28-07-10 Steaua a lansat noul echipament de jocEchipa noastră şi-a prezentat noul echipament de joc, acesta fiind asemănător cu cel din sezonul trecut: la meciurile din Ghencea, jucătorii vor purta tricouri şi shorturi identice cu acelea din sezonul trecut, iar în deplasare vor purta tricouri şi şorturi de culoare galbenă, foarte puţin diferite de cele de anul trecut. Toate tricourile vor fi inscripţionate cu noul slogan al clubului, "Trup şi suflet pentru culori", pe interior, în dreptul emblemei.Căpitanul Bănel Nicoliţă speră ca noul echipament să-i poarte noroc echipei, pentru ca, anul viitor, aceasta să evolueze din nou în Liga Campionilor din postura de campioană. Sper ca noul echipament să ne aducă mult mai mult noroc şi să câştigăm campionatul. Iar, în stagiul viitoare, sper ca pe aceste tricouri să apară sigla Ligii Campionilor. Steaua e un brand şi toţi jucătorii care vin aici trebuie să se gândească de cinci ori înainte de a face acest lucru. Nu contează banii, ci trebuie să vii cu sufletul. Nu am mai avut de mult stadionul plin şi ne bucurăm că suporterii au început să revină alături de echipă. Numai împreună putem câştiga campionatul. Noii colegi sunt foarte cuminţi, vor să arate că au valoare şi să ajute la câştigarea titlului, a spus Nicoliţă. La rândul său, mijlocaşul Cristian Tănase şi-a exprimat satisfacţia că lucrează din nou cu Victor Piţurcă. Sper ca noul echipament să ne poarte noroc şi să reuşim cât mai multe victorii. Victor Piţurcă este un antrenor foarte valoros, care ţine jucătorii aproape, vestiarul unit. Pentru mine a fost foarte importantă venirea sa. Dânsul m-a convocat la Naţională pe vremea când jucam la o echipă mică, FC Argeş. Nu l-am dezamăgit atunci şi sper să nu o fac nici acum, a spus şi Tănase. Şi Bogdan Stancu a precizat că venirea antrenorului Victor Piţurcă a schimbat atmosfera în lotul stelist. De când a venit domnul Piţurcă cred că este cu totul altceva. Cred că este o altă atmosferă, se lucrează altfel, s-a schimbat totul la toate nivelurile. Sperăm că de sâmbătă, cu venirea suporterilor alături de noi, să facem şi noi meciuri mult mai bune, să-i răsplătim şi cu rezultate. La sfârşit ne dorim să ne îndeplinim obiectivul, câştigarea campionatului, a spus Bogdan Stancu. După cum a precizat Bobby Durbac, director de marketing la clubul Steaua, fiecare jucător stelist va primi cartea cu istoria clubului şi un DVD cu finala de la Sevilla. FCSteaua.ro FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
VideoNewshttps://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Video
Imagini
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
Colectie de fulare- alex_28Caricaturile lui Goe'- Pirotehnis tu' |
xray 28.07.2010@21:37
Parca celui galben "de deplasare" ii trebuia mai mult rosu si un alt design pentru culorile secundare.
Pe o scala de la 0-10 echipamentul l-as nota global cu 7. La cat costa si ce firma il produce, putea sa aiba mai multa inspiratie inglobata in design.
Sa il poate sanatosi si cu cinste!
MiKhaEl 28.07.2010@21:50
BaDD 28.07.2010@21:51
BaDD 28.07.2010@22:15
Cat despre echipamentul galben,e frumos atata timp cat ne gandim ca e de deplasare si tre sa fie ceva diferit. Cu tricou rosu si sort albastru sau vice-versa cum a zis unu` p-aici,mie mi se pare ceva de anii 90`,o sa arate urat. Daca tot va plangeti ca o copiaza pe Barcelona,oare si la culorile ros-albastre am copiat-o? Ce sa facem daca avem culori comune? E totusi o diferenta,la Barcelona sorturile sunt albastre,nu rosii ca la noi. Sa nu ne mai dam mari designeri pe-aici fiecare ca n-are sens,astea sunt,cu astea joaca. Ce sa mai spunem de verdele de la Dinamo? Parca-s de la "drumuri forestiere".
