home
09-08-10

Victor Piturca: "Numai si numai din cauza lui Gigi Becali"

După ce şi-a dat demisia de la Steaua, Victor Piţurcă a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre plecarea sa din Ghencea şi despre neînţelegerile avute cu Gigi Becali. Tehnicianul a declarat că motivul demisiei îl reprezintă declaraţiile date de patron la adresa jucătorilor, adăugând că tot ce s-a întâmplat rău la echipă este doar din cauza creditorului.

Nu aveam această discuţie dacă Gigi Becali nu vorbea şi spunea nişte tâmpenii caracteristice lui, în care făcea referire la zeci de milioane de euro, 30-40, bani pe care spunea că i-aş fi cerut eu dacă el ar fi vorbit ceva. Nu e adevărat. În vară, după ce Steaua a terminat pe locul pe care a terminat, fără echipă, fără bani, Becali m-a sunat şi aici fac o paranteză şi vă spun că el nu ar fi vrut să vin la Steaua, dar cred că ultima soluţie pentru el eram eu. I-am spus că am fost prieteni, am fost amici, şi că ştie principiile mele şi ce vreau eu şi că va fi foarte greu să lucrăm. M-a asigurat că va fi totul în regulă şi aşa mai departe. Am crezut că era de datoria mea să vin la Steaua, pentru că echipa a trecut în ultimii 5 ani prin situaţii dificile, numai şi numai din cauza lui Gigi Becali. Eu i-am spus asta şi părea că înţelege.

Fanii nu mai veneau la stadion, îl înjurau. Am acceptat. Voiam un salariu de 600 000 de euro. Mi-a zis că nu are bani şi că îmi dă 300 000 de euro plus un procent la o eventuală calificare în Ligă. Steaua e un brand, dar din păcate, în ultimii ani Steaua a avut de suferit, nu a mai fost a suporterilor. Bani nu erau, jucători nu erau, iar eu i-am zis că dacă nu voi cădea la un acord cu suporterii, eu nu voi veni la Steaua, pentru că şi fanii erau saturaţi, şi ei obosiseră şi voiau ca Steaua să îşi recapete identitatea. Am reuşit în scurt timp să aduc lumea la stadion.

La transferuri, totul a costat un milion şi ceva de euro, pentru că restul banilor s-au încasat din transferurile lui Ovidiu Petre şi Toja. E o sumă mică pentru o formaţie ca Steaua. A trebuit să fac eforturi pentru a plăti primele jucătorilor la primele două meciuri. Becali mi-a promis că voi avea 5-10 milioane de euro pentru transferuri în acest an. M-am înţeles cu el pe un contract de 3 ani în care să am puteri depline. După primul stagiu de pregătire, neavând Gigi bani la dispoziţie, am discutat cu el termenii contractuali. Gigi nu are nimic în comun cu clubul în acte. Alţii sunt patronii pe acte, alţii semnează şi atunci am căutat o soluţie, cunoscându-l pe Gigi şi neavând încredere în el, pentru că ştim ce s-a întâmplat cu foşti fotbalişti ai Stelei. Ştim cum au fost primiţi, ştim cum au fost daţi afară. Atunci am cerut şi eu nişte garanţii. Nu a fost vorba de asemenea sume sau că nu las patronul să vorbească. Pur şi simplu i-am atras atenţia şi mi-a promis că nu va mai vorbi de jucători, de staff-ul tehnic.

Totul a plecat înaintea meciului cu Braşovul. A dat un raid pe la toate televiziunile şi a început să îşi dea arama pe faţă şi să revină la vechile obiceiuri. Şi fanii au greşit că au dat acel comunicat, pentru că Gigi nu făcuse nimic ieşit din comun. Fanii au înţeles că au greşit, dar Gigi nu avea voie să reacţioneze.

Eu aveam nevoie să-mi fac munca într-un mod profesionist, nu aveam nevoie de banii lui. Banii pe care îi luam eu, în decursul timpului, îi readuceam la club, prin munca mea şi a staff-ului meu.

