09-09-10

Portarul Stelei? Pai cine sa fie? Capitanul Echipei Nationale!

Azi, 9 septembrie 2011, suporterii mai vechi ai Stelei au ocazia sa-si readuca aminte, iar suporterii mai noi au ocazia sa descopere unul dintre cei mai mari portari din istoria sectiei de fotbal a Clubului Steaua Bucuresti: Silviu Lung.

Nascut in urma cu 55 de ani, in 1956, la Sânmiclăuş (Satu-Mare), Silviu Lung avea sa devina cel care a domint autoritar postul de portar in fotbalul romanesc, pentru perioada 1980-1990.

Cel care avea sa devina capitanul Romaniei la CM din Italia `90 si sa joaca la CE din `84, a debutat in prima divizie pentru Universitatea Craiova, la doar 18 ani, in 1974, venit fiind de la Victoria Carei, unde a avut si prima legitimare.

Timp de 14 sezoane a aparat portile echipei sale de suflet, U. Craiova, castigand 2 titluri de campion (`79-`80 si `80-`81) si 4 Cupe (`76-`77, `77-`78, `80-`81, `82-`83), impunandu-se dupa meciul de referinta de la Florenta, absolut fabulos, din celebra campanie a Craiovei Maxima, ca titular la echipa nationala, intr-o era in care steaua lui Iordache apunea si cea a lui Moraru nu stralucea suficient, Speriatu, Cristian, Duckadam, Nitu si altii fiind ilustri portari de pluton.

In perioada `83-`90, a fost cel mai valoros portar roman, de departe, fara nicio contestare, altii care sunt considerati de catre unii, azi, mari portari, pentru 5 minute de inspiratie, neexistand in fata lui.

A facut parte din fenomenul Craiova Maxima, fiind – dupa ce, pana la episodul Florenta se batea cu Gabi Boldici pentru un post de titular – un om de baza, care asigura linistea necesara echipei.

Statura de exceptie, in epoca – 1,94 – era fundamentul care a creat legenda lui Silviu Lung, pe care eu il pot asemui lui Van der Sar sau Zubizareta, ca stil de a apara, alura si prezenta, intr-o comparatie care sa ajute celor care nu-l cunosc. Agilitatea si reflexele erau cele care ieseau in evidenta, peste siguranta constanta pe care a capatat-o din momentul `83, si pana spre finalul (prea) intarziat al carierei sale.

Intr-o epoca in care Steaua incepuse, din 1984, dominatia fotbalului romanesc, prin strategia geniala a lui Ion Alecsandrescu, venirea lui Silviu Lung la Steaua, la inceputul sezonului `88-`89 are anumite semnificatii.

Spun azi niste idioti ca Steaua transfera tot ce vroia si ca de aia a dominat fotbalul romanesc. Minciuna mai mare nici ca exista!

Steaua transfera ce-i ramanea dupa raidurile lui Dinamo, care controla informatic tot ce se intampla in Ghencea si intervenea cu mijloace samavolnice in asigurarea semnaturii oricarui jucator voia.

Steaua a transferat la mana adoua, tot ce n-a vrut Dinamo, sau au dat ei afara. Pe langa Hagi, niciun jucator de imagine nu a ajuns la Steaua in perioada `85-`90, in afara de Silviu Lung si Nae Ungureanu, veniti la pachet dupa spargerea – interna, pe motive de invidii si orgolii – Universitatii Craiova.

Dinamo a transferat toata floare cea vestita de la Hunedoara (internationali de seniori, foarte tineri: Andone, Rednic, Mateut, Klein), sau pe cei mai promitatori tineri din campionat (Vaiscovici, Lupu, Sabau – toti acestia trei doriti si de Steaua, care insa, nu a putut sa-i ia, din cauza lui Dinamo, care s-a dus cu catusele acasa la Lupu, sau l-au santajat pe Sabau), rechizitionandu-i si pe Balaci si Camataru (pe care l-au compromis, si prin care au desfiintat un trofeu european).

Astfel, Steaua trebuia sa se multumeasca cu ce ramanea, sau cu ce descoperea. Stangaciu, cei doi Minea, Pistol, Weisenbacher, Grigoras, Pena, Muznay, Lasconi... Rotariu a fost singurul transfer cu adevarat mare, fiind descoperit din nimic, Dan Petrescu si I. Dumitrescu fiind crescuti de catre club. In tot acest timp, Dinamo lua ce vroia muschiul Securitatii. In conditiile astea de adversitate maxima si blocare pe toate planurile, a stralucit Steaua timp de 5 ani!

In aceste conditii, spargerea Universitatii Craiova de catre Dinamo (care mai incercase asta, in `82), gaseste Steaua in pozitia de a alege ce a mai ramas.
Dupa fortarea lui Iordache de a se retrage, la Steaua a aparat un portar slab valoric (pentru nivelul acelei echipe), pe nume Duckadam, care a avut un moment de inspiratie de pe urma caruia o sa capuseze toata viata.

Acesta era cel mai slab jucator al acelei echipe fantastice, langa Pistol, si retragerea lui fortata, in `86, n-a fost nicio pierdere, doar ca Stangaciu (un adevarat stelist, care a jertfit 11 ani pentru apararea ros-albastrului) era un portar foarte tanar, si, in ciuda calitatilor, facea gafe incompatibile cu statutul acelei mari echipe mondiale. Liliac, de la Petrolul, a fost titular, in sezonul `87-`88, dupa ce Stangaciu fusese titular in `86-`87, unde, printre altele, aparase excelent in Supercupa Europei si in Cupa Intercontinentala.

