02-09-10
Pro Bono pentru vOIPrintre alte aspecte accentuate, mandatul I. Dumitrescu la Steaua stă sub semnul aşa-zisei superiorităţi morale a fostului nostru mare jucător, prin gestul APARENT NOBIL, de a lucra la Steaua pro bono, adică fără bani, adică GRATIS!Ce înseamnă, de fapt, să lucrezi intr-un domeniu profesionist, ne-amator, cu cifre de afaceri uriaşe, fără bani? Ce l-a determinat pe Ilie sa facă acest gest, pe care el l-a impus, ca şi condiţie? Ce înseamnă pt. noi acest gest, care sunt motivaţiile lui, care sunt beneficiile şi care sunt dezavantajele, atât pt. Ilie, cât şi pt. Steaua? Să le luăm pe rând. În urma forţării lui Piţurcă de a renunţa din cauza certitudinii că la Steaua NU se va putea CONSTRUI NIMIC DIN CAUZA CIOBANULUI, s-a născut un context interesant. Presa a crezut de cuviinţă să se răzbune pe Piţi pt. emoţiile cauzate de acesta prin încercarea de impunere a unei NORMALITĂŢI la Steaua, care ar fi însemnat pierderi de multe milioane (chiar zeci) pt. stăpânii lor. Cum? Într-un mod simplu. Manipulând! Presa a denaturat motivele plecării lui Piţi, acreditând ideea că aceasta ar fi fost provocată de bani! Că Piţi ar fi cerut garanţii care ar fi însemnat, de fapt, şantaj. Că Piţi ar fi încercat o manevră de deposedare a Stelei din posesia lui Becali. Şi că pretenţiile exagerate ale lui Piţi relativ la BANI au provocat ruptura. Nu mai insistăm să precizăm că ruptura a fost provocată de certitudinea lui Piţi (care-l cunoaşte mult mai bine decât Ilie, pe Gigi) că la Steaua nu se mai poate face nici măcar o minimă performanţă cu Becali! Pe acest fond de indignare provocat de presă rumegătoarelor steliste, apare pe un cal cabrat auriu EL! Ilie Dumitrescu, o adevarată glorie a Stelei, produs 100% al clubului, care se înhamă la o munca de Sisif, sacrificându-se spre binele şi profitul Stelei, pt. care excede orice raţiune de ordin moral, personal şi chiar financiar, popularizându-şi ostentativ (şi multicolor) condiţia prin care vine la Steaua: GRATIS! Dupa avariţia lui Piţurcă – un nenorocit “absurd cu pretenţii exagerate” –, demonizat de toată presa care-şi vedea spulberată sursa de circ (bani), Ilie Dumitrescu este, în mod clar. salvatorul Stelei. Nu mai vorbim că este, în primul şi cel mai important rând, salvatorul presei care are, din nou, acces la ţâţă. Pt. că Ilie este un antrenor modern, care permite libertatea de expresie, a cuvântului, recunoscand unicul cadru în care poate exista activitatea unui club profesionist, în care patronul este normal să-şi spună părerea, pt. ca Ilie (acelaşi şi nu altul decât cel din urmă cu 6 luni, când era numit de Becali „modest, fără palmares, care nu poate antrena niciodată la Steaua pt. ca e comod”) impune patronului Becali condiţia suficientă pt. desfăşurarea performantei: RESPECTUL (adică ăla care ar trebui să-l împiedice pe Dement să jignească jucătorii aduşi de Piţurcă de la retrogradate şi ăla care ar trebui să se manifeste atunci cand îţi dai cuvântul, în conferinţa de presă că nu vei mai vorbi, după care eşti nedezlipit de pe televizor). E si normal să să se întâmple astfel cu un om spiritual ca Becali, care e viu şi trăieste şi care răspunde la telefon din bun simţ faţă de oamenii ăia. Aşadar, după unul care umbla doar dupa bani, Piţi, Ilie apare ca un imaculat din altă dimensiune, în afara micismelor pământeşti, care-şi urmează VISUL ALTRUIST de a putea ajuta IUBIREA vieţii sale în mod absolut dezinteresat, adică GRATUIT! Cu atât mai nedrepte şi chiar strigătoare la cer apar “atacurile