14-07-10

Pasi mici

Asa a venit el pe nesimtite. Mai o fapta buna, mai o poza de om bun, un salvator. Un portofel deschis la nevoie cand nimeni nu era dispus sa investeasca in al doilea sau al treilea brand sportiv al Romaniei. A intrat incet-incet acolo unde vroia sa ajunga si noi l-am acceptat. Unii ne-am trezit la un moment dat, altii mai tarziu, altii deloc. Cu pasi mici si miscari calculate precum un parazit a infestat incet, incet organismul slabit de oranduirea nefasta a tarii de dupa ’89 si de hienele care l-au pradat fara discernamant. Odata intrat, ca un cutit pana la rarunchi, a reusit sa darame in timp record tot capitalul de imagine care i-a permis sa ajunga in varful piramidei. Ma uitam acum cateva zile la niste imagini cu o deplasare de la Piatra-Neamt de prin 2004 si am barbatia si durerea sa recunosc ca am scandat alaturi de toti baietii din tribuna “Gigi Becali!” Am platit cu varf si indesat si poate inca voi mai plati.

Din dezgust si economie de spatiu nu voi enumera inca o data toate motivele pentru care Gigi este moral “Steaua’s enemy number one”. Ele ar trebui insa postate mare pe acest site nu numai in articolul legat de uitare pentru a fi in memoria tuturor. Voi reveni la ideea protestului care a bulversat comunitatea stelista. La petrecerea Stelei de la Dumars discutam cu baietii din AISS despre greutatea continuarii protestului in conditiile instalarii, inca nerealizate atunci, a lui Victor Piturca. Unul dintre fundamentele rebeliunii este ca actuala echipa este FC becali si nu FC Steaua. Ori prin revenirea lui Piturca acest fundament este serios afectat, Satana fiind dincolo de toate o glorie a clubului nostru, un ros-albastru veritabil. Dupa imaginea Fiarei, dupa cea alui Duckadam ingenuncheat la Sevilla, poate ca a treia imagine este cea a lui Piti iesit prin ochiurile plasei dinspre Peluza Nord. A fost o lovitura abila a lui Gigi care a avut efectul scontat. Imaginea este alta, jocul este altul, si raspunsul masei, avide de a revedea Steaua , a fost cel asteptat. Numarul de abonamente vandut in aceste zile este un barometru al reusitei.

Daca este o reusita de moment sau una pe teremen lung, depinde foarte mult de rezultate, naravul patronului mereu avid de scandal grobian, si de puterea de trezire a masei, cea care pare in acest moment singura capabila sa-l alunge definitiv impreuna cu falimentul financiar.

La meciul de pe Cotroceni cand sub bagheta lui Zenga incoerent nu au fost in stare sa bata un FC National semi-blatuit, am fost cateva sute sub balcoanele de la Marriot. S-a nascut refrenul “Plecati din Ghencea, Cu toti plecati din Ghencea”

Cand a fluturat fularul rivalei si a starnit mania tuturor abia a scapat de pe acelasi stadion Cotroceni sa nu fie linsat. A brevetat apoi armata de Bodyguarzi. Protestul a fost mai conturat, un crescendo logic.

Cand a maturat cu Lacatus, cu Hagi si cu restul gloriilor situatia a escaladat.

Cand in acest sezon a fost razboi deschis, pe toate fronturile situatia a atins apogeul pana in prezent.

De fiecare data intre aceste evenimente a existat un moment de aclamie, o emulatie, o revenire langa echipa. Situatia prezenta este problematica, dar probabil ca trebuie acceptata asa cum este. Trebuie pregatiti atent pasii in cazul in care lupta va trebui dusa la un nivel mai mare decat acum. Dar mai presus de toate trebuie respectata decizia factorilor importanti din cele doua peluze. Pentru ca si indepartarea cancerului se face cu aceiasi pasi mici cu care el s-a infiltrat. E in natura romaneasca sa faca lucrurile asa, si e in natura noastra sa tresaltam de cate ori vedem in fata ros-albastru. Recunoasteti ca in adancul sufletului va e dor de o seara “ce seara, ce seara / ce seara intr-o peluza magica”.


Alex (keluboss)