20-07-10
AISS: "Demontarea gardurilor de pe Ghencea a fost una dintre cerintele noastre"Suporterii au primit foarte bine decizia luată de Victor Piţurcă, aceea de a demonta gardurile înalte de doi metri, sudate în faţa tribunelor.Ne bucurăm că s-a întîmplat acest lucru. De fapt, a fost una dintre dorinţele noastre şi i-am comunicat-o încă de cînd a decis să revină ca antrenor în Ghencea. Întoarcerea lui Piţi este o victorie pentru noi, a declarat Marius Nicolau, purtătorul de cuvânt al AISS, Gazetei Sporturilor. 357 de zile au rezistat gardurile puse de Becali pe stadionul din Ghencea. Gardurile înalte de doi metri care separă tribunele de gazon au fost montate acum un an. S-a întîmplat imediat după meciul cu Ujpest, din Europa League, în timpul căruia un suporter a intrat pe teren. "Trebuie să facem ceva în faţa nebunilor. Nu pot să pun sîrmă ghimpată pentru că rîde lumea de noi, dar gardurile vor fi de două ori mai înalte ca pînă acum!", spunea, la acea vreme, Becali. Ce se face acum la Steaua e un pas important către normalitate. Veţi vedea că suporterii se vor reîntoarce în număr mare la stadion - Emerich Jenei, preşedintele Stelei. Gazeta Sporturilor FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
https://fcsteaua.ro:/
AISS in direct la Sport Total FM, intre orele 16-18In data de 23.07.2010, un membru AISS va fi prezent la emisiunea Suporter de serviciu, moderata de Nicusor Predesel. 4 ani de la 22-07-2006 Aparitia grupului E.R.AMeciul castigat contra rapidului in Supercupa Romaniei 2006, a fost primul meci la care, in peluza Sud, si-a facut aparitia grupul E.R.A (Elita Ros-Albastra)https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Felicitari
TricouriCantecehttps://fcsteaua.ro:/
Legendele Stelei, reunite! Steliştii vor sărbători pe 7 iunie 63 de ani de la înfiinţarea clubului din Ghencea.
Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti a marcat evenimentul printr-o petrecere la care au par |
Tupac Amaru 20.07.2010@04:41
violence 20.07.2010@05:10
bogdan_p 20.07.2010@06:24
red&blue_boy 20.07.2010@06:50
liquid squad 20.07.2010@06:57
Adrian 20.07.2010@07:18
ultramoro 20.07.2010@07:27
Sau mai degraba sa aprobi ceea ce comenteaza "altul" despre tine.
Daca AISS e chiar atat de dreapta si ia cele mai bune decizii sa iasa cu un comunicat barbatesc, nu sa se ascunda dupa mizeriile alea.
alex_costin80 20.07.2010@08:18
Robert Aeroth 20.07.2010@08:30
Bogdan 20.07.2010@08:39
bogdan_p 20.07.2010@08:51
Stelistul1995 20.07.2010@08:54
mihai_mihai0000 20.07.2010@08:55
daca in trecut dadeau comunicat legat de fiecare nimic de zici ca era agentie de presa,lumea asteapta ceva similar si pentru treaba asta cu pacea ca mai sunt 3 zile si incepe campionatul si nimic.
Costi 20.07.2010@08:59
Mi se pare dea dreptul penibil sa te citezi pe tine din gazeta. )
Sau mai degraba sa aprobi ceea ce comenteaza "altul" despre tine.
Daca AISS e chiar atat de dreapta si ia cele mai bune decizii sa iasa cu un comunicat barbatesc, nu sa se ascunda dupa mizeriile alea.
si totusi, de ce este penibil sa preiei o declaratie pe care tu ai dat-o in presa? sau trebuia sa dam o declaratie pentru site-ul fcsteaua.ro, ca sa nu mai fie penibil? sau pentru fiecare actiune pe care o facem trebuie sa dam un comunicat pentru a nu mai fi nevoiti sa dam declaratii de presa?
Robert Aeroth 20.07.2010@10:13
O sa vedeti ca Piturca va lupta pt drepturile suporterilor,pt toate.Imi aduc aminte de o discutie purtata de el cu noi in care spunea ca cel mai mare regret al lui este ca nu a stiut sa poarte un dialog cu suprterii,ca e sigur ca daca ar fi facut-o la timp,altfel s-ar fi derulat treburile.Acum se cunoaste ca a fost sincer.
Sa iti dea Dumnezeu gura aurita si sa ai dreptate!
bogdan_p 20.07.2010@11:42
ultramoro 20.07.2010@12:29
Perceptia mea de om prost ce reiese din acest articol este aceea ca nu este vorba de nicio declaratie AISS. Ci doar francturi dintr-una!
Dupa cum bine ne-a obisnuit AISS pana acum, sunt de parere ca prin acest autocitat dintr-un ziar dubios, si niciun comunicat pe fcsteauaro, asociatia isi marginalizeaza partial "clientela" pe care si-a format-o de la infiintare, urmarind o inbunatarire a imaginii sale spre opinia publica. Imagine care de altfel este normal sa o inbunatatesti.