Pentru ca se simtea nevoia unui portar mare, care sa dea siguranta la foarte putinele ocazii ce se creau la poarta Stelei, cel mai valoros portar al epocii a fost adus, la dorinta sa (care se mai manifestase si inainte de Cupa Intercontinentala) la Steua. Alaturi de el a sosit si Nae Ungureanu, zis Rosu, venit sa acopere postul de fundas stanga, dupa renuntarea la Barbulescu si progresul lui Rotariu catre postul de half central, dupa plecarea lui Boloni la Racing Jet Bruxelles.

In sezonul `88-`89, Lung apara in 29 de meciuri si castiga titlul, iar in sezonul `89-`90, apara 20 de meciuri. Da siguranta echipei, mai ales in campania Barcelona `89, in care limiteaza scorul finalei pierdute cu 4-0 in fata marelui Milan.

Era un portar de clasa mondiala. La 32 de ani, se manifesta maxim. Steaua avea, in sfarsit, dupa Iordache, un portar cu adevarat mare, care impunea prin personalitatea covarsitoare la nivelul fotbalului romanesc.

Este capitanul echipei nationale – pentru care are, in total, 77 de meciuri – la CM din Italia, acolo unde are evolutii bune, marcate, insa, de totala neinspiratie la loviturile de departajare contra Irlandei de Nord, unde n-a ghicit nicio minge.

De acolo s-a nascut o imagine contrastanta cu a altcuiva, dar care, pentru mine, nu inseamna decat triumful muncii si al transpiratiei, timp de aproape 20 de ani, asupra unui singur moment de luminare cosmica, care a durat 5 minute.

Respectul nu se poate indrepta decat spre cel care si-a cladit numele pe milioane de plonjoane si zeci de meciuri memorabile si nu spre cel care a avut un bulan cosmic. Pentru ca, asa cum vedem azi, usor iti castigi numele, usor ti-l si strici. Imediat l-ai castigat, imediat l-ai vandut. Usor ai ajuns sa fii erou, usor ajungi sa fii lichea.

Urmeaza, pentru Lung, transferul la Logrones, unde joaca un sezon, dupa care se reintoarce acasa, la Electroputere, in urma unei accidentari nefericite.

Nedrept pentru o cariera de exceptie, creata pe munca, finalul va ramane, ca o pata neagra pentru Silviu Lung, in constiinta unora (nu si a mea). La 37 de ani (in conditiile in care Stangaciu, Stelea, Prunea, performau), este convocat (reactivat, mai corect), dupa o absenta de 3 ani, la echipa nationala, de catre prietenul doamnei Nina, Cornel Dinu, care-l titularizeaza pe cel care era in pragul pensiei, intr-un meci fundamental, contra Cehoslovaciei, la Kosice, la 2 iunie 1993.

Urmeaza un cosmar nu numai pentru Lung, Dubovsky (tragic disparut, azi) executand echipa lui Dinu cu 5-2. Lung a gresit flagrant la cel putin 3 goluri, intr-o echipa in care, in afara lui Hagi si Raducioiu, doar debutantul Prodan a mai miscat ceva. Sabau a jucat fundas dreapta, iar Belodedici la marcaj!!! Indicatiile „procurorului”, era halucinante. Urla de pe margine, la 4-2: „pe ei, baieti, sa-i facem avioane!” La conferinta de presa a spus, ca dupa golul 3 a avut viziunea calificarii, iar dupa golul 4 4, l-a sunat pe banca sotia sa si i-a spus sa-l scoata din teren pe Lung!

„După ratarea calificării la Kosice în anul 1993, Cornel Dinu, care era selecţioner, s-a apucat de fumat ţigări de foi. Venit în vizită la Fănuş Neagu, şi-a primit porţia de ceartă, deşi în presă acesta îl apărase: « Auzi, da' ia ieşi tu în p... mă-tii afară că mi-ai împuţit casa cu trabucurile tale. Mă, şi de ce p.. mă-tii l-ai băgat pe Lung în poartă? »”

Cu 420 de meciuri in prima liga, Lung este al doilea portar in acest top (primul fiind Campeanu, cu 470) condus de Stefanescu (490), Ispir (484), Boloni (484) si incheiat cu Dumitru Antonescu (400), in ceea ce inseamna primii 20 de fotbalisti romani ca prezente, aflandu-se pe locul 11 all-time.

Dupa retragere, este antrenor cu portarii la mai multe echipe din tara si din zona araba.
Fiul sau cel mare, Tibi Lung, a jucat si el la Steaua, pe langa calitatile notabile, ramanand in constiinta publicului cu o serie de gafe monumentale, care au grabit despartirea de el. Fiul cel mic, Silviu junior, este azi, la 21 de ani, una din marile sperante pentru buturile nationalei.

Cel mai valoros portar al anilor `80 – gloria maxima, care nu va mai fi atinsa niciodata de fotbalul romanesc – a facut parte din echipa Stelei care a dominat lumea. El a ajutat acest statut, contribuind la Gloria numelui de Steaua.

Pentru acest motiv, avem obligatia sa-l cinstim prin cateva cuvinte pe domnul Silviu Lung, fost mare portar al Stelei – portar care era, in acelasi timp, Capitan al Echipei Nationale a Romaniei (statut care ar trebui sa spuna totul).

Contributia sa la patrimoniul Stelei, in perioada de maxima stralucire a numelui de Steaua si de creare a renumelui prin care se imbuiba, azi, unii, trebuie apreciata ca atare.

La multi ani, domnule Silviu Lung!

Stelistii va multumesc!

Gandalf

De recitit si: "Ceausescu a castigat CCE" sau "Hai sictir, sobolane!"