home
18-05-10

Guie Migi: Oprea si o fosta glorie vor sa imi ia stadionul

Gigi Becali a aruncat azi bomba, susţinând că Steaua ar putea să nu mai poată juca pe Ghencea din cauza unor restanţe financiare imputate de CSA . Finanţatorul Stelei spune că baza din Ghencea a fost evaluată şi că se cer 40.000 de euro bani în plus, la chiria iniţială de 25.000, pentru investiţiile făcute de el în decursul anilor.

În aceste condiţii, Becali ameninţă că pleacă de pe Ghencea, nu înainte de a lua cu el nocturna şi toate utilităţile în care a investit.

"Plec din Ghencea, dar nu acum. Plec după ce îmi dau banii pe care i-am investit. Dacă ştiam că trebuie să dau 40.000 de euro pe lună, nu mai stăteam aici. Vom face alt contract cu un alt stadion, pentru că nu avem bani să stăm acolo. E posibil să mergem la Buzău, dar de aici nu plec până nu îmi dau banii. Dacă îmi dau banii, mâine plec. Când plec de pe Ghencea bag plugurile pe toate terenurile sintetice, tai nocturna şi o iau şi pe aia. Am investit 3 milioane de euro doar în parcări, acum să plătesc şi impozit? E inacceptabil!

De când a venit Gabi Oprea ministru, nu ştiu ce se întâmplă. Eu l-am sunat pe ministrul Apărării şi îi vorbeam frumos cu 'domnul ministru', el îmi zicea 'măi Becali'. Pînă cînd m-am enervat şi i-am zis şi eu 'măi Gabi'. A sărit ca ars şi mi-a zis că cine sînt eu să-i vorbesc aşa?! - Păi, cine eşti tu mă, Gabriel Oprea? Eşti ministru? Şi ce dacă eşti ministru, că dacă povestesc cum l-am cunoscut eu acum 6 ani, cred că va fi vai şi amar. Acum nu zic, dar să nu se creadă Dumnezeu pe pămînt că nu e şi dacă spun tot ce ştiu despre el...

Avea curaj Boroi să trimită hârtia la Federaţie, să-mi ia licenţa, fără aprobarea ministrului? Dacă vrea să preia clubul Steaua, să-mi dea banii şi să-l ia.", a spus Becali la gsptv.

Curtea de Conturi a făcut un control la Primăria Sectorului 6 şi a găsit necolectat impozitul pe clădirile din Complexul Ghencea. MApN-ul a fost somat, însă cum în Codul Fiscal există o prevedere că Armata, ca proprietar, nu trebuie să achite ea impozitele, ci chiriaşul, atunci ANAF-ul s-a îndreptat către clubul de fotbal, care are în acest moment o datorie de peste 1,5 milioane de euro.

De unde provine o sumă atît de mare? Becali a investit mult în ultimii ani în stadion, iar cota clădirilor a crescut brusc în evaluările Fiscului, cota din impozit devenind una foarte mare.

În spatele acestei acţiuni este şi o fostă mare glorie a Stelei, crede Becali, cel mai probabil Anghel Iordănescu

"Trei persoane sunt în spatele acestei acţiuni. Una este Gabi Oprea, iar alta este o fostă glorie stelistă. Nu vreau să vorbesc mai multe", a completat latifundiarul.

Steaua, la Pipera?

În ceea ce privşte noua "casă" a roş-albaştrilor, Gigi a explicat: "Tot ce-am investit devine proprietatea statului, dar ce-am tot ce-am cumpărat trebuie returnat. Aproximativ 2-3 milioane. Mă pot muta la Pipera, peste doi ani este gata stadionul de la Voluntari. Este un stadion de 80 de milioane de euro. Pot să joc şi la Urziceni, ce nu am unde să joc? Licenţa am rezolvat-o, dar în manual scrie că poate fi retrasă oricând dacă apar probleme."