Prefer sa nu spun mai multe si sa astept politicos comunicatul oficial.
@Bogdan P. Nu mai fi nu asa sigur de nimic. Nu ma cunosti nici 10%.
Costi 20.07.2010@12:52
In continuare vom da declaratii de presa pentru ca este o maniera mult mai eleganta decat de a da comunicate pentru orice chestie minora care se intampla. Declaratiile de presa ale reprezentantilor AISS nu sunt de ieri-de azi in gazeta sporturilor, iar orice declaratie de-a noastra sau articol relevant pentru suporterii stelisti, aparut in presa sportiva, va fi preluat pe siteul nostru. Din discutiile telefonice pe care le-am avut pana acum cu Piturca, precum si in intalnirea pe care am avut-o cu el, i-am exprimat mai multe doleante ale suporterilor stelisti pentru o normalizare a situatiei...acesta era, intr-adevar, unul dintre ele. Asteptam ca si celelalte sa fie puse in practica in cel mai scurt timp.
Robert Aeroth 20.07.2010@17:03
bogdan_p 20.07.2010@18:58
Moro,ma bucur ca nu am avut neplacerea:))
Daniel-Ionut 20.07.2010@19:34
Va rog sa reveniti la subiect, multumesc.
ultramoro 20.07.2010@20:05
Eu nu am dorit decat sa plece becalii si atat. Iubesc Steaua.
Nu am nimic cu jucatorii, cu fostii jucatoti, cu staful tehnic, cu antrenorii, preparatorii, cu nimeni. Am doar cu mizeria din varf, ce se crede Dumnezeu, Atat!
Nu am nimic nici cu cei care vor sa incurajeze echipa. Le respect decizia. Nu am forta de a le schimba opinia.
Imi pare rau daca v-am deranjat atat de tare pentru m-am opus ciobanului.
Si eu vreau sa fie bine, veselie, tot ceea ce vreti si voi, din tot sufletul meu. Ma pot si adapta pentru o cauza, dar sunt constient si simt ca ceva nu este in ordine. La un momendat dat tot acolo vom ajunge. Eu nu vreau sa mai ajungem acolo!
P.S. Sanatate maxima!
stix 20.07.2010@20:23
Mie cel putin mi-a cazut cerul in cap cand am auzit ca Sudul renunta la proteste, mai ales ca i-am sustinut, ca am crezut in ei si in reusita noastra dar asta e, am luat situatia ca atare si o sa trec peste...ca n am ce face, minoritatea se va supune majoritatii, asta e regula.
Nu e prima mea dezamagire a mea in viata si sigur nu sa fie nici ultima, important e sa poti trece peste si sa crezi ca la un moment dat iti vei putea realiza visele.
Eu iti doresc succes in tot ce ti propui desi eu sunt mai putin optimist in situatia de fata.
Nu vad nimic bun in viitor nici pentru Steaua, nici pentru suporterii ei ( sper din tot sufletul sa ma insel )
Bafta in continuare!
*Olandezu* 20.07.2010@21:43
Adrian 20.07.2010@21:45
Eu nu mai fac parte din echipa site-ului asa ca nu pot sa sterg nici un comentariu.
noname 21.07.2010@11:27
ultramoro: iti propun in mod public sa ne vedem pentru discutii, sunt sigur ca ai intelege situatia in tot ansamblul ei.
mihai_mihai0000: mai citeste o data comunicatul ala si vei intelege si de ce nu ne grabim sa dam comunicate legate de acest subiect. in al 2-lea rand, pentru un auditoriu mai general: AISS ESTE O ASOCIATIE, nu O GALERIE. Cred ca trebuie sa repetam asta de 10.000 de ori ca sa fie inteles si daca e nevoie, o vom face. Nu decide asociatia in numele niciunui membru ce striga el pe stadion! In schimb, asociatia va lua pozitie ca de fiecare data, prin armele pe care le are la indemana, atunci cand Steaua va fi lovita de catre oricine, nu doar de catre creditor.
bogdan_p 21.07.2010@15:22
Costi 21.07.2010@15:39
ultramoro 21.07.2010@17:06
Cu cea mai mare placere. Nu am spus ca nu inteleg, din contra vad foarte clar situatia per ansamblu. Sper din tot sufletul ca voi sa respectati tot ceea ce ai realizat dea lungul timpului si sa ramaneti la fel in continuare.
Multa bafta!
bogdan_p 21.07.2010@17:28
Inima ros-alb@str@ astazi@20:54
Am un fix, sunt anti purici si zburatoare !!!!!
Ce drog ciudat, esti ros-albastru fermecat,
Ma duci la cer, si-nebunesc doar cand te iau simt ca traiesc...
[..]
O singura echipa in sufletu` meu !!!
Magica Steaua !!!!
Andreea 22.07.2010@20:54