20-04-10
Cum am refuzat sa ma intorc la SteauaDoar ce se terminase meciul cu CFR din prima etapă a returului. Pierdusem, eram extrem de dezamăgit şi mă îndreptăm spre Bucureşti, când am primit un telefon. Mi se propunea reîntoarcerea în Ghencea. Straniu, deşi îmi impusesem să refuz categoric, dacă se va ivi vreodată ocazia, am cerut răgaz până la sfârşitul sezonului. De ce am făcut asta, nu-mi voi putea explica niciodată.A doua zi, mergeam spre Stadionul Steaua. Urma meciul anului, Unirea - Liverpool, iar noi începeam pregătirile partidei. Conduceam şi vorbeam la telefon cu un prieten bun, cu singurul om pe care-l consult înainte de a lua o decizie importantă. Îi relatam discuţia pe care o purtasem şi aşteptam să-mi spună că ar fi normal să evaluez propunerea primită. El tăcea. Cu greu am reuşit să intru în incinta stadionului. Firmă de pază îşi făcea treaba. Mai fusesem în Ghencea de şase ori, de trei ori ca adversar al Stelei, de trei ori cu Unirea în Champions League, dar după discuţia telefonică priveam totul cu alţi ochi. Totuşi, ceva nu se lega. Îi spuneam prietenului meu că parcă nu mai am emoţii, că nu mai simt nimic deosebit. El tăcea. N-a trecut mult timp după ce am refuzat să mă întorc în Ghencea, până când am avut un dialog jenant într-o emisiune televizată. A urmat, a doua zi, mult aşteptata conferinţă de presă de la Palat. Când am fost sunat şi mi s-a relatat ce s-a spus în inteligentul monolog, am tăcut. Atunci am înţeles tăcerea prietenului meu. Mihai Stoica FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
34 ani de la 22-04-1976 Ziua de nastere a lui Cornel CerneaCornel Cernea a venit la Steaua in vara 2005, la varsta de 29 de ani, de la Otelul Galati. Momentan este rezerva lui Robinson Zapata.
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
KOVACS II, PISTI IPe ce piste o fi ajuns antrenor la Ajax Pişti Kovasc va rămâne un mister, fiindcă chiar Mister n-a fost dispus să ni-l dezvăluie. Ţinuta-i superelegantă, comportamentul de occidental parcă n�HALAGIANSe dorea un HALA GIANT(Hala Giganticul), dar, oricât s-a străduit, n-a reuşit a fi decât un antrenor mai mare decât fotbalistul cu acelaşi nume. Extrem de sever, folosind doar câteva principii |
George Stan 20.04.2010@22:54
Azzido 20.04.2010@22:56
STARforce 20.04.2010@23:56
senzor00 21.04.2010@10:29
Andreea 22.04.2010@13:43