15-04-10

In cautarea fericirii interzise.

După golul lui Kapetanos de la Urziceni, din ultimul minut, am văzut feţe triste în rîndul unor suporteri ai Stelei din tribună. De fapt, ce le zic eu suporteri?, că ăştia nici nu pot fi numiţi fani ai echipei Steaua"
O să încep prin a-mi cere scuze pentru citatul expus, nea` Lippi nu merită prea mult băgat in seamă, însă legandu-mă de spusele lui tind să-i dau o oarecare dreptate.

Despre fericire ştim cu totii faptul că este o stare de mulţumire sufletească si deplină. De când inrăm şi noi serios in viată, mai rar cu astfel de stări sufleteşti. In privinţa clubului nostru “drag”… câti din voi, stelişti nu de ieri de azi, ati mai resimtit o astfel de senzatie, fie ea chiar şi euforică?
Aşa e ! A trecut ceva timp, şi toate premisele indică faptul că seceta continuă.
Da, dom`le! Pe mine nu mă mai impresionează nimic din Steaua asta Becaliană.
A dat Stancu gol? Pfff… Şi ce? Nu m-a miscat cu nimic treaba asta, n-am schiţat un gest, am ramas la fel de impasibil ca şi când aş fi trecut pe langă o persoană străină. Vin pe stadion doar pentru a-l contesta pe ciobanul ăsta mizer, când ma uit la meci îmi doresc ca “ai nostri” să piardă… poate, poate în sfarşit pleacă necuratul ăsta de la noi.
Aaaa, stai putin! vrei sa spui că? DA!
Da frate, am devenit un “antistelist” convins.
Cu Ceahlăul gafa lui Zapata m-a facut sa tresar si să-l contest mai cu patos pe cioban. Am plecat într-un fel mândru si împlinit de la meciul ăla, nu ca altii în genunchi si devreme acasă.
La urziceni a fost un meci de vis, pâna în prelungiri când Kapetanos mi-a stricat toate calculele. A trebuit sa ajungă mingea la el din spinarea lui Pepe Moreno. Mare atacant Pantelis ăsta, păcat că n-a prins alte vremuri în Ghencea, probabil ar fi fost mult mai apreciat.
Portarul Grahovac vă zice ceva? Dacă ar fi intrat lovitura lui de cap din ultima fază a meciului cu Otelul, mare dreptate s-ar fi facut. Ar fi fost ceva mirific, ca-n filmele alea cu “happy end” unde orice s-ar intampla personajul malefic plăteste si este pedepsit.
Stau si meditez, încerc să ajung la o concluzie, oare sunt capabil să fac asta?
Am vazut la TV(forţat de imprejurari), derby-ul cu Dinamo. Un sentiment de lehamite m-a urmărit tot meciul. Oricare ar fi fost scorul nu as fi putut ajunge la scopul suprem: fericirea !
Nu are rost să comentez mai departe, sunt foarte sceptic in privinţa corectitudinii următoarelor meciuri. Suntem în grafic pentru titlu? Cam da, si e dubioasă treaba.
Nu ai cum să fii multumit de această tentativă de echipă, dirijată în teren de imfatuarea suferindului Stoichiţă, ce aplică formule de joc survenite din table,barbut si poker jucat în lojă.
Îmi pare rău pentru anumiti jucatori ce incă mai au coloană vertebrală în ciuda scoliozei Becali. Puţini au ramas si îmi e milă de ei… la vară ciobanul fiind obişnuit cu “statul capră” la comandă, n-o să mai accepte păreri contradictorii, o sa se descotoroasească si de acestia.
Steaua asta nu e a mea, nu e a noastră, e o făcătură care va prierde campionatul pentru că: nu are valoare, nu are o calauză, nu are nimic! Doar aplaudacii cu iz de brânză ce-o mai “susţin” prin hulirea exilaţilor din peluze, crăntănitul la foc automat de seminţe si scandări civilizate de genul:”Am avut si vom avea…, UE Dinamo”.
Ce se întampla cu mine? Oare mai sunt stelist? Ce caut eu pe siteul suporterilor? De ce m-am sucit la 180 de grade? Deja sunt prea multe întrebari şi puţine răspunsuri, o multitudine de trăiri şi sentimente contradictorii.
Brusc îmi vin în minte imagini derulate cu o viteză ametitoare pe care nu le pot procesa pe moment: Valencia, 22, Sevilla, Boro... Sechele din viata oricărui stelist: fie el tânar sau bătrân, ultras sau cetăţean, sud sau nord.
Sunt confuz, o stare de anxietate m-a cuprins, un lucru e clar: Mi-e dor de Steaua ! Iubesc prea mult clubul ăsta si am devenit isteric. Cum să nu mergem până la capăt, cum să nu fim acolo pentru tot ceea ce a insemnat si ce va insemna dragostea noastră pentru Steaua Bucureşti. Trebuie să luptăm pentru următoarea generaţie de stelişti, chiar dacă noi nu vom avea parte de Steluţa noastră liberă trebuie sa pregătim terenul pentru urmasii nostri care poate vor prinde zilele insorite. Pentru copii ăia care au jucat finala la Mogoşoaia şi au pierdut-o, pentru echipa de Hochei, Handbal, Baschet, Rugby… Haltere, Volei, Polo… pentru CSA STEAUA !
Un cor de oftări şi o palmă-n cap mă trezesc la realitate. A dat Pantelis gol, langă mine se aşterne o tăcere de înmormântare, doar bucuria suporterilor de rezultat se mai aude in difuzoare. O grămadă de vorbe puse pe foaie dintr-un fotoliu câştigat în instanţă. Se râde… dar nu e râsul nostru. E meciul cu Iaşi, e haz de necaz. Incă trei puncte “dramatic” câştigate şi titlul e tot mai aproape.
Incotro ne îndreptam? Verificăm busola: “Joacă Steaua zici că-i Barcelona şi Stoichiţă zici ca-i Guardiola”


Maniacu