La club, era o dezorganizare cruntă, nu ştia nimeni de nimic. Acolo vine Argăseală la Gigi, îi zice să facă ceva şi asta era organizarea.

Ăsta, la un moment dat, dacă i se urcă la cap, renunţă. Terenul ăla a dat 100 de euro, de dolari. Nu ăsta era scopul nostru. Voiam să ne putem desfăşura activitatea. Atît. Aceste 5 milioane i le luam eu? Nu vreau să îi fur banii, el ştie bine asta, d-asta m-a deranjat ce a spus. Nu am luat nici banii mei măcar, nici staff-ul meu, nici eu nu am luat bani de cînd lucrăm. Am luat eu nişte bani, dar staff-ul nu. O să-mi recompensez eu oamenii din staff.

Ar trebui ca oamenii aduşi la centrul de copii şi juniori ar trebui să rămînă acolo, dar cine ştie, acum încep să funcţioneze pilele. Staff-ul meu a plecat, dar oamenii ăştia ar trebui să rămînă.

Nu pot să regret că am participat la aducerea lui în Ghencea, a făcut şi lucruri bune, în acea perioadă a riscat toată averea lui pentru Steaua, a luat bani cu dobîndă, plătea şi 500.000 de euro dobîndă, nu avea banii de acum. Asta îi conferă drepturi, dar nu poate spune că Steaua e a lui. Dacă nu înţelege vor fi două condiţii: ori rămîne aceeaşi atmosferă, ori pleacă. Ori angajează profesionişti care să se ocupe de club, ori pleacă. Totul e ca el să se schimbe, nu-l poţi obliga decît prin garanţii să se schimbe, altfel nu!

Gigi Becali a început să se schimbe în momentul în care a venit Stoica lîngă el. Atunci au început perversităţile, nu e amuzant, nu rîdeţi, atunci a început să se schimbe. Era injectat, eu am încercat să-l educ, el are şi calităţi, dar aşa a fost să fie. El era prietenul meu, eu am avut un mare rol la venirea lui la Steaua, el vorbea urît de mine cu Stoica. Sau îl lăsa pe Stoica să vorbească urît de mine, nu se face aşa ceva. Eu am fost de acord să vină Mihai Stoica, altfel nu venea. Cînd eram eu la Steaua venea două ore la stadion, vorbea cu fanii pe blog, îi îmbîrliga şi p-ăia şi atît.

Cînd au început să vină milioanele de euro, el a fost iubit de oameni, suporterii îl puteau iubi, 5-6 milioane de euro îl puteau iubi. Oamenii te judecă după ce faci.

Eu eram şi în criză de timp, am luat jucători foarte rapid, nu aveam un lot, şi acum îmi mai doream şi alţi jucători. Depinde ce antrenor va veni, depinde ce viziune are. Au fost antrenori şi antrenori care au venit, au avut diverse stiluri, lucrurile s-au schimbat.

Nu cred că mă mai sună Gigi Becali, dacă m-ar suna, pretenţiile mele de garanţii s-ar dubla sau tripla, şi poate aş accepta să continuu. M-a deranjat că a spus prostii.

M-a deranjat că a spus că nu am caracter. Ştiţi cum l-am cunoscut eu? Hai să dezvălui şi eu secretele noastre, dacă el o face. Mi l-a prezentat Giovani că avea nevoie de nişte bani, 20-30.000 de dolari. L-am ajutat cu nişte bani, el nu m-a ajutat niciodată. Ba dimpotrivă, totdeauna mi-a dat în cap.

Nu mi-a părut rău că am acceptat, am avut şansa să realizez nişte lucruri mari, lumea şi-a dat seama că pot face lucruri mari. Regret că-mi las copiii singuri, băieţii, ştiu că le pare rău. Eu ştiu ce se va întîmpla cu ei, indiferent ce va fi..
Despărţirea e grea mereu, le-am explicat ce înseamnă viaţa de fotbalist, de antrenor. Ei sînt ai Stelei, sînt plătiţi să joace, pînă la urmă sînt la Steaua, nu i-am lăsat la Chiajna. Chiar dacă nu mai sînt eu, ei trebuie să joace, să demonstreze. Nouă-zece jucători sînt la lot, de la Dinamo nu e nimeni. Sînt mîndru de ce am realizat în acest timp cît am fost la Steaua.