mârşave ale unora care se dau stelişti, dar de fapt, nu fac decât să arunce cu noroi în mari glorii steliste”. Nu stăm acum sa explicăm care este valoarea gloriilor, aportul diferenţiat, beneficiul de inventar, interpretare corectă, pt. că toate astea reclamă, pt. înţelegerea situaţiei, un fond decent de educaţie şi inteligenţă, care nu există, motiv pt. care demersul ar fi inutil. O sa insistăm, în schimb, asupra aspectului PRO BONO. Nu vom folosi expresii licenţioase, pt. a nu trezi ipocrizia ridicolă a oiţelor de Curte Noua. Aşadar, acest SEVICIU PUBLIC DEZINTERESAT, pe care-l aduce Dumitrescu Stelei, este blamabil din mai multe motive. El este de o mârşăvenie pe care nici măcar Becali nu a îndrăznit-o până acum. În esenţă este o VRĂJEALA. Nu spun şi de care, că se sesizează iar puritanii lui Ferenc. Ilie îsi apără decizia de a veni la Steaua prin încercarea unei manevre Maradona cu sute de mii de oameni ca victime. Culmea este că-i şi reuşeşte. Noi ar trebui sa fim niste tâmpiţi care să ne lăsăm prostiţi de acest cu buze însetate la tine poposesc şi să cădem în plasa susţinerii ambiţiilor lui Ilie, totul pe spatele Stelei, care-şi continuă agonia din cauza acestor operaţi de caracter care aleg să-l susţină pe cel care a distrus si distruge în continuare Steaua. Prin faptul că Ilie refuză să primească bani pt. activitatea la Steaua se nasc următoarele propozitii: 1. Ilie nu poate fi tras la răspundere pt. rezultate, doar omul face o munca patriotică. “A încercat şi el, ce vreţi”? 2. Ilie este absolvit de răspunderea întregii activităţi si de efectele acceptării muncii alături de Becali, pt. că el o face “din dragoste pt. Steaua”. 3. Ilie este astfel imunizat faţă de ceilalţi antrenori care au fost umiliţi de Becali, pt. că ei au venit pe sute de mii, doar pt. bani, iar el a venit doar pt. Steaua. 4. Ilie va băga în faţa ORICUI (de la Jenei la omul de serviciu) teza conform căreia nu poate nimeni sa-i spuna nimic, NICIODATĂ, pt. că TOŢI ceilalţi iau bani de la Steaua, pe când el, NU! 5. Ilie confirmă astfel UNORA că face orice pt. a-şi urma “VISUL”, fapt care-l individualizează şi imunizează, chiar puternic contrastant, cu oricine va veni la Steaua de acum înainte, prin raportarea la acest Simbol. 6. Ilie – prin faptul ca a URLAT PUBLIC acest lucru – îsi uzurpează o poziţie superioară tuturor celorlalţi din jurul lui şi nu numai (aici ma gândesc la suporteri), la care se va raporta, din acel moment, doar prin aceasta diferenta morală. 7. Prin faptul că este doar COLABORATOR, Ilie încearcă să arate că nu este sub influenţa lui Becali, prin faptul că nu-i este, chipurile, angajat. Ilie nu face o munca patriotică, spre binele Stelei! Pe Ilie nu-l interesează Steaua! Îl intereseaza doar de el! Că acum, prin Steaua poate să-şi satisfacă o nevoie e absolut marginal. Fondul rămâne: Pt. Ilie, Steaua e mijloc, nu scop! Ilie încearcă să apere acuzele care ştia că vor veni asupra-i, prin apropierea de Becali, prin această dezicere absurdă de cel despre care, in urma cu 4 luni, declara că nu va lucra NICIODATĂ cu el. Ilie nu va raspunde nenorocirile pe care le va produce, pt. că el şi-a urmat Visul, dezinteresat! Cine îi va putea reproşa ceva? Va îngropa şi mai mult Steaua, prin încă o gura de oxigen pe care i-o dă Nebunului şi – până în noiembrie, când se va fi terminat filmul – va pune în scena un spectacol greţos pt. toţi cei care încă mai sunt lucizi. Tot ce face Ilie este să-si protejeze o decizie, pe care o ştie malefică, de a lucra sub Becali. Dacă