dintre coechipieri nu-i mai pasa). Joaca 16 meciuri si inscrie 4 goluri in returului acelui sezon in care Steaua cucereste campionatul si joaca, la 35 de ani, 26 de meciuri si marcheaza 7 goluri in sezonul `97-`98, castigand iar campionatul.

Aceasta perioada a fost realmente deosebita. Rotariu ne-a bucurat din postura de conducator de joc, cu niste bijuterii care cu greu pot fi redate celor care nu l-au vazut jucand, intr-o echipa cu Ritli, Baciu, Reghencampf, Ad. Matei, Miu, Rachita, Calin, D.Serban, C.Munteanu, Ciocoiu, Sabin Ilie, Rosu si Lacatus.

Dirijorul echipei Steaua care stergea pe jos la orice ora cu Dinamo si Craiova, (unguri neexistand si tigani – mai putin tupeisti) a razbunat neimplinirile anilor `90 si l-a aratat lumii pe adevaratul Rotariu. Tot jocul Stelei se facea prin el. Pasele superbe, lansarile de manual, loviturile libere batute magnific si echilibrul adus, au facilitat Stelei inca doua trofee.

Face o greseala (cum recunoaste peste ani) si alege sa plece (in conditiile in care avea oferta de prelungire pe inca un an) la timisoara, in B, ca antrenor-jucator, cum va fi si la Extensiv si la Oradea. Se retrage din postura de jucator la finele sezonului 2001-2002, activand de atunci ca antrenor (principal sau secund) la diverse echipe (in special cea numita azi Poli Timisoara, adica Poli Bragadiru)

Rotariu are 265 de meciuri si 65 de goluri in prima divizie. Are 100 de meciuri si 14 goluri in divizia B. Are 36 de meciuri si 4 goluri in superliga turceasca. In cupele europene are 31 de meciuri si 2 goluri. La Nationala are 25 de meciuri si 1 gol. A castigat Cupa si Supercupa Turciei (`91).

A castigat 4 Cupe ale Romaniei si 5 titluri de Campion National, toate cu si pentru Steaua.

Ca o picanterie, Rotariu este inclus intr-un top 10 alcatuit de publicatia metro.co.uk, al fotbalistilor care au fost victimele celor mai violente faulturi, in istoria de inalt nivel a fotbalului modern. Atacul animalic al lui Souness, cel care-i rupsese mandibula si lui Movila, este o faza horror, petrecuta intr-unul din meciurile mari, adica normale, ale Stelei anilor `80, sfertul de finala al CCE, Glasgow Rangers – Steaua 2-1 (calificata echipa noastra, dupa 2-0 la Bucuresti).



Peste insiruirea seaca de cifre si date, Rotariu a fost un fotbalist adevarat, un ofiter ambitios si talentat in primul si un general stilat in al doilea mandat. Pasator de excelenta, cu o tehnica superba de lovire a balonului, inteligenta tactica, travaliul si sacrificiul ma obliga sa-l asemuiesc (pentru cei ce nu l-au vazut) cu un jucator intre Xavi, Alonso si Fabregas (de picior stang), si ma obliga sa spun ca Iosif Rotariu a fost un fotbalist atat de mare al Stelei (si nu numai) cum nici nu ne putem inchipui noi astazi (si cum ar putea pacali anumite statistici).

Peste toate ramane imaginea lui Rotariu, ca simbol confirmat de persoana fizica (gest umanitar absolut de a infia o fetita cu grave probleme medicale), motiv pentru care, azi, 27 septembrie 2010, suntem obligati la un umil si minim gest de apreciere fata de acest om, unul din creatorii minunii din care se imbuiba, azi, unii, gest pe care-l facem – pentru Roatriu – din toata inima.

Facand parte dintr-o galerie de glorii ignorate sau nerecunoscute niciodata ca atare, nedreapta uitare a lui Iosif Rotariu, o adevarata personalitate a clubului Steaua, trebuie sa se incheie aici.

Cei care ne-am bucurat la fiecare aparitie pe care a avut-o ar trebui sa ne asumam – pe viitor – readucerea activitatii lui Rotariu in cadrul clubului Steaua la meritele ei firesti.

La multi ani, Iosif Rotariu!

Stelistii – alaturi de tine!

Gandalf