De ce trebuie sa jignesti in jumatate din post?
Robert Aeroth 28.07.2010@22:16
Maye 28.07.2010@23:50
imi place cel galben, mai bine asa decat copii dupa echipamentul Barcelonei.
Pai e copie si asta
Adrian 29.07.2010@00:27
Pe voi va doare acum de tricouri.
Asta vine dupa marea valva facuta in legatura cu noul slogan, care a dus la noi cereri pentru un imn al Stelei.
Tot alte lucruri va preocupa. Da' cand becalii l-a jignit pe Ienei, atunci nu va preocupa nimic.
Bai BaDD, "NICIODATA IN ALB", mare stelist mai esti si tu, n-am ce zice. De fapt, vad de la avatarul tau ca esti FCSBist. Deci inteleg.
Ia spune-ne, stelist nonpenibil ce esti, in ce culori a jucat Steaua in finala din 86? Tine-te bine, ca iti zic eu: in alb si rosu! Ooooo, nu!!!
Poate cand o sa vina Steaua sa joace cu Gaz Metan, o sa mergi si tu la meci sa il tragi pe Ienei la raspundere, ca de ce a jucat in culorile alea in 86, nu?
Vad acum ca toti sunteti superexcitati si infierbantati de noutatile de la Steaua. Sper sa nu schimbati starea asta de spirit in momentul cand echipa o s-o dea in bara. Nu de alta dar, in cazul asta, s-ar putea sa se vada cine e cu adevarat penibil si cine nu pe acest site.
Momentan eu sunt penibil, ca nu ma multumesc cu putin. Era o vreme cand stelistii nu se multumeau cu putin, nici nu le trecea prin gand sa o faca. Da' vremea aia era.
Acum, daca aduci un jucator nou la echipa si schimbi culoarea jambierelor, suporterii ajung in extaz.
Asa ca, va rog sa ma scuzati, eu prefer sa fiu penibil si sa nu ma multumesc cu putin.
Si ca sa le produc unora niste atacuri cerebrale:
In ce culori juca Steaua in acel meci din 94?
ady.fcsb 29.07.2010@01:05
84ava 29.07.2010@05:22
mutulik 29.07.2010@07:04
Exact cum am mai zis. Apar lucruri noi, pulimea se excita.
Pe voi va doare acum de tricouri.
Asta vine dupa marea valva facuta in legatura cu noul slogan, care a dus la noi cereri pentru un imn al Stelei.
Tot alte lucruri va preocupa. Da' cand becalii l-a jignit pe Ienei, atunci nu va preocupa nimic.
Bai BaDD, "NICIODATA IN ALB", mare stelist mai esti si tu, n-am ce zice. De fapt, vad de la avatarul tau ca esti FCSBist. Deci inteleg.
Ia spune-ne, stelist nonpenibil ce esti, in ce culori a jucat Steaua in finala din 86? Tine-te bine, ca iti zic eu: in alb si rosu! Ooooo, nu!!!
Poate cand o sa vina Steaua sa joace cu Gaz Metan, o sa mergi si tu la meci sa il tragi pe Ienei la raspundere, ca de ce a jucat in culorile alea in 86, nu?
Vad acum ca toti sunteti superexcitati si infierbantati de noutatile de la Steaua. Sper sa nu schimbati starea asta de spirit in momentul cand echipa o s-o dea in bara. Nu de alta dar, in cazul asta, s-ar putea sa se vada cine e cu adevarat penibil si cine nu pe acest site.
Momentan eu sunt penibil, ca nu ma multumesc cu putin. Era o vreme cand stelistii nu se multumeau cu putin, nici nu le trecea prin gand sa o faca. Da' vremea aia era.
Acum, daca aduci un jucator nou la echipa si schimbi culoarea jambierelor, suporterii ajung in extaz.
Asa ca, va rog sa ma scuzati, eu prefer sa fiu penibil si sa nu ma multumesc cu putin.
Si ca sa le produc unora niste atacuri cerebrale:
In ce culori juca Steaua in acel meci din 94?
