10-09-10
Obositorul clan al LucestilorMircea Lucescu n-a făcut, ca jucător, nici un meci memorabil la naţională. Ca antrenor al ei, se pot menţiona câteva(victoriile cu Italia şi Suedia din preliminarii, contrabalansate cu una dintre cele mai ruşinoase înfrângeri, acasă cu Irlanda de Nord 0-1, egalată ca proporţii doar de acel 0-5 cu Serbia în deplasare a lui fecioru-su). Ca fotbalist, s-a remarcat la Dinamo, dar acolo nu se ştia când meciul era pe bune, când blat. Pentru mine(spun cu ură şi părtinire), deşi a făcut parte dintr-o generaţie de valori, printre ele l-aş considera mai degrabă nesemnificativ. Dacă nu-l ducea Hagi de la Brescia la Galatasaray, Mircea ar fi rămas acolo unde ar fi meritat din punct de vedere al caracterului infect: un antrenoraş de serie B italiană, la timona „naşului” Corioni. Puştiul Răzvan, ca jucător zero, ca antrenor tot pe acolo(mai mult gurist şi analist al fenomenului, decât tehnician). Ca un tată grijuliu, Lucescu senior, care, începând cu Galata şi terminând cu Şahtior, şi-a câştigat galoane de antrenor de talie internaţională, putea să-i aranjeze un post de coach pe la Zaporoje şi astfel scăpa naţia de doi inşi obositori, aroganţi şi penibili.Am afirmat-o de zeci de ori, după criteriul trofeelor câştigate(ca număr şi valoare) ierarhia antrenorilor români este următoarea: 1. Emeric Ienei Cupa Campionilor Europeni cu Steaua 1986 şi o calificare la un turneu final cu naţionala. 2. Anghel Iordănescu antrenor secund la trofeul din 1986 şi principal la Supercupa Europei 1987, finalist la CCE Barcelona 1989, şi Cupa Intercontinetală 1986, plus 3 calificări la turneele finale cu naţionala. 3. Ştefan Kovacs 2 Cupe CCE 1972 şi 1973, o Cupă Intercontinentală 1972 şi o Supercupă a Europei 1972. 4. Mircea Lucescu Cupa UEFA 2008/09 cu Şahtior, 1 Supercupa Europei cu Galatasaray(2000) şi o Cupă anglo-italiană cu Brescia(1984) plus o calificare la un turneu final cu naţionala. Ienei şi Iordănescu primesc un bonus, fiindcă au obţinut aceste incredibile succese cu o echipă românească, fără uriaşele influxuri de capital ale lui Ajax şi Şahtior. Absolut toate aceste triumfurile sunt de excepţie, dar pentru cel ce vrea o ierarhie, ăsta-i clasamentul corect. S-ar putea ca trofeele obţinute de Lucescu, fiind de dată recentă, să aibă un impact mai mare la contemporani(cine poate pretinde lui Şumudică, la o adică, să aibă memorie fotbalistică şi să nu-l considere pe Il Luce cel mai mare antrenor român?). După criteriul strict al trofeelor, clasamentu e altul: 1 Stefan Kovacs(are tripleta cupelor râvnite de cluburile europene). 2. Ienei 3. Iordănescu(trebuie să admiţi că un argint european la CCE e mult peste Cupa UEFA) 4. Lucescu. Ultimul loc va fi păstrat până când Il Luce va obţine o UEFA Champions League sau va fi finalist la o asemenea competiţie, dar, în condiţiile noului format, comentariul meu este asemănător cu cel al galeriei steliste faţă de flegmaticii(la propriu) chibiţi rapidişti, care înainte de a importa modelul dinamovist, nu băteau de zece ani în Ghencea: Ni-cio-da- tă! Iar când Puiu Iordănescu îi replică sec, revoltat de tupeul hatmanului din Doneţk „Deocamdată, scorul dintre mine şi Lucescu, la calificările în turneeele finale ale naţionale, este 3-1!”, are impresia că salba cu cocoşei de aur i-a fost înlocută cu una din stăncuţe de cositor. Acest individ care se bagă inoportun în seamă şi e umflat de o presă cumpărată prin „ospitalitate excesivă”(citat din Pinalti pentru mânărie), când ajungea la Bosfor sau