Ilie era sincer şi spunea corect si deschis de la început “Vreau si eu o şansă. Toţi au primit-o. Cred în Becali. Credeţi în mine. Vreau doar să muncesc”, eu personal îl lăsam în plata Domnului. Nu mai scriam nimic de el. N-aveam de ce. Dar când încearcă să ne prostească în faţă, ca la anumite jocuri de societate dintr-o zonă de non-culori primare, manipulând spre profitul lui şi, cel mai important, SPRE PAGUBA STELEI, nu mai putem tace. Când, dupa 3 rezultate denaturate, începe si vorbeşte despre Jenei şi despre Steaua `86, şi confirmă astfel că cel care a ajuns împărat, chiar l-a spânzurat pe tac`su din prima zi, eu nu pot să tac. Tocmai prin faptul că a spus că va lucra pe gratis (minciună), Ilie se acuză el singur! De ce ar face-o? Becali devine astfel frecventabil, în mintea lui Ilie, prin înşelăciunea asta de doi lei, prin care se apără în faţa gloatei. Se şterg toate devianţele care au arătat clar, că singura soluţie este îndepărtarea lui Becali de la Steaua, motiv pt. care, trebuie IZOLAT şi nu girat în continuare! Becali este atât de compromis încat Ilie nu se încumetă la a lucra oficial pt. el, dar aşa, fără bani (cum minte el), se poate. Adica sclav fără bani e mai bine decât sclav pe bani. Nu e! E şi mai rău! Iar când minţi că vii fără bani, pt. ca, de fapt, tu să fii plătit la sfârşit, mă întreb cât de tâmpiţi ar trebui să fie aceia care stau să-l mai creadă pe acest IMPOSTOR? Singura impresie pe care reuşeste să ne-o lase această ipocrizie maximă a unui tupeu obraznic este că-i pune într-o lumina mai caldă pe de-alde Pedrazzini, Argăseală, Mache, cei care, cel putin, sunt corecţi şi egali cu ei înşişi, şi nu încearcă să prostească o lume întreagă. În final, pt. anumite rumegătoare cu pierderi de memorie, fac vre-o două precizări: 1. Din primul mandat, Piţurcă (care venea cu bani de acasă, de multe ori) are încă de luat 1 milion de dolari în contul transferului lui Rădoi: “Păi dacă nu i-a cerut, înseamnă că nu-i mai vrea!” Boier Căcărează dixit. 2. Olăroiu a dat peste 2 milioane de euro, sub diverse forme, la Steaua, pe care i-a recuperat cu mari eforturi, în urma transferului lui Petre la arabi. “Oli e prietenul meu, ce?” 3. Gică HAGI a refuzat să primească peste 600 de mii de euro, în momentul în care a fost forţat sa plece, spunându-i lui Becali PUBLIC: “N-am nevoie de bani de la Steaua! Bagă-i la copiii ăştia (copii si juniori-n.n.), că sunt vai de capul lor!” Răspunsul lui Fecali: “Nu-i vrea, să fie sanatos! Dar să nu mă înveţe el pe mine ce sa fac cu banii mei (brusc deveniseră ai lui-n.n.)! Uite că nu vreau sa-i bag la copii”! Asta se întâmpla – reamintim – DUPĂ ce Hagi calificase Steaua în Ch.League, de unde au venit peste 10 milioane de euro. 4. În ultimul mandat, Piţurcă a ieşit cu o gaura de 100 de mii de euro DAŢI din buzunarul lui, pt. plata întregii echipe tehnice aduse, care nu a vazut, pt. 2 luni de munca prolifică NICIUN BAN! Plus că, pe lângă aceşti bani daţi din buzunar, Piţi nu a luat niciun ban de la Steaua muncind pe gratis! CEL MAI IMPORTANT: Acum două zile, Becali spune la televizor: “ Hai, domne`, ce naibii, cum sa nu ia Ilie niciun ban? Am dat ordin să-i fie calculate toate primele şi ratele şi indiferent de ce se va întampla, Ilie va fi plătit, LA SFARSIT. Aşa e normal! Cum să muncească fără bani?” Precizăm ca Ilie va fi platit “indiferent de ce se va întâmpla”, adica nu la vre-o eventuală performanţă, urmând să ia o suma din ceea ce va produce, în cazul câştigării campionatului! NU! Ilie va fi platit