14-12-09

Un majorat de nepasare si minciuna

Decembrie. Bucuresti si cateva orase din tara. Frig, agitatie, puhoi de oameni gura casa, oficialitati imbracate pompos, soldati pentru parada, steaguri tricolore spanzurate de stalpi, discursuri inaltatoare si nelipsita fanfara.

Un semn si totul prinde viata, incepe comemorarea celor care au murit pentru libertate, care si-au dat viat pentru tara, care au scris cu sangele o noua pagina de glorie, ba nu, incepe parada minciunii si a fariseismului, a demagogicului si a propagandei, nicidecum ceva sfant, inaltator care sa cinsteasca Eroii, incepe un circ grotesc, un spectacol sinistru de minciuna si de batjocura.

Cineva incepe sa citeasca un discrus, urmeaza un altul, un altul si tot asa vreo ora, toti spun acelasi lucru in forme diferite, cu expresii profunde si comparatii care imping logica si gandirea dincolo de ceea ce puhoiul adunat poate sa rumege. Insii de la tribuna se termina, o pauza de tacere si reculegerea se asterne peste gloata care emotionata pana la lacrimi isi cauta un reper, cateva zgmote stridente alunga atmosfera de cimitir, ceva mai vesel pare sa ii i-a locul. Se intoneaza imnul national, fanfara prinde viata, acordurile rasuna in toata zarea acompaniate pe ici si colo de cate o voce, sirul de soldati incepe sa miste, intr-un ritm cadentat, pasul militar pune stapanire pe sufletul tuturor in timp ce pulsul e pe cale se provoace o insurectie cardiaca.

Furnicarul in bocanci si baioneta aproape a trecut, din imn se mai aud ultimele fonetisme din ce in ce mai surde, acum s-a terminat dar nu si comemorarea, urmeaza preotii care coplesiti de importanta evenimentului citesc 2,3 pasaje din cartea sfanta, din senin, gloata isi misca mana dreapta in zona fruntii, alternativ pe umerii si la buric, urmata de repetarea instinctiva a cateva cuvine cu inteles mai filosofic. Se termina si asta.

O voce grava anunta in microfon ca se vor depune coroane de flori, oficialitatile imbarbatate de importanta evenimentului, trag in piept aerul rece de decembrie, i-au figura aia evlavioasa, moaca fotogenica si pasesc incet ca si cand pantoful din piciorul dept i-ar provoca o durere teribila. Prima coroana este depusa, fericitii depunatori cu fata inmarmurita de o tristete imaginara privesc fix catre puhoi, rictusul lor morbid, privirea taioasa si maxilarul incordat fac imagine buna, acum obiectivele foto au zoom-ul la maxim, blitzurile impusca teleghidat momentul care la jurnalul de la fix va face prajini de audienta.

Un cardu general scurt imortalizeaza "poporul", urmat apoi de incordarea obiectivului spre fata lui Iliescu si a altor cativa fosti tovarasi, acum stalpii democratiei noastre si domni in toata regula. Figura se repeta de cateva ori, deja monumentul de marmura are baza ticsita de coroane, spatiul incepe sa se goleasca, doar panglicile tricolore miscate de vant par sa mai anime atmosfera de plumb. Usor, usor coroanele se sfarsesc, 'directul' de la Realitatea se termina, parca si lumea s-a mai imputinat, flancati de spp-isti in civil, oficialitatile in frunte cu Iliescu saluta indurerati multimea si cu pas grabit se grabesc spre mercedesurile negre. S-a sfarsit, am terminat, ne-am cinstit eroii.


Dar nu, nu s-a terminat nimic findca nici nu a inceput, pentru ca o comemorare temeinic organizata, in care figura sepulcrala a lui Iliescu are rolul central nu se poate numi "cinstire", pentru ca monumentul din arama, cu soclu de marmura in fata caruia zac una peste alta zeci de coroane cu flori proaspete nu inseamna nimic atata timp cat pe momrmantul lor ciulinii si balarile cersc in voie, pentru ca adevarata pretuire inseamna o lumanare aprinsa infata unui mormant curat si ingrijit si nu in buricu targului flancat de sepepisti.

Pentru ca adevarata cinstire a Eroilor nostri ar fi insemnat democratie si libertate, prosperitate si inflorire pentru Romania, si nicidecum trista situatie din prezent, serbam an de an libertatea, alungarea dictaturii, dar cu fiecare an, uitam mai mult, suntem mintini mai rau, suntem indoctrinati mai rau, cu fiecare an saracia, mizeria, maneaua, Iliescu, tiganul, coruptia, pilele ne fac sa plecam capul, sa inghitim, sa suportam, sa nu luam atitudine, sa uitam si sa luam de bune tot ceea ce ne este livrat.



A devenit deja traditie, comemorarile din decembrie, dar la fel de traditie este si uitatul, uitam ca Romania arata astazi asa pentru ca nisti insi condusi de Iliescu dupa '90 au condus tara, uitam ca "salvatroii neamului", "eliberatorii de comunism", "urmaritii si persecutatii de Securitate" au ruitant economic tara asta, ca jaful si haosul de dupa 90 a fost instaurat si directionat cu buna stiinta, da toate acestea au fost dorite si s-au intamplat, au fost comandate, supravegheate, tolerate si tainuite tocmai de cel care trebuia sa le puna capat. Ion Iliescu-cel pe care parintii si bunicii vostri l-au votat- a fost capul tuturor faradelegilor si netrebniciilor din tara asta, din cauza guvernarii lui, Romania a esuat pe toate planurile si a ajuns la coada Europei, la ani lumina de civilizatie - pentru ca elita a fost sistematic inlaturata iar populatia lasata in mizerie.

Oricum in Romania, s-a uitat prea mult, prea repede, s-a acceptat prea usor lucruri, situatii inacceptabile si intolerabile, il acceptam pe iliescu dar incelasi timp ne acceptam si sorta, aia pe care ne-o facem cu 7 milioane pe luna, intr-o casa cu 2 camere si wc in fundul curtii, aia cu salarii de 5000€ la Agentie Nationala.


Nu conteaza 2000 de morti din 89, Romania a pierdut in 1916-1919 800.000 de oameni, o zecime din poulatie si totusi in anii '30 Romania era un stat respectat al Europei, era cea mai importanta tara a estului si a Balcanilor, era inaintea spaniei, Portugaliei si Greciei. Dupa un razboi de 3 ani, cu o tara efectiv distrusa de lupte, rechizitii straine, distrugeri de razboi, 800.000 de morti si mutilati poporul asta in 19 ani a trait si a realizat perioada dupa care astazi suspinam cu toti.



Le reseau pansant