Greşeala mea, s-a vorbit foarte mult de averea mea. Nu stau atît de bine financiar cum credeţi voi, că am zeci de milioane, nu e adevărat. Am avut oferte foarte multe. La o săptămînă după ce am vorbit cu Gigi, m-a sunat Loţi Boloni. Am avut oferte şi de 2.5 milioane de euro. Am zis că eu sînt mai comod, îmi place să stau în România, am o datorie faţă de Steaua. Asta i-am zis. Dacă aş avea un angajament sau o ofertă, v-as spune. Ce? Trebuie să fac bîlciul ăsta ca să plec de la Steaua?

Normal că m-a ambiţionat mai mult s-o iau de la capăt, mă trezesc la 6 dimineaţa, nu a fost uşor, mă învăţasem comod. Dacă mă duc la Craiova vreau să bat Steaua, Dinamo, pe toată lumea. Cei de la Craiova mi-au făcut primii oferta. Dacă Mititelu rezolva problemele de care i-am zis, mergeam acolo. Am zis de la început.

Valoarea echipei e cea pe care aţi văzut-o. Ei nu pot decît să crească de acum. dar trebuie să munceşti cu ei, nu te antrenezi o oră şi jumătate ca în străinătate, ci să vii dimineaţa la stadion şi să munceşti. Aşa faci performanţă.

M-a mai întrebat cînd l-a luat pe Cristi Tănase, de Tătăruşanu. I-am zis că e de perspectivă, dar să nu dea mai mult de 3-400.000 de mii de euro pe el. A dat un milion şi, mi-a zis că eu mă tîrguiesc şi pentru ultimul leu. Asta e, aşa sînt, atît consideram eu că merită. Eu am plătit preţul corect, nu mă tîrguiesc, asta e. Nu iau dacă nu-mi convine suma şi nu e cea pe care eu o consider corectă.

I-am zis că menirea lui ca patron e să aducă bani la echipă, că nu e nici vreun mare Einstein, mi-a zis că sînt o jigodie, s-a supărat şi a plecat dintr-o dată. Eu trebuia să-i răspund cu aceeaşi monendă?

Din momentul în care am plecat prima dată de la Steaua, nu mai era prietenul meu, era un amic. Nu vorbeam aşa cum se spunea cu Becali ore la telefon. Nu vorbeam eu de naţională, i-am zis să nu vorbească despre mine, nici să mă laude, nici să mă critice, i-am zis că nu vreau. M-a sunat după meciul cu Steaua să-mi spună că a vorbit despre mine. I-am zis că nu mă interesează, să n-o mai facă.

A început să acuze deja, e caracteristic lui, astea sînt nişte mîrşăvii de ultimă speţă. Laş este el, pentru că declară prostii. Eu am făcut un precontract, am pus nişte condiţii.

Această echipă trebuie să fie în primele trei. Am văzut că a vorbit şi despre contractul meu. Se plîngea că am zis că în primii 2-3 ani atacăm locurile 1-3. Păi, ce? Îl adusese pe Maradona să iau titul din prima.

Au venit 7-8 jucători la mine în birou, m-au implorat să nu plec, pe ei cui îi las. Asta a fost...

Am suferit foarte mult că echipa a fost egalată, mi-am reproşat că nu am făcut deplasarea cu echipa, dar eram supărat. Eu am făcut schimbările, îmi reproşez şi acum că l-am schimbat pe Bogdan Stancu. Altul a fost motivul pentru care am fost egalaţi.

Nu ştiu cine e patronul Stelei în acte, chiar nu ştiu.