ca orice angajat, doar că la sfârşit! Nu mai stau eu să calific această situţie. Orice om cu inteligenţă medie găseşte epitetele potrivite pt. ce fac cei doi COLABORATORI, Gigi şi Ilie, pe spatele Stelei! Cei doi COMPLICI! Astea sunt realităţile crude şi nu cele pe care le imaginează rezidenţii Saivan Pipera Ce rămâne, atunci, din această vrăjeala pro bono? Rămâne că Ilie ne ia drept prosti, în acţiuni care arată adevaratul său caracter, ocultat de pozitivul originilor sale: talentul. Când talentul nu se mai poate manifesta (adica fotbalistul nu mai joacă), rămâne Omul. Dacă dezbrăcăm puţin de aparenţă, sinistra comedie pe care-o suportăm, şi gândim cu o minimă luciditate, ar trebui sa fie evident că ce se întâmplă este mai mult decât de neacceptat. ESTE STRIGĂTOR LA CER! În curând fardul se va duce şi vor rămâne doar carne, sânge, oase si maţe. Excremente şi vomă. Acoperite de puroi. Peste care se vor turna tone de parfum, ceasuri de ediţie limitată, care cu boi, cai hybrid (vre-o 400), cravate de 500, subordonarea maximă a adversarului, banderola lui Dodel, emergency ball, jocuri penibile salvate de acumulările lui Piţurcă şi de noroc, prietenia cu fraţii şi cu balena şantajistă. Lucruri extraordinare. Toate astea nu vor şterge însă, din fericire, şi amintirea curselor pe stânga. Singurele care raman – pentru noi – pro bono. Când nu mai ramâne nici încrederea în cei pe care-i credeai de-ai tăi, carnea se trage spasmotică şi gândul îţi fuge în coşmaruri cu cearşafuri dansate. Ţi se pare ca nu mai rămâne nici speranţă, în faţa unei asemenea porcării. Totul se dărâmă, în faţa unor forţe superioare, potrivnice. La final, din toată vrăjeala pro bono rămâne o singură certitudine. În afara jucătorului pe care-l adorăm, nu mai rămâne nimic! Chiar nimic! Gandalf FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
Personalizeaza si trimite felicitari priethttps://fcsteaua.ro:/ouseOver="return overlib('» personalizare:
',WIDTH,100);" onMouseOut = "return nd();" href="https://www.fcsteaua.ro/felicitari/steaua--11256--Steaua-Ujpest.html"> https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
Personalizare
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/ Pentru alte melodii,https://fcsteaua.ro:/ imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3 https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
STELISTA DE O ZI
',WIDTH,50);" onMouseOut="return nd();" href="https://www.fcsteaua.ro/index/section/galleries/mode/viewPicture/picture/17188/STELISTA DE O ZI"> https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
No one likes them, we care!No comment https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/1987.02.24_SUPER_STEAUA_Europei- toc71ccSteaua-Dinamo, rugby, atmosfera- OMbun |
Garrincha 02.09.2010@14:54
bibip 02.09.2010@14:58
josep27 02.09.2010@15:24
Si atunci,domnul Piturca si-a luat traista si a plecat el este autorul moral pentru tot ce a urmatal la Steaua.
Daca ei nu cedau echipa nu se mai ajungea aici.
Asa ca te rog sa lasi vrajeala si nu il mai scoate pe Piturca,el este principalul vinovat ca l-a adus pe oier.
SI PE UNI SI PE ALTII AI DOARE IN **** DE Steaua SINGURI CARE SUFERA SI VOR SUFERI INTODEAUNA SUNT SUPORTERI ADEVARATI CARE AU FOST MEREU LANGA ECHIPA, CEI CARE SI-AU LUAT BATAIE IN giulesti IN groapa ETC.Cei care au mers dupa echipa platindu-si biletele de tren si de intrare la meci din propriul buzunar nu din buzunarul patronilor.
Crd ca se stiu bine si acele perioade cand se luau bani pentru deplasari,nu?
