13-07-10

Oglinda viitorului

Motto: Viitorul si trecutul sunt a filei doua fete/ Vede-n capat adevarul cine stie sa le-nvete.

Sunt anumite voci revoltate, care contesta cu vehementa legitimitatea lui Banel Nicolita, la statutul de capitan al echipei actuale Steaua Bucuresti.

Principalul handicap in evaluarea corecta a cazului vine din evaluarea dezastruoasa a contextului.

Contestatarii considera – in traducerea mea – ca cel pe bratul caruia zace o bucata de panza, nu poate deveni astfel – prin ungere de catre spiritul tutelar al cetatii –, in mod automat, capitan.

Altfel spus, prin simpla decizie a lui Piturca, Banel nu poate fi capitan. Ci, cel mult, purtator de banderola.

Aceasta revolta este ridicola prin faptul isi revarsa furia emotionala – in mod fundamental gresit – pe efect, si nu pe cauza.

Cauza explica totul!

Institutia capitanului – prin traditie si cutuma –, propune, pe anumite criterii clare (vechime, palmares, valoare, caracter, comportament, exemplu pt. ceilalti), un set de conditii cvasi-majoritar respectate, pt cel care va avea onoarea si raspunderea de a accede la ea.

Capitanul, in istoria clubului Steaua, a fost chintesenta generatiei respective, impunand – nu neaparat prin valoarea cea mai mare; nu neaparat prin experienta cea mai mare; nu neaparat prin palmaresul cel mai bogat –, prin ceea ce reprezenta – simbolistic si principial –, traditie, stabilind astfel standard.

Cu respect pentru valorile trecutului, exprimand si urmarind vocatia confirmarii lor in rezultatele viitorului.

Clubul Steaua este rezultatul unor valori si principii, care prin rezultatele aduse in urma insusirii lor in toate performantele obtinute – ca rezultat si dovada in acelasi timp –, le califica neconditionat la statutul pe care-l genereaza evidentele: sufletul clubului.

Odata format si recunoscut, sufletul clubului este tutelarul suprem al tuturor actiunilor care privesc Steaua.
El este totemul. Alfa si omega sau yin si yangul ros-albastru. Reperul suprem. Prim si ultim. Inceputul si – daca va fi cazul – sfarsitul.

Sufletul clubului a guvernat toata existenta Stelei, constituindu-se in tutore absolut ce a expus actiunea, a determinat directia, a girat forma si a imbogatit fondul.

Astfel, traditia, ca valoare suprema a clubului Steaua, s-a constituit in patrimoniul sau maxim, care a recunoscut, conservat si imbogatit necontenit sufletul Stelei, in ceea ce inseamna azi, fiinta sa intima.

Traditia se revendica astfel, ca un axis-mundi ce reclama – incepand de la generalul Lascar, si imediat cu Gica Popescu, Apolzan, Satmareanu, Onisie, Bone, Ienei, Constantin, Voinescu, Toma si Alecsandrescu, continuand cu Iordanescu, Sames, Iordache, Raducanu, Dumitru, trecand prin maximul Stoica, Hagi, Belodedici, Petrescu, Dumitrescu, Piturca, Iovan, Majearu, Balint, Boloni si consacrand cu Lacatus, Prodan, Galca, Panduru, Ilie, Rotariu, Filipescu, Munteanu, Stan, Stangaciu, Rosu si terminand cu ultimul mohican, Radoi – recunoastere si respectare, ca garantie suprema a continuitatii stralucirii gloriei numelui de Steaua.

In sezonul 1999-2000, Cornel Dinu, antrenor al antonimului sufletului Stelei, a explicat starea de gratie pe care o traia clubul respectiv (raportat la nivelul lor, fireste), ca moment de maxim al ultimilor 20 de ani, prin urmatoarea realitate: Care sa fie secretul generatiei asteia? Simplu: Ionut Lupescu a fost copil de mingi pe vremea mea, iar Fl. Petre a fost copil de mingi pe vremea lui Ionut! Lantul asta este explicatia si garantia succesului! Nu comentam care erau valorile respective, cate nenorociri implicau, si la ce rezultat i-a dus in Europa. Comentam faptul ca, ridicol cum era, nivelul maxim al lui Dinamo in ultimii 20 de ani, a fost atins atunci cand s-au reunit purtatorii valorilor istorice ale clubului (fara a conta, pt. cazul nostru, care erau alea).

In cazul clubului Steaua, traditia a fost o valoare recurenta, care i-a girat, explicat si garantat succesul, si, pe cale de consecinta, stralucirea.

Lantul vital al legaturii cu principiile inceputurilor gloriei (CCA-ul) a fost, pe durata existentei clubului, mai slab, mai ruginit, mai incurcat, dar a rezistat. Nu s-a rupt niciodata!