Eu speram că în decurs de un an de zile să aducem mulţi bani din marketing, nea Imi mi-a spus că procedez foarte bine. Nu venea decît dacă veneam eu, altfel nu avea nici cea mai mică siguranţă.

Acea clauză nu poate fi plătită niciodată de Dorel Stoica, nimeni nu poate îngrădi dreptul la muncă al unei persoane. Dorel Stoica nu a plecat la o echipă din România, ci la una din străinătate. După ce au făcut acea convenţie, Dorel Stoica şi-a terminat contractul în străinătate, nu a mai avut unde să muncească, aşa că a venit la Steaua. Ce putea să facă? Să nu se supere Adrian pe mine, dar Dorel s-a dus la Craiova, a aşteptat. Apoi am vorbit cu el, l-am întrebat ce se întîmplă şi l-am chemat la Steaua. Adrian Mititelu nu-i poate cere un milion de euro. Dorel nu a plecat de la Craiova aşa, Adrian i-a dat mulţi bani lui Dorel, i-am şi reproşat lui Mititelu că i-a plătit 400.000 de euro, sînt bani. Trebuia să-i spună că dacă nu sînt în primele locuri în clasament nu îi dă banii ăştia. Adrian a avut toată bunăvoinţa, le-a dat mulţi bani, dar nu e normal să nu-l lase să joace.

Nu prea-mi place să preiau o echipă aşa... Chiar vorbeam cu fratele meu, era vorba de Craiova. Îmi zicea că a venit Ţicleanu şi i-am zis că nu aş vrea să preiau echipa, Aurică e un prieten bun, am suferit că a pierdut Craiova cu Brăneştiul. Şi la Craiova e un lot bun, se poate face treabă. Dacă mai vin 3-4 jucători, se pot bate la campionat.

Va fi foarte greu şi pentru echipa naţională. NU putem vorbi despre naţională, echipa are un antrenor, un obiectiv, depinde mult de cum va începe, există şanse de calificare, dar va fi greu, s-au schimbat multe la naţională. Cel mai bun jucător, Mutu, nu face parte din lot, nu poate juca. Din spate, sînt puţini care pot evolua la acest nivel, nici nu au fost introduşi în anumite meciuri.

De-a lungul timpului, s-au scris multe lucruri în ce-l priveşte pe Mutu. Şi cînd eram eu antrenor, că a fugit din cantonament, nu a fost adevărat. Ce a făcut el după meciul cu Serbia depinde mult de relaţia antrenor-jucător. Dacă s-a întîmplat aşa, Mutu a greşit, trebuie să se ducă la Răzvan să-i spună că oricum nu juca meciul următor, Răzvan l-ar fi înţeles.

Am fost bolnav o lună, poate şi mai mult, revenirea la Steaua m-a ajutat în sensul ăsta. Eu am făcut o mare greşeală, că în momentul în care s-a terminat turneul final că nu am plecat. Cu riscul că trebuia să plătesc clauza de 500.000 de euro şi să plec.

Gigi are bani, le dă salariile, nu se pune problema asta. Are perspective, are planuri, o să cîştige nişte bani. Am semnat un contract pe o lună de zile, ca director tehnic, ca să pot sta pe bancă, l-am trimis la Federaţie.

Steaua, după părerea mea, 10 ani de zile, cu banii pe care i-a avut, nu-i putea sta nimeni în cale. A avut vreo 20 de milioane de euro în cont la un moment dat, ar fi putut conduce fotbalul românesc. Din păcate, s-au dat o grămadă de bani cu Pleşan, de exemplu, şi am luat pe el 50.000 de euro abia, abia... S-au aruncat bani aiurea. Probabil sînt mulţi stelişti, ei ştiau modul meu de muncă, poate aţi şi exagerat cînd aţi spus cum lucrez, dar am făcut lucruri bune, dar în momentul ăsta s-au dărîmat. Atmosfera nu e bună, indiferent cine vine.