Astristul 02.09.2010@15:34
xray 02.09.2010@17:28
"Pentru mine, ultimele 3 luni au fost un chin, m-am gandit numai Craiova."( azi, in interviu la TV)
DT 02.09.2010@17:49
f bun articlul,f putini care il vor citi pana la capat si mai putini care osa inteleaga
cei care ar trebui sa il citeasca si sa il inteleaga din pacate nu stiu sa citeasca, d-apoi sa inteleaga ! ei tin cu Steaua, cu Gigi, fara Gigi, cu Ilie sau fara. Steaua este Steaua, nu?
armanovici 02.09.2010@18:52
Mugur_Cornateanu 02.09.2010@18:53
NU
anonim_ 02.09.2010@19:00
bogdan_p 02.09.2010@19:11
Restul articolului,f tare.
The Flyer 02.09.2010@19:13
se foloseste in cazurile celor care incep avocatura si nu au spate,in speranta ca-i vede cineva la un proces penal,unde se mai uita niste neni din baroul cu cccoaie,sau procese civile,aceeasi chestie!totul,in cazurile astea,se face pentru ca n-ai pile si relatii si te bazezi pe noroc!nu se stie cine asista,da' poate iese ceva!
Ilie?unul din multime,eu nu mai am sperante de mult,faptul ca tre' sa-si ia niste bani e ok pentru mine!nici nu credeam ca face munca voluntara,cu atit mai mult cu cit atunci cind jegosul a facut declaratii despre retrogadati,pe el l-a durut in cur!
deci,ce e nou?mai are cineva sperante la vreun antrenor capabil?!?!la moartea lui jj?la ceva concret in peluze,tribune,parcare,linia de tramvai?v-am pupat!
le:bogdane,cam multe cunoaste agusta-ti persoana!vad ca ti-ai facut relatii si in domeniul imobiliar!ceva despre chirii ne poti spune?despre transferuri de cash in conturi personale?ajutoare de stat degeaba si de idolatrizare?orice e bine-venit!multa bafta!
bending_unit 02.09.2010@19:31
Daca te-ai saturat de situatia de la Steaua si minciunile lui Dumitrescu, ia masuri, fii eroul nostru. da-ne un exemplu, nu mai fii unul care vrea sa imbuibe, pe cei slabi de inger, cu ura si dusmanie.
Nu e totul sa scrii muuuuult, important e sa spui si ceva in plus fata de ceea ce stim deja. Ilie o arde cu mangleala de cand s-a retras, el a fost un exemplu de fotbalist care stia sa vorbeasca elevat, la momentul respectiv. Si-a pastrat aceasta calitate, asa cum si ceilalti din aceasta telenovela, si-au dezvoltat cat mai mult imaginea, nu chiar ireprosabila... Sunt prea multi vinovati la mijloc. Ilie ar fi ultimul pe lista neagra...cea a vinovatilor pentru situatia Stelei.
dee 02.09.2010@21:31
xray 02.09.2010@21:48
2) Ce discutie am deviat si nu m-am prins?
PS
Vezi ca tu il acuzi prin ironia: "Piturca e de vina ca Dorel e instabil psihic".
Un selectioner trebuie sa stie pe cine ia sa nu se trezeasca abrupt ca are un lot de labili.
sabin1307 02.09.2010@21:59
Pana la proba contrartie foarte putin spre deloc probabila Ilie este sus pe lista vinovatilor, la concurenta cu aia carora le este este lene sa gandeasca sau de-a dreptu´ incapabili de vreun efort intelectual. Toti acestia sunt vinovati pentru girarea oierului, unii prin numele mari si prin implicarea activa, altii prin aprobarea in masa.
Daca am sti suficient de multi ceea ce pentru noi este evident rezolvarea ar veni de la sine, in mod cat se poate de natural si de normal.
ultramoro 02.09.2010@22:09
Da xray, Piturca e de vina ca Dorel e instabil psihic. Asta e marea problema a Stelei in momentul de fata, ca Dorel declara ca nu s-a simtit bine la Steaua. La urma urmei, de%u0219i nu e unul din preferatii mei, Dorel si-a f%u0103cut datoria c�t a stat la noi. Iar deviezi discu%u021Bia!
Dorel si-a facut datoria cat a jucat la noi, dar din cauza imbecilului de Piturca acum nu mai joaca nimic. Din cauza lui Piturca s-a intamplat totul, pentru ca avea client pentru terenul ala de enspe milioane de euro, cu care voia sa-l "faca" pe cigi!
Uita-te si tu ce declara stelistul Dorel acum....