Auzi mai Adriane..cand o fi de criticat echipa o vom critica cu totii, dar se pare ca tu n-ai alta treaba decat s-o critici continuu. esti masochist ceva de-ti place sa-ti iei atatea 'injuraturi'. SUnt curios ce varsta ai tu de ne vorbesti cu atata patos despre vremurile de altadata ale Stelei? Problema ta e una singura..te crezi mai stelist decat oricine pe aici. Daca ai ceva cu Becali sau Steaua lui Becali iesi in strada fa ceva. Multi s-au resemnat ca cibanul nu va pleca vreodata indiferent de protest, penstru ca atat il duce mintea, asta e tara, toti tin cu dintii de scaun. Si in acest caz omul spera pentru ca asta e natura lui, sa spere. Un om sanatos la cap va spera in totdeauna la ceva mai bun chiar daca a fost mintit de nu stiu cate ori.
Repet, nu te da mai stelist decat toti de aici pentru ca stelismul nu poate fi masurat cu vreun aparat ceva. Vezi-ti de treaba ta si nu mia da din gura doar ca sa zici si tu ceva. Stiu ca te mananca buricele degentelor cand apare vreun articol , dar fa comentarii cat de cat pertinente. Si apropo de poza pe care ai postat-o cu acel meci din 1994; cred ca daca exista www.fcsteaua.ro si Becali pe atunci faceai tu atac cerebral in legatura cu acele culori. Iti mai explic o data poate nu ai citit sau n-ai inteles din prima. Scopul unui echipament de rezerva este acela de a fi diferit de alta echipamente. Adica sa aiba o culoare cat mai putin intalnita in echipamentele echipelor adverse. SI daca faci o statistica o sa observi ca foasrte putin dechipe din europa cel putin au un echipament galben. La noi sunt vasluiul si brasovul, afara mai e borusia dortmund parca, villareal, fener si cam atat cred (daca am uitat vreo echipa asta e).
Asa ca tempereaza-te si priveste lucrurile obiectiv. Enerveaza-te si revolta-te cand e cazul sa te revolti, lauda cand e cazul sa lauzi si asa mai departe. Lumea s-a atasat acum de Steaua lui Piturca nu de a lui Becali. Cand momentul inevitabil al despartirii de pitruca va sosi fii sigur ca lumea va sari iar in capul lui Becali.
p.s.: mai temepreaza-te baitule (asta in legatura cu cuvantul 'pulime'. Noi nu suntem jos si nici tu deaspura noastra
Ion Ciobanu 29.07.2010@07:12
Bogdan 29.07.2010@07:40
Daca tricoul de acasa este in aceleasi combinatii, el nu se mai vinde. Are un pret destul de mare si cine isi cumpara unul nu mai cumpara si pe-al doilea. Asa apar echipamentele de deplasare facute an de an special pentru vanzare. Anul trecut verde, anul asta galben sa ne asteptam si la alte culori.
Mie unul cel de rezerva mi se pare de 20.000 de ori mai frumos ca ala de anul trecut. Se mai putea lucra mult la el.
@Adrian combinatia rosu-alb nu prea da bine pe tricourile noastre. Alta treaba era in 86 si alta este acum. Daca se faceau tricourile galbene cu dungi rosii si albastre da. Dar nu alb cu rosu.
@BaDD de ce jignesti?
@Toronto creste pipota in tine?
tavyto 29.07.2010@07:57
Ste@ua23 29.07.2010@08:02
Adrian 29.07.2010@08:03
Ce sa critici tu? Daca ciobanul va arunca un os, voi imediat va repeziti pe el. Ce sa critici tu cand tu esti prea obosit?
Lasa, ba, povestile astea!
Cand a fost de criticat unde erai? De ce nu ai criticat atunci? Sau ai criticat dar acum ai ajuns la concluzia ca nu se mai poate? Perfect.
Hai ca m-am saturat de voi.
Protestul asta a mers asa de greu pentru ca au fost prea multi oameni care se dadeau anticioban doar ca sa fie si ei cool. Acum 3-4 luni erati impotriva lui, il urati, il voiati mort, acum nu mai vreti. Vreti pace, sa il ignorati, etc.
Penibil.
Si tot nu am inteles care e problema daca mie nu imi place galbenul ala. E urat.
Asa cum al treilea echipament e complet albastru, puteau sa il faca pe al doilea la fel. Dar atunci nu se mai puteau imbraca cocalarii din vestiarul Stelei in papagali. Si asta e problema.