Iar cand lantul s-a refacut in deplinatatea ratiunii lui de a fi: la Steaua trebuie sa munceasca cei care au asudat pentru club. Cei care i-au facut glorie si care i-au adus stralucire. Numai ei stiu ce inseamna numele de Steaua., atunci traditia si-a dat masura maxima a sensului sau vital, impunand dupa Cernaianu, Traian Ionescu, Stanescu si Halagian, solutia si dovada fundamentului existentei Stelei: Ienei si Iordanescu.

Totul provocat, controlat, impus si garantat de cel care, prin faptele sale, a depasit limitele meritelor fizice, intr-o contopire pana la confuzie cu sensul traditiei: Ion Alecsandrescu, care nu era cel care exprima sufletul Stelei. Era cel care era sufletul Stelei (cu bune si rele).

Pe acel fond de reintoarcere la traditii, ca vehicul de succes, unic si garantat, in acelasi timp obligatoriu si suficient, fiinta intima a Stelei, in urma piscurilor atinse in perioada 85-90, si mai apoi in urma dominatiei cvasi-totale din perioada 93-99, se parea ca – reconfirmata pe deplin de rezultatele nici macar visate in perioada 80-84 – va reprezenta, prin sine insasi, perpetuarea gloriei numelui de Steaua.

Insasi marimea uriasa a Sfinxului, insa, a facut ca, dupa prabusirea sa, praful care s-a ridicat din sine, sa provoace dezorientare si confuzie.

Intr-o aparenta renastere, praful a fost taiat de o „lumina” puternica (prea puternica; mult prea puternica, ridicol si suparator de puternica; derutant si maladiv de puternica), care a orbit pe majoritatea, luand atentia de la elementul primordial, pentru a o muta pe secundar.

Din momentul acela, Steaua a incetat sa mai fie scop, si a devenit pretext.

Rezultatele care au sustinut perioada 2000-2010, vin ca urme reziduale tot ale traditiei si valorilor istorice. Piturca a pus piatra de temelie in lupta pt. stoparea plecarii jucatorilor si respingerea aranjamentelor, intr-o reinterpretare a atitudinii lui Valentin, debutata la Targoviste in 77 si consacrata incepand din 84, iar Mihai Stoica a urmarit cel mai bine vocatia Sfinxului (la nivelul sau, fireste, si cu unele derapaje), ca model de garantie a succesului.

Rezultatele insa, crunta deziluzie, n-au servit la reconfirmarea traditiei ca unica valoare ce le-a provocat, si prima valoare ce trebuie cultivata si urmarita in sensul realizarii succesului. Succesului Stelei, foarte important de precizat! Dimpotriva!

Traditia si valorile istorice – sau cel putin interpretari ale lor, mai mult sau mai putin denaturate, care au adus saraciile alea de trei titluri si semifinala maximului –, au fost primele repudiate, ca elemente ce diminuau din vocatia „luminii” ce se vroia unica: inceputul si sfarsitul. Totul!

Orbirea asta a majoritatii a permis atrofierea simtului realitatii, a simtului in general, si a permis cele mai demente interpretari cu privire la fiinta Stelei, fara ca orbitii sa se sesizeze.

Steaua sunt io! Ca io dau banii, io comand! Io sunt patron, si se face cum spun io! Pai ce, stie Lacatus mai bine ca mine echipa? El e un angajat! Steaua moare daca pleaca Becali!
Du-te, ba, cu Alecsandrescu ala! Pai stii tu cati bani a luat ala de la Steaua? Ce, se compara ala cu mine? Pai eu aduc bani la Steaua, el ia bani de la Steaua!
Du-te ba, cu mosu` ala de Ienei!
Cine, ma, homosexualul de Balint?
Bozgorul ala de Boloni?Un bagabont!
Alcolistu` de Lacatus?
Handicapatu` de Hagi?
Bagabontii de suporteri?
Drogatii aia?
In vecii vecilor Steaua o sa fie la Becali George, razboinicul, ursu` care e leu-paraleu!
Pai daca am talent de la tata, domnu Moraru?

Paradoxul negarii principiilor istorice, tocmai acelea care l-au adus in pozitia de a orbi, nu a fost sesizat de cei peste care orbirea se intindea de la ochi catre suflet! Orbirea lor a fost suficienta pentru ca Becali sa-si intinda hidosenia – prin tot ceea ce a zis si a facut – asupra sufletului Stelei, viciindu-l intr-o masura greu reversibila.

Pe acest fond, dupa Ienei, Iordanescu, Iordache, Tudorel Stoica, Hagi, Petrescu, Dumitrescu, Lacatus, si rezidual Radoi, imi pare de un firesc absolut ca banderola de capitan al Stelei sa poposeasca – absolut meritat – in posesia lui Banel, nevinovat si biet nefericit, intr-o situatie pe care nu are cum sa o banuiasca.

