13-09-10

Pacientul, cangrena, familia, chirurgul

Dacă nu aţi înţeles din titlu la ce mă voi referi, sunteţi nişte oi.

Avem un pacient care suferă de mulţi, mulţi ani, de o îngreţosătoare cangrenă. Ştim cu toţii diagnosticul: infecţie cangrenoasă cu stafilococul g-becal gram negativ, avid devorator de ţesut sănătos şi nobil.

În situaţia de faţă, pacientul a depăşit faza în care proprii anticorpi puteau lupta singuri cu agentul patogen. Cine-l mai poate salva in atari condiţii?

Simplu: familia şi chirurgul.

Însă familia asta, de fiecare dată când o fâşie de carne mai cădea răpusă de agentul patogen, în loc să aprobe operaţia, prefera să aplice pansamente cu rivanol.

Cum altfel ar fi putut membrii acestei familii să-şi mai facă poze cu „leşul viu”, cel care le oferise atâtea „momente hi5”?

Cu fiecare pansament aplicat, însă, pacientul se îmbolnăvea şi mai rău, patogenul hrănindu-se fără regrete din bandajele naive, unele mari, altele mici, iar unele uriaşe. TOATE devorate.

Şi aşa trec anii, pansamentele sunt pe terminate şi pacientul nostru îşi trage ultimele suflări.

Oare familia va realiza că, deşi chirugul va tăia fără milă şi în ţesut sănătos, că deşi pacientul va urla de durere şi că, deşi lumea sa va îngrozi văzând cât puroi şi fiere se va scurge din hălcile putrezite extrase, operaţia este singura şi ultima şansă de salvare a rudei lor de sânge?

Oare va înţelege că orizontul de timp nu-i permite chirurgului să aleagă fiecare celulă sănătoasă de cele cangrenate, în timp ce taie?

Chirurg există.

L-am văzut lucrând pe cont propriu în încercarea sa de a salva pacientul. Condiţiile au fost grele si rezultatele l-au facut pretutindeni respectat. E o operatie dificila dar o poate duce la capat.

Tot ce-i trebuie e sprijinul familiei.

Stimată familie, lăsaţi pansamentele, lăsaţi aparatul foto, strângeţi pacientul de mână şi, cu orice risc, faceţi ce trebuie făcut.

APROBAŢI OPERAŢIA!

şaptemai