Bogdan
Daca citesti ce am scris, vei vedea ca am zis ca mi-ar placea tricouri albe cu dungi ros-albastre.
Niciodata nu am zis ca vreau tricou alb-rosu. Exemplul pe care l-am dat, l-am dat pentru a arata ca "Trup si suflet pentru culori" nu trebuie luat la propriu.
goergescu 29.07.2010@08:33
Impresia mea este ca toate firmele importante de echipament sportiv ( de fotbal in speta ) si-au cam terminat inspiratia. N-am vazut la nici unele ceva care sa-mi atraga atentia; insipide sunt toate. Anii trecuti cei de la Puma aveau niste modele interesante, dar vad ca s-au prabusit si ei. Ma uit la echipamentele echipelor din europa, nimic interesant, absolut NIMIC.
Va spun eu care este un echipament intr-adevar frumos : All Blacks ( rugby ).
Hai Steaua !
Daniel-Ionut 29.07.2010@08:36
Ar mai ramane sa faca Banel & co. haka inainte de meci si ar fi totul perfeeect
Andrei^ 29.07.2010@09:00
Lacyka91 29.07.2010@09:08
senzor00 29.07.2010@09:13
w1tek 29.07.2010@09:15
Off:topic - Adriane , capul sus. Jos cu becalisti.
Ps- Cand faci brigada sa ne anunti , vom fi acolo
georgecristian 29.07.2010@09:18
Adrian 29.07.2010@09:21
O sa se ajunga acolo incat la meciurile Stelei o sa vedem doar oameni imbracati in galben. Da' probabil ca de aia au si pus preturi asa mari la tricourile galbene, ca sa nu le cumpere lumea. "Ne-a" Vali asta e um smecher adevarat.
mutulik 29.07.2010@09:35
mutulik
Ce sa critici tu? Daca ciobanul va arunca un os, voi imediat va repeziti pe el. Ce sa critici tu cand tu esti prea obosit?
Lasa, ba, povestile astea!
Cand a fost de criticat unde erai? De ce nu ai criticat atunci? Sau ai criticat dar acum ai ajuns la concluzia ca nu se mai poate? Perfect.
Hai ca m-am saturat de voi.
Protestul asta a mers asa de greu pentru ca au fost prea multi oameni care se dadeau anticioban doar ca sa fie si ei cool. Acum 3-4 luni erati impotriva lui, il urati, il voiati mort, acum nu mai vreti. Vreti pace, sa il ignorati, etc.
Penibil.
Si tot nu am inteles care e problema daca mie nu imi place galbenul ala. E urat.
Asa cum al treilea echipament e complet albastru, puteau sa il faca pe al doilea la fel. Dar atunci nu se mai puteau imbraca cocalarii din vestiarul Stelei in papagali. Si asta e problema.
Bogdan
Daca citesti ce am scris, vei vedea ca am zis ca mi-ar placea tricouri albe cu dungi ros-albastre.
Niciodata nu am zis ca vreau tricou alb-rosu. Exemplul pe care l-am dat, l-am dat pentru a arata ca "Trup si suflet pentru culori" nu trebuie luat la propriu.
Auzi 'ba' Che Guevara becaliot ce esti? ne mai lasi cu textele astea? Daca tot suferi atat pentru Steaua ar trebui ca in conditiile actuale ori sa te tratezi ori sa alegi vreo masura radicala?
Iti recomand insa calduros sa te controlezi si sa te tratezi. Prostiile cu care umpli paginile de comentarii nu folosesc absolut nimanui iar daca tu consideri ca este normal sa-ti versi frustrarile pe oricine iti iese in cale si care eventual are si o alta parere decat a ta, ceva nu merge bine in capusorul ala al tau 'ba'.
Si ca sa-ti raspund unde eram atunci cand a fost de criticat..ce sat-i zic..prefer sa nu-mi omor neuronii pentru unul ca Becali. pentru mine unul acest individ nu exista. nu ma trezesc zi de zi doar cu gandul de a scrie pe vreun site ceva despre el sau sa-l injur. i-am dat ignore pentru ca observ ca in tara asta atunci cand faci observatie unui prost el face mai rau(aviz amatorilor). Si apropo..'ba'..eu nu postez doar de dragu de a arata ce mare stlist sunt eu, si ce aparator al dreptatii si ce robin hood si alti eroi mai intruchipez eu..lumea asta e satula de ciumpalaci care se cred eroi doar pe net
mutulik 29.07.2010@09:42
Adrian 29.07.2010@09:48
Pentru ca murdareste Steaua? Eh, astea sunt prostii insignifiante.