la Doneţk, va muri de inimă rea(şi pitpalacul i-a dat avertismente serioase) din cauza palmaresului superior al Stelei faţă de Dinamo şi a cotării superioare a antrenorilor stelişti Ienei şi Iordănescu(ba la un colţ, stă şi Piţurcă) faţă de bulibaşa câinilor(prin evidenţa faptelor şi trofeelor, nu printr-un amestec parşiv între succese şi fabulaţii, competenţă şi gargară greţoasă). Visele sale fantezist neghioabe(Iordănescu ar fi luat naţionala gata făcută de el – Dumnezeule, la vreo 5 ani distanţă, când de fapt echipa a fost preluată de la Emeric Ienei, via catastrofalul Cornel Dinu, care aproape compromisese participarea la World Cup 1994, cu al său Kosice; Steaua ar fi câştigat trofeul suprem, datorită faptului că el nu-i lua pe stelişti la naţională – n-o făcuse, datorită unei uri viscerale cortuare, mergând pe nucleul Craiova Maxima/Corvinul umflat, cu doar o singură calificare la vârf din 3 sau 4 posibile; el, de fapt, antrena acea Stea cosmică, prin Loţi, cel convocat la lot – făceţi-vă o cruce mare, că dracul e bătrân!; Steaua i-ar fi furat titlurile lui Dinamo, pe mandatul său, fiind protejata Ceauşeştilor – e drept din cauza Stelei alienatul allenatoore are un singur titlu cu Dinamo, şi acela obţinut prin frauda rejucării meciului cu Farul, dar eliminările premature din cupele europene i-au dat răspunsul, basta cu alegaţiile; arbitrii ar fi tras cu Steaua – şi cine o spune? Postelnicul lui Postelnicu, cel mai mare blatist antedecembrist, cu metodele securităţii mutilatoare de destine, căreia i se făcea, umil, preş la picioare, şi din când în când, îl ruga respectuos şi pe Nicu Ceauşescu să-l socotească drept cârpă de şters pe jos, ce dizident exemplar!) întrec în ridicol fantasmagoriile lui Gigi, venind de la un om care nu-i prost, dar e de o ticăloşie incomensurabilă. Cât despre aschimodia de Răzvan, n-ai prea multe de spus: e un microbist foarte pasionat şi nu depăşeşte stadiul de absolvent al şcolii populare de artă întru fotbal. Acest pişpirică(să nu înţeleagă că trebuie să facă pipi mic pe rapidistul Rică!), suspect de a fi un „educat”, a fost singurul antrenor din prima ligă, care a strigat împreună cu galeria „M... Steaua!(credeam că-i unicul specimen dintre cei cu ceva notorietate, dar la acel meci de binefacere, un play-bou, Mitoşeru, care a îndoliat o familie, ucigându-le fata într-un accident auto, din aceiaşi inconştienţă, pe care acum şi-o exhibă public, l-a frustrat pe Răzvănel de unicitate, vomitând aceiaşi porcărie ţigănească). Pe scurt, Lucescu senior e pe ultimul loc în careul de aşi al antrenorilor iluştri români; Lucescu junior e pe ultimul loc în galeria tuturor tehnicienilor români, împărţindu-l cu Titi Teaşcă(Dumnezeu să-i ierte toate năzbâtiile!). Dar măcar piticul de la Giurgiu avea un umor nebun.... Constantin Ardeleanu FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
Personalizare
https://fcsteaua.ro:/
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
https://fcsteaua.ro:/
No one likes them, we care!No comment https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/1987.02.24_SUPER_STEAUA_Europei- toc71ccSteaua-Dinamo, rugby, atmosfera- OMbun |
Adrian 10.09.2010@01:41
Pe il muce il plaseaza in acest careu doar un singur lucru: Cupa UEFA obtinuta cu sahtior. Pentru ca el nu poate pretinde ca supercupa europei castigata cu Galata e a lui. Nu era echipa facuta de el, nu s-a vazut nici mana lui la echipa. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca a fost dus acolo de Hagi si Popescu.