Demnitatea de capitan al Stelei, ca purtator al tuturor valorilor castigate in timp, cu obligatia de a le conserva, imbogati si transmite mai departe, revine, asadar, in mod firesc, celui mai in masura sa o faca, in conditiile de azi, in ceea ce ar trebui sa fie o trezire brusca la realitate pentru cei ce vorbesc despre echipa lui Becali ca despre Steaua!

Niciodata, in toata istoria ei, Steaua Bucuresti nu a fost in situatia de astazi.

Indiferent de greutatile intampinate, indiferent de minimele sale istorice (fizice si morale). Anii `70, dominati de tripleta Dinamo, Craiova, Pitesti si de practica vanzarii de meciuri, au fost luminati de o generatia de exceptie; anii 80-83, dominati de cautari haotice au fost luminati de speranta unor Voinescu, Gatu, Otelea, Ienei si de ambitia lui Olteanu; in perioada de glorie 80-85, meciurile prelungite cu zece minute au fost surclasate de gloria europeana; in perioada 90-93 stiam ca Sfinxul vegheaza si lucreaza.

In cele mai negre momente ale istoriei a existat speranta, pentru ca lantul vital nu s-a rupt! Ilie Savu i-a transmis lui Voinescu, care i-a transmis lui Duckadam, lui Iordache, lui Stangaciu care i-a transmis lui Lung si Stelea, care i-a transmis lui Ritli, care i-a transmis lui Nae!

Satmareanu i-a transmis lui Anghelini, care i-a transmis lui Iovan, care i-a transmis lui Petrescu, care i-a transmis lui Panait, care i-a transmis lui Reghencampf, care i-a transmis lui Dumitru, care i-a transmis lui Ogararu.

Zavoda i-a transmis lui Sames, care i-a transmis lui Marin, care i-a transmis lui Belodedici, care i-a transmis lui Prodan, care i-a transmis lui Rachita, care i-a transmis lui Radoi!

Petschovschi i-a transmis lui Ienei, care i-a transmis lui Lita Dumitru, care i-a transmis lui Tudorel Stoica, care i-a transmis lui Rotariu, care le-a transmis lui Stan si Galca, care i-a transmis lui Lincar, care i-a transmis lui Paraschiv.

Onisie si Bone i-au transmis lui Iordanescu, care i-a transmis lui Majearu si Hagi, care i-a transmis lui I.Dumitrescu, care i-a transmis lui Panduru, care i-a transmis lui D. Serban, care i-a transmis lui Lutu, care i-a transmis lui Trica.

Cacoveanu si Avram i-au transmis lui Marcel Raducanu, care i-a transmis lui Ionescu, care i-a transmis lui Balint, care i-a transmis lui Balan, care i-a transmis lui Mustaca, care i-a transmis lui Filipescu, care i-a transmis lui C. Munteanu si Rosu.

Constantin le-a transmis lui Tataru si Nastase, care i-au transmis lui Lacatus, care i-a transmis lui Adi Ilie, care le-a transmis lui Sabin, Vladoiu, Ciocoiu si Danciulescu.

Ce au transmis? Simplu: Tot! Au transmis-o pe Steaua insasi!

Steaua a rezistat si a stralucit atata timp cat a tinut legat acest lant care nu a lasat-o niciodata sa uite cine este si ce vrea! Care este ratiunea ei de a fi, si pe baza caror principii isi traieste existenta!

Absolut toata gloria Stelei – fara exceptie – s-a bazat pe respectarea acestui lant vital. Steaua insasi este acel lant vital.

Azi, lantul s-a rupt!
Banel capitan este simbolul lipsei de identitate a ceea ce unii inca mai numesc Steaua. Steaua nu va mai exista, pentru ca s-a rupt de sine. Banel, saracul, nu are ce sa transmita, pentru ca nu a primit nimic. Prin Banel capitan, Steaua a incetat oficial sa mai existe! Tot oficial s-a nascut Steaua lui Becali, cu simbolul Banel ca reprezentant.

Tot ce va urma de aici inainte nu va mai conta, pt. ca, toata existenta Stelei este negata de aceasta veriga lipsa, in absenta careia orice fel de rezultat este nul, pt. ca este obtinut cu negarea sensului primordial al clubului: traditie, respect, demnitate, onoare, sacrificiu, valori transmise pt. ratiunea clubului de a fi!

Rezultatele obtinute nu vor fi rezultatele Stelei, pentru ca Steaua insasi – prin negarea fiintei sale – va inceta sa mai existe! Banel capitan nu inseamna altceva decat dovada realitatii, esenta trecutului si garantia absoluta a viitorului.

Prin Banel in calitate de capitan al Stelei, istoria mai urla odata la noi, incercand sa ne destepte.

Ne arata starea in care suntem azi. Starea in care suntem azi este consecinta trecutului care este dezbracat de fard si readus in canoanele lui firesti de catre prezent. Care prezent este garantia a ceea ce o sa se intample maine.

Banderola lui Banel este simbolul absolut. Oglinda viitorului!

George Lascu