Doar 6 echipe plătesc chirie

Dintre cele 18 echipe din Liga I, doar 6 plătesc chirie pentru stadion. Restul de 12 fie au stadionul în conseciune, fie Primăria nu solicită bani, fie echipele au propriul stadion

Echipa Chiria anuală (euro)

Steaua 300.000
Craiova 42.000
Dinamo 36.000
Poli Timişoara 36.000
Curtea de Argeş 30.000
Rapid 21.000

Stadioanele unde a jucat Steaua din 1947

"Venus" Bucureşti
- stadion inaugurat în 1931 şi distrus după 1948 de comunişti
- situat pe Splaiul Dîmboviţei, actualul loc dintre căminele studenţeşti ale Facultăţii de Drept, Opera Română şi Casa de Cultură a Studenţilor
- CCA a jucat aici doar 3 meciuri: primele două etape din campionatul 1947-1948, plus etapa a 4-a

"ANEF" Bucureşti
- a fost inaugurat în 1926, avînd o capacitate de 40.000 de locuri
- situat pe Dealul Spirii, zona cuprinsă între Ministerul Apărării, hotelul Parliament şi Casa Poporului
- CCA a evoluat acolo prima oară pe 28 septembrie 1947, în faţa a 40.000 de spectatori, pierzînd cu FC Ploieşti, 1-2

Republicii
- inaugurat la finalul lui 1948, cu o capacitate de 28.000 de locuri
- construit pe locul fostului "ANEF" Bucureşti
- ultimul meci disputat de Steaua aici a fost pe 5 noiembrie 1972, împotriva lui U Cluj, în faţa a 20.000 de spectatori

"Ghencea"
- inaugurat în aprilie 1974, avînd o capacitate de 30.000 de locuri
- Steaua a jucat neîntrerupt pe acest stadion în ultimii 36 de ani, plecînd de aici doar cînd s-a refăcut cîmpul de joc

"Lia Manoliu"
- inaugurat în 1953
- situat pe Bulevardul Basarabiei
- Steaua a disputat cîteva meciuri considerate pe teren propriu în anii '60, '70 şi '80
- a revenit pe acest teren în 2006, atunci cînd pe Ghencea s-a schimbat gazonul, reuşindu-se aici cea mai mare performanţă de după Revoluţie, calificarea în semifinalele Cupei UEFA 2005-2006.

Gazeta Sporturilor

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
https://fcsteaua.ro:/
nu cedam!
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
foto 15
',WIDTH,50);" onMouseOut="return nd();" href="https://www.fcsteaua.ro/index/section/galleries/mode/viewPicture/picture/16064/foto 15"> foto 15 https://fcsteaua.ro:/ foto 14 https://fcsteaua.ro:/ foto 13 https://fcsteaua.ro:/ foto 12 https://fcsteaua.ro:/ foto 11 https://fcsteaua.ro:/ foto 10 https://fcsteaua.ro:/ foto 9 https://fcsteaua.ro:/ foto 8 https://fcsteaua.ro:/ foto 7 https://fcsteaua.ro:/ foto 6 https://fcsteaua.ro:/ foto 5 https://fcsteaua.ro:/ foto 4 https://fcsteaua.ro:/ foto 3 https://fcsteaua.ro:/ foto 2 https://fcsteaua.ro:/ foto 1 https://fcsteaua.ro:/ foto 23 https://fcsteaua.ro:/ foto 22 https://fcsteaua.ro:/ foto 21 https://fcsteaua.ro:/ foto 20 https://fcsteaua.ro:/ foto 19 https://fcsteaua.ro:/ foto 18 https://fcsteaua.ro:/ foto 17 https://fcsteaua.ro:/ foto 16 https://fcsteaua.ro:/ foto 15 https://fcsteaua.ro:/ foto 14 foto 13 foto 12 foto 11 foto 10 foto 9
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/

Loti

boloniAr fi fost omul unei singure echipe, ASA Tg.Mureş(acolo unde el centra şi tot el dădea cu capul), dacă Steaua-1984 n-ar fi insistat, cu cerul şi pământul, să-l transfere în linia ei de mijloc

Precizari

Interviul cu fostul ministru al Apararii nu poate fi pozitionat decat in doua variante . Ori e o facatura ordinara (si am sa spun de ce cred asta mai incolo), ori tataie asta asta e la o varsta la car

https://fcsteaua.ro:/