Stadionul e şi asta o problemă, cît am fost aici m-am întîlnit cu cei care se ocupă şi am rezolvat nişte lucruri. Chiar ieri m-a sunat cineva să mă întrebe ce se întîmplă, pentru că eu eram garanţia. Ministrul Apărării Naţionale e stelist şi sînt sigur că vrea binele echipei.

Aveam oferte din Emiratele Arabe Unite, acum, înainte de Steaua, aveam din Bahrein, nu mi-au plăcut condiţiile. Pe Ştefan Iovan am fost supărat că a rămas la naţională, nu mi s-a părut normal că a rămas, dar nu mai sînt supărat pe el, nu îi port pică, a fost colegul meu, am făcut performanţă cu el, nu pot sta supărat pe el. Iovan nu a făcut nici un rău. El, eu cred, putea să antreneze o echipă din prima ligă la noi, dacă pleca atunci cu mine.

Mi-a zis că pot da afară pe cine vreau, atunci promitea orice, acum nu-i mai convine, zice că era sluga mea. Declară nişte prostii. El vorbeşte tot timpul, că nu are ce să facă, el e la Palat, se aşază pe scaun şi pălăvrăgeşte două ore, cum am făcut eu acum, spune vrute şi nevrute.

Eu mă aşteptam la orice din partea lui Gigi, pentru că-l ştiu cum e, eu am încercat. Eu am mizat că Gigi era în corzi, nu apela la mine niciodată dacă nu era presat, nu-i convine de mine, lui îi place să vorbească mult.

O să aibă probleme orice persoană care va veni, dacă va avea rezultate vor începe alte lucruri, dacă nu va avea rezultate, vai de capul meu... ce va fi!

Uite, asta nu-i puneam în contract, dar dacă întîrziau salariile 3 luni, plecam. Aşa e normal. Jucătorii trebuie plătiţi.
Ce poate să facă Gigi, poate să dea telefon să zică să plece Abrudan, că nu-i place. Să-l dea afară pe Neagoe. Dacă un jucător cere prima de joc, e cea mai mare jigodie, aşa crede. El nu înţelege că fotbaliştii joacă pentru bani, orice le-ai face.

Sunt un om dintr-o bucată, eu simţeam că dacă rămîn, mă umileşte. I-am zis de la început că a umilit toţi antrenorii pe care i-a avut în Ghencea. El zice că nu, nu recunoaşte. Eu voiam doar ca el să se comporte ca un om normal, atît. Nimic mai mult.

Eu nu am urmărit chiar aşa, nici nu mă uit. Eu la Gigi cînd îl vedeam, înainte de a veni la Steaua, schimbam canalul cînd dădeam de el. Fotbalul românesc s-a dus mult în jos din cauza unor patroni, care înaintea jocurilor atacă rivalii, arbitri, transferă jucători, astea-s lucruri foarte urîte. Sau că planeaza asupra unui joc suspiciune de blat, iar fanii se îndepărtează de fotbal.

Eu, dacă aş fi suporter, l-aş ignora pe Gigi Becali şi aş susţine echipa. Aşa trebuie să facă un suporter adevărat.

Şi voi, presa, aveţi responsabilitatea de a readuce lumea la stadion.

Vali Argăseală nu poate fi preşedintele Stelei. Nu poate fi, să nu se supere pe mine, dar asta e. El poate fi un angajat, să execute anumite ordine, dar atât. Aşa stau lucurile, am vorbit şi cu Gigi care mi-a recunoscut şi el.

Nea Imi mi-a spus că am procedat foarte bine. Dar el nu poate veni fără mine, nu are nicio garanţie.


Iată declaraţiile lui Gheorghe Hagi, la demisia sa de la Steaua, din 20 septembrie 2007:

Nu se poate sa ti se ia mintea, personalitatea, demnitatea. Sper ca acest lucru sa fie un exemplu, un moment de a ridica un mare semn de intrebare. Relatia antrenor-conducator la Steaua trebuie reglata. Antrenorul sper ca de-acum incolo sa aiba aceasta autoritate, sa fie lasat in pace. E atat de simplu.