Spre 24, nu?
p.s. Asa, pentru cultura ta generala, Piturca e cel care l-a adus pe becalii in Ghencea si unul dintre cei care au garantat pentru jeg in fata DNA-ului in cazul valiza. Nu ma incalzeste cu nimic faptul ca, spre deosebire de alti oameni, asta il are pe becalii cu ceva la mana.
Vezi numai sa nu te apuci tu sa il injuri pe Piturca asa cum ai facut-o in 2002, in momentul in care echipa o sa piarda meciuri.
Lacyka91 29.07.2010@10:26
flory_radoi89 29.07.2010@10:29
Bogdan 29.07.2010@10:35
este?
STEAUA_RADUT 29.07.2010@10:48
Bogdan 29.07.2010@10:57
STEAUA_RADUT 29.07.2010@11:05
Despre echipamente imi plac mult.Iar referitor la discutia despre un echipament al Stelei de culoarea alba, cred ca nu ii se potriveste Stelei,cu toate ca am jucat finala cupei campionilor in aceasta nonculoare.
calinel 29.07.2010@11:27
calinel 29.07.2010@11:32
stix 29.07.2010@11:48
Ste=47=aua 29.07.2010@11:49
Si inca ceva. Cred ca ar fi mult ma frumoase tricourile cu guler in stilul pe care le poarta Nicolita, Stancu si tanase, model adoptat de ex de olanda care da o oarecare eleganta. Mentiona cineva si echipamentul All Blacks. E foarte elegant, iar negrul e chiar impresionant
Daca nu ma insel, acelea sunt de la adidas.
xray 29.07.2010@13:30
Sunt convins ca daca titlul articolului era "Varul pentru tusele din Ghencea", nu lipseau comentariile de serviciu:
"Bai hahalerelor, pe voi va preocupa varul si va excitati la el ca-i proaspat in loc sa va sara mustarul pe Piturca ca l-a adus pe cioban cu cioara varuita?
Nu vedeti, pacalicilor, ca varul asta, desi alb, pute a oaie si vrea cu el sa acopere petele de imagine si nu tusele?
Offf, daca nu as fi eu ... etc." ... si da-i lupta ca tot romanul impartial cu topicele.
Robert Aeroth 29.07.2010@13:38
flory_radoi89 29.07.2010@13:40
xray 29.07.2010@13:59
Sincer, nu cred ca e nimic penibil ca se comenteaza polemic echipamentul. Fiecare are dreptul la opinie si sa-si exprime viziunea lui vestimentara!
Penibil e cand de la un simplu echipament se ajunge la etichete "becalisti", "anti-becalisti", "Pituricisti", "anti-Piturcisti", "suporteri anti-suporteri", etc. si peste toate troneaza invariabil ciuma de Becali.
MEW2 29.07.2010@18:00
mircea_10 29.07.2010@18:20
adidwu 29.07.2010@20:44
Te stiam pasionat de istoria Stelei.
Chiar nu stii ca primul echipament al echipei Armatei era alcatuit din sorturi albastre si tricouri rosu-galben?
Cred ca la galben s-a renuntat dupa transformarea ASA in CSCA,adica galbenul e pentru Steaua ce e rozul pentru Juventus.
@calinel
Marea echipa a CCA a utilizat,printre altele ,si echipamente cu dungi orizontale si verticale.
In anii '60 si '70 s-au folosit echipamente cu dungi,dupa cum s-au folosit si tricouri albe.
In anii '80 nu am idee sa fi existat vreun model cu dungi, insa acestea reapar la meciul retur cu Slavia Praga din 1999.
In concluzie,tricourile galbene si tricourile cu dungi au o oarecare legatura cu istoria Stelei,insa e posibil ca alegerile sponsorului tehnic sa fie intamplatoare.
Andreea 31.07.2010@19:13