Pai e frumos ce face Piturca acum??
E frumos ce a ajuns Piturca sa faca din fostii jucatori ai Stelei???
E frumos ce a ajuns Piturca sa faca din noi, suporterii Stelei???
Bine ca a plecat si ca si-a luat si "garla" dupa el, ca asa poate Doamne fereste ii fura echipa lu gici si o beleam!! Nu te lasa cici!!! Lupta pentru noi!!!
Nu era mai simplu un astfel de mesaj? NU! Pentru ca, pentru toate celelalte exista mastercard....
Fuckgigi 02.09.2010@22:18
Tot respectul pentru Dumitrescu ca jucator,in rest nimic ca imi e rusine de prostia lui...
Trebuie tratat ca oricare sclav al ciobanului,cu parere de rau o spun.
Pleaca ciobane!
Fuckgigi 02.09.2010@22:23
Nu stiu daca s-a observat asta...
_Answer_ 02.09.2010@22:26
off-topic: eu am totusi o nelamurire: Gandalf "the grey" sau "the white"
ultramoro 02.09.2010@22:37
Bun articol,si imi pare bine ca nu ai ocolit subiectul deloc.
Tot respectul pentru Dumitrescu ca jucator,in rest nimic ca imi e rusine de prostia lui...
Trebuie tratat ca oricare sclav al ciobanului,cu parere de rau o spun.
Pleaca ciobane!
Nu trebuie tratat ca pe oricare scalv al ciobanului!
Trebuie lasat sa se trateze singur.
Ilie Dumitrescu este unul din copiii Stelei. Nu totii copiii care provin din familii bune au ajuns catactere deosebite.Desi, dpmdv, cred ca la Ilie este vorba de altceva. D-aia e bine sa faci mai multi si sa le dai cele mai bune exemple, prin educatie. Cu siguranta de celalalt/i se va lipi mai mult. Daca esti Stelist adevarat, simti ceea ce am vrut sa spun.
Dar, protestul merge si pe langa Ilie, fara sa fie bagat in seama. Cu cat se baga el, cu atat se auto-elimina mai repede. De Duckadam, cu atat mai mult, nu incape discutie.
Fuckgigi 02.09.2010@22:45
Ion Ciobanu astazi@00:04
Dar cred ca nu realizeaza ce i se intampla, este NAIV, sufera de stelism, intr-o forma personala. Aia care il sustin pe Boier Cacareaza desi ii vad o parte din defecte o fac, multi dintre ei, din dragoste fata de Steaua...asa au ei impresia. Cred ca si I.D. la fel.
Aud mereu ca ce lot are Steaua, ca "nu are voie sa nu ia campionatul". Imi vine sa rad...daca n-ar fi de plans. Pai cu asa un lot neomogenizat i-ar fi greu chiar si unui ANTRENOR ADEVARAT sa ia campionatul, stiute fiind metodele contracandidatelor, nu detaliez ca stiti toti.
Pana acum meciurile au fost cu amarati pe care i-am batut sau cu care am remizat/calificat la limita cu mult NOROC (bafta nu bere ieftina). Sa vedem peste cateva etape...eu cred ca rezultatele vor fi slabe de tot, desi sper sa nu fie asa!
Gigi nu pleca! (poate asa pleaca).
ninjutssu astazi@00:35
Esti printre primii care au incercat sa-l demaste pe omul Ilie, din pacate dupa prima incercare, ti-au sarit cam multi la gat, deh poporul Stelist OTV-ist, de aceasta data insa ai fost cel putin inspirat "C�nd talentul nu se mai poate manifesta (adica fotbalistul nu mai joaca), r%u0103m�ne Omul".
PS. sa nu te mire faptul ca la sectiunea: cum apreciezi articolul, media nu va fi mai mare de 3 , poate ca nu toti dintre noi ar trebui sa avem dreptul la vot, astfel s-ar evita accidentele electorale precum cele care l-au propulsat pe boier cacareaza(cum inspirat il numesti tu), la Bruxelles.
Andrei* astazi@00:56
nepotuuu astazi@01:30
ontopic:extraordinar articol!Personal,as mai avea cate ceva de adaugat,dar tu ai spus'o PREA bine...
xray astazi@13:36
Ilie a demonstrat ca are un caracter deosebit si prin respectul fata de jucatori.