Acum, sa revenim la Cupa UEFA. Cei care nu stiu, sezonul in care Sahtior a luat Cupa UEFA a fost primul sezon al lui Lubos Michel(fost artbitru slovac care a furat Nationala Romaniei cand i-a fost cerut acest lucru - el a zis ca mana neagra a lui Carew ii apartine albului Chivu.) Terminand cu arbitrajul, saracu' Michel risca sa ramana pe drumuri din punct de vedere fotbalistic.
Putea sa se implice in fotbalul din Slovacia, fotbal in crestere, dar a ales alta tara. Lubos Michel, omul care a furat ori de cate ori a fost nevoie, s-a dus in Ucraina si s-a angajat la Sahtior. S-a angajat e mult spus. Pentru ca nu s-a dus singur, cu CV-ul in mana. A fost angajat acolo de jegul jegurilor, marele tigan il muce.
Astfel, avand in staf pe unul dintre marii hoti ai fotbalului european, Sahtiorul a ajuns in finala cupeu UEFA si a castigat-o, furand pe Werder in cel mai odios mod posibil, nemtii avand 2 penaltyuri destul de clare refuzate.
S-a spus atunci ca sahtiorul e o echipa puternica si ca a castigat pe merit. Marele tigan s-a trezit chiar sa zica ca doar Barcelona e la acelasi nivel cu echipa sa. Toate vorbele astea, insa, s-au dus dracului in momentul in care incredibil de modesta FC Timisoara i-a eliminat fabuloasa echipa din preliminariile CL la doar cateva luni dupa "performanta" obtinuta jucand 14 la 11.
Acesta e il muce. El nu poate fara arbitrii, fara ajutoare, fara echipe de casa. In turcia a procedat la fel. A furat cat a putut si apoi s-au descotorosit cei de la Besiktas de el.
Nimeni nu s-a intrebat de ce, daca omul e asa apreciat, nu a fost pastrat la Besiktas sau la Galata. Cu siguranta jegul a castigat ce a castigat folosind arbitrii.
De aceea nu au gasit conducatorii turci loc pentru el in planurile lor de viitor, planuri de a construi echipe puternice. Lucrurile astea se vad acum, cele 3 mari forte din Turcia facand transferuri absolut incredibile, de la Quaresma la Milan Baros.
Boloni e cu mult peste el. Boloni a format echipe, jucatori, a facut performanta.
Cand o sa se poata mandri tiganul Lucescu cu macar asa ceva?
mihai024 10.09.2010@02:40
Co-Steaua 10.09.2010@10:28
Eu zic ca topul acesta este plin de subiectivism,cred ca pe locul patru este Iordanescu si pe 2 Stefan Kovacs....
In schimb Razvan Lucescu este cel mai penibil antrenor din istorie...
Adrian 10.09.2010@10:41
steaua-no1 10.09.2010@11:34
De bun ce e, pe Lucescu l-au dat jucatorii afara in suturi de la Inter. Restu' am spus mai sus.
superb momentul in care interistul t. west ii arunca tricoul in fata tiganului mucescu.
mountytoma 10.09.2010@12:07
Robert Aeroth 10.09.2010@13:21
Adrian 10.09.2010@13:24
De bun ce e, pe Lucescu l-au dat jucatorii afara in suturi de la Inter. Restu' am spus mai sus.
superb momentul in care interistul t. west ii arunca tricoul in fata tiganului mucescu.