Nu mai puteam. Drumul se inchisese. Imi pare rau, dar mi s-a intins o cacealma. Eu cred ca am puterea sa i-o spun lui Gigi ca nu face bine ce face. Nu numai ca ia notiunea de antrenor, dar nu se opreste aici. Distruge si jucatorii. Azi e bun, maine il dau afara, sau la divizia C. Din pacate, asta e.

Cel mai usor, antrenorul se duce acasa. In ultimii patru ani, Steaua a facut performanta, dar nu are stabilitate. S-au schimbat antrenori. Steaua are posibilitate mare, dar numai daca se va lucra profesional. Nu totul sunt banii. Sport nu se face numai pentru bani. Esti platit in functie de ce dai.

Eu nu am luat niciun ban, si nici nu vreau niciun ban. Banii pe care trebuia sa mi-i dea mie, sa-i puna la centrul de copii si juniori. N-am nevoie de bani si nu-i vreau. E vorba doar de placerea de a lucra intr-un loc unde am vrut sa fac performanta.

Sper ca din ce s-a intamplat cu mine, si inaintea mea, sa se termine odata. Pentru binele Stelei. Am trait momente penibile. Sa primesti telefon de sus, pe banca, sa mi se spuna cine intra... Eu am ramas mut. Una e sa discutam ca de la patron la antrenor, alta e sa ti se impuna si daca nu faci, sa fii dat afara. De ce mai stam la antrenamente, daca totul e pus de altcineva.

Eu am numit ziua asta o zi trista, dar nu pentru ca am plecat. Trista pentru ca omul pe care l-am adus in Ghencea a facut totul sa ma goneasca. Se petrecea prin '87. Eu i-am deschis poarta si acum...

In aceste patru luni eu doar am lucrat, si cred ca bine. Am incercat sa dau ce e mai bun din mine. Pentru mine, pe primul loc e profesia. Fotbalul pentru mine e numarul unu. Eu am avut o relatie buna cu toata lumea, si nu numai aici, in toata cariera mea.

Venirea mea la Steaua a fost benefica. Eram un om cu popularitate, iubit de suporteri. Criza a inceput cand am fost aproape sa intram in Champions League. Faceam performanta si devenea greu sa fiu dat afara.

M-am saturat! Nu mai suportam tensiunea! Ma simteam torturat la Steaua.

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
https://fcsteaua.ro:/

https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/ Salvati-va ingerii!
Doneaza acum!
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/

STEAUA

Victoria Branesti

Luni, 16 august
ora 20:30
DigiSport
TV LIVE
  • Program Liga 1 2010/2011
  • https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
  • Clasament/Rezultate 2010/2011
https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
Felicitarihttps://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/ Tricouri Cantece
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/ Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
VideoNews Video Imagini
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/ 32 https://fcsteaua.ro:/ foto 34 https://fcsteaua.ro:/ foto 33 https://fcsteaua.ro:/ foto 32 https://fcsteaua.ro:/ foto 31 https://fcsteaua.ro:/ foto 30 https://fcsteaua.ro:/ foto 29 https://fcsteaua.ro:/ foto 28 https://fcsteaua.ro:/ foto 27 https://fcsteaua.ro:/ foto 26 https://fcsteaua.ro:/ foto 25 https://fcsteaua.ro:/ foto 24 https://fcsteaua.ro:/ foto 23 https://fcsteaua.ro:/ foto 22 https://fcsteaua.ro:/ foto 21 https://fcsteaua.ro:/ foto 20 https://fcsteaua.ro:/ foto 19 https://fcsteaua.ro:/ foto 18 https://fcsteaua.ro:/ foto 17 https://fcsteaua.ro:/ foto 16 https://fcsteaua.ro:/ foto 15 foto 14 foto 13 foto 12 foto 11 foto 10 foto 9 foto 8 facem 24 sau ramanem la 23 ? o altfel de atmosfera
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/

poze

- alex_28

Caricaturile lui Goe'

- Pirotehnis tu'