Zapata isi povesteste calvarul in GSP.ro: "Ilie mi-a redat demnitatea!"
http://www.gsp.ro/fotbal/Liga-1/zapata-isi...tea-205250.html
Robinson Zapata, vorbeste despre perioada in care ii era interzis sa se antreneze si cu echipa secunda a clubului din Ghencea(!!!) si ironizeaza metodele de pregatire ale lui Florin Marin, omul insarcinat de Piturca sa se ocupe de pregatirea jucatorilor care nu intrau in vederile sale.
"Noroc apoi cu domnul Aelenei, care este un om de caracter si ne-a facut viata mai usoara", a povestit Zapata pentru gsp.
http://www.gsp.ro/fotbal/Liga-1/zapata-dac...olt-205260.html
Ilie i-a tratat cu respect pe cei care nu mai intrau in vederile sale. I-a folosit si in ultimul meci(Stoica s-a dat lovit), apoi le-a multumit public si i-a trimis la echipele la care au dorit ei. Pacurar la U Cluj, Soica si Stanca la Craiova, iar Todorov a ajuns liber de contract in Bulgaria.
Acum, Stanca asta, care a facut pentru Steaua doar un penalty, latra si el in presa despre caracterul lui Ilie la fel ca altii in virtual.
Daca-i facea Ilie ce a patit Rufay, poate ca era indreptatit sa palapaie, cu toate ca nu suporta nicio comparatie cu Zapata, atat ca valoare cat si ce insemna Zapata pentru Steaua si pentru majoriatatea suporterilor.
Lari astazi@14:07
Cu nici juma' de ora mai inainte, se declarase onorat ca blah-blah-blah.
xray astazi@14:33
Cine l-a vazut, mai? Reporterii cancan, ca pe Tatarusanu si Latovlevici cu votcile?
Chiar sa fie adevarat.
De ce nu admiti ca o fi avut omul un business meeting important, programat anterior invitatiei?
Chiar asa, sa pui in balanta un apetit pt cafea cu sarbatoarea, nu te credeam in stare.
Oricum, daca trata cu dezinteres actiunea, cum insinuezi tu mai putin elegant, pur si simplu nu venea, ca multi altii ...
Lari astazi@14:49
Dar, ca sa-ti calmez neuronii, iti voi spune ca l-a vazut acolo un foarte bun prieten de-al meu, care nu e microbist. Omu' m-a sunat, sa rada de noi ca nu l-am chemat si pe Ilie, desi era "in zona".
Nu avea nicio intalnire, stai calm, stiu bine ce vorbesc.
xray astazi@15:04
Hai, mai, ca rad si curcile la astfel de acuza, ca subiectul asta era, nu cu cine si-a baut Ilie cafeaua in Lipscani, sau daca si-a baut-o.
Repet, daca nu-l interesa NU VENEA! Punct!
Fostele glorii sunt mult mai multe decat cei care au onorat cu prezenta lor acea frumoasa aniversare si laudabila initiativa AISS.
A da acum cu cafeaua in obrazul putinilor care au venit e un gest usor reprobabil.
Lari astazi@15:34
Si poti sa razi, Curca, e ok. Ca tu crezi una sau alta, adevarul este asta pe care il spun eu.
xray astazi@16:15
Prietene, cand eu am baut prima cafea in Lipscani tu nu te nascusesi inca. Crede-ma!
Nici cand o beam prin Sinaia.
Adevarul e dincolo de cel ghicit de tine in cafeaua lui Ilie.
E respectul fata de timpul fiecarui om si respectul fata de tine insuti cand apreciezi un gest! Gestul are doar mesaj! Nu-l cauti nici de eticheta sa-i vezi pretul si nici cat de lung este, ca timp de expunere.
Atunci l-ai laudat si ti-ai reiterat respectul fata de Ilie.
Acum, daca interesul de grup e ca antrenorul Ilie sa fie tavalit si calcat in picioare, ii mai torni si tu cafeaua aia in cap, dupa 3 luni de la eveniment. "Curat murdar!", coane Lari! Iarta-ma, dar crede-ma!
xray astazi@16:37
Esti unul dintre cei cu pozitii ponderate si obiective, pe care-l apreciez.