Pe Taribo West l-am observat prima data la WC98, juca pentru Nigeria. Nu m-a impresionat jocul lui(desi era un fotbalist foarte bun) cat frizura.
Interul avea o super echipa atunci: Ronaldo, West, Djorkaeff, Zamorano si altii care nu imi vin acum in minte. Muce a luat-o la buci, ca nu a facut nimic.
Ciofu T Dumitru 10.09.2010@15:39
Cat despre performantele viitorului "mos senil", daca-l mai tine pitpalacu',nu poate face treaba decat pe la echipele unde se cheltuiesc banii cu ghiotura pe jucatori, iar supercupa cu Galata nu-i meritul lui, el fiind doar antrenorul din acel moment al echipei, ca si cele 2 titluri de campion a lui Pacurar sau Cupa Campionilor castigata si de...Pistol.
Ciofu T Dumitru 10.09.2010@15:48
boqdan_royal 10.09.2010@15:57
boqdan_royal 10.09.2010@15:57
mountytoma 10.09.2010@16:20
cred ca te inseli! Lucescu a gresit enorm in meciul ala, in primul rand la selectie. de exemplu daca juca Piturca de la inceput, si nu haplea in chiloti (camataru), sigur marcam un gol macar.
tavyto 10.09.2010@16:21
De bun ce e, pe Lucescu l-au dat jucatorii afara in suturi de la Inter. Restu' am spus mai sus.
superb momentul in care interistul t. west ii arunca tricoul in fata tiganului mucescu.
Amuzanta faza aia =))
ionel_94 10.09.2010@16:24
mad79 10.09.2010@17:44
Floryn1987 10.09.2010@18:22
http://www.libertatea.ro/stire/audio-Gigi-...rul-303071.html
))))))))) urangutanul iar si-a "dat in petic" ))))))) =))))))))))))))
Robert Aeroth 10.09.2010@22:07
Sa fie o coincidenta ca cele mai mari performante la echipa nationala,au fost realizate,doar atunci cand ele au fost conduse de tehnicieni stelisti???
NU
chodi do piče 10.09.2010@23:52
Ciofu T Dumitru 11.09.2010@12:20
Marele, unicul si irepetabilul Muce a gresit grav la meciul ala, indiferent din ce punct de vedere il analizezi.
Sa nu uitam esentialul: ne-a ingropat! Si acum mi se face greata cand ma gandesc la meciul ala. De atunci nici nu-l mai suport.
Protasov 11.09.2010@13:14
Iar in ceea ce il priveste pe junior lucrurile sunt cu atat mai evidente - nici macar sistemul de joc nu este clar - jucatorii alearga de-a lungul si de-a latul terenului in cel mai bezmetic mod cu putinta. Pare sa spuna - nu-i lasa pe ailalti sa joace - restul se rezolva de la sine. Dupa un an si jumatate nu este inca in stare sa prezinte un nucleu al echipei, nu mai vorbesc de ceva re;atii de joc pentru ca acestea nu exista. Parerea mea ferma este ca nu il duce mintea la mai mult si basta.
aquilla 11.09.2010@23:48
daca ar fi dupa mine, as inlocui din setari cuvintele luce, Lucescu, muce, mucescu cu *** sau ... numai ca sa nu-i mia vad numele pe aici...daca am ajuns sa ii vad numele pomenit si aici, da-o-n rahat de treaba
mountytoma astazi@09:20
subscriu in totalitate. era strigator la cer sa ii vezi la nationala pe mateut, iorgulescu, camtaru etc in timp ce jucatori ca Belodedici, T. Stoica erau probabil cei mai buni din lume pe postul lor la ora aceea, iar Piturca era cel mai prolific atacant central.
eu nu l-am putut suferi niciodata pe Lucescu cel mare, vorba lui Iordanescu, tot ce s-a facut bine in fotbalul romanesc i se datoreaza lui!
Andreea 13.09.2010@12:02