De aceea, poate ma intelegi ce greu mi-a fost sa citesc ce ai scris despre Ilie(ma refer la acuza) si mult mai greu sa-ti si raspund.
Lari astazi@16:58
Iar oameni cu probleme de sanatate, precum Birtalan (nu-ti spun cu cata bucurie a acceptat invitatia!), ori oameni care au ajuns cu vreo 2 ore inainte (precum Ilie Barbulescu - OM care si acum povesteste cat de bine s-a simtit acolo), erau vadit emotionati de acea sarbatoare, au facut poze, au vorbit cu toata lumea, au salutat pe toata lumea, zambeau incurcati ca atata lumea se uita la ei cu ochii cat cepele, au stat pana aproape de sfarsit majoritatea dintre ei. Oamenii aia s-au bucurat ca la o sarbatoare, Ilie Dumitrescu a bifat un eveniment monden.
Pentru Ilie Dumitrescu, nu a fost decat inca un motiv sa se afiseze in lume, asa l-am simtit (nu vorbea decat cu fostii lui colegi, nu era interesat de ce se intampla in jurul sau etc). Si am fost foarte aproape de el. Iar cand m-a mai sunat si prietenu' ala al meu sa-mi spuna ca-si soarbe linistit cafeaua, singur, pe Lipscani, mi-a cazut fata. Deci, daca pentru multi dintre cei invitati, acea actiune a fost resimtita ca pe o sarbatoare, pentru Ilie nu a fost decat un alt eveniment monden.
Cu timpul, vei mai vedea destule chestii la Mister. Daca vrei...
Ca o confidenta: Ilie Dumitrescu a fost unul dintre primii stelisti pe care i-am vazut pe viu, cand eram mai micut, la un amical al Stelei la Sinaia, contra localnicilor de la Carpati (victorie a ros-albastrilor cu 4-1). A fost printre putinii care a resimtit baia de multime ca pe o povara. La polul opus, Belo, Tudorel, Boloni, Lacatus, Iordanescu si mare majoritate a baietilor au fost fabulosi: poze, autografe, zambete, ne intreba cum ne cheama, tot tacamu'. Ilie Dumitrescu este primul om pe care l-am vazut in fata ochilor cu doua boarfe la brat (tiganci de la mama lor), care se intreceau in a-i face ochi dulci. Asta in timp ce (aproape tot) restu' colegilor sai ne aveau pe noi pe cap.
Eh... oricum asta este o problema minora. Nu ca n-avem destule pe cap, dar, in curand, lucrurile de la club se vor "dezvolta" si mai mult...
Adrian astazi@17:03
Ion Ciobanu astazi@17:53
Un alt articol penibil de nedrept cu Ilie.
Ilie a demonstrat ca are un caracter deosebit si prin respectul fata de jucatori.
Zapata isi povesteste calvarul in GSP.ro: "Ilie mi-a redat demnitatea!"
http://www.gsp.ro/fotbal/Liga-1/zapata-isi...tea-205250.html
Eu cred ca articolul asta e corect si cel din GAOzeta e incorect fata de Piti. Poti sa ma contrazici?
Joga Bonito astazi@19:02
Robert Aeroth astazi@19:35
xray astazi@22:59
Iar ti-ai umplut tasta de muci si trolli, tristule?
bogdan_p astazi@23:03
Lari,obrazu.La evenimente,l-ati aclamat toti,aplaudat,strigat numele,cand era jucator nu mai zic si acum gata,ii umpleti frigiderul.Ilie Dumitrescu,este un simbol al Stelei si chiar daca acum face o greseala,nu merita terfelit.Asa ati facut si Piturca,inainte sa vina il injurati,urlati ca nu e antrenor,ca e omu lu Gigi,ca nu a facut performanta si acum Piti in sus si-n jos.De aici reiese caracterul tau si a altora ca tine.Pacat.
xray astazi@23:06
Nu era vorba de aducerea lui ca a 3-a rezerva, ci a-l lasa sa se antreneze cu echipa a 2-a, une a avut interzis. Asa spune Zapata, nu eu.
Stoica si-a terferilit-o singur prin jocul din Elvetia si prin declaratii. El a vrut sa plece, nu l-a dat nimeni afara. Eu l-am inteles, mai putin declaratiile.
Andreea 